Documenteaza-te

a picat Facebook -ul

2010-12-16T23:39:00.000+02:00

A picat facebook-ul :) ))). Iata ca este ora 23:36 si de aproape o ora, site-ul de socializare facebook.com este la pamant, cauzele fiind necunoscute deocamdata.

Google sarbatoreste 150 de la descoperirea razelor X

2010-11-08T07:46:00.001+02:00

Google sarbatoreste 150 de la descoperirea razelor X.

În timpul unor experimente, fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen, bombardând un corp metalic cu electroni rapizi, a descoperit că acesta emite radiații foarte penetrante, radiații pe care le-a denumit raze X (descoperire realizată în anul 1895). Radiațiile X au fost numite mai târziu radiații Roentgen sau Röntgen.

Proprietățile radiațiilor X

Ele prezintă următoarele proprietăți:

* în vid ele se propagă cu viteza luminii;
* impresionează plăcile fotografice;
* nu sunt deviate de câmpuri electrice și magnetice;
* produc fluorescența unor substanțe (emisie de lumină); Exemple de substanțe fluorescente: silicat de zinc, sulfurǎ de cadmiu, sulfurǎ de zinc, care emit lumina galben-verzuie.
* sunt invizibile, adică spre deosebire de lumină, nu impresionează ochiul omului;
* pătrund cu ușurință prin unele substanțe opace pentru lumină, de exemplu prin corpul omenesc, lamele metalice cu densitate mică, hârtie, lemn, sticlă ș.a., dar sunt absorbite de metale cu densitatea mare (de exemplu: plumb). Puterea lor de pătrundere depinde de masa atomică și grosimea substanței prin care trec.
* ionizeazǎ gazele prin care trec. Numǎrul de ioni produși indica intensitatea radiațiilor. Pe această proprietate se bazeazǎ funcționarea detectoarelor de radiații.
* au acțiune fiziologicǎ, distrugând celulele organice, fiind, în general, nocive pentru om. Pe această proprietate se bazeazǎ folosirea lor în tratamentul tumorilor canceroase, pentru distrugerea țesuturilor bolnave.

Tratament pentru acnee

2010-09-26T16:16:00.005+03:00

Ce este acneea?

Din punct de vedere stiintific este o boala inflamatorie a folicului de par sebaceu.Un folicul contine un fir de par si mai multe glande sebacee care produc sebum care este o substanta uleioasa si care urca pe firul de par si iese la suprafata pielii.Rolul sau este de a lubrifica si proteja pielea.In cazul acneei, sebumul este blocat si se acumuleaza rezultand mici inflamatii ale tesutului.
Acneea nu este de natură infecţioansă, aşa că nu trebuie să vă faceţi probleme că aţi putea infecta pe cineva. Totuşi, dacă acţionaţi în mod neprofesionist asupra ei, acneea se poate extinde la nivelul pielii şi se poate agrava.

TIPURI DE ACNEE:
Acnee fulminans: reprezintă forma cea mai severă de acnee chistică şi este caracterizată de debutul brusc al unor leziuni nodulare şi supurative care pot fi situate la nivelul feţei, gâtului, pieptului. Acestea apar în asociere cu manifestări sistemice variabile: leziuni distructive la nivel osos(claviculă, stern, humerus,) şi manifestări generale: febră, dureri articulare, dureri osoase, hepatomegalie şi stare de rău general.

Acnee conglobată: reprezintă acneea severă, nodulochistică, dar care nu prezintă manifestări sistemice.

Acneea mecanică: apare secundar obstrucţiilor repetate produse prin fricţiune cu apariţia ulterioară a comedoanelor. Cel mai frecvent apar în urma frecării cu şepci, gulere, bretele. Exemplul clasic îl reprezintă gâtul cântăreţilor la instrumentele cu coarde, la nivelul căruia distingem în mod evident traseul acneei mecanice. Tratamentul în acest caz îl reprezintă îndepartarea agentului traumatizant.
Acneea "excoriee des jeunes filles": aşa cum sugerează şi denumirea apare la femeile tinere. În mod clasic comedoanele şi leziunile inflamatorii, produse în mod nevrotic, lasă în urma lor multiple cruste şi apoi cicatrice. În situaţia când cicatricele apar ca nişte eroziuni lineare care sugerează automutilarea, poate fi suspectată şi o boala psihica a pacientului.

Acneea indusă de medicamente: leziunile de acnee pot apărea dintr-o dată ca şi reacţie adversă în urma administrării urmatoarelor medicamente: steroizi anabolizanţi(danazol, testosteron), corticosteroizi, fenitoin, litiu, izoniazidă, iod. Administrarea orala de corticoizi induce apariţia unei erupţii acneiforme la nivelul spatelui şi pieptului. De asemenea utilizarea locală neadecvată a corticoizilor la nivelul feţei determină apariţia leziunilor la nivelul zonei respective.

Acneea ocupaţională: apare la persoanele ce sunt expuse profesional la substanţe care determină ocluzia foliculara: uleiuri, produse pe baza de petrol, hidrocarburi aromatice clorurate şi derivaţi de cărbune. Cloracneea este termenul folosit în mod clasic pentru a defini acneea profesională produsă de expunerea la hidrocarburi aromatice clorurate. Zonele cel mai frecvent afectate sunt: obrajii, zona mandibulară, urechea, axila şi scrotul. Leziunile chistice se pot vindeca fără cicatrice, însă pot apărea recăderi în anii după expunere.

Acnee neonatală: poate să apară în aproximativ 20% din nou nascuţii sănătoşi. Leziunile sunt localizate la nivelul nasului şi obrajilor, şi apar la aproximativ 2 săptămâni cu remitere în primele 3 luni de viaţa. Nu se cunoaşte exact mecanismul declanşator , însă se presupune existenţa unui fung( Malassezia furfur) cât şi nivele crescute de hormoni materni.

Acneea infantilă: reprezintă acneea apărută între 3 şi 6 luni, care în mod frecvent se remite în 1-2 ani. În general este mult mai accentuată decât forma neonatală, poate duce la cicatrice şi este mai frecvetă la baieţi. Între 6 şi 12 luni băieţii au nivele crescute de testosteron cu valori aproximativ echivalente celor de la pubertate, cât şi nivele crescute de DHEA produse de o glandă suprarenală imatură. Tulburările hormonale intrinseci, şi nu hormonii maternali, au rol declanşator.

Tratamentul acneei

Cea mai ieftine si de succes creme este Retin- A costa in jur 11 lei si are efecte miraculoase. Atunci cand folositi aceasta crema sa folositi si una de hidratare deoarece usuca pielea.
In primele zile o sa va apara mai multe "cosuri" dar nu va ingrijorati.
Nu faceti exces!! dati-va conform prospectului.

Vorbiti cu membrii familiei, prieteni ...acneea induce o stare depresiva.

Mibazonul - o crema de uz veterinar este o crema destul de buna si la fel de ieftina.

Incercati sa dialogati cu persoane care sufera de acnee (le gasiti pe forumuri).

Dar cel mai indicat ar fi sa mergeti la dermatolog, dar stiu ca multi care sufera de acnee le este rusine si nu au nici bani.

Multu succes!

Dictionar de concepte operationale - Litera C

2010-09-26T16:06:00.001+03:00

Dictionar de concepte operationale - Litera C

Catrenul - strofa de patru versuri care pot avea structuri, forme si lungimi diferite, iar rimele sunt incrucisate sau imbratisate.= Catren de Lucian Blaga.

Cezura - pauza mediana a versului, care il imparte in doua parti egale.

Clasicitate si livresc - 238 incorrect location…

Chiasmul - consta in incrucisarea intelesurilor unor cuvinte sau in gruparea simetrica a mesajelor acestora. Aceasta figura este alcatuita dintr-o dubla antiteza.= Era pe cand nu s-a zarit / Azi o vedem si nu e.

Comedia - specie a genului dramatic, in proza sau in versuri, care evoca intamplari, personaje, moravuri, intr-o maniera care starneste rasul, avand - de regula - un sfarsit fericit.= reprezentant I.L.Caragiale.

Comparatia - consta in punerea in parallel a doi termini, pe baza unor asemanari concrete sau abstracte, pentru a evidentia caracteristicile unuia dintre ei.= Trecut-au anii ca lungi nori de sesuri.

Compozitia operei lirice si epice - vizeaza constructia unei opere literare, in care unui continut ideatic I se ataseaza o forma, intr-un proces de ordonare a partilor unui intreg.

Conflictul dramatic - in cadrul operei literare, conflictul constitue o opozitie, o lupta intre doua sau mai multe personaje, atitudini, sentimente, intre personaj(e) si societate, ori intre trairile intime ale aceluiasi erou dilematic. Acesta poate fi interior sau exterior.= Ion de Liviu Rebreanu.

Constructivismul - formula a avangardismului abordata si de Tudor Vianu.

Coriambul - picior metric cuaternar, liric prin excelenta, format dintr-un troheu si un iamb.= Sara pe deal buciumul suna cu jale.

Curentul literar - este o miscare literara scrisa intr-o anumita perioada istorica si reunind scriitori care impartasesc principii estetice similare, se raporteaza intr-o maniera comuna la o anumita traditie literara, concorda in preferintele lor pentru anumite genuri si specii artistice, recunoscand eventual, o anumita ierarhie a acestora si care utilizeaza in operele lor modalitati artistice asemanatoare intr-un sens larg.

Cvinaria - strofa alcatuita din cinci versuri care pot avea orice masura, dar respecta, in ce priveste rima, regulile generale.

Dictionar de concepte operationale - Litera B

2010-09-26T16:05:00.000+03:00

Dictionar de concepte operationale - Litera B

Balada - poezie epica cu character legendary narativ, balada denumea initial in Evul Mediu occidental, o poezie cu forma fixa care se canta in timpul unui dans. Ea poate fi de doua feluri: populara si culta.

Balada culta - poeme ample cu o structura descriptiva si narativa. Unul dintre creatorii de balade culte este si Ion Barbu.

Dictionar de concepte operationale - Litera A

2010-09-26T16:00:00.003+03:00

Dictionar de concepte operationale - Litera A

Absurdul-literatura absurdului neaga caracterul rational, coerent al vietii, proclamand ilogicul, aberantul, ininteligibilul existential. Categoria absurdului a capatat coexistenta in operele filozofilor existentialisti (S. Kierkegaard, M. Heidegger, etc) = Regele moare de Eugen Ionescu.

Alegoria - figura de gandire - reprezinta invocarea unei imagini prin intermediul altei imagini, in virtutea faptului ca aceasta din urma, in calitatea ei de obiect estetic de substitutie, are anumite relatii cu cea pe care o semnifica. = Miorita

Aliteratia - procedeul fonetic prin care, in acelasi vers (sau in aceeasi propozitie sau fraza), mai multe cuvinte debuteaza cu aceleasi sunete (grup de sunete), avand un effect euphonic imitative si expresiv. = Prin vulture vantul viu vuia

Anapestul - picior metric trisilabic alcatuit, in Antichitate, din doua vocale scurte si una lunga, si in limbile moderne, din doua vocale neaccentuate si una accentuate.= Umbra lui Mircea.La Cozia de Gr. Alexandrescu.

Antiteza - figura de gandire - consta in prezentarea in opozitie a unor caracteristici, personaje, idei, cu scopul de a evidential o categorie dintre ele sau de a formula o concluzie morala din opunerea lor.=Inger si demon de Mihai Eminescu.

Amfibrahul - piciorul metric de trei silabe, dintre care, in Antichitate, a doua era lunga, iar prima si a trei erau scurte.In versificatia moderna, a doua silaba este accentuate, iar prima si a treia sunt neaccentuata.

Anacolutul - intreruperea continuitatii sintactice in propozitie ori in fraza este considerate o greseala in limba standard, dar ea poate fi folosita ca mijloc de caracterizare in operele literare.= El iar, privind de saptamani / Ii cade draga fata.

Anafora - repetarea unui cuvant sau a mai multor cuvinte la inceputul a doua sau mai multor strofe, versuri, fraze, ori fragmente de fraza.= Dormiti, dormiti! / Hipnoza noptii sulfa boare… / Dormiti, dormiti! / Caci legea o citeste cariul / Dormiti, dormiti!...

Antiliricul - opusul liricului

Argoul - format din cuvinte uzuale, dar folosite cu intelesuri nebanuite, fara nici o legaura cu sensul lor de baza, de catre grupuri sociale restranse, reprezentand paria societatii. = Flori de mucegai de T. Arghezi.

Arta spectacolului dramatic - spectacolul este forma de reprezentare in fata publicului - prin intermediul jocului actorilor - a literaturii dramatice, de cele mai multe ori pe scena, dar si in locuri consecrate in momente istorice diferite sau in locuri commune, improvizate ad-hoc.= Mesterul Manole de Lucian Blaga.

Asonanta - figura de stil caracterizata printr-o rima imperfecta, bazata pe omofonia ultimelor vocale accentuate ale versurilor, sau pe omofonia diftongilor.= Pe Arges in jos / Cu turma ai fost.

Autohtonismul - pretuieste si apara traditia - Gandirismul

Arta pentru arta - caracterizata in Junimea

Arta poetica - este o sintagma in mare parte sinonima cu termenul de poetica, cu deosebirea ca arta poetica se refera la exprimarea conceptiei despre literature prin mijloacele artistice ale unei opera, in timp ce poetica desemneaza, de obiciei, un text teoretic.

Avangardismul - este o miscare literara fara tipare, fara reguli, fara nici o constrangere, din care face parte si miscarea dadaista a lui Tristan Tzara.

Dennis Gabor

2010-06-05T08:48:00.007+03:00

Dennis Gabor a fost un fizician de origine maghiara care a intentat holografia in 1949, pentru care a primit Premiul Nobel pentru Fizica in anul 1971.
Holografia este o forma avansata a tehnicii fotografice, este acea metoda de inregistrare a unei imagini tridimensionale pe un suport bidimensional. Inregistrarile astfel obtinute se numesc holograme.

El a avut, de asemenea, descoperiri de la osciloscoapele de mare viteza, teoria comunicarii, optica fizica, pana la televiziune. Gabor a castigat mai mult de 100 de brevete.
Ideea holografiei i-a apartinut lui Dennis Gabor, dar inventia sa nu a putut insa fi aplicata pe scara larga decat dupa anii 1960, odata cu inventarea laserului. Astfel, prima holograma a unor obiecte tridimensionale a fost înregistrata in anul 1963 de catre fizicienii Emmett Leith si Juris Upatnieks in SUA si de catre Yuri Denisyuk in Rusia.
Cand Dennis Gabor a castigat in 1971 Premiul Nobel pentru Fizica pentru ca a inventat holografia, renumitul pictor si sculptor Salvador Dali a vazut imediat cum poate fi aceasta transpusa si in arta.
El s-a folosit de intelepciunea lui Gabor si a produs cateva lucrari pe care le-a expus in primavara anului ‘72 la o expozitie la Galeria Knoedler din New York, comentand in catalogul sau ca geniul lui Gabor a furat magia de la trimensionalul lui Velasquez si cubismul lui Picasso.
“Holografia a facut posibila renasterea unei arte si in fata mea se deschid nou usi pentru o noua era a creativitatii“.

Durere de rinichi - cauze consecinte !

2010-04-11T11:52:00.003+03:00

LITIAZA RENALA

Definitie: Constituirea de formatiuni dure (pietre) în aparatul urinar.
Cum este format aparatul urinar:
- Când citesti cum este format aparatul urinar, uita-te si la poze ca sa intelegi mai bine.

Aparatul urinar este alcatuit din RINICHI, BAZINET, URETERE, VEZICA URINARA, URETRA.
- În rinichii se filtreaza sângele si se formeaza urina.
- Urina este formata din apa si substante rezultate în urma arderilor din organism, care fiind în concentratie prea mare trebuie eliminate (asa se curata sângele).
- Urina formata în rinichi se scurge prin BAZINET URETERE, VEZICA URINARA, URETRA.
- Vezica urinara este ca un rezervr de apa care atunci când se umple pana la limita trebuie sa se goleasca.
- Vezica urinara se goleste prin uretra care este un canal ce strabate penisul la barbat iar la femeie se deschide lânga vagin.
Cum este format rinichiul:
- Citeste si uita-te la poza rinichiului.
- Dupa cum se vede (în poza) în rinichi se gaseste un sistem de tuburi (mai mari sau mai mici) în care se colecteaza ce rezulta din filtrarea sângelui si care este în final urina.
- Cele mai subtiri cai prin care se scurge urina sunt în rinichi. Asa se explica de ce pietrele (pietrele urinare) apar de departe mai frecvent în rinichi decât în uretere sau vezica urinara.
- Deci "LITIAZA RENALA" este atunci când în rinichi se formeaza pietre.

Când se formeaza calculii renali (pietrele):
Sunt trei situatii în care se formeaza calculi renali:
1.Cand în sângele filtrat de rinichi se gasesc unele substante intr-o concentratie prea mare.
În aceasta situatie concentratia acelor substante este mai mare în urina si aceste substante se pot depune formând calculi.
2.Substantele elimnate prin rinichi au o concentratie normala, dar exista în aparatul urinar anumite cauze care îngreuneaza scurgerea urinii prin interiorul rinichiului bazinet si ureter (adica urina poate "baltii" în rinichi).
Exemple de astfel de cauze sunt:
-Exista o modificare din nastere a rinichilor (malformatie congenitala), situatie in care sistemul de tuburi din interiorul rinichiului (prin care se scurge urina) creeaza conditii de "baltire a urinii" )unele tuburi sunt mai dilatate, altele sunt mai îngustate în unele zone…);
-rinichiul este "cazut de la locul lui";
-ureterul este apasat de ceva (tumora, aderente de la operatii anterioare).
Din aceasta cauza apare riscul ca ("acolo unde balteste urina") unele substante din urina sa se depuna si sa se formeze calculi.
3.Exista ambele conditii anterioare asociate: 1. concentratia prea mare din urina a unor substante
2.scurgerea urinii din rinichi (sau chiar în interiorul rinichiului) este îngreunata.

Ce simti când ai piatra la rinichi:
- Daca piatra (pietrele) se afla în tubuletii micii si are mai mute (ramuri) este foarte probabil ca ea sa nu se miste din locul unde s-a format.
- Daca piatra este mica si nu se misca, atunci foarte putin probabil sa te doara.
- Cînd piatra este mai mare se poate sa ai o durere surda care este suportabila (jena dureroasa în locul indicat in figura).
- Când piatra se misca de unde s-a format, ea provoca brusc durere puternica care se numeste COLICA RENALA.
Impreuna cu durerea, foarte frecvent apare:
-Greata;
-stare de voma;
-inima bate mai repede;
-apare transpiratie;
-uneori senzatie de frig.
Durerea aparuta în LOJILE RENALE iradiaza frecvent (se transmite) pe traiectul ureterelor spre testicole sau vagin (durerea merge între picioare).
Nu orice durere de spate este COLICA RENALA sau nu fi asa sigur ca daca ai durere de spate este clar ca "TE DOR RINICHII". (uita-te la discopatia lombara)
Când apare colica renala se poate sa (dar nu este obligatoriu):
-te ustura uretra (pe penis) când urinezi (se numeste DISURIE);
-sa ai senzatia ca trebuie neaparat sa urinezi ,dar când te duci la WC urinezi foarte putin
-poti chiar sa urinezi cu sânge; puroi, nisip (sau mici pietre).
Ranile (mici) pe care le face piatra care se misca în rinichi sau coboara pe ureter se pot infecta si apare febra (în acest caz ai infectie de tract urinar secundara migrarii unui calcul urinar).
Ce faci dupa ce a trecut colica renala:
Trebuie sa se afle care a fost cauza.
I Urina prea concentrata apare în doua situatii:
1) Organismul face prea multa substanta de un anumit fel (cauta ACIDUL URIC) si rinichiul o elimina (asta este rolul lui - sa curete sângele).
În aceasta situatie trebuie tinut un regim alimentar si /sau luate unele medicamente pentru ca organismul sa nu mai produca acea substanta în exces.
Daca nu tratezi corect aceasta cauza se poate ca în timp, pe langa necazurile cu pietrele sa ai si alte necazuri cu rinichii (chiar mai mari care pot îmbolnavii tot organismul).
2) Organismul nu reuseste sa fixeze calciul si acesta se elimina în cantitate prea mare prin rinichi.
Este foarte important sa iei tatament pentru a fixa calciul pentru ca, în timp, pe lânga ca faci mereu pietre si din cauza asta în rinichi apar stricaciuni, este foarte probabil sa faci OSTEOPOROZA.
În cazul acesta faci osteoporoza pentru ca nu se poate fixa calciul în oase.
II "Urina balteste" - este jenata scurgerea urinii din rinichi:
1)Ori te-ai nascut cu o modificare a rinichilor sau ureterelor (MALFORMATIE CONGENITALA)
Unele din aceste malformasii se pot opera, altele nu. (îti spune medicul urolog)
2)Ori a aparut în cursul vietii ceva care înpiedica scurgerea urinii din rinichi.
In unele din aceste cazuri pot exista solutii de vindecare prin operatie (îti spune medicul urolog)
III În situatia în care se constata ca ai:
1.urina prea concentrata si
2.nici nu se poate scurge foarte bine urina in sau din rinichi, atunci trebie sa iei si medicamente pentru a trata prima cauza (urina prea concentrata) si poate ca exista si o rezolvare chirurgicala pentru a inlesnii scurgerea urinii din rinichi (îti spune medicul urolog).
Te sfatuiesc sa mai citesti înca o data si sa întelegi ca este foarte important sa se afle din ce cauza ai facut pietre la rinichi.
FII ATENT ca nu este suficent sa se sparga piatra sau sa te operezi de pietre; este FOARTE IMPORTANT sa se afle din ce cauza s-au format pietrele
Daca vrei mai multe amanunte întreaba
MEDICUL DE FAMILIE

Informatiile oferite au ca scop educatia medicala generala si prevenirea imbolnavirilor

Studiu de caz - perioada interbelica partea a 11-a

2010-04-08T23:47:00.002+03:00

-comentariu-
Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu este cel care, prin opera lui, fundamentează principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii române cu literatura europeană prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea,sunstanţialitatea, realismul, şi prin crearea personajului intelectual lucid, şi analitic în opoziţie evindentă cu ideile sămănătoriste ale vremii, care promovau „o duzină de eoir plângăreţi”.
Camil Petrescu propune o creaţie literară autentică, bazată pe experienţa trăită a autorului şi reflectă în propria conştiinţă: „să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile mele, ceea ce gândesc eu.. aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti...din mine însumi, eu nu pot ieşi...orice aş face eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi.
În „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” Camil Petrescu surprinde drama intelectualului lucid, însetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salvează prin conştientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce trăieşte tragismul unui război absurd, văzut ca iminenţă a morţii.
Structura romanului: Romanul este structurat în două părţi, cu titluri semnificative, surprinzând două ipostaze existenţiale: „Ultima nopate de dragoste” care exprimă aspiraţia către sentimentul de iubire absolută şi „ întâia nopate de război” care ilustrează imaginea războiului tragic şi absurd, ca iminenţă a morţii. Dacă prima parte este o ficţiune, partea a doua este însă o experienţă trăită, scriitorul fiind ofiţer al armatei române, în timpul primului război mondial.
Tema romanului o reprezintă intrarea României în primul război modial şi iubirea.
Compoziţia romanului: romanul este scris la persoana I, naratorul-personaj identificându-se în partea a doua cu autorul. Modalitatea narativă se remarcă, aşadar prin prezenta mărcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, până la substituirea lui de către personaj. Perspectiva temporală este discontinuă, bazată pe alternanţa temporală a evenimentelor pe dislocări sub formă de flash-back şi feed-back. Perspectiva spaţială reflectă un spaţiu real, frontul, Bucureşti, Odobeşti, Câmpulung, dar mai ales un spaţiu imaginar închis, al frământărilor, chinurilor şi zbuciumul din conştiinţa personajului.
Romanul este alcătuit pe baza unui jurnal de campanie, în care timpul obiectiv evoluează paralel cu timpul subiectiv, acestea fiind cele două planuri compoziţionale ce-l motivează pe Camil Petrescu drept novator al esteticii romanului romanesc.
Stefan Gheorghidiu concentrat in armata ca sublocotenent este trimis pentru amenajarea fortificatiilor de pe Valea Prahovei intre Busteni si Predeal apoi in muntii Dambovicioarei, in preajma intrarii Romaniei in primul razboi mondial.
Desi pregatirea de pe campul de lupta era jalnica, in Parlament se vorbea de buna organizare a cadrelor militare, de dotarea acestora cu armamentul necesar, armata fiind gata de razboi.
Un fapt divers relatat in presa privind achitarea de catre justitie a sotului care si-a ucis nevasta surprinsa in flagrant delict, declansaza o discutie contradictorie intre ofiterii adunti la popota
Spre deosebire de opiniile care se bazeaza doar pe argumente rationale, interventia lui Stefan Gheorghidiu reflecta o conceptie bazata pe o experienta sentimentala dura. In viziunea lui iubirea este” mai curand un proces de autosugestie”.
Eroul doreste sa obtina o permisie pentru a pleca la Campulung pentru a se intalni cu Ela, sotia sa. Fiind refuzat la inceput, este hotarat sa dezerteze. Stimulata de discutiile de la popota, memoria involuntara a lui Stefan Gheorghidiu se declansaza si reinvie intamplari trecute, iar in cateva minute eroul comprima cei doi ani si jumatate traiti alaturi de sotia sa.
Acesta era un student sarac, care traia din greu, impreuna cu surorile sale, din pensia modesta de vaduva a mamei. Logodit cu cea mai frumoasa studenta de la litere, Ela, Gheorghidiu amana nunta pana la obtinerea licentei, intrucat banii putini nu-i ajung sa-si intretina o familie. Ela este si ea o fata orfana, crescuta de o matusa. Eroul are doi unchi, unul bogat si avar, Tache, altul binevoitor si glumet, Nae Gheorghidiu, un cunoscut avocat si om politic. Desi nu-si agreeaza si nu-si cultiva rudele, pe care le dispretuieste pentru preocuparile lor mercantile, Stefan Gheorghidiu devine, spre surprinderea tuturor, mostenitorul unchiului Tache, care-i lasa o avere considerabila, incredintata spre administrare celui de-al doilea unchi, Nae Gheorghidiu, in schimbul unei consistente rente lunare.
Ela tinea cu indarjire ca sotul ei sa nu renunte la nici un procent din mostenire. Gheorghidiu cedeaza in fata rudelor si investeste o parte din bani intr-o fabrica de metalurgie, inchiriaza un apartament incapator intr-un cartier central pe care il mobileaza. In urma licitatiei fabricii de melurgie, Nae Gheorghidiu si Tanase Vasilescu Lumanararu devin asociati iar lui Stefan Gheorghidiu i se da conducerea biroului comercial. Nu dupa mult timp Stefan iese din asociatie deoarece constata ca nu are veleitati de om de afaceri.
Mostenirea schimba cursul existentei conjugale a celor doi studenti saraci, in defavoarea cuplului. Pe cand erau saraci, Anisoara, verisoara lui Stefan, casatorita cu un mare negustor, nu-i baga in seama, dar ulterior ii atrage in lumea mondena. Gheorghidiu observa la Ela preocupari care pana atunci „ dormitau lent”. Ea manifesta tot mai mult interes pentru lux, petreceri, tinuta ei si a sotului, ceea ce intra in contradictie cu idealul lui de feminitate. Noua sa situatie materiala faciliteaza insinuarea unui al treilea individ, domnul G. un dansator priceput in galanterii feminine. Pe acesta cei doi il cunosc in casa Anisoarei.
Plimbarea la Odobesti intr-un grup mai mare declansaza criza de gelozie, punand sub semnul intrebarii fidelitatea femeii iubite. Stefan inregistreaza si analizeaza cu minutiozitate dovezi ale infidelitatii sotiei. Ela accepta doar compania lui G, dialogheaza mai tot drumul cu acesta, ii solicita ramuri inflorite de mar, accepta sa o fotografieze, se asaza la masa langa el, gusta din mancarea lui, priveste mereu la usa cand el intarzie la masa. Palid la fiecare scena, Stefan vrea sa para vesel dar simte ca este ridicol si deplasat in timp ce alti barbati manifestau rabdare si ingaduinta in situatii asemanatoare. Reprosandu-i pentru felul in care se comporta, Ela ii raspunde: „toate fac la fel”. Stefan sufera nu numai din orgoliu, ci si pentru ca se dedubleaza, silindu-se sa-si ascunda framantarile, afisand indiferenta. Intamplarea da nastere unei stari de incordata suspiciune intre soti, consolidata prin episoadele de viata care i-au urmat: atunci cand, intr-o noapte, Stefan Gheorghidiu aduce acasa o femeie „usoara", Ela il paraseste.
Capitolul al IV-lea {„Asta-i rochia albastra") prezinta impacarea dintre cei doi soti. Intr-o dupa-amiaza de vara, Stefan si Ela se intalnesc, din intamplare, in fata unui chiosc de ziare si se plimba indelung, schimband vorbe lipsite de importanta, pentru a-si masca sentimentele.Frumoasa este nu discutia in sine, ci senzatia ca sufletele lor „pluteau deasupra cuvintelor" ca si cand n-ar fi facut parte din aceasta lume.
In 1916, concentrat fiind la Piatra Craiului, Gheorghidiu o aduce pe Ela la Campulung, pentru a-i fi aproape.
Cartea intai se incheie cu capitolul „ Ultima noapte de dragoste”, in care eroul narator consemneaza nelinistea si nerabdarea de care este cuprins, fiindca in ultima scrisoare Ela il cheama negresit la Campulung, sambata. Obtinand cu greu o invoire, Stefan se duce la Campulung, iese cu Ela in oras, fiind multumit ca nimeni nu o saluta. O simte totusi schimbata si din nou este cuprins de incertitudini: „vedeam o noua intarire a banuielii ca sunt inselat”. Ela ii cere sa treaca pe numele ei o parte din lirele englezesti, pentru ca ea sa fie asigurata in cazul in care el ar muri.
Pe urma, iesind in oras, Stefan Gheorghidiu il intalneste pe G., fapt care-i acutizeaza framantarile.Hotarat sa-i pandeasca pe cei doi si sa-i ucida, tanarul este salvat de un superior care-1 duce la regiment, intrucat Romania intrase in razboi.
Declansarea razboiului aduce o schimbare radicala in constiinta eroului, usurandu-l de cosmarul obsesiilor si indoielilor asupra infidelitatii sotiei. De aici in acolo, problemele sufletesti ale lui Stefan nu vor mai ocupa decat un colt al tabloului
Pe front Stefan descopera o realitate dramatica. In contrast cu frazele rasunatoare rostite in Camera cu privire la pregatirea armatei romane capabila sa castige orice lupta „ fara tunuri, fara mitraliere si fara cartuse”, numai prin moral, imaginea frontului este coplesitoare. Armamentul lipseste, ordinile sunt contradictorii producand panica si invalmasala. Gheorghidiu are imaginea unui front improvizat, asemeni unui balci de oameni derutati si aflati intr-o debandada pe care nimeni nu se straduieste sa o opreasca. Temandu-se de moarte, Stefan se intreaba: „ stiu ca voi muri dar ma intreb daca voi putea indura fizic rana care-mi va sfasia trupul?” Protagonistul primeste o misiune de atac dar aceasta nu se potriveste cu ordinele venite ulterior care vin unele in contradictie cu altele, creeand o stare de confuzie totala. Colonelul da ordin de retragere dar ei sunt atacati de inamic exact in directia in care se retragea regimentul. Apoi Stefan este trimis de mai multe ori „ sa faca politie si ancheta”.
Episodul anchetarii tiganilor care jefuisera un sat dupa retragerea ungurilor se termina cu arestarea unei fete „ cu ochii ca niste prune lungi, verzi” si apoi punera acesteia in libertate. In urma anchetarii surorilor Maria si Ana Manciulea parate ca ar fi spioane, Gheorghidiu nu gaseste nici o dovada impotria lor dar le aresteaza, la ordinul colonelului. Sub indrumarea Mariei regimentul lui Gheorghidiu reuseste sa treaca Oltul si sa invinga. Pentru fapta sa eroica, Maria a primit virtutea militara de aur, aparand in toate gazetele.
Capitolul „ Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu” prezinta imagini de apocalipsa. Batalionul lui Gheorghidiu participa la o batalie crancena si se confrunta cu moartea, soldatii iind luati prin surprindere. Eroul traieste sentimenete contradictorii: teama, frica, groaza dar pe de alta parte bucuria supravieturii atacului, insa camarazii lui Gheorghidiu nu au nicidecum sentimentul eroismului si al vitejiei.
Inghesuiti intr-o vatra sub un mal, soldatii sunt astupati de pamant, altuia i se reteaza capul de un obuz, acestia traind clipe de cosmar. Facand socoteala, Gheirghidiu constata 16 soldati „ cu cei eventual rataciti cu tot”. Marsul este demential, satul in care ajung (Sasaus) este bantuit de fntomele mortilor. Extenuat, Stefan ramane rece a primirea celor doua scrisori de la sotie si mama. Ziua retragerii a fost cea mai cumplita. Stefan este ranit si spitalizat. Peste cateva zile este ranit si Orisan si pus in acelasi salon cu Stefan.
Dupa spitalizare acesta se intoarce in Bucuresti unde Ela ii face o primire falsa. Dupa ce experienta frontului l-a purificat si regenerat interior redandu-i increderea in sine, Stefan va depasi esecul sentimental si matrimonial luand hotararea sa divorteze. Inlaturand-o pe Ela din prezentul existentei sale Gheorghidiu ii daruieste inca o suma de bani „ ca aceea pe care o ceruse la Campulung” si casele de la Constanta „ cu absolut tot ce era in casa de la obiecte de pret la carti, de la lucruri personale la amintiri, adica tot trecutul”.

Caracterizarea lui Stefan Gheorghidiu

Stefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului si reprezinta drama intelectualului pus in situatii limita. El face parte din familia personajelor lui Camil Petrescu, fiind si el un intelectual orgolios, interiorizat, un spirit lucid si absolutizant.

Student la filozofie, intelectual lucid, Gheorghidiu traieste in lumea acrtilor si nu se poate adapta lumii afacerilor. Desi intra in lumea burgheziei, in urma primirii unei mosteniri de la unchiul sau Tache, el nu este atras de aceasta lume
Pe parcursul operei, eroul ramane constant. Este un personaj rotund, complex, o natura reflexiva, ce-si dezvaluie viata sufleteasca pe calea analizei si prin confesiune. El traieste dureros drama omului singur, neputand sa faca nici un compromis cerut de societatea in care traieste. Gheorghidiu este un inadaptat superior care adapteaza dragostea, ca si propria sa existenta, la absolut. Lumea sa este cea a speculatiei filozofice si a idealuljavascript:void(0)ui, iar drama personajului este declansata de iluzia ca a descoperit femeia ideala. Daca la inceput se casatorise din iubire, femeia sa fiind pentru el unica, pe parcurs acesta Il dezamageste, dovedindu-se o fiinta mediocra. Intelectual lucid, Gheorghidiu isi va dimensiona corect drama numai in urma celeilalte experiente “coplesitoare”, cea a frontului, depasind esecul sentimental si matrimonial, luand hotararea sa divorteze definitiv.
Stefan apare intr-o clara opozitie cu mediul in care traieste, iar suferinta lui se accentueaza cand vede ca Ela isi alege reperele valorice din aceasta lume si ajunge sa-l considere inferior in functii de criterii puerile: eleganta vestimentara, talentul la dans.
Inflexibil, personajul traieste profund drama incertitudinii, a geloziei chinuitoare, amplificand suferinta si ridicand-o la proportii cosmice, ceea ce semnifica nevoia eroului de absolut. Neputincios, asista la transformarea femeii iubite: dintr-o tanara sensibila, atragatoare, intr-o femeie avida de ban, de lux si de distractii: ”Vedeam cum femeia mea se intraina de zi si zi in toate preocuparile si admiratiile ei, de mine. Suflet hipersensibil, Gheorghidiu sufera din cauza schimbarii Elei, osciland dramatic intre speranta, tandrete, dispret, chiar ura, si incercand sa se comporte la fel, o chinuie pe Ela cu banuielile si reprosurile lui. Incearca si o razbunare penibila: o inlocuieste cu o alta femeie. In sfarsit crede intr-o ultima iluzie: chemat de Ela, el traieste frenezia viitoarei intalniri la care descopera profund dezamagit ca sotia l-a chemat pentru a-si asigura viitorul printr-o donatie.
Insa cauza principala a dramei lui Gheorghidiu provine din situatia meditatiei sale filozofice intr-un spatiu al inadecvarii, ilustrat prin doua metafore esentiale ale intregii opere a lui Camil Petrescu: “jocul ielelor”, exprimand tentatia absolutului, si patul lui Procust, simbol al limitarii.
Modalitatile de caracterizare ce compun portretul personajului sunt atât directe, cât şi indirecte. Fraze prin care Gheorghidiu se autocaracterizează, insistând asupra preocupării sale exclusive pentru viaţa interioară sau pentru intelect. Portretul său fizic sugerează neglijenţă şi nepăsare: „Aveam manşetele prea largi şi cu colţurile sucite în afară”, „Nu-mi făceam decât câte un costum de haine pe care-l purtam până se uza”. Detestând ieşirile şi evenimentele mondene, este conştient de „neştiinţa sa la dans” sau de „neglijenţa în îmbrăcăminte”, atuurile Elei. Pe de altă parte, Gheorghidiu este conştient de caracterul său inadaptat social, asumându-şi „îndârjirea şi sarcasmul cu care apăram părerile”, „intoleranţa mea intelectuală”. Intensitatea dramei interioare sporeşte pe măsură ce personajul devine şi obiectul, şi subiectul analizei, conform spuselor lui Gelu Ruscanu: „câtă luciditate, atâta dramă”. Astfel, monologul interior şi analiza psihologică permit o sondare a stărilor de conştiinţă, o înţelegere a evenimentelor din perpectiva personajului, care îşi pune permanent întrebări existenţiale: „Sunt inferior celorlalţi de vîrsta mea? În aceleaşi împrejurări, alţii cum s-ar fi comportat?”.
De asemenea, protagonistul este reflectat şi prin replicile celorlalte personaje: Ela îl ironizează, numindu-l „filozof care pune în toate o patimă”, după cum doamna cu părul argintiu întâlnită la evenuimentele mondene precum cursele de cai îl numeşte „omul cu sensibilitatea năzdravană”, atrăgându-i atenţai că „atata luciditate e insuportasbilă”.
Modalităţile indirecte de caracterizare le constituie discutiile, scenele ce au trezit revelaţii în conştiinţa personajului, gandurile, atitudinile, evidentiate prin tehnici moderne precum monologul interior, introspectia, fluxul constiintei. Doua experiente fundamentale de cunoastere îi modeleaza spiritual: cea erotica,in care idealul iubirii absolute formulat in urma discutiei de la popota este infirmat de realitate, şi cea legata de razboi, în urma căreia Gheorghidiu înţelege că posibila trădare în dragoste a unei femei este incomparabilă cu absurditatea morţii aproapelui, cu durerea pierderii celor dragi, cu ororile razboiului .
Dialogul de la popota despre iubire provoaca o reactie violenta a eroului, care considera “ca cei ce se iubesc au dreptul de viata si de moarte unul asupra celuilalt”. Astfel prin memorie involuntara, se declanseaza amintirea propriei povesti de dragoste, pe care o consemneaza in jurnalul de front: “Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma inseala”. Eroul este de o natura reflexiva, care analizeaza in amanunt, cu luciditate, starile interioare, cu o constiinta unica, insetat de certitudini si adevar.
Eroul traieste in doua realitati temporale, cea a timpului cronologic (obiectiv), in care povesteste intamplarile de pe front si una a timpului psihologic (subiectiv), drama iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice, sunt consemnate in jurnalul de front in care Gheorghidiu analizeaza cu luciditate atat experienta subiectiva a iubirii, cat si cea obiectiva, traita, a razboiului.
Prima experienta de cunoastere, iubirea, e traita sub semnul incertitudinii, a unui zbucium permanent. Plimbarea la Odobesti intr-un grup mai mare declanseaza criza de gelozie, de incertitudine a iubirii, punand sub semnul intrebarii fidelitatea Elei. Faptele, gesturile, privirile si cuvintele Elei se reflecta in constiinta eroului (autenticitatea) care sufera la modul sublim drama iubirii. Mici incidente, gesturi fara importanta, priviri schimbate de ea cu domnul G., flirtul nevinovatse hipertofiau, se amplificau, capatand dimensiuni catastrofale in constiinta eroului: “era o suferinta de neinchipuit”. Principala modalitate de caracterizare pentru a ilustra zbuciumul sau interior este introspectia prin monolog interior.
Fire pasionala, puternic reflexiva, constient de chinul sau launtric, Stefan Gheorghidiu aduna progresiv semne ale nelinistii, ale incertitudinii, ale indoielilor sale interioare, pe care le diseca minutios. Atentia acordata Elei de domnul G sporeste suspiciunile personajului-narator, care, autoanalizandu-se, ii observa pe cei doi cu luciditate, despicand firul in patru: “Nevasta-mea avea o voce usor emotionata”.
Incertitudinea iubirii devine in curand “o tortura”, nu putea citi “nici o carte”, asa ca stefan se desparte de sotia sa, desi respingea ideea geloziei: “Nu, n-am fost nici o secunda gelos, desi am suferit atat din cauza iubirii.” Vazuse in Ela idealul sau de iubire si de feminitate catre care aspira cu toata fiinta lui si a carui prabusire provoaca intreaga drama.
A doua experienta de viata fundamentala in planul cunoasterii existentiale este razboiul, frontul, o experienta traita direct, care constituie polul terminus al dramei intelectuale. Imaginea razboiului este demitizata, nimic eroic, nimic inaltator, razboiul este tragic si absurd, inseamna noroi, arsita, frig, foame, umezeala, murdarie si mai ales frica, spaima, disperare, moarte. Faptele sunt expuse cu precizia calendaristica a jurnalului de front, fiind inregistrate cu scrupulozitate de Gheorghidiu. Spiritul polemic al personajului-narator evidentiaza discutiile demagogice din Parlament, inconstienta si cinismul politicienilor, falsul patriotism si iresponsabilitatea celor raspunzatori de soarta tarii. Capitolul “Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu” dezvaluie tragismul confruntarii cu moartea, eroul insusi privindu-se din exterior, ca pe un obiect, avand sentimentul ca “e la inceputul lumii.”
Gheorghidiu este asemeni cu majoritatea personajelor lui Camil Petrescu ce ilustreaza toate ipostazele impactului dintre intelectual si lumea in care acesta traieste,cu afacerile,intrigile si razboiul absurd pe care le presupune. El poate fi student (Gheorghidiu),militant politic(Gelu Ruscanu),ostas(Pietro Gralla) etc..Diferiti de inadaptatii romantici,ei sunt prinsi in planul valorilor esentiale in care cred.
Stefan Gheorghidiu nu poate fi considerat un invin, deoarece reuseste sa depaseasca gelozia care ameninta sa-l dezumanizeze. El se inalta deasupra societatii meschine, traind o experienta morala superioara, aceea a dramei omenirii, silita sa indure un razboi tragic si absurd.

Caracterizarea Elei Gheorghidiu

Ela Gheorghidiu este personajul feminin al romanului, simbolizand idealul de iubire la care aspira cu atata sete Stefan Gheorghidiu, eroul principal, sotul ei.
La inceput era o fata orfana, crescuta de o matusa, dar odata atrasa in lumea marii burghezii se adapteaza la morala acesteia.
Sub influenta unei verisoare a lui Stefan, Ela este atrasa intr-o lume mondena, lipsita de griji, dar si de adevarate orizonturi, preocupata numai de moda, distractii nocturne sau escapade, lume in care se simtea uimitor de bine, in comparatie cu sotul ei. In casa acestei verisoare cei doi cunosc "un vag avocat, dansator, foarte cautat de femei", domnul G.(Grigoriade).
Intrata in lumea mondena, Ela isi schimba perspectiva asupra vietii, considerandu-l pe Grigoriade un simplu amic ce o initiaza in lumea necunoscuta de ea, lumea bunelor maniere. Ela doreste o evadare din idealismul lui Stefan, incercand sa paseasca in realism.
Relatia celor doi, pana la aparitia banului, era una de iubire; Stefan vedea in Ela idealul de femeie in care el poate gasi iubirea reciproca perfecta. In sustinerea acestei conceptii sugestiv este si faptul ca el ii spune pe nume o singura data, prilej cu care cititorul si afla numele femeii, iar in restul romanului o numeste: "nevasta-mea", "fata asta", "ea", "femeia mea". In constiinta lui Stefan Gheorghidiu, Ela se transforma intr-un ideal de femeie oarecare.
Femeia aceasta este pentru Gheorghidiu unica: "...nu exista pentru mine decat femeia aceasta, cu rochia de culoarea caisei". Unicitateo o inalta pe Ela la nivelul arhietipului feminin, dar, treptat, ea va cadea in prozaic.
Femeia este constituita numai prin ochii barbatului insetat de absolutul iubirii, al carui crez nu facea concesii sentimentului: "Cei care se iubesc au dreptul de viata si de moarte unul asupra celuilalt".
Iubirea lor se nascuse din orgoliul lui Stefan, intrucat Ela era cea mai frumoasa studenta de la litere.Trasaturile fizice sunt putine, dar sugestive pentru frumusetea tinerei: "ochii mari, albastri, vii ca niste intrebari de clestar". Averea mostenita de sotul ei da la iveala firea pragmatica a Elei, pasiunea ei pentru viata mondena, ceea ce-l uimeste pe erou, care ar fi vrut-o "mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare".
Trasaturile morale reies, in mod indirect, din referirile lui Gheorghidiu, care diseaca si analizeaza cu luciditate fiecare vorba, fiecare gest, dorind sa aiba certitudinea iubirii Elei, care flirta evident cu domnul G. In plimbarea la Odobesti, Ela se comporta ca o cocheta, dovedindu-se din ce in ce mai superficiala. Fidelitatea ei este pusa sub semnul intrebarii, Stefan observand mimica si gesturile femeii care gusta cu familiaritate din farfuria lui G., are o expresie deznadajduita atunci cand acesta sta de vorba cu alta femeie. Intre cei doi soti intervine o tensiune stanjenitoare care se amplifica; Ela acceptand sa divorteze desi se considera nevinovata si jignita de banuielile lui.
Ea nu intelege valoarea morala a sotului ei. Este o instinctiva pentru care dragostea este un joc de societate, in conditiile prielnice ale bogatiei materiale. Nu sensul dragostei sotului ei o intereseaza, in fond, ci averea acestuia, ca platforma pentru cochetaria ei erotica. Luxul in care traieste trebuie sa aiba pentru ea un atribut sinequa nou: infidelitatea
Stefan Gheorghidiu ii dezvaluie lacomia si vulgaritatea si i le alimenteaza lasandu-i cu marinimie si dispret suveran, o buna parte din avere. El ii daruieste casele de la Constanta, bani, “absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti… de la lucruri personale la amintiri. Adica tot trecutul.” In gestul lui e o razbunare, dar si o eliberare morala. Insa dragostea ei are un efect separator care tinde sa anihileze personalitatea lui Gheorghidiu.
Ela are, in manifestarile banului, cotidianilitate, un entuziasm deosebit, chiar discutia cu unchiul Tache, in care este pusa in miza mostenirea, i se pare tinerei femei un amuzament. Cu toate acestea, felul ei de gandire este sofist; ea intreaba, deliberat, cine L-a creat pe Dumnezeu, confundand in felul acesta Creatia si Creatorul. Toate aceste detalii comportamentale, observate si analizate cu minutie, alimenteaza sentimentul de gelozie al sotului ei, care sporeste pe tot parcursul operei.
Ela se dovedeste o femeie mediocra, obisnuita, ca oricare alta, tipica femeilor secolului XX ce fac parte din clasa sociala a burgheziei.
Autorul nu o individualizeaza prin nimic, ci o prezinta din prisma personajului principal, fiind atat obiectiv la adresa ei, cat si subiectiv.
Eu consider ca Ela Gheorghidiu a fost o femeie plina de viata la inceput, vesela, indragostita, dar pe care, mediul in care traia si banii, au transformat-o intr-o figura pala, lipsita de culoare si importanta.
Registrl stilistic al romanului se caracterisează prin claritate, sobrietate, frază scurtă şi nervoasă, este analitic şi intelectualizat. Stilul este anticalofil, iar autorul consideră că într-o operă literară relatarea subiectului trebuie să fie precisă şi concisă, „ca într-un proces verbal”.
Originalitatea romanului e dată de subtilitatea analitică a propriei conştiinţe, de declanşarea prin memorie involuntară a dramei suferinte din iubire, de indentificarea deplină a timpului sibiectiv cu cel obiectiv, de faptul că scriitorul este în acelaşi timp personaj şi narator. Principalele modalităţi de analiză utilizate de Camil Petrescu în roman constituie tehnici specifice creaţiilor literare psihologice, pe care le îmbină, cu maiestri şi talent:monologul interior, dialogul, introspecţia conştiinţei şi a sufletului, retrospecţia, autoanaliza şi autointrospecţia, care scot în evidenţă ybuciumul interior al personajului, cauzat de aspiraţia spre absolut.
În concepţia lui G. Călinescu, Ştefan Gheorghidiu este „un om cu un suflet clocotitor de idei şi pasiuni, un om inteligent[...], plin de subtilitate, de pătrundere pshihologică[...] şi din acest monolog nervos se desprinde[…]o viaţă sufletească[…], un soi de simfonie intelectuală”.

Drama intelectualilor in opera lui Camil Petrescu

Opera lui Camil Petrescu,oricat de variata ar parea,prezinta o exceptionala unitate,sub trei aspecte: al problematicii,al spiritului problematic si al facturii artistice.
Stilul lui Camil Petrescu aduce in planul literaturii române o serie intreaga de elemente de noutate in deplina concordanta cu preocuparile din planul european. Formula aleasa, aceea a unei confesiuni a personajului principal, reprezinta o indepartare de la traditia romanului realist obiectiv, scris la persoana aIII a.In felul acesta romanele si dramele sale devin in mare parte monologuri interioare, fapt care ofera personajului posibilitatea de a evolua permanent intre planul interior, sentimental si planul exterior (societatea, razboiul,politica). Consecinta unei asemenea perspective este o evaluare unitara a unei realitati complexe, dintr-o perspectiva unica, subiectiva.
Personajele lui C. Petrescu ilustreaza toate ipostazele impactului dintre intelectual si lumea in care acesta traieste,cu afacerile,intrigile si razboiul absurd pe care le presupune.Calitatea de intelectual nu este data neaparat de studii sau posturi inalte,ci de superioritatea constiintei individului,intelectualul fiind un ganditor lucid care problematizeaza existenta.El poate fi student (Gheorghidiu),militant politic(Gelu Ruscanu),ostas(Pietro Gralla) etc..Diferiti de inadaptatii romantici,ei sunt prinsi in planul valorilor esentiale in care cred.”Cata luciditate,atata drama”,spune Georghidiu,pentru ca el ca si ceilalti intelectuali,traiesc( la alte temperaturi interioare) lucruri obisnuite:tradarea unei femei,o afacere rentabila,conversatii banale,o iubire pe ascuns etc..Pe toate acestea le privesc din perspectiva valorilor absolute si le judeca critic.Unitatea operei lui Camil Petrescu,sub acest aspect,o da incercarea insistenta a scriitorului de a epuiza toate razvratirile,iluziile,dezamagirile intelectualului, incapatanat sa nu-si tradeze natura proprie si deci sa duca lupta impotriva opacitatii din jur,bizuindu-se numai pe el insusi.
Eroii principali,in cea mai mare parte masculini,sunt intelectuali preocupati in primul rând de probleme de constiinta. Atat Stefan Gheorghidiu cat si Gelu Ruscanu si Andrei Pietraru sunt intelectuali fini, care si-au facut din speculatiile filozofice mediul fundamental in care se misca cu dexteritate. Liniile de gândire trasate in câmpul istoriei filozofice le sunt cunoscute cu de-amanuntul si gândirea lor proprie aluneca spre ele cu abilitate si subtilitate. Faptul le provoaca o placere spirituala superioara, pe care o doresc unica si netulburata. Este de fapt o izolare de viata trepidanta a complicatiilor sociale, o evadare intr-o lume in care domina numai spiritul filozofic.
Pentru Stefan Gheorghidiu, iubirea este receptata ca o experienta posibila, o imbogatire a relatiilor intime, nu ca o raportare a indragostitului la fiinta iubita. El este indragostit mai degraba dintr-un orgoliu satisfacut si traieste doar iluzia iubirii, nu sentimentul ca atare, caruia nu se abandoneaza niciodata, si nici nu consimte la sacrificii in numele dragostei.
Se poate spune chiar ca pentru personajul principal iubirea este o problema de {auto}cunoastere, nu de implicare sentimentala, caci in aspiratia lui catre absolut el nu urmareste adevarul despre Ella, ci mentinerea propriului echilibru interior.
Continuand in fapt problematica primului roman,Camil Petrescu readuce in prim plan, In romanul Patul lui Procust drama intelectualului roman,intransigent in pastrarea nealterata a constiintei si demnitatii sale,in impactul cu o societate bazata pe afacerism,mediocritate.Drama lui Ladima si a lui Fred Vasilescu repeta drama intelectualului Stefan Gheorghidiu din romanul anterior.Privit sub alt unghi, romanul Patul lui Procust este si o drama a imposibilitatii atingerii idealului in dragoste,ceea ce se repeat si in drama de idei, Suflete tari.
Din punct de vedere artistic Camil Petrescu aduce o serie de inovatii in teatrul romanesc,preluand stilul lui Henrik Ibsen din literatura universala,si aducand si in literatura romana asa numit teatru de idei,bazat pe bine cunoscutul stil al sau,drama de idei.
Andrei Pietraru,un tanar preocupat de stiinta si cunoastere,cu o bogata imaginatie,care traieste mai mult intr-o viata proprie creata in interiorul sau,sufera din cauza unei iubiri neimplinite,si ajunge sa devina erou de ocazie,ghidat de pasiunea salbatica,nu atat pentru femeie in sine ci mai mult pentru scopul sau suprem: atingerea absolutului.In final ajunge sa o aiba pe Ioana,pentru care si-a neglijat intregul viitor,dar o data atins,absolutul nu poate fi mentinut si are loc o cadere brusca.In final, Andrei,pentru a-si demonstra iubirea trage cu pistolul in piept,dar nu moare,ramane in viata,trezirea lui simbolizand totodata trezirea la realitate,realitate in care Ioana nu mai este femeia ideala pentru el,autorul lasand incheierea sub semnul intrebarii,lasand pe fiecare cititor in parte sa-si foloseasca imaginatia,cum face si in celelalte opere.Tindem totusi sa credem ca ramanerea in viata a lui Andrei compune doar o mai mare drama pentru el,pentru ca murind ar fi scapat pentru totdeauna de viata care i-a adus atatea chinuri,ramanand in viata insa el va fi mereu chinuit de o societate in care un intellectual ca el nu poate fi integrat,nicidecum inteles.
In drama Jocul ielelor,se repeta intr-un fel destinul lui G.D. Ladima,din romanul anterior, Patul lui Procust.Personajul principal,Gelu Ruscanu,este obesedat de ideea de dreptate care va deveni fatala pentru el.Prins ca intr-un cleste intre doua scenarii care sunt dinainte concepute, lui Gelu Ruscanu nu-I mai ramane decat de ales intre cele doua.Fie sinuciderea, care ar repeta destinul tatalui sau,care din cauza datoriilor facute pentru o femeie se sinucide cu pistolul trimis de aceasta,fie a fi ucis.In idealul sau pentru dreptate,el se gandeste mai putin la faptul ca ar putea fi ucis daca publica scrisoarea si da in vileag un om politic atat de important precum Saru Sinesti.Doua lumi stau fata in fata,una reala si dura,alta si una utopica,din care face parte Gelu,care intreaga sa viata a militat pentru dreptatea absoluta,intr-o lume atat de ridicola,incat chiar si Ministrul de justitie este corupt.
Operele lui Camil Petrescu sunt puternic inspirate din filozofia lui Platon,care intr-una din operele sale vorbeste de existenta unei lumi formata dintr-o lume a ideilor abstracte in care traiesc si isi gasesc sfarsitul intelectualii,care nazuiesc la scopuri inalte si care traiesc mult mai intensive toate emotiile si intamplarile din viata obisnuita,si o lume normala, considerata normala de catre societate,societate care ridica standarde pentru normalitate,si in care intelectualii cu aspiratiile lor spre perfectiune nu se incadreaza,devenind astfel exclusi din societate si construindu-si propria lume,din idei filozofice si deseori utopice.Personajele intra intr-o hora a ielelor: lucruri normale sunt intelese diferit,supra analizate pana cand devin adevarate obsesii ale mintii, intamplari firesti devin un adevarat chin pentru intellectual care traieste la alt nivel orice intamplare,fie ea cat de banala.O data prinsi in acest joc ei nu mai au scapare,sfarsind tragic,prin sinucidere,sau ramanand in viata,pierzand totul din propria vina,propriul orgoliu sau gelozie care le strica viata,lor si persoanelor din jurul lor.
Eroii lui Camil Petrescu sunt lucizi,drama lor fiind a unor idei absolute,pe care le doresc realizate cu orice pret,ducand o stransa lupta interioara cu ei insusi, pe care nu rareori o pierd,vazand in moarte singura scapare.

Studiu de caz - perioada interbelica partea a-10-a

2010-04-08T23:42:00.001+03:00

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

-rezumat-

Stefan Gheorghidiu concentrat in armata ca sublocotenent este trimis pentru amenajarea fortificatiilor de pe Valea Prahovei intre Busteni si Predeal apoi in muntii Dambovicioarei, in preajma intrarii Romaniei in primul razboi mondial.
Desi pregatirea de pe campul de lupta era jalnica, in Parlament se vorbea de buna organizare a cadrelor militare, de dotarea acestora cu armamentul necesar, armata fiind gata de razboi.
Un fapt divers relatat in presa privind achitarea de catre justitie a sotului care si-a ucis nevasta surprinsa in flagrant delict, declansaza o discutie contradictorie intre ofiterii adunti la popota
Spre deosebire de opiniile care se bazeaza doar pe argumente rationale, interventia lui Stefan Gheorghidiu reflecta o conceptie bazata pe o experienta sentimentala dura. In viziunea lui iubirea este” mai curand un proces de autosugestie”.
Eroul doreste sa obtina o permisie pentru a pleca la Campulung pentru a se intalni cu Ela, sotia sa. Fiind refuzat la inceput, este hotarat sa dezerteze. Stimulata de discutiile de la popota, memoria involuntara a lui Stefan Gheorghidiu se declansaza si reinvie intamplari trecute, iar in cateva minute eroul comprima cei doi ani si jumatate traiti alaturi de sotia sa.
Acesta era un student sarac, care traia din greu, impreuna cu surorile sale, din pensia modesta de vaduva a mamei. Logodit cu cea mai frumoasa studenta de la litere, Ela, Gheorghidiu amana nunta pana la obtinerea licentei, intrucat banii putini nu-i ajung sa-si intretina o familie. Ela este si ea o fata orfana, crescuta de o matusa. Eroul are doi unchi, unul bogat si avar, Tache, altul binevoitor si glumet, Nae Gheorghidiu, un cunoscut avocat si om politic. Desi nu-si agreeaza si nu-si cultiva rudele, pe care le dispretuieste pentru preocuparile lor mercantile, Stefan Gheorghidiu devine, spre surprinderea tuturor, mostenitorul unchiului Tache, care-i lasa o avere considerabila, incredintata spre administrare celui de-al doilea unchi, Nae Gheorghidiu, in schimbul unei consistente rente lunare.
Ela tinea cu indarjire ca sotul ei sa nu renunte la nici un procent din mostenire. Gheorghidiu cedeaza in fata rudelor si investeste o parte din bani intr-o fabrica de metalurgie, inchiriaza un apartament incapator intr-un cartier central pe care il mobileaza. In urma licitatiei fabricii de melurgie, Nae Gheorghidiu si Tanase Vasilescu Lumanararu devin asociati iar lui Stefan Gheorghidiu i se da conducerea biroului comercial. Nu dupa mult timp Stefan iese din asociatie deoarece constata ca nu are veleitati de om de afaceri.
Mostenirea schimba cursul existentei conjugale a celor doi studenti saraci, in defavoarea cuplului. Pe cand erau saraci, Anisoara, verisoara lui Stefan, casatorita cu un mare negustor, nu-i baga in seama, dar ulterior ii atrage in lumea mondena. Gheorghidiu observa la Ela preocupari care pana atunci „ dormitau lent”. Ea manifesta tot mai mult interes pentru lux, petreceri, tinuta ei si a sotului, ceea ce intra in contradictie cu idealul lui de feminitate. Noua sa situatie materiala faciliteaza insinuarea unui al treilea individ, domnul G. un dansator priceput in galanterii feminine. Pe acesta cei doi il cunosc in casa Anisoarei.
Plimbarea la Odobesti intr-un grup mai mare declansaza criza de gelozie, punand sub semnul intrebarii fidelitatea femeii iubite. Stefan inregistreaza si analizeaza cu minutiozitate dovezi ale infidelitatii sotiei. Ela accepta doar compania lui G, dialogheaza mai tot drumul cu acesta, ii solicita ramuri inflorite de mar, accepta sa o fotografieze, se asaza la masa langa el, gusta din mancarea lui, priveste mereu la usa cand el intarzie la masa. Palid la fiecare scena, Stefan vrea sa para vesel dar simte ca este ridicol si deplasat in timp ce alti barbati manifestau rabdare si ingaduinta in situatii asemanatoare. Reprosandu-i pentru felul in care se comporta, Ela ii raspunde: „toate fac la fel”. Stefan sufera nu numai din orgoliu, ci si pentru ca se dedubleaza, silindu-se sa-si ascunda framantarile, afisand indiferenta. Intamplarea da nastere unei stari de incordata suspiciune intre soti, consolidata prin episoadele de viata care i-au urmat: atunci cand, intr-o noapte, Stefan Gheorghidiu aduce acasa o femeie „usoara", Ela il paraseste.
Capitolul al IV-lea {„Asta-i rochia albastra") prezinta impacarea dintre cei doi soti. Intr-o dupa-amiaza de vara, Stefan si Ela se intalnesc, din intamplare, in fata unui chiosc de ziare si se plimba indelung, schimband vorbe lipsite de importanta, pentru a-si masca sentimentele.Frumoasa este nu discutia in sine, ci senzatia ca sufletele lor „pluteau deasupra cuvintelor" ca si cand n-ar fi facut parte din aceasta lume.
In 1916, concentrat fiind la Piatra Craiului, Gheorghidiu o aduce pe Ela la Campulung, pentru a-i fi aproape.
Cartea intai se incheie cu capitolul „ Ultima noapte de ragoste”, in care eroul narator consemneaza nelinistea si nerabdarea de care este cuprins, fiindca in ultima scrisoare Ela il cheama negresit la Campulung, sambata. Obtinand cu greu o invoire, Stefan se duce la Campulung, iese cu Ela in oras, fiind multumit ca nimeni nu o saluta. O simte totusi schimbata si din nou este cuprins de incertitudini: „vedeam o noua intarire a banuielii ca sunt inselat”. Ela ii cere sa treaca pe numele ei o parte din lirele englezesti, pentru ca ea sa fie asigurata in cazul in care el ar muri.
Pe urma, iesind in oras, Stefan Gheorghidiu il intalneste pe G., fapt care-i acutizeaza framantarile.Hotarat sa-i pandeasca pe cei doi si sa-i ucida, tanarul este salvat de un superior care-1 duce la regiment, intrucat Romania intrase in razboi.
Declansarea razboiului aduce o schimbare radicala in constiinta eroului, usurandu-l de cosmarul obsesiilor si indoielilor asupra infidelitatii sotiei. De aici in acolo, problemele sufletesti ale lui Stefan nu vor mai ocupa decat un colt al tabloului
Pe front Stefan descopera o realitate dramatica. In contrast cu frazele rasunatoare rostite in Camera cu privire la pregatirea armatei romane capabila sa castige orice lupta „ fara tunuri, fara mitraliere si fara cartuse”, numai prin moral, imaginea frontului este coplesitoare. Armamentul lipseste, ordinile sunt contradictorii producand panica si invalmasala. Gheorghidiu are imaginea unui front improvizat, asemeni unui balci de oameni derutati si aflati intr-o debandada pe care nimeni nu se straduieste sa o opreasca. Temandu-se de moarte, Stefan se intreaba: „ stiu ca voi muri dar ma intreb daca voi putea indura fizic rana care-mi va sfasia trupul?” Protagonistul primeste o misiune de atac dar aceasta nu se potriveste cu ordinele venite ulterior care vin unele in contradictie cu altele, creeand o stare de confuzie totala. Colonelul da ordin de retragere dar ei sunt atacati de inamic exact in directia in care se retragea regimentul. Apoi Stefan este trimis de mai multe ori „ sa faca politie si ancheta”.
Episodul anchetarii tiganilor care jefuisera un sat dupa retragerea ungurilor se termina cu arestarea unei fete „ cu ochii ca niste prune lungi, verzi” si apoi punera acesteia in libertate. In urma anchetarii surorilor Maria si Ana Manciulea parate ca ar fi spioane, Gheorghidiu nu gaseste nici o dovada impotria lor dar le aresteaza, la ordinul colonelului. Sub indrumarea Mariei regimentul lui Gheorghidiu reuseste sa treaca Oltul si sa invinga. Pentru fapta sa eroica, Maria a primit virtutea militara de aur, aparand in toate gazetele.
Capitolul „ Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu” prezinta imagini de apocalipsa. Batalionul lui Gheorghidiu participa la o batalie crancena si se confrunta cu moartea, soldatii iind luati prin surprindere. Eroul traieste sentimenete contradictorii: teama, frica, groaza dar pe de alta parte bucuria supravieturii atacului, insa camarazii lui Gheorghidiu nu au nicidecum sentimentul eroismului si al vitejiei.
Inghesuiti intr-o vatra sub un mal, soldatii sunt astupati de pamant, altuia i se reteaza capul de un obuz, acestia traind clipe de cosmar. Facand socoteala, Gheirghidiu constata 16 soldati „ cu cei eventual rataciti cu tot”. Marsul este demential, satul in care ajung (Sasaus) este bantuit de fntomele mortilor. Extenuat, Stefan ramane rece a primirea celor doua scrisori de la sotie si mama. Ziua retragerii a fost cea mai cumplita. Stefan este ranit si spitalizat. Peste cateva zile este ranit si Orisan si pus in acelasi salon cu Stefan.
Dupa spitalizare acesta se intoarce in Bucuresti unde Ela ii face o primire falsa. Dupa ce experienta frontului l-a purificat si regenerat interior redandu-i increderea in sine, Stefan va depasi esecul sentimental si matrimonial luand hotararea sa divorteze. Inlaturand-o pe Ela din prezentul existentei sale Gheorghidiu ii daruieste inca o suma de bani „ ca aceea pe care o ceruse la Campulung” si casele de la Constanta „ cu absolut tot ce era in casa de la obiecte de pret la carti, de la lucruri personale la amintiri, adica tot trecutul”.

Studiu de caz- perioada interbelica partea a 9-a

2010-04-08T23:40:00.004+03:00

Opera literară
Crezul literar al lui Camil Petrescu este exprimat în mod sugestiv în volumul de Versuri. Ideea. Ciclul morţii, care are ca moto: Jocul ideilor e jocul ielelor:
Dar eu,
Eu am văzut idei...
(...)
Eu sunt dintre acei
Cu ochi halucinaţi şi mistuiţi lăuntric,
Cu sufletul mărit
Căci am văzut idei.

Concepte estetice
• Autenticitatea este esenţa noului în creaţia literară a lui Camil Petrescu, a cărui aspiraţie către autenticitate conferă originalitate poeziei, vitalitate teatrului şi "momente autentice de simţire" în roman. Autenticitatea este ilustrarea realităţii prin propria conştiinţă, scriitorul însuşi mărturisea: "Singura realitate pe care o pot povesti este realitatea conştiinţei mele, conţinutul meu psihologic".
• Substanţialitatea (substanţialismul) este concepţia conform căreia literatura trebuie să reflecte esenţa concretă a vieţii: iubirea, gelozia, mândria rănităm orgoliul umilit, cunoaşterea, dreptatea, adevărul, demnitatea, acele categorii morale absolute.

• Sincronizarea în concepţia lui Camil Petrescu este armonizarea desăvârşită a literaturii cu filozofia şi psihologia epocii, întrucât actul de creaţie este un act de cunoaştere, de descoperire şi nu de invenţie: "Nu putem cunoaşte absolut nimic, decât răsfrângându-ne în noi înşine".
• Luciditatea este trăsătura dominantă a personajelor lui Camil Petrescu, intelectuali analitici şi autointrospectivi, hipersensibili, intransigenţi şi inflexibili moral. Luciditatea "nu omoară voluptatea reală, ci o sporeşte".
• Naraţiunea la persoana I foloseşte timpul subiectiv, care aduce în prezent gânduri, îndoieli, fapte trecute, totul fiind subordonat memoriei involuntare; romanul înseamnă, aşadar, experienţă interioară: "Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile mele, ceea ce gândesc eu, ... din mine însumi nu pot ieşi (...), eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi".
• Relativismul reiese din multitudinea punctelor de vedere în jurul aceluiaşi obiect, aceluiaşi concept, aceleiaşi norme morale.
• Anticalofilismul (împotriva scrisului frumos) este o adevărată bătălie estetică pe care o duce scriitorul care susţine formula literară a jurnalului, a confesiunii, ce se notează precis, exact, "ca într-un proces verbal".

Teme şi motive
• Războiul - ca experienţă de viaţă trăită, o experienţă decisivă a intelectualului, războiul ca iminenţă a morţii este tragic şi absurd.
Reprezentant: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
• Introspecţia psihologică se regăseşte în majoritatea operelor sale, prin observarea vieţii interioare, prin analiză psihologică a conştiinţei personajelor.
Reprezentant: Patul lui Procust
• Intelectualul - cu dramele lui de conştiinţă - este prezent într-un cadru de existenţă obiectiv-socială, dominat de setea de absolut.
• Operele sunt structurate pe o pasiune sau un sentiment, ele fiind adevărate "monografii ale unor idei".
Personajele
• Născute din frământări, scepticism, tensiune intelectuală, etică umană, eroii lui Camil Petrescu sunt în căutare de certitudini pentru un sentiment puternic ("singura existenţă reală e aceea a conştiinţei").
• Hipersensibile, amplificând semnificaţia unui gest, a unei priviri, a unui cuvânt până la proporţiile unei catastrofe.
• Inadaptate superior, intelectuali intransigenţi într-o luptă continuă cu ordinea socială, afacerismul, politicianismul, mondenitatea (nefiind în nici un fel "geniul neînţeles" eminescian).
• Intelectuali lucizi, ei trăiesc pe drama inflexibilităţii conştiinţei, a pasiunii analizate cu luciditate: "Câtă luciditate atâta conştiinţă, câtă conştiinţă atâta pasiune şi deci atâta dramă."
• Sunt încătuşaţi ai absolutului, spirite absolutizante, intelectuali ce trăiesc drame de conştiinţă, fiind însetaţi de absolut.
• Eroii lui Camil Petrescu sunt învinşi de propriul lor ideal, trăiesc drama destinului tragic, singurul supravieţuitor fiind Ştefan Gheorghidiu.
• Semnificaţia titlurilor reflectă starea interioară a personajelor, sugerând esenţa dramatică a conştiinţei, a aspiraţiei spre absolut.
• Autorul se identifică cu personajul principal (naraţiunea la persoana I) şi, deseori, replicile altor personaje exprimă concepţia şi opiniile lui Camil Petrescu.
Stilul anticalofil
• Formule estetice moderne, prin interesul pentru stările difuze ale eroilor, de exaltare a trăirilor sondare până în zonele cele mai adânci ale subconştientului.
• Desăvârşit echilibru şi simetrie a compoziţiei.
• Maniera proustiană a fluxului memoriei, conştiinţa selecţionând aceste fapte care vor duce la opţiunea finală.
• Monologul interior, ca mod de exprimare a trăirilor lăuntrice, de reflectare asupra existenţei lui individuale (afectul şi intelectul sunt într-o luptă permanentă).
• Limbajul este remarcabil prin imaginile intelectuale.
• Figurile de stil se rezumă la comparaţii şi epitete, dar "fără ortografie, fără compoziţie, fără stil şi chiar fără caligrafie".
• Scriitorul consideră scrisul ca pe un act de eliberare existenţială, prin care spiritul se descoperă şi se mărturiseşte: "Un roman de adâncire a sentimentelor metafizice se lucrează cu atenţia şi răbdarea unui covor de preţ." (Camil Petrescu - Teze şi antiteze).
Studii
• Teze şi antiteze (1936), eseuri
• Modalitatea estetică a teatrului (1937), teza sa de doctorat
• Husserl - cu o introducere în filozofia fenomenologică, un capitol din Enciclopedia Filosofică (1938)
• Doctrina substanţei 1940, editată integral postum în (1988), eseu filosofic
Romane
• Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930)
• Patul lui Procust (1933)
• Un om între oameni (1953 - 1957, rămas neterminat)
Nuvele
• Turnul de fildeş (1950)
Poezie
• Versuri. Ideea. Ciclul morţii (1923)
• Un luminiş pentru Kicsikem (1925)
• Transcedentalia (1931)
• Din versurile lui Ladima (1932)
Dramaturgie
• Jocul ielelor (1918)
• Act veneţian
• Suflete tari
• Danton
• Mioara
• Mitică Popescu
• Bălcescu
• Caragiale în vremea lui

Studiu de caz - perioada interbelica partea 8-a

2010-04-08T23:36:00.002+03:00

Camil Petrescu (n.22 aprilie 1894 - d. 14 mai 1957) a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie şi poet. El pune capăt romanului tradiţional şi rămâne în literatura noastră în special ca iniţiator al romanului modern.
Biografie
S-a născut la Bucureşti, la 9 aprilie 1894. Este fiul lui Camil Petrescu (mort, se pare, înainte de naşterea scriitorului) şi al Anei Cheler. A fost crescut de o doică din familia subcomisarului de poliţie Tudor Popescu, din mahalaua Moşilor. După gimnaziu, continuă studiile la Colegiul "Sfântul Sava" şi la Liceul "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti. Rezultatele bune la învăţătură îl transformă în bursier intern, iar din 1913 urmează cursurile Facultăţii de Filozofie şi Litere de la Universitatea Bucureşti. Işi ia cu brio licenţa. E profesor la Timişoara. Îşi ia doctoratul în filosofie cu o teză despre fenomenologie în opera lui Husserl.
Debutează în revista Facla (1914), cu articolul Femeile şi fetele de azi, sub pseudonimul Raul D.
Între 1916 - 1918 participă ca ofiţer la primul război mondial, iar experienţa trăită acum se regăseşte în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930). În 1916, e mobilizat şi pleacă pe front, unde e rănit. După un stagiu într-un spital militar, ajunge iarăşi în prima linie, dar cade prizonier la unguri. Ambianţa războiului va intra, apoi, în celebrul roman Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. În 1918 e eliberat din lagăr, revenind la Bucureşti.
Încă din 1920 participă la şedinţele cenaclului Sburătorul condus de Eugen Lovinescu, iar în revista omonimă publică primele poezii. Furtunosul gazetar de stânga, N. D. Cocea e modelul său spiritual. Acesta va fi prototipul viitorului său erou Gelu Ruscanu din drama Jocul ielelor şi a eroului său din romanul Patul lui Procust.
Debutul editorial se petrece cu un volum de Versuri. Idee. Ciclul morţii în 1923. În 1933 publică cel mai valoros roman al său şi unul dintre romanele importante ale Modernismului european, Patul lui Procust.
Scriitorul Mihail Sebastian, într-un fragment din vestitul lui Jurnal, povesteşte că în iunie 1936 Camil Petrescu a declarat că evreii sunt responsabili pe toate relele care li se fac şi vina lor e că sunt prea mulţi.
În 1939 este numit directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, iar din 1947 este ales membru al Academiei Române.
Moare la 14 mai 1957, la Bucureşti. Astfel, masivul roman social închinat lui Nicolae Bălcescu Un om între oameni rămânând neterminat. Ion Negoiţescu îi va caracteriza sec romanul, drept "o întreprindere jalnică". Motivul este simplu, Camil Petrescu a îmbrăţişat principiile realismului socialist şi a devenit unul dintre cântăreţii noului regim comunist.

Studiu de caz - perioada interbelica

Studiu de caz - perioada interbelica parta a 7- a

2010-02-19T11:56:00.003+02:00

Critica
Ion de Liviu Rebreanu

George Călinescu:” Dacă Sadoveanu e rapsodul literaturii române moderne, Rebreanu este romancierul ei.”
George Calinescu “nu din inteligenta a iesit idea seducerii, ci din viclenia instinctuala, caracteristica oricarei fiinte reduse”

George Cãlinescu afirma cã: "Ion e opera unui poet epic care cântã cu solemnitate conditiile generale ale vietii, nasterea, nunta, moartea. Romanul e fãcut din cânturi, în stilul marilor epopei". "Hora în sat, bãtaia între flãcãi, tocmeala pentru zestre, nunta bãrãneascã si nunta învãtãtoreascã, nasterea la câmp a copilului Anei, moartea bãtrânului Dumitru Moarcãs, spânzurarea cârciumarului si a Anei, sunt momente din calendarul sempitern al satului, miscãtoare prin calitatea lor elementarã. Ion e un poem epic, solemn ca un fluviu american, o capodoperã de mãretie linistitã".

Mihail Sebastian considera că “Liviu Rebreanu avea darul masiv de a crea viaţă.”

Eugen Lovinescu considera ca “Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului in slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o viclenie procedurala si o vointa imensa” este“o figură simbolică, mai mare decât natura, ce depăşeşte tendinţa de nivelare a naturalismului”.
Eugen Lovinescu “Ion este cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane si cum procesul firec al epicei este spre obiectivare poate fi pus pe treapta ultima a scarii evoluative”

Nicolae Manolescu “Rebreanu este neindoielnic un artist obiectiv.[...] Romancierul vrea sa creeze impresia ca e un observator (atat si nimic mai mult).un observator omniscient,desigur dar lipsit de voce proprie”
N.Manolescu afirma ca “in cnetrul romanului se afla patima lui Ion, ca forma a instinctului de posesiune.Ion este victima mareata a fatalitatii biologice,cee ce fixeaza locul personajului in roman.”
Criticul Nicolae Manolescu afirma ca “in centrul romanului se afla patima lui Ion,ca forma a instinctului de posesiune”
“Iubirea pamantului l-a stapantit de mic copil[..]. De pe atunci pamantul i-a fost mai drag ca o mama.”

---

Romanul “Ion” de Liviu Rebreanu reprezinta o monografie a satului ardelean la inceputul secolului XX.
Realismul romanului rezida dih modul in care surprinde traditiile,obiceiurile si evenimentele importante din viata acelui taran,mistuir de dornita de a avea un statut social pe care il putea dobandi doar posedand pamant.
“Ion” ramane reprezentativ pentru tipologia acelui taran,caracterul sau fiind unul de mare efect si in acelasi timp marcant pentru personajele ulterioare din literatura noastra.

---

“Omul pe care il zugravesc eu o fi avand si trebuie sa aiba asemanari cu mii de oameni cum au si in viata toti oamenii,dar traieste numai prin ce are deosebit de toti oamenii din toate vremurile.Unic e numai sufletul.Viata eternizata prin miscari sufletesti-realism.” (Liviu Rebreanu)

Imagini Ion Liviu Rebreanu

Studiu de caz - perioada interbelica partea a 6-a

2010-02-19T11:47:00.005+02:00

Ion
de Liviu Rebreanu

Caracterizarea Anei
-caracterizarea Anei din romanul Ion de Liviu Rebreanu

Caracterizarea Anei

1.Locul pe care il ocupa persona in ansamlul operei commentate:
Ana Baciu este un personaj secundar, una dintre eroinele propuse de romanul interbelic,ea de ficare data reprezentand o ipostaza a misterului feminin.
2.Apartenenta sociala si de clasa a personajului:
Este fata instaritului Vasile Baciu,pare nascuta sub semnul nefericirii,fiind predestinata unei existente tragice.
3.Evolutia eroului si de clasa a personajului:
Ana este o femeie,profund indragostita de Ion caruia ii incredinteaza cu generozitate viata,aceea de sotie,indurand cu umilinta vorbele grele si loviturile barbatului,si aceea de mama, ipostaza care in circumstante normale ar fi putut deveni o supapa salvatoare pentru femeia nefericita .Ea devine o victima usoara pentru flacaul interesat numai de zestrea sa,fiind un simplu instrument de inavutire,fiind o marioneta in mainile destinului.Din dragoste isi infrunta si tatal,acceptand orice umilinta din partea lui si a colectivitatii.Este distrusa de lipsa totala de afectiune al lui Ion,
pentru care ea sacrificase totul. Ana dovedeste pe parcursul intregii opere ca are o vointa si o putere de a rabda uluitoare.
4. Relatia cu celelalte personaje:
Ana este tratata inuman de catre Ion,bataile,certurile si vorbele grele determina sinuciderea sa.nu are o relatie prea buna nici cu tatal sau pe care il infrunta pentru Ion,luand chiar si bataie pe seama acestui lucru.Este umilita in fata intregului sat,iar pe George cel care trebuia sa ii fie sot il dezamageste.

5. Nivelul actiunilor si parerile personajului
Ana este nesigura de dragostea lui Ion si complexata de frumusetea Floricai,zicandu-si mereu ca viata ei nu are rost fara el ”isi zicea mereu ca fara el ar trebui sa moara”. Astfel spre final Ana decide sa se sinucida ne mai putand suporta umilintele provocate de Ion considerandu-si propriul copil drept o povara.
6.Mijloace de caracterizare
Caracterizarea indirecta
Este firava si fara personalitate,fiind imbatata de cuvintele si gesturile de dragoste a lui Ion de la inceputul actiunii,astfel devine o victima usoara.Este o fire rabdatoare, acceptand toate umilintele aduse asupra sa chiar si cele ale tatalui sau in momentul cand hotaraste sa il infrunte pentru Ion.Ea cauta o dragoste sincera,sfioasa si adanca,neavand partea de ea alaturi de Ion.Este complexata de frumusetea Floricai si nesigura de dragoste lui Ion,gandindu-se de multe ori la moarte.Vede moartea ca pe unica ei scapare din acest univers cuprins parca de “ape tulburi”.Moartea sa este considerata ca o pedeapsa celui care i-a distrus viata.Punandu-si capat zilelor deponstreaza ca era o fire slaba.

Caracterizarea directa
Ana este o persoana guvernata de iubire, blandete si virturi care ii creeaza un portret moral superior.Ea este harnica,supusa,rusinoasa (prototipul femeii de la tara).Din punct de vedete fizic Ana este insignificanta pentru Ion fiind fata “slabuta” si “uratica” in comparatie cu Florica.Pentru George Ana nu era acea fata urata dar nici cine stie ce frumoasa,el o place asa cum era.

7. Atitudinea scriitorului
Autorul vrea sa evidentieze destinul tipic lumii rurale,unde femeia reprezinta doua brate de lucru,o zestre si o producatoare de copii.
8. Filiatiile dintre personajul caracterizat si alte personaje
Este o simpla taranca,avand un destin tragic,este asemenea tuturor femeilor din mediul rural din acea vreme.
9.Parerea personala
Eu cred ca fiecare femeie ar trebui sa aiba propria personalitate si sa nu se lase calcata de nimeni in picioare.Nu vad sinuciderea ca un mod de a rezolva problemele,ci de a creea mai multe celor ramasi in viata.Nu ar fi trebuit sa il priveasca pe copil ca o povara pentru ca el nu ar fi vinovat de nimic.Intr-un cuvant nu sunt deacord cu comportamentul Anei.

Modurile de expunere indepilesc o serie de functii epice in discursul narativ.Descrierea initiala are,pe langa rolul obisnuit de fixarea a coordonatelor spatiale si temporale,functie simbolica si de anticipare. Pasajele descriptive sustin interesul cititorului pentru desfasurarea epica.Naratiunea obiectiva isi realizeaza functia de reprezentare a realitatii prin absenta marcilor subiectivitatii,prin “stilul cenusiu”.Alaturi de functia esentiala de reperezentare,in roman apare si functia epica de interpretare/semnificare.Dialogul sustine verdicitatea si concentrarea epica.
G.Calinescu constata autenticitatea limbajului regional ”obeservarea limbajului ardelenesc e facuta cu foarte multa exactitate”.Se observa utilizarea registrelor lexicale diverse in limbajul personajelor in functie de conditia lor sociala.Se foloseste un limbaj dur,colturos la o lectura mai ampla se observa diversitatea procedeelor artistice utilizate nu pentru expresivitate ci pentru plasticizarea ideeilor. Personificarea,epitetul,comparatia, chair si hiperbola se regasesc in majoritatea textului.
Ion de Liviu Rebreanu este un roman de tip obiectiv deoarece are ca trasaturi: specificul realatiei narator personaj,obiectivitatea/ impersonalintatea naratorului omniscient care intretine “iluzia realitatii”utilizarea naratiunii la persoana a III-a cu focalizare zero (viziunea dindarat)atitudinea detasta in descriere,verosimilul intamplarilor.

Studiu de caz - Perioada interbelica partea a 5-a

2010-02-19T11:44:00.003+02:00

Ion
de Liviu Rebreanu

Caracterizarea lui Ion din romanul Ion de Liviu Rebreanu

Caracterizarea lui Ion

În centrul romanului stă destinul personajului principal, Ion. În aprecierea acestui personaj trebuie evitat un punct de vedere exclusivist: absolvirea sau condamnarea totală. În realitate Ion este un personaj complex cu lumini şi umbre, a cărui suflet are părţi greu de înţeles şi de explicat. Complexitatea personajului rezultă din sfâşierea dramatică sub impulsul unor solicitări simultane şi contrare: glasul pământului şi glasul iubirii.
Departe de a fi un primitiv, un instinctual, Ion trăieşte o dramă deplin motivată social şi psihologic. Încă de mic el îşi dă seama că trăieşte într-o lume în care pământul reprezintă totul: el condiţionează păziţia socială şi relaţia dintre oameni. Ion nu este un posedat al posesiunii, ci un om, care doreşte să-şi schimbe viaţa într-o lume, care nu-i oferă prea multe şanse. Astfel la început el îşi lucrează cu hărnicie şi îndârjire pământul puţin şi neroditor. Munca sa este însă fără rezultat; Ion se simte umilit de ceilalţi.
Prin introspectie autorul dezvaluie gandurile si simtirile personajului, conturandu-i firea impulsiva si violenta: ”ii clocotea tot sangele, si parca astepta din adins sa-l atinga ca sa-l poata sfartica in bucatele”.Cearta cu Vasile Baciu, bătaia cu George, mustrările preotului, reproşurile mamei, că trage la sărăcie amplifică zbuciumul personajului.
Pentru Ion pământul înseamnă mai mult decât stăpânirea unui teren întins, înseamnă demnitate, înseamnă dorinţa de a intra în rând cu oamenii. Singura soluţie de a ajunge la pământ oferită de lumea în care trăieşte este căsătoria cu o fată bogată. Cum Vasile Baciu nu i-ar fi dat fata de bunăvoie, Ion se decide să o seducă pe Ana. Setea de pământ întâlneşte în sufletul lui Ion o rezistenţă puternică pentru că Ion nu se hotăreşte uşor să o ia pe Ana de nevastă. Neputinţa de a-şi schimba viaţa îl determină să aleagă această soluţie. Defapt în vremea respectivă mulţi tineri săraci se însurau pentru avere cu fete bogate.
Din momentul în care Ion se hotăreşte să o ia pe Ana, el dovedeşte o viclenie şi o tenacitate calculată. Asistăm la o adevărată înscenare erotică: joacă la horă, o cheamă la poartă, o ignoră câteva zile, o seduce şi o părăseşte. Dacă până la un punct el poate fi înţeles în zbaterea sa pentru pământ, tratamentul inuman faţă de Ana este aproape inexplicabil. Lăcomia nemăsurată a personajului reiese din certurile cu Vasile Baciu căruia îi ia tot pământul. După ce obţine pământurile, Ion se schimbă. El dobândeşte conştiinţa noii sale poziţii în lumea satului „în ochi avea o lumină mândră, de biruitor, era plin de sine însuşi, pe uliţă umbla cu paşi mari şi cu genunchii îndoiţi, vorbea mai apăsat cu oamenii şi veşnic numai de pământ şi avere.”
Ion nu poate vedea dincolo de orizontul sau, care este marginit la pamantul, dealurile si culmile cu pamant afanat si livezi imbelsugate. El nu isi poate obiectiviza conditia, ramanand un tip launtric, interiorizat, chinuit de dorinta devenita pacat, blestem. Tanarul nu vede decat pamanturile Anei, iar casatoria sa cu aceasta este si un act de oblojire a onoarei patate, o razbunare a saracului inzestrat cu o energie neobosita care il indarjeste in lupta. In fond, cu toata istetimea si harnicia ce ii sunt recunoscute, Ion apartine pariei satului, acele paturi rusinoase a saracilor.
Este caracterizat direct,de catre narator,de alte personaje,autocaracterizare)si indirect prin fapte,atitudini,comportament,relatii cu alte personaje,vestimentatie.Naratorul prezinta initial,in mod direct ,biografia personajului,iar pe parcursul romanului,elemente de portret moral.Caracterizarea directa realizata de alte personaje se subordoneaza tehnicii pluralitatii perspectivelor:”Ion e baiat cumsecade.E muncitor,e harnic,e saritor,e istet”.Autocaracterizarea evidentiaza framantarile sufletesti prin monologul interior”Ma olesesc ca o baba naroada.Parca n-as mai fi in stare sa ma scutur de calicie”.
Caracterizarea indirecta se realizeaza prin faptele care evidentiaza trasaturile sale.Limbajul apartine registrului popular,este diferit in functie de situatie si de interlocutor.Foloseste cu naturalete expresii populare.Este respectuos cu invatatorul si preotul,dar ironic cu Vasile Baciu.Gesturile si mimica ii tradeaza intentiile, autorul lasa intamplarile sa “vorbeasca”, iar psihologizarea gesturilor este mult folosita. Vestimentatia ii reflecta conditia sociala de taran,iar numele devine emblematic.
Comportamentul sau reflecta intentiile fata de celelalte personaje.La hora,este tandru,o strange pe Ana in brate,apoi este batjocoritor,o loveste cu sange rece.Fata de ea simte mai intai mila,apoi dezgust si indiferenta.In relatia cu Vasile Baciu sau cu George Bulbuc adopta diferite atitudini,dar scopul sau este razbunarea sau smulgerea unei proprietati:pamantul sau femeia.Este aspru,chiar brutal cu cei pe care-i considera vinovati pentru propria conditie,aceea de taran sarac.Pe tatal sau il acuza ca i-a baut averea,iar pe mama ca l-a „facut”sarac.
Dar relatia fundamentala se stabileste intre protagonist si un personaj simbolic mai puternic decat el:pamantul.Iubeste pamantul mai presus de orice,renunta la Florica,pe care o iubea.Toate actiunile lui se vor orienta spre a-l obtine,indiferent de mijloace.Cand glasul pamantului tace ,revine glasul iubirii.Pamantul-stihie striveste in final omul,care nu intamplator este ucis cu o sapa. După căsătorie trăsăturile îşi pierd treptat omenescul. În epoca respectivă şi alţi tineri s-au căsătorit cu fete bogate fără să iubească dar s-au resemnat şi şi-au cinstit familiile (Vasile Baciu). Abia după nuntă Ion îşi dă seama că odată cu pogoanele de pământ primeşte şi urăţica satului.
El manifestă faţă de Ana o cruzime şi o brutalitate greu de înţeles. Atitudinea sa inumană, certurile, bătăile, vorbele grele, determină siniciderea Anei. Moartea Anei îl surprinde, dar nu îl schimbă.
Groaza declanşată de moartea Anei ţine doar o clipă pentru că gândul lui Ion se îndreaptă îmediat la copil, ca singurul moştenitor al averii socrului său. Nici moartea Anei, nici a copilului nu-l impresoinează prea mult, decât în măsură în care pământurile lui Vasile Baciu depindeau de aceştia.
Treptat Ion îşi dă seama că fericirea nu stă în pogoanele de pământ şi în sufletul său se simte din nou glasul iubirii pentru Florica.
În finalul romanului Ion moare ucis de Geroge, deci printr-o moarte violentă care-i apare ca o pedeapsă pentru că a vrut prea mult, pentru că nu s-a ştiut opri la timp.
Eu cred ca Ion este un personaj tragic, complex cu lumini şi umbre, a cărui suflet are părţi greu de înţeles şi de explicat. Setea de pamant este trasatura dominanta a personalitatii sale,ceea ce il face sa fie un om fara scrupule,nemilos toate pentru a-si atinge scopul. Ion traia intr-o lume in care nu conta decat pararea satenilor si statutul social. Ceea ce conta pentru el era averea, pamantul.
Titlul romanului reprezinta numele personajului principal,Ion,care ii reflecta conditia sociala si devine emblematic
Conceptia autorului despre Ion e aceea ca el e o faptura vulnerabila, un punct insignifiant asupra caruia se exercita doua forte masive, strivitoare, carora nu li se poate sustrage: determinismul social si cel “divin”, neimanent. Personajul aude cu aceeasi intensitate doua glasuri: al iubirii si al pamantului, dar nu le poate urma decat sfidand cele doua forte: cea divina si cea sociala. Ion este “instrumentul” demonstratiei facute de narator.Nu planul sau psihologic este complex, ci planul imprejurarilor sale de viata ,dupa cum dovedeste parcursul destinului sau (ascensiune-decadere-ascensiune), rapiditatea cu care isi indeplineste scopurile si reintoarcerea in situatia initiala.

Studiu de caz - Perioada interbelica partea a 4 a

2010-02-19T11:41:00.002+02:00

Ion de Liviu Rebreanu

Comentariu Ion de Liviu Rebreanu
Rezumat pe capitole Ion de Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu este considerat de catre istorici si critici un intemeietor al romanului romanesc si modern. “Ion” a fost publicat in 1920, fiind primul roman al lui Liviu Rebreanu, o capodopera care infatiseaza universul rural in mod realist.
Opera literara “Ion” de Liviu Rebreanu este un roman de tip obiectiv apartinand prozei interbelice. De aseamenea este un roman realist, social, cu teamatica rurala.Potrivit tipologiei lui Nicolae Manolescu este un roman doric.
Nucleul romanului se afla in nuvelele anterioare Zestrea si Rusinea. In nuvela Ruşinea este vorba de păţania unei fete bogate de la ţară, Rodovica, amăgită de un flăcău sărac şi supusă, din această cauză, celor mai cumplite bătăi de către tatăl său. În chip evident, aceste fapte, cu modificările de rigoare se regăsesc în Ion, constituind esenţa raporturilor dintre erou, de o parte, Ana şi tatăl ei, Vasile Baciu, de altă parte. Sursa de inspiratie a operei au constituit-o trei intamplari reale, pe care autorul le-a “topit” si unificat intr-o panza enorma, tinzand spre monumental. Astfel, patania unei fete bogate (amagita de un fecior bogat) si marturisirile unui fost coleg de liceu care I s-a plans autorului de lipsa pamantului s-au pastrat in roman, cu tot dramatismul lor din viata concreta; de asemenea, gestul sarutului gliei este descris intr-o scena emotionanta, care-i confera lui Ion proportii uriase. Noutatea pe care o aduce Rebreanu consta in tehnica infatisarii detaliilor, in imaginile plastice si in derularea intamplarilor care par a fi filmate cu incetinitorul. Liviu Rebreanu se inspira si din cele mai importante momente din viata omului:nasterea,nunta,inmormantarea .
Curentele literare au o influenta mare in aceasta epoca si mai ales in romane: realismul prin caracterul monografic al vietii satului, prin drama pamantului, naturalismul prin constructia unui personaj iesit din limitele firescului.
Tema romanului este problema pamantului devenita actuala in perioada interbelica si prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul si consecintele actelor sale.Tema centrala ,posesiunea pamantului,este dublata de tema iubirii.In plan simblic ,destinul protagonistului se plaseaza pe doua coordonate:Eros si Thanatos.Criticul N.Manolescu afirma ca “in centrul romanului se afla patima lui Ion,ca forma a instinctului de posesiune”.De aceea nu problema pamantului o considera centrala,ci tema destinului.
Proza realista obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana a III-a,nonfocalizanta.Viziunea”dindarat” presupune un natarot obiectiv.detasat,care nu se implica in faptele prezentate,lasa viata sa curga. Naratorul ominiscient stie mai mult decat personajele sale si omniprezent dirijeaza evolutia lor ca un regizor universal.Efectul asupra cititorului este de iluzie a vietii(veridicitate)si de obiectivitate.
Focalizarea reprezinta perspectiva din care evenimentele unei naratiuni sunt aduse la cunostinta cititorului de catre autor. In romanul “Ion”, putem intalni toate cele trei tipuri de focalizare: focalizarea externa, focalizarea interna si focalizarea zero.Cea externa inregistreaza evenimentele asemenea unei camere de luat vederi. Autorul este obiectiv, aduce in fata cititorului faptele reale, neinsotite de judecata autorului.In focalizarea interna Rebreanu isi expune propria parere ,da impresia ca patrunde in constiinta personajelor, realizand astfel focalizarea interna. Ultimul tip de focalizare ar fi cea zero, care intr-o oarecare masura realizeaza legatura dintre primele doua. Aceasta descrie realitatea din perspectiva naratorului omniscient, oferand o viziune globala.
Romanul este alcatuit din doua parti opuse si complementare coordonate ale evolutiei interioare a personajului principal: Glasul pamantului si Glasul iubirii.Titlurile celor 13 capitole sunt semnificative:Inceputul, Zvarcolirea, Iubirea, Noaptea, Rusinea, Nunta (prima parte) ; Vasile, Copilul, Sarutarea, Streangul, Blestemul, George, Sfarsitul (partea a doua).
Rebreanu construieşte două planuri de acţiune care se întrepătrund: pe de o parte destinul lui Ion, iar pe de altă parte viaţa satului ardelenesc; In ceea ce priveste tehnica compozitionala a romanului, aceasta este circulara, deoarece incepe cu descrierea drumului spre satul Pripas si cu imaginea satului adunat la hora si se termina cu imaginea satului adunat la sarbatoarea hramului noii biserici si descrierea drumului dinspre satul Pripas.
Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a intelectualitatii rurale.Trecerea de la un plan narativ la altul se realizeaza prin alternanta,iar succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire(respectarea cronologiei faptelor).Viata personajelor se desfasoara dupa legile interne alea lumii lor si evolueaza paralel.
Limba si stilul au un pronuntat caracter obiectiv. Lipsesc imaginile cu numeroasele figuri de stil; exprimarea este obisnuita, fireasca, specifica realismului; nu se cauta imagini poetice, metaforice, dimpotriva sunt aspre, dure, asemenea vietii si destinului.Dupa cum zicea si E.Lovinescu regasim un stil neutru,impersonal.
Primul capitol,se numeste “Inceputul”,in care se descrie mai intai drumul ce duce din Armadia spre Bistrita si trece prin satul Pripas.Se mai descriu casa invatatorului Zaharia Herdelea,care este de fapt casa familiei Rebreanu din Prislop,casa lui Macedon Cercetasu, casa primarului,si casa lui Ion al Glanetasului,eroul principal al romanului.
Actiunea incepe la hora de duminica,la care iau parte toti locuitorii satului.Aici Ion nu joaca la hora cu Florica lui Maxim Oprea,desi jocul se facea in batatura casei acesteia,ci cu Ana lui Vasile Baciu,promisa de tatal ei lui George Bulbuc.Acesta din urma,vrand sa-l provoace,danseaza cu Florica.
La un momentdat toata lumea se opreste,barbatii isi scot palariile,cei care stateau pe prispa se ridica,caci venisera preotul Belciug impreuna cu doamna Maria Herdelea,nevasta invatatorului,cu domnisoara Laura si cu Titu.
In acest timp Ion isi daduse intalnire cu Ana,in gradina sub nuc.In timp ce stateau imbratisati,au fost vazuti de catre Ilie,fratele de cruce al lui George,caruia ii si spune imediat.Acesta impreuna cu tatal Anei,se duc la locul cu pricina,iscandu-se un scandal groaznic,cu tot felul de reprosuri.Ion era cunoscut ca un baiat violent,dar acum s-a abtinut sa nu se ia la bataie cu tatal Anei,sperand intr-o oarecare impacare cu aceasta.
Dupa ce acestia s-au despartit,Vasile Baciu si-a luat fata si au plecat acasa,iar Ion si cu ceilalti s-au dus la carciuma satului,unde in general veneau satenii sa bea ca sa mai uite de greutati.Aici,Ion il bate pe George,reusind sa-si stinga focul care-l avea in piept de la cearta de mai devreme.
Acestea sunt momentele in care Ana este foarte fericita,deoarece credea ca aceasta bataie a fost din cauza ca Ion o iubea,nestiind adevarul,ca acesta ii dorea doar bogatia si pamanturile la care a ravnit inca de cand era copil.
In al doilea capitol,numit “Zvarcolirea”,se incepe cu momentul in care Ion se trezeste ,si era plin de sange,caci adormise imbracat cu hainele de sarbatoare cu care fusese imbracat cu o seara inainte.Acesta s-a schimbat si a plecat sa munceasca la o fasie de pamant,tocmai in inima hotarului.Aici eate vizitat de Florica,fata pe care el intr-adevar o iubea,dar era foarte saraca.Acestia se imbratiseaza,si sunt vazuti de Ana,care suferea din pricina tatalui sau care nu-I permitea sa se mai intalneasca cu Ion..
Apoi la slujba Ion este mustruluit de catre preotul satului de bataia acestuia cu George,caci Toma Bulbuc s-a dus imediat sa i se planga preotului ca Ion i-a batut fiul.
Actiunea se muta apoi asupra lui Titu,un carturar din Transilvania,care invata adevaratele probleme din viata satului,la inceput ca ajutor de notar,apoi intelegand ca rolul sau trebuie sa fie mai important.
La sfarsitul capitolului,Ion isi formeaza hotararea de a lupta cu Vasile Baciu pentru Ana,si obtiunea vaga de la hora devine o hotatare ferma.
Capitolul al treilea incepe cu impacarea dintre George si Ion,incat au dat si mana,dar aceasta era doar de fata lumii,caci Ion nu avea sa renunte la Ana si la bogatia ei,astfel incat acesta incepuse sa o viziteze pe Ana pe ascuns la ea acasa din ce in ce mai des.Apoi actiunea se muta asupra Laurei,o fata de numai 19 ani care avea o adevarata viziune asupra dragostei,astfel incat ea refuza la Pintea,si il iubeste din ce in ce mai mult pe Aurel Ungureanu.Apoi Pintea trimite o scrisoare parintilor ei,in care ii cere mana,lucru foarte asteptat de catre parintii si rudele Laurei,mai ales ca acestia nu prea il inghiteau pe Aurel,despre care credeau ca vrea sa-si bata joc de fata lui.
In acest timp Ion vrea sa-si mareasca bucata de pamant,luand din bucata altuia crezand ca nimeni nu o sa bage de seaama,dar Simion Lungu,al carui pamant era vrea sa-l vada pe Ion la judecata pentru fapta comisa.
Familia Herdelea il astepta pe Pintea in timp ce Laura il astepta pe Aurel.Acesta a venit si in timp ce dansau,Laura ii spune de propunerea pe care I-a facut-o Pintea,si acesta spunandu-I ca este de acord cu totul,fapt ce a intristat-o pe Laura.
Intre timp Titu se plimba prin afara satului,cand se intalneste cu Roza Lang,de care era profund indragostit.Aceasta mai intai il ispiteste,dar in final il refuza.
In capitolul al patrulea,George vede ca Ion nu mai merge pe la Ana si ca nu mai pare atat de interesat de ea ca inainte,astfel incat incearca sa-i castige inima,dar totul pare imposibil,caci Ana era de neinduplecat.
Ion primeste citatia de la judecata si speriimdu-se putin se duce la invatator ca sa-l sfatuiasca cu ce sa faca.Ajungand la judecatorie Ion se impaca cu Simion,dar pedeapsa e pedeapsa astfel incat Ion trebuie sa stea 2 saptamani la racoare.
Inspre seara vine si Pintea in sat,caci duminica avea sa fie serata dansanta la care toata lumea era invitata.Aici s-a aflat ca Laura avea sa se marite cu Pintea.
Ion face o plangere la judecatorie caci,dupa cum era sfatuit si de ceilalti nu era drept ca el sa stea la temnita.
Peste vreo 2 saptamani,a venit in sat profesorul de greaca,Maiereanu,in cinstea caruia avea sa fie data o petrecere.Titu nu stia cum sa faca sa o invite la aceasta petrecere si pe Roza Lang,dar aceasta fusese invitata impreuna cu sotul ei.Totusi Titu reuseste sa aiba o aventura cu Roza,fiind foarte aproape sa fie prinsi de catre Lang.
Intre timp,Ana ii spune lui Ion ca este insarcinata,lucru care l-a bucurat tare mult pe Ion,caci astfel se putea casatori cu ea si punand mana pe avere,aceasta discutie a fost auzita de catre George,care Rra ascuns.
Capitolul V,numit “Rusinea”,incepe cu fixarea logodnei dintre Laura si Pintea,adica a doua duminica dupa Boboteaza.Timpul trecu foarte repede si logodna s-a facut fara mare ceremonie si cu putini invitati.
Apoi incepe sa se raspandeasca veste prin sat ca Ana ar fi insarcinata.Timpul trecea si Ana nu mai putea sa-si ascunda sarcina.Tatal ei nu mai stia ce sa faca,o compatimea si ii aducea doctorul de frica sa nu i se intample ceva,acesta crezand ca tatal copilului este George.Chiar se duce la el acasa,sa-i spuna sa-i ia fata de sotie acum ca a facut-o de ras,dar atunci e momentul in care afla ca George nici macar nu a atins-o pe fata lui.Venit acasa,o ia la bataie pe Ana incercand si vecinii sa o scape din mainile lui.Sfatuit de tatal ei,Ana se duce la Ion,cu gandul sa-i propuna acestuia sa se casatoreasca,dar raspunsul nu a fost cel asteptat,caci Ion a spus ca vrea sa se intalneasca cu tatal ei sa discute si sa se tocmeasca.Ion se gadea numai la avere,si cum o sa puna toate acestea pe numele lui;dar totusi refuza sa se insoare cu Ana.
In capitolul VI,aflam ca Titu pleca din sat ca sa o uite pe Roza,dar tot timpul el este cuprins de ramuscari.
Se face o plangere pentru Ion din partea preotului si al lui Herdelea,pe baza faptului ca este un element periculos pentru sat.Totusi,dupa ce s-au sfatuit,si dupa ce Vasile a fost de acord sa puna averea pe numele luiAnei si lui Ion sa-I dea 5 locuri si o pereche de boi,Ion se gandi ca este o propunere destul de buna,si accepta sa-I ia fata de sotie.
Titu incepea sa se simta din ce in ce mai bine acolo unde era,sa se inteleaga bine cu lumea,si mai ales ca avea cariera care si-a dorit-o,prin care putea sa asculte durerile poporului sa fie sprifinul lui,si sa fie in mijlocul neamului.Dar nu avea sa dureze mult ,caci lumea nu era multumita de capacitatile sale.
Herdelea este suparat pe Ion fiindca I-a inselat asteptarile,prin faptul ca l-a tradat inspectorului scolar ungur,pentru toate falsele alegeri si falsa democratie.
Cu toate acestea Ion mai are curajul sa apara in fata lui Herdelea,si chiar in casa lui.
In acest timp,Titu se gandea la fel ca alta data din ce in ce mai mult la Roza,datorita careia se si intoarce in Jidovita.O gaseste pe aceasta acasa,singura,plangand,pentru ca subinspectorul Horvat l-a gasit pe Lang beat,si din aceasta cauza vrea sa-l destituie din functie.
Laura se casatoreste cu George Pintea,intr-o duminica,apoi au plecat cu o trasura la Bistrita,si de acolo urmau sa-si continue calatoria cu trenul.
O alta nunta este aceea dintre Ion si Ana,care a durat trei zile,dupa cum era obiceiul.Deja pe Ion nu il mai interesa Ana ca persoana,uitandu-se pe furis la Florica.
In capitolul al VII lea este vorba despre conflictul dintre Herdelea si Belciug, Ion afla ca de fapt nu poate intra in posesia pamanturilor,asa cum I se promisese inainte de casatorie
Titu si-a dat seama ca Roza nu merita dragostea lui adevarata,mai ales ca dupa ce a plecat din sat si in timp ce el suferea ,Roza s-a consolat cu cine a putut.
Din cauza faptului ca Ion a fost inselat de catre tatal Anei,acum acesta vrea sa se razbune,astfel incat intr-o zi o asteapta pe Ana,si o ia la bataie,crezand ca ea s-a inteles cu tatal ei ca sa-l insele.
Invatatorul Herdelea are o propunere pentru cei doi:vasile sa-I dea lui Ion jumatate din avere,urmand ca cealalta jumatate sa-I fie data dupa moartea sa.dar nici unul nu a fost de acord,luandu-se la bataie.Atunci Ana si-a dat seama pentru prima oara de necazul care s-a abatut deasupra ei.Dupa ce s-a mai calmat,Ion ii spune sotiei sale ca daca nu are nici un ban nu poate sa o tina si ar fi mai bine pentru ea sa se intoarca acasa.
In capitolul al VIIIlea,Ana se intoarce acasa,spunand ca Ion a gonit-o.In acest timp,Ion a gasit un avocat si l-a tras in judecata pe Vasile pentru inselatoria sa.
Laura trimite o scrisoare acasa incare spune ca sunt fericiti,ca au calatorit mult si sa nu-si faca probleme pentru ei.
Relatia dintre Ion si Ana mergea din ce in ce mai rau,deoarece Ion o batea din ce in ce mai des,chiar daca ea era insarcinata.Dupa putin timp au luat-o durerile facerii,nascand un baiat,ajutata de catre Zenobia.Ion era impresionat,tipetele copilului bucurandu-l si suparandu-l in acelasi timp.
Acum Titu a calatorit pana in satul Lusca,purtand-o in inima pe Roza.Dupa putin timp dupa ce s-a stabilit,cunoaste o invatatoare de 25 de ani,pe nume Virginia,de care se indragosteste.
In ziua de Sf Petru au botezat copilul lui Ion pe nume Petre.Apoi duminica l-au gasit pe Avrum spanzurat in casa.
Herdelea afla ca va fi suspendat din slujba,cel putin provizoriu.
In capitolul al IX lea il observam pe Herdelea care se arata foarte ingrijorat in legatura cu slujba lui,pentru ca-i era frica sa nu ramana pe drumuri.Primise srisoare de la Laura in care-I spunea ca este insarcinata,dar ca are o sarcina cam grea.
Mosul Ion moare ,inainte spunandu-I Anei ca lui nu-i e frica de moarte,si ca este multumit ca o sa moara,vorbe ce au afectat-o pe Ana facand-o sa se gandeasca mai adanc.
Vasile se duce cu Ion la notar hotarat sa-I lase si ce-a mai ramas din avere,apoi dandu-si seama ce a facut a vrut sa-l loveasca pe Ion,dar acesta l-a trantit pe scari.
Titu,indragostit de Virginia,afla ca acesteia ii facea curte plutonierul,fiind foarte suparat din aceasta privinta.De acum se isca niste certuri intre Titu si locotenent,dar rezultate cu o strangere de mana,caci Titu nu voia sa petreaca cateva zile la arest.Din acest moment hotaraste ca ar fi mai bine sa plece in Romania.Vazand ca nu are banii necesari de drum,se gandeste sa se intoarca acasa.chiar in ziua plecarii,afla ca Virginia s-a logodit cu locotenentul,neuitand sa o felicite cu aceasta ocazie.
Acum Ion este foarte fericit ca a reusit sa puna mana pe atata pamant,pe care chiar il saruta.
Din capitolul al X lea,aflam ca Laura a nascut o fetita,pe care au botezat-o Maria,si ca Florica avea de gand sa se marite cu George Bulbuc,fapt care l-a facut pe Ion sa se gandeasca serios la aceasta situatie.Nunta a vut loc,la George acasa.Ion s-a imprietenit din ce in ce mai bine cu George cu scopul sa fie cat mai aproape de Florica.Din aceasta cauza,Ana nu a mai putut suporta si s-a spanzurat in grajd.
In capitolul al XI lea,Ion se crede blestemat si vrea sa savarseasca pedeapsa din inchisoare.Herdelea a fost achitat fapt care l-a bucurat atat de tare incat nici nu a putut dormi.
Ion a ajuns la inchisoare,intre 4 ziduri,macinandu-l tot felul de ganduri negre.Herdelea avea sa-si reanceapa serviciul la scoala din Pripas.
Dupa ce Ion si-a ispasit pedeapsa,s-a intors acasa,dar o veste proasta il astepta:copilul era bolnav,deochiat cum zicea mama lui.Dupa putin timp copilul moare si,toata averea ar trebui sa se intoarca la Vasile.Alaturi de gandul spre pamant lui Ion I se altura si gandul catre Florica.
In capitolul al XII lea,Ion incepuse sa-I dea din nou tarcoale Floricai ,fiind convins ca mai pot fi impreuna.Savista ii spune totul lui George,care,infuriat spune ca-l va omori.
In legatura cu mostenirea,Vasile a fost pe la multi avocati si toti i-au spus ca acest copil mosteneste pe tata si tata pe copil,stia ca nu mai are ce sa faca,dar cel putin sa-l sperie.
In acest timp Titu se indrepta spre Romania.Ajuns la destinatie,el si reuseste sa-si faca prieteni.
In acest timp Ion isi dadea intalniri cu Florica,fapt bine stiut de George,astfel incat o data a venit mai repede acasa,tocmai cand Florica trebuia sa se intalneasca cu Ion in curte.Vazandu-l pe Ion,l-a lovit,spargandu-i capul si omorandu-l.George a fost luat de catre jandarmi.
Averea lui Ion ramasese bisericii,astfel incat preotu se simti dator sa-l inmormanteze pe acesta in pamantu bisericii.
In casa familiei Herdelea are sa mai aiba o nunta,aceea dintre Ghighi si Zagreanu.
Capitolul se termina cu aceeasi prezentare din primul capitol aceea a drumului satului,dar in sens invers cu plecarea familiei invatatorului Herdelea si a lui Titu Herdelea.

Studiu de caz - perioada interbelica partea a 3-a

2010-02-19T11:36:00.004+02:00

Liviu Rebreanu (1885-1944)

Tabel Cronologic - Biografie

1885-27 noiembrie.S-a nascut in Tarlisiua, sat asezat pe Iliosva un affluent al Somesului.A fost primul dintre cei 14 copii ai invatatorului Vasile Rebreanu si ai Ludovicai .

1889-1891-Isi petrece copilaria in satul Maieru de pe valea Somesului”de Maieru ...se leaga toata copilaria mea si toate amintirile asupra primului contact cu lumea exterioara”va marturisi scriitorul.

1891-1895-urmeaza scoala primara in satul Maieru,invatator fiindui chiar tatal sau.

1895-1897-se inscrie la Gimnaziul Graniceresc din Nasaud unde absolva primele doua clase.Sta in aceeasi gazda unde locuise cu ani in urma G.Cosbuc.In clasa intai are coleg cateva luni pe Ion Pop.

1897-1900-Isi continua studiile la Liceul German din Bistrita .In acest timp familia invatatorului se muta in satul Prislop.

1900-1903-Intra ca bursier la Scoala Reala superioara de honvezi din Sopron(oras din Ucraina)unde se afirma de-a lungul celor 3 ani cu deosebita inzestrare apreciat fiind cu multe medii de excelent si foarte bine.

1903-1906-Trece tot ca bursier la Academia militara “Ludovicium”din Budapesta.Scrie cateva piesedar nu reuseste sa convinga pe directorii de teatru,carora le propune reprezentarea lor.

1906-1908-Se afla la Gyula ca sublocotenent in regimenul 2 Honvezi .In aceasta perioada scrie proza in limba maghiara(Ciclul de povestiri “Scara magarilor”)

1908 feb-Demisioneaza din aramata si se intaorce la Prislop cu gandul de a trece muntii in Romania si a se dedica activitatii de scriitor.In revista Luceafarul din Sibiu ii apare nuvela Ofilire si schita Codrea.

1909-Face traduceri (Tolstoi,Wilde,Gorki)si citeste mult mai cu seama autori romani.Se impreieteneste cu scriitorii ardeleni Goga si Agarbiceanu cat si cu V.Eftimiu,Emil Garleanu ,C.Avelescu.Ajutat de acestia reuseste sa se stabileasca la Bucuresti.
25oct-Isi face debutul in publicistica bucuresteana cu nuvela Volbura dragostei publicata in revista Convorbiri critice.Lucreaza in redactia ziarului Ordinea castigandu-si cu greu existenta.

1910-Esre arestat si apoi extradata si intemnitat la Gyula unde va ramane 6 luni.In inchisoare citeste din Gorki,traduce si strange material pt nuvelel ce vor fi intitulate Culcusul si Golanii.Se intoarce la Bucuresti unde intr-un caiet datat 11 august 1910 fixeaza sub titulul Zestrea primele note referitoare la romanul ce va primi in versiunea definitiva titlul Ion.Se casatoreste cu actrita Fanny Radulescu.

1911-1912-Functioneaza ca secretar literar la Teatrul National din Craiova.Ii apare primul volum de schite si nuvele”Framantari”

1913-Se concentreaza timp de 3 luni asupra redactarii romanului Zestrea (Ion)dar vazand ca a iesit “ceva cu desavarsire neorganic”il abordeaza,atras de ideea realizarii unei piese cu titul”Rascoala”

1914-Izbugnind primul razboi mondial,3 dintre fratii scriitorulu pleaca pe front.Moare tatal scriitorului.Este ales secretar al scocietatii Scriitorilor romani.

1916-I apar volumele de schite si nuvele Golanii si Marturisire .Reia munca la romanul Zestrea si intr-o noaptea de august cand “batea intr-o dunga clopotul Mitropoliei vestind aeroplane...dusmane “,scrie primul capitol si inceputul celui de-al doilea.

1917-Este controlor de bilete la Ateneu ,traducator de programe..etc.
14mai-Este executat Emil Rebreanu,fratele scriitorului,iar pe front moare si Virgil,un alt frate.
14 august-Termina prima versiune a romanului Ion.

1918-Este arestat de autoritatile germane .Izbutind sa scape de sub escorta,sta ascuns la prieteni,pana ce reustste sa fuga la Iasi unde este privit cu suspiciune ca spion.Toata aceasta odisee va fi descrisa in nuvela Calvarul.Incepe sa lucreze la romanul Sarpele (Adam si Eva)Revine in Bucuresti dupa Pacea de la Buftea.Publica numeroase traduceri in colectia “Scriitori celebri “pe care o conduce.
1919-Sub impresia unei fotografiice infatisa o padure plina cu cehi spanzurati,hotarastesa reia pe eroul din Catastrofa pentru un roman ce urma sa poarte titlul “Padurea spanzuratilor.
Afla tragica vestea sapanzurarii fratelui sau Emil,care va deveni persoanjul principal al romanului Padurea spanzuratilor.
Apare volumul de schite si nuvele Rafuiala.
La 29 decembrie,premiera piesei Cadrilul la Teatrul National din Bucuresti.

1920 termina de transcris ulrima varianta a romanului Ion care apare in noiembrie.Romanul este distins de catre Academia Romana cu premuiul “Nasturel Herascu”.

1921 Apare volumul de nuvele Catastrofa.
Lucreaza la redactarea romanului Padurea spanzuratilor

1922 Apare romanul Padurea spanzuratilor incununat de catre S.S.R cu “Marele premiu al romanului”

1924 Conduce revista “Miscarea literara”
Lucreaza la romanul Adam si Eva “cartea iluziilor eterne”

1925 apare romanul Adam si Eva.

1926 are loc premiera piesei Apostolii tot la Teatrul National din Bucuresti.Isi face insemnari pentru romanul Rascoala in timpul unei excursii cu masina prin judetul Arges,atunci vede pentru prima data un grup de tarani jucand Ciuleandra si se hotaraste sa realizeze o lucrare cu acest titlu.
1927 Scrie Ciuleandra in linistea satului Orlat,termina romanul in vara la Maieru,Apare volumul e nuvele si schite Cuibul visurilor si apoi Ciuleandra.
Reia lucrul la Rascoala.

1928 Este numit director al Teatrului National din Bucuresti, post incare ramane pana in 1930.

1929 i se acorda Premiul National pentru proza.

1930 Cumpara la Valea Mare o casa inconjurata de o mica livada si de vie in linistea acelor locuri reia munca la Rascoala.

1932 in decembrie apare romanul Rascoala terminat in toamna acestui an.

1934 Apare romanul Jar lacare a lucrat inca din 1931,sub titlul de Scara fericirii si apoi Mojarul iluziilor.

1935 implinind varsta de 50 de ani este sarbatorit de catre tovarasii din breasla scriitoriceasca.

1936 publicaa volumul Calea sufletului cuprinzand trei capitole din romanul Adam si Eva.

1938 apare romanul Gorila.

1939 este ales membru al Academiei Romane.

1940 lucreaza la romanul Pacala si Tandala.Apare romanul de factura politista ”Amandoi”
1943 Apare volumul Amalgam

1944-1 septembrie.Moare la Valea Mare,chinuit de pneumonie si cancer pulmonar.Inmormantat mai inati incomuna Valea Mare,a fost transportat dupa cateva luni la Bucuresti si reinhumat la cimitirul Bellu sub o lespede de marmora,ca o coperta de carte si strajuit de un bust pe soclul cariua este gravat un fragment din romanul Ion.

Studiu de caz - Perioada interbelica partea a 2-a

2010-02-19T11:33:00.002+02:00

PROZA - perioada interbelica

Anii interbelici se caracterizeaza in literatura romana printr-o remarcabila dezvoltare a romanului care in scurt timp atinge nivelul valoric european.
Romanul romanesc isi largeste tematica, el cuprinzand medii sociale diferite si problematici mai bogate si mai complexe.
Aparitia in 1920 a romanului « Ion », de Liviu Rebreanu, marcheaza deplina izbanda a acestei specii (“Ciocoii vechi si noi” a lui Nicolae Filimon, “Romanul comanestilor” a lui Duliu Zamfirescu, “Mara“ de Ion Slavici si “Neamul soimarestilor” de Mihail Sadoveanu). « Ion » este insa primul roman romanesc comparabil cu capodoperele universale prin impresia coplesitoare de viata pe care o degaja.
In romanul interbelic se continua inspiratia rurala prin operele lui Sadoveanu, si Rebreanu, dar pe trepte valorice superioare si cu modalitati specifice. Acum apar romanele citadine in care cadrul de desfasurare al actiunii este orasul modern. Asa avem creatiile lui Camil Petrescu, Calinescu, Hontensia Papadat Bengescu. Legat de mediul citadin se dezvolta si problema intelectualului stralucit ilustrata de romanele lui Camil Petrescu.
In perioada interbelica se intensifica dezbaterile cu caracter teoretic in legatura cu romanul.In studiul "Creatie si analiza" G.Ibraileanu constata existenta a doua tipuri de aceste specii literare :
1) Unul care prezinta personaje prin comportamentul lor : roman de creatie.
2) Unul interesat de viata interioara : roman de analiza.
Romancierii in perioada interbelica experimenteaza tehnici multiple ale romantismului.
Romanul interbelic cunoaste si alte orientari:
- Lirica (I.Teodoreanu)
- Estetizata si simbolica (M.Caragiale)
- Memorialistica (C.Stere)
- Fantastica (Mircea Eliade)
Astfel avem tendinta de revenire la modelele traditionale precum cel balzacian pe care George Calinescu il foloseste in “Enigma Otiliei”. El considera absolut necesar dezvoltarea romanului romanesc pe linia studiului caracterului.
Ca reprezentant de seama a prozei interbelice, Liviu Rebreanu este considerat intemeietor al romanului romanesc obiectiv prin publicarea romanului „Ion” ,data publicarii fiind considerata o data istorica „in procesul de obiectivare a literaturii noastre epice”(Eugen Lovinecsu).
Prin „Ion”, Rebreanu deschide calea romanului romanesc modern dand o capodopera in maniera realismului dur afirmat in literatura universala prin romanele lui Balzac, Stendhal sau Zolac.
Liviu Rebreanu creeaza romanul romanesc modern pe cand Mihail Sadoveanu desavarseste povestirea romaneasca.Sadoveanu, “Stefan cel Mare al literaturii romane” cum i-a spus G.Calinescu, are o opera monumentala a carei maretie consta in densitatea epica si grandoarea compozitionala.
Cele trei secole ilustrate de proza istorica sadoveniana marcheaza zbuciumata istorie a Moldovei, capodopera acestui gen creator constituindu-l romanul “Fratii Jderi”,care evoca epoca de glorie a Moldovei in secolul al XV-lea.
Primul autor remarcabil de proza subiectiva, promotor in dramaturgie al conflictelor de idei, eseist percutant, ganditor modern este Camil Petrescu. Autenticitatea este esenta noului in creatia literara a autorului,a carui inspiratie catre autenticitate confera ”momente autentice de simtire” in roman.Inscriindu-se in modernismul lovinescian al epocii, ale carui noi directii isi propuneau sincronizarea literaturii romane cu literatura europeana C. Petrescu se va inspira din mediul citadin si va crea eroul intelectual lucid, analitc si intorspectiv.
„Enigma Otiliei” (1938) constituie o revenire la formula obiectiva de roman, la metoda balzaciana. Romanul lui Calinescu devine astfel unul polemic, replica literara la cultivarea asidua in epoca a formulei procustiene, dar si o ilustrare a conceptiei sale despre curente literare.
Perioada interbelica pentru romanului romanesc e o perioada de efervescenta spirituala nemaiantalnita in cultura noastra.Viata culturala cunoaste infaptuiri stralucite, multe din ele cu ecou mondial (nume ca Iorga, Enescu, Brancusi trec de hotarele tarii) dar si de degradari dezolante in anii fascismului. Niciodata literatura romana n-a avut intr-o singura perioada atatia reprezentanti ilustri (Sadoveanu, Arghezi, Rebreanu, Balga, H. Papadat-Bengescu, G.Calinescu, Camil Petrescu…), niciodata n-a trait si o mai aprinsa dispozitie la contestarea valorilor.Tabloul activitatii scriitoricesti prezinta, prin urmare, o mare varietate si complexitate, inregistrandu-se dintr-o tesatura deasa de lumini si umbre puternice.

ROMANUL OBIECTIV – ROMANUL SUBIECTIV

Romanul – specie a genului epic in proza cu actiune mai complicata si de mai mare intindere decat a celorlalte specii epice in proza,desfasurata de regula pe mai multe planuri,cu personaje numeroasa.

• Romanul obiectiv

Iilustreaza tipul de roman care isi propune sa descrie lumea in mod impartial,in toata realitatea ei sociala,morala si psihologica. De obicei,romanul obiectiv apartine esteticii realismului. Prin opozitie cu romanul modern,romanul obiectiv este numit si roman traditional sau vechiul roman.Exemplu tipic de roman obiectiv este Ion de Liviu Rebreanu, in care naratorul este o instanta invizibila,demiurgica,omniscienta. Un roman obiectiv este si Padurea spanjuratilor, in care apartine dimensiunea psihologica a vietii personajului principal,dar prezentata prin intermediul persoanei a III-a.Tot romane obiective sunt si Baltagul de Mihail Sadoveanu,Concert din muzica de Bach de Hortensia Paoadat-Bengescu sau Enigma Otiliei de G. Calinescu.In Arca lui Noe,Nicolae Manolescu a numit romanul obiectiv roman doric.

• Romanul subiectiv

Este definit astfel prin opozitie cu romanul obiectiv sau cu romanul traditional.cele mai pregnante caracteristici ale sale au in vedere instantele narative(povestirea la persoana I),o problema noua care consta in sondarea lumilor interioare,a constiintei naratorului,dar si modul de organizare a textului,foarte apropiat de jurnalul interior.Naratiunea clasica din romanul obiectiv este frencvent inlocuita cu monologul.Un exemplu de astfel de roman il constituie Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi.Romanul subiectiv mai poarta numele de roman modern,noul roman sau romanul ironic(Nicolae Manolescu).

Studiu de caz - Perioada interbelica partea 1

2010-02-19T11:29:00.004+02:00

Perioada interbelica- notiuni generale

Modele epice in romanul interbelic

Perioada interbelica a avut un rol important pentru literatura deoarece a contribuit la dezvoltarea, si in acelasi timp la modernizarea ei. In aceasta perioada au aparut numeroase reviste si tendinte in evolutia literaturii :
Perioada dintre cele doua razboaie mondiale cuprinde anii 1918-1944. Aceasta se caracterizeaza pe plan european prin infrangerea Germaniei, prabusirea imperiului Austro-Ungar si revolutia din Rusia. Pe plan national se realizeaza unitatea nationala si integrarea in ritmul european de modernizare.
In literatura tendintelor umaniste democratice care domina in epoca li se opun forme de ideologie rasista: Fasciste, reactionare. De aceea viata literara cunoaste conflicte si polemici violente. In acest contest se impun personalitati ca Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mateiu Caragiale, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, ion Barbu, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu.

Reviste si curente:
Dupa primul razboi mondial ziarele si revistele literare sporesc la numar. Asa avem “Viata romaneasca”. Apare la 6 martie 1906 la Iasi sub conducerea lui Constantin Stere, si Paul Bujor. Director stiintific devine profesorul dr. Ion Cantacuzino, iar proprietarii revistei sunt Constantin Stere, Ion Botez, Garabet Ibraileanu. Insa, din 1915 directorul unic ramane Garabet Ibraileanu. In timpul primului razboi mondial revista isi inceteaza aparitia pana in 1920, cand reapare sub conducerea lui Ibraileanu. Din 1930 se muta la Bucuresti, conducerea fiind preluata de Mihail Relea si George Calinescu. Din 1948 va aparea seria care continua pana astazi.
In “Viata romaneasca” accentul se pune pe autenticitate si specificul national inteles ca dimensiune sociala, important fiind poporul si rasa,europenizarea ca asimilare a spiritului national, repudierea decadentismului si simpatia pentru taranime.
In jurul acestei reviste se dezvolta curentul literal cunoscut sub numele de poporanism. Dintre scriitori de la “Viata romaneasca” amintim pe Spiridan Popescu, Calistrat Hogas, Jean Bart, Patascanu, Mironescu, Sadoveanu, Topirceanu, Ionel Teodoreanu si altii.
In perioada interbelica disputele literare se duc in jurul modernismului si al traditionalismului.
Modernismul denumeste tendinta inovatoare intr-o anumita etapa a unei literaturi. Acest curent apare in literatura secolului al XX-lea, opunandu-se traditionalismului si proclamand noi principii creatiei. Tendinta modernista sustine:
- europenizarea (sincronizarea) literaturii nationale cu literatura Europei
- promovarea scriitorilor tineri
- teoria imitatiei
- eliminarea decalajului in cultura
- trecerea de la o literatura cu tematica rurala la una de inspiratie urbana
- cultivarea prozei obiective
- evolutia poeziei de la epic la liric si a prozei de la liric la epic.

In literatura romana Eugen Lovinescu teoretizeaza asupra modernismului in revista “Sburatorul” si in cenaclul cu acelasi titlu. Aceasta publicatie apare la Bucuresti intre anii 1919-1922 si apoi intre 1926-1927, avandu-l ca si conducator pe Eugen Lovinescu. Cenaclul “Sburatorul” are o existenta mai indelungata : intre 1919 si 1947. Obiectivele gruparii erau:
- promovarea tinerilor scriitori
- imprimarea unei tendinte moderniste in evolutia literaturii romane.
Primul obiectiv s-a realizat prin lansarea unor nume ca Ion Barbu, Camil Petrescu, Ilarie Voronca, George Calinescu, Pompiliu Constantinescu.
Al doilea obiectiv a cunoscut un proces mai indelungat de constituire. Eugen Lovinescu isi dezvolta conceptiile sale moderniste in lucrarile « Istoria civilizatiei romane moderne » si « Istoria literaturii romane contemporane ». In aceste lucrari modernismul lovinescian porneste de la ideea ca exista:
- un spirit al veacului explicat prin factori materiali si morali, care imprima un proces de modernizare a civilizatiilor de integrare intr-un ritm de dezvoltare sincronica
- teoria imitatiei care explica viata sociala prin interactiunea reactiilor sufletesti
- principiul sincronismului care in literatura inseamna acceptarea schimbului de valori a elementelor care confera noutate si modernitate fenomenului literar.

Dintre colaboratorii la revista “Sburatorul” amintim pe Ion Barbu, Ilarie Vorunca, Tristan Tara si altii.
Prin traditionalism se intelege continuarea vechilor curente traditionale preluandu-se ideea ca istoria si folclorul sunt domeniile relevante ale specificului unui popor. La aceste conceptii se adauga de catre Nechifor Crainic factorul spiritual, credinta religioasa ortodoxa care ar fi elementul esential de structura a sufletului taranesc. Consecinta acestei teze era ca opera de cultura cu adevarat romaneasca trebuia sa includa in substanta ei ideea de religiozitate.
O revista traditionalista este “Gandirea” , ce apare la Cluj in 1921 sub conducerea lui Cezar Petrescu si Cucu. In 1922 revista se muta la Bucuresti si trece sub conducerea lui Nechifor Crainic. Va continua sa apara pana in 1944. Scriitorii traditionalisti au cautat sa surprinda in operele lor particularitatile sufletului national prin valorificarea miturilor autohtone a situatiilor si credintelor stravechi.
Dintre scriitorii traditionalisti amintim Lucian Blaga, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, iar dintre prozatori Cezar Petrescu, Mateiu Caragiale si dintre dramaturgi Adrian Maniu si Lucian Blaga.
Apoi intra “Revista fundatiilor regale” care apare lunar la Bucuresti in doua serii. Prima intre 1934-1945 si a doua intre 1945-1947. Revista isi propune sa fie o publicatie cu radacini in toate terenurile activitatii nationale. Primul redactor sef al revistei este Paul Zaripol, care orienteaza revista pe directia maioresciana. Dupa 1934 conducerea revistei o ia Camil Petrescu si apoi Dumitru Caracostea. Seria noua apare sub conducerea lui Al. Rosetti.
Pintre colaboratori ai revistei amintim pe Tudor Arghezi, Gala Galaction, Ion Barbu, Hontensia Papadat Bengescu.
In aceasta perioada apar publicatii de avangarda. Avangardismul european are ca punct de plecare curentul non-conformist numit dadaism. Acesta a fost initiat la Zürich de Tristan Tara. Dadaistii isi exprimau dispretul fata de o lume incapabila sa opreasca barbaria si crima. Ei cultivau antiliteratura, antimuzica, antipictura, ajungand in domeniul absurdului. Din acest curent decurg curentele de avangarda: constructivismul si suprarealismul.
Constructivismul romanesc s-a grupat in jurul revistei “Contemporanul” condusa de Ion Vinea. Constructivistii subliniau necesitatea unei corespondente intre arta si spiritul contemporan al tehnicii moderne care inventeaza forme noi, conturand natura. Ion Vinea a solicitat ca si colaboratori ai revistei pe scriitorii Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu, dar si pictori si sculptori, printre care si Constantin Brancusi. Sunt si alte reviste constructiviste ca “Integral” si “Punct”.
Suprarealismul a fost teoretizat si practicat de revistele “Alge” si “Urmuz”. Suprarealismul urmarea, prin programul sau, patrunderea artei in planul inconstientului, al visului, al delirului in care spatiile umane scapa controlul constientei. Dintre reprezentatii suprarealismului amintim, pe plan European, pe: Louis Aragon, dintre pictori Picasso, iar dintre scriitorii romanii Aurel Baranga, Sasa Pana si chiar Tudor Arghezi.

Literatura romană în secolul al XIX-lea

2009-05-29T18:25:00.001+03:00

Literatura romană în secolul al XIX-lea

Perioada paşoptistă 1830-1860 are ca nucleu revoluţa anului 1848.Modernizarea societaţii romaneşti,independenţa politică,libertatea naţională,unirea provinciilor române sunt obiectivele social-politice ale mişcarii paşoptiste.
Epoca paşoptista marchează începutul literaturii noastre moderne.Scriitori paşoptişti sunt nevoiţi „să ardă etapele”care se desfăşoară succesiv în literaturile occidentale,în descursul a mai bine de un secol şi jumătate.Curentele literare(iluminism,preromantism,romantism,clasicism,realism incipient) sunt asimilate simultan.Principala trăsătură a literaturii paşoptiste constă în coexistenţa curentelor literare, nu numai în opera aceluiaşi scriitor,ci chiar şi în aceeaşi creaţie.

Paşoptismul este o ideologie literă niciodată sintetizaţa intr-un program particular şi supusă unor exterioare : mesianism cultural si revoluţionar,spirit critic ,deschidere spre Occident si lupta pentru impunerea unui specific naţional, conştiinta civică şi patriotică,conştiinta pionieratului în mai toate domeniile vieţii, o retorică a entuziasmului şi a trezirii la acţiune.

Indrumători ai fenomenului cultural-literar

Două personalităţi au rol de îndrumători al fenomenului cultural-literar.
Intr-o primă etapă,corespunzătoare primei generaţii paşoptiste,acest rol îi revine lui Heliade-Rădulescu prin articolele din ziar Curierul românesc,apărut la Bucureşti , începănd cu 1829, căruia îi adaugă din 1837 suplimentul literar Curierul in ambe sexe.
Filosofia lui Heliade-Rădulescu : „scrieţi, băieţi numai scrieţi”.

Constituirea deplină a romantismului paşoptist a fost marcată de programul teoretic Introducţie ,redactat de Mihai Kogălniceanu.Publicat în primul număr al revistei, articolul-program reprezintă manifestul literar al romantismului romanesc.

n primul număr al revistei, sub titlul Introducţie, M. Kogălniceanu, întemeietorul revistei, publică un articol – program care sintetizează în patru puncte idealurile literare ale scriitorilor paşoptişti:
1. Combaterea imitaţiei scriitorilor străini şi a traducerilor mediocre: îngrijorat de sărăcia literaturii române, ale cărei opere se puteau număra pe degete, Ion Heliade – Rădulescu lansase un apel încurajator către tinerii scriitori: „Scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi!” Interpretînd îndemnul din punct de vedere cantitativ, multe publicaţii ale epocii au încurajat o literatură mediocră, adesea imitată după creaţii siropoase occidentale, pervertind gustul public. M. Kogălniceanu avertizează asupra pericolului unei astfel de literaturi, care elimină criteriul estetic;
2. Crearea unei literaturi de specific naţional: în loc să imite pe scriitorii străini, românii ar putea făuri o literatură autohtonă, inspirată din istorie, natură şi folclor. Preluată din estetica romantică europeană, această triplă recomandare se va regăsi în operele paşoptiştilor:
o Folclorul va face obiectul preocupărilor teoretice, dar va deveni şi sursă importantă de inspiraţie.
o Natura va face obiectul unor ample relatări de călătorie,
o Istoria este privită ca model pentru contemporani, fie pentru a exprima idealul de eliberare şi unitate naţională, fie pentru a ilustra satiric realităţile sociale.
3. Lupta pentru unitatea limbii: „Ţălul nostru este realizaţia dorinţei ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”. Eforturile Şcolii Ardelene de unificare a limbii sunt continuate de paşoptişti, care încearcă să formuleze normele limbii literare, respingînd exagerările latiniste şi pledînd pentru introducerea alfabetului latin.
4. Gramatica românească, în care combate scrierea etimologică şi are păreri juste despre îmbogăţirea limbii cu neologisme;
5. Dezvoltarea spiritului critic: sperînd ca prin impunerea acestor reguli să creeze un sistem de valori pentru publicul român, M. Kogălniceanu introduce şi conceptul de critică obiectivă, subliniind că analiza critică se va face numai asupra operei: „Critica noastră va fi nepărtinitoare. Vom critica cartea, iar nu persoana.”

Texte care au zguduit lumea

2009-04-11T11:35:00.001+03:00

CAPITOLUL I
Sumar: Dreptul este în forţă. Libertatea este o idee. Liberalismul. Credinţa. Autonomia. Despotismul capitalului. Duşmanul intern. Mulţimea. Anarhia. Politica şi morala. Dreptul celui mai tare. Puterea evreiască francmasonă este de neînvins. Scopul justifică mijloacele. Mulţimea este oarbă. Alfabetul politic. Discordiile partidelor. Forma de guvern care conduce cel mai bine la scopul vostra este autocraţia. Lichiorurile tari. Clasicismul. Desfrâul. Principiul şi regulile guvernului evreiesc şi francmason. Teroarea. Libertate, Egalitate, Fraternitate. Principiul guvernului dinastic. Privilegiile aristocraţiei creştinilor nimicite. Noua aristocraţie. Calcul psihologic. Abstracţia libertăţii. Amovibilitatea reprezentanţilor poporului.
„Să părăsim orice frazeologie; să studiem fiecare idee m ea însăşi, să luminăm situaţia prin comparaţii şi deducţii.
Voi formula deci sistemul nostru din punctul vostru de vedere şi din punctul de vedere al creştinilor.
Trebuie remarcat că oamenii care au instincte rele sunt mai numeroşi decât cei cu instincte bune. De aceea se ating cele mai bune rezultate conducând pe oameni prin violenţă şi teroare, nu prin discuţii academice. Fiecare om năzuieşte la putere, sunt puţini care nu sunt
dispuşi să jertfească bunurile tuturor pentru a-şi ajunge binele lor propriu. .
Cine a ţinut pe loc bestiile feroce care se numesc oameni? Cine i-a călăuzit până acum? La începutul orânduirii sociale ei s-au supus puterii brutale şi oarbe, mai târziu legii, care nu este decât aceeaşi putere însă mascată. Conchid deci din aceasta că, după legea naturii, dreptul este în putere.
Libertatea politică este o idee iar nu un fapt. Trebuie să ştii să aplici această idee când este necesar să atragi masele populare în partidul tău prin momeala unei idei, dacă'acest partid a formulat scopul de a nimici partidul care este la putere. Această problemă devine uşoară dacă adversarul deţine această putere din ideea libertăţii, din ceea ce se numeşte liberalism, şi dacă sacrifică cât mai puţin din puterea sa pentru această idee. Şi iată unde va apare triumful teoriei noastre: frânele slăbite ale puterii sunt imediat apucate, în virtutea legii vieţii, de alte mâini, pentru că forţa oarbă a poporului nu poate rămâne nici o singură zi fără călăuză, şi pentru că noua putere nu face decât să ia locul celei vechi, slăbite prin liberalism.
în zilele noastre puterea aurului a înlocuit puterea guvernelor liberale. A fost un timp când credinţa guverna. Ideea libertăţii este irealizabilă, pentru că nimeni nu ştie să se folosească de ea, într-o măsură justă. Ajunge să laşi câtva timp poporul să se guverneze el singur pentru ca această autonomie să se transforme imediat în dezmăţ.
Atunci apar dezbinări, care se transformă foarte repede în lupte sociale, în care Statele se consumă şi unde măreţia lor se preface în cenuşă.
Fie că statul se istoveşte în propriile sale convulsii sau că certurile sale lăuntrice îl la'să la discreţia duşmanilor din afară, el poate fi atunci considerat iremediabil pierdut: el este în puterea noastră. Despotismul capitalului, care este întreg în mâinile noastre, îi apare ca o scândură a naufragiatului de care este obligat, vrând nevrând, să se agate, de frică să nu se scufunde.
Pe acela pe care sufletul său liberal 1-ar face să socotească aceste raţionamente ca imorale 1-aş întreba: dacă orice stat are doi inamici, şi dacă îi este îngăduit să întrebuinţeze contra inamicului din afară, fără ca acesta să fie considerat drept imoral, toate mijloacele de luptă, ca, de exemplu, de a nu îi face cunoscut planurile sale de atac sau de apărare, de a-1 surprinde noaptea sau cu forţe superioare; pentru ce aceleaşi măsuri, întrebuinţate contra unui inamic mai rău, care ar ruina ordinea socială şi proprietatea, ar fi numite nepermise şi imorale?
Un spirit chibzuit poate spera să conducă mulţimile prin îndemnuri cuminţi sau prin convingeri, când calea este deschisă contrazicerii, chiar nelogice, numai să pară seducătoare poporului care înţelege torul în mod superficial?
Oamenii, fie ei din pleava societăţii sau nu, sunt călăuziţi exclusiv numai de micile lor pasiuni, de superstiţiile lor, de obiceiurile, de tradiţiile şi teoriile lor sentimentale; ei sunt sclavii diviziunilor partidelor care se opun înţelegerii celei mai cuminţi. Orice hotărâre a mulţimii depinde de o majoritate întâmplătoare sau, cel puţin, superficială; în recunoaşterea sa faţă de secretele politice, mulţimea ia hotărâri absurde; un fel de anarhie nimiceşte conducerea.
Politica nu are nimic cu morala. Guvernul care se lasă condus de morală nu este politic şi în consecinţă puterea sa este şubredă. Acela care vrea să domnească trebuie să recurgă la viclenii şi ipocrizii. Marile calităţi populare sinceritatea şi onestitatea - sunt vicii în politică, pentru că ele răstoarnă regii de pe tronurile lor mai bine decât inamicul cel mai puternic. Aceste calităţi trebuie să fîe însuşirile regatelor creştine, noi nu trebuie să le luăm deloc drept călăuză.
Scopul nostru este să posedăm puterea. Cuvântul „drepturi" este o idee abstractă pe care nimic nu o justifică. Un asemenea cuvânt înseamnă pur şi simplu aceasta: „Daţi-mi ceea ce vreau, ca să pot dovedi prin aceasta că eu sunt mai puternic decât voi." Unde începe dreptul, unde se sfârşeşte?
într-un stat unde puterea este rău organizată, unde legile şi guvernul au devenit impersonale prin faptul drepturilor fără număr, pe care liberalismul le-a creat, eu văd un nou drept de a mă arunca, prin legea celui mai puternic, asupra tuturor ordinelor şi regulamentelor stabilite şi de a le răsturna; de a pune mâna pe legi, de a reconstrui toate instituţiile şi de a deveni stăpânul acelora care au lăsat în seama noastră drepturile pe care puterea lor le-o dădea, şi care au renunţat de bunăvoie, în mod liberal.
Prin faptul fragilităţii actuale a tuturor puterilor, puterea noastră va fi mai durabilă ca oricare alta, pentru că ea va fi de neînvins, până în momentul în care va fi atât de bine înrădăcinată, încât nici o viclenie nu ar putea să o mai ruineze...
Din răul trecător pe care suntem nevoiţi să-1 spunem acum, se va naşte binele unui guvern de nezdruncinat, care va restabili mersul regulat al mecanismului
existenţei naţionale, tulburată de liberalism. Rezultatul justifică mijloacele. Să ne îndreptăm atenţiunea, în proiectele noastre, mai puţin asupra binelui şi a moralei decât asupra necesarului şi utilului.
Avem în faţa noastră un plan, în care linia este expusă după regulile strategice, de care nu ne putem îndepărta fără riscul de a vedea distruse lucrările mai multor secole.
Pentru a găsi mijlocul care duce la acest scop, trebuie să ţinem seama de laşitatea, de nestatornicia, de inconstanţa mulţimii, de incapacitatea de a înţelege şi aprecia condiţiile propriei sale vieţi şi ale prosperităţii sale. Trebuie să înţelegem că puterea mulţimii este oarbă, nesăbuită, nu raţionează, ascultă în dreapta şi în stânga. \Jn orb mi poate conduce pe \m ort> %ă să4 conducă la prăpastie; la fel membrii ieşiţi din popor, fie chiar dotaţi de o inteligenţă ideală, din cauză că nu înţeleg nimic din politică, nu pot pretinde s-o călăuzească fără să piardă toată naţiunea.
Numai un individ pregătit din copilărie pentru autocraţie poate cunoaşte graiul politic şi realitatea politică. Un popor lăsat în voia lui, adică parveniţilor din mediul lui, se ruinează prin discordiile de partide, pe care le aţâţă setea de putere, şi prin dezordinile care nasc din ele. Le este cu putinţă maselor populare să judece Uniştit, fără rivalităţi interne, să conducă afacerile ţării care nu pot fi confundate în interesele personale? Pot ele să se apere contra inamicilor din afară? Este posibil. Un plan, împărţit în atâtea capete, câte sunt în mulţime, îşi pierde unitatea: el devine de neînţeles şi irealizabil.
Numai un autocrat poate întocmi planuri vaste şi clare, şi poate să dea locul cuvenit tuturor lucrurilor în
mecanismul maşinii guvernamentale. Să conchidem deci că un guvern folositor ţării şi capabil să-şi ajungă scopul propus trebuie să fie concentrat în mâinile unui singur individ responsabil. Fără despotismul absolut, civilizaţia nu poate exista; ea nu este opera maselor, dar a călăuzei lor, oricare ar fi ea.
Mulţimea este un barbar care îşi arată barbaria în toate ocaziile, în momentul în care mulţimea ia în mâini libertatea, ea o transformă foarte repede în anarhie, care este cel mai înalt grad de barbarie.
Vedeţi acele animale bete de rachiu, îndobitocite de vin, cărora dreptul de a bea fără limită le este dat împreună cu libertatea. Noi nu putem îngădui ca ai noştri să decadă în acest grad... Popoarele creştine sunt abrutizate de băuturile tari; tinereţea lor este abrutizată de studiile clasice şi de orgiile precoce la care i-au împins agenţii noştri - învăţători, servitori, guvernante -în casele bogate, trimişii noştri în altă parte, femeile noastre în localurile de petrecere ale creştinilor, în numărul acelora din urmă, contez pe cele ce se numesc „femei de lume", imitatoare de bunăvoie ale orgiilor şi ale luxului lor.
Cuvântul nostru de ordine este: forţa şi ipocrizia. Singură forţa poate triumfa în politică, mai cu seamă dacă ea este ascunsă în talentele necesare oamenilor de stat. Violenţa trebuie să fie un principiu, viclenia şi ipocrizia o regulă pentru guvernele care nu vor să-şi lase coroana în mâinile slujbaşilor unei noi puteri. Acest rău este singurul mijloc de a ajunge la scopul dorit, binele. De aceea noi nu trebuie să şovăim în faţa corupţiei, a înşelătoriei şi a trădării, ori de câte ori ne poate servi pentru a ne ajunge scopul, în politică trebuie
să ştii să iei proprietatea altuia fără ezitare, dacă putem obţine în felul acesta supunerea şi puterea.
Statul nostru, în această cucerire pacifică, are dreptul de a înlocui grozăvia războiului prin condamnări la moarte mai puţin vizibile şi mai folositoare, necesare pentru a întreţine această teroare care face ca popoarele să asculte orbeşte. O asprime dreaptă, dar inflexibilă, este cel mai mare factor al forţei unui stat, nu este deci numai avantajul nostru, este datoria noastră, pentru a obţine victoria, de a rămâne în acest program de violenţă şi ipocrizie.
O asemenea doctrină bazată pe calcul este tot atât de eficace ca şi mijloacele pe care le întrebuinţează. Prin urmare, nu numai prin aceste mijloace, dar şi prin această doctrină a asprimii vom triumfa şi vom supune toate guvernele guvernului nostru suprem.
Va fi de ajuns să se ştie că suntem inflexibili, pentru ca orice nesupunere să înceteze. Noi suntem primii, care, în ceea ce este încă antichitate, am aruncat poporului cuvintele: „Libertate, Egalitate, Fraternitate", cuvinte repetate de atâtea ori după aceea de către papagalii inconştienţi, care, atraşi din toate părţile de această momeală, nu s-au folosit de ea decât pentru a distruge prosperitatea lumii, adevărata libertate individuală, altădată atât de bine garantată de înfrânarea mulţimii. Oameni care se credeau inteligenţi nu au putut să ghicească înţelesul ascuns al acestor cuvinte, nu au văzut că ele se contrazic, nu au văzut că în natură nu există egalitate, că nu există libertate, că natura însăşi a stabilit inegalitatea spiritelor, a caracterelor şi a inteligentelor, aşa de mult supuse legilor sale; aceşti oameni nu au înţeles că mulţimea este o forţă oarbă; că parveniţii pe care îi aleg pentru a guverna nu sunt mai
puţin orbi în politică decât ei înşişi, că iniţiatul chiar dacă e un prost poate guverna, pe câtă vreme mulţimea de iniţiaţi, chiar plini de geniu, nu înţelege nimic din politică. Toate aceste consideraţii nu au răsărit în cugetul creştinilor; totuşi pe aceasta se bazează principiul guvernului dinastic; tatăl transmitea fiului secretele politice, necunoscute în afară de cercul membrilor familiei domnitoare, pentru ca nimeni să nu poată trăda secretul. Mai târziu sensul transmiterii ereditare al adevăratelor principii ale politicii s-a pierdut.
Succesul operei noastre a fost mărit prin aceasta.
Totuşi, în lume, cuvintele Libertate, Egalitate, Fraternitate au pus în rândurile noastre, prin mijlocirea agenţilor noştri orbi, legiuni întregi de oameni care au purtat cu entuziasm steagurile noastre. Şi totuşi aceste cuvinte erau viermi care rodeau prosperitatea tuturor neevreilor, distrugând peste tot pacea, liniştea, solidaritatea, săpând toate temeliile statelor lor. Veţi vedea mai târziu că aceasta a servit triumfului nostru, aceasta ne-a dat, între altele, posibilitatea de a da lovitura cea mai importantă, cu alte cuvinte, a desfiinţa privilegiile, esenţa însăşi a aristocraţiei creştinilor, şi unicul mijloc de apărare pe care îl au contra noastră popoarele şi naţiunile. Deasupra ruinelor aristocraţiei naturale şi ereditare, noi am ridicat aristocraţia noastră, a inteligenţei şi a finanţelor. Noi am luat drept criteriu al acestei noi aristocraţii bogăţia, care depinde de noi, şi ştiinţa, care este condusă de înţelepţii noştri.
Triumful nostru a fost încă înlesnit prin faptul că în raporturile noastre cu oamenii de care avem nevoie am ştiut întotdeauna să atingem coardele cele mai simţitoare ale spiritului uman: calculul, lăcomia, nesaţul
cerinţelor materiale ale omului, fiecare din aceste slăbiciuni omeneşti, luată aparte, este capabilă să înăbuşească spiritul de iniţiativă, punând voinţa oamenilor la dispoziţia aceluia care le cumpără munca.
Ideea abstractă a libertăţii a dat posibilitatea de a convinge mulţimile că un guvern nu este altceva decât un girant al proprietarului pământului, adică al poporului, şi, că el se poate schimba cum se schimbă nişte mănuşi vechi.
Amovibilitatea reprezentanţilor poporului îi punea la dispoziţia noastră; ei depindeau de alegerea noastră.

INTRODUCERE SECOLELE AL XIX-LEA ŞI AL XX-LEA ÎN DEVENIREA ISTORIEI ROMÂNILOR

2009-04-11T11:26:00.001+03:00

INTRODUCERE
SECOLELE AL XIX-LEA ŞI AL XX-LEA ÎN DEVENIREA ISTORIEI ROMÂNILOR

Aşadar, după cunoaşterea preistoriei, protoistoriei, antichităţii, evului mediu şi a tranziţiei spre modernizare a societăţii din spaţiul carpato-danubiano-pontic, ne vom ocupa de modernitatea precum şi de con¬temporaneitatea devenirii istorice pe aceste meleaguri. Trimitem, astfel, la intro¬ducerea manualului precedent, care cuprinde, între altele, definirea cronologică a structurilor (epoci, perioade, etape) corespunzătoare. Atragem atenţia însă că această „definire" are un caracter orientativ; reprezintă o variantă - încă discu¬tabilă- a periodizării istoriei românilor. De altfel, acelaşi lucru se întâmplă şi în privinţa studierii istoriei românilor.
In introducerea de faţă, ne vom opri numai asupra semnificaţiilor pe care secolele al XIX-lea şi al XX-lea le au în devenirea istorică a românilor.
începutul secolului al XIX-lea coincide cu noi incursiuni ale trupelor otomane la nord de Dunăre. Trece numai o jumătate de deceniu şi urmează o lungă ocupaţie militară ţaristă (1806-1812). Ea se încheia cu o nouă pierdere teritorială. Pământul românesc dintre Nistru şi Prut este anexat Imperiului Romanovilor.
în anul 1821, pentru „Dreptate" şi „Slobozenie" „cămaşa mort/Teste îmbră¬cată de Tudor Vladimirescu care piere însă asasinat de eterişti. Programul său naţional şi social este împlinit de cei care suferă privaţiunile pricinuite de ocupaţia otomană în anii 1821-1822. Sunt reinstaurate domniile pământene. Din nefericire, sunt întrerupte de o nouă ocupaţie militară ţaristă (1824-1834), în timpul căreia Rusia anexează Delta Dunării şi Insula Şerpilor, demon¬strând, totodată, la Săbăoani, unde sunt ucişi sute de săteni, ce înseamnă „protectoratul" ei.
împotriva acestei noi forme de dominaţie străină, protectoratul rusesc, care se adăugase exercitării suzeranităţii otomane, acţionează revoluţionarii de la 1848. Bucureştenii ucişi la 19 iunie şi 13 septembrie 1848 constituie, în această privinţă, o eternă mărturie. După cum, la miazănoapte de Carpaţii Meridionali, contra absolutismului habsburgic şi obtuzităţii nemeşeşti, vor avea aceeaşi soartă conaţionalii lor Ion Buteanu şi Petru Dobra, precum şi înţeleptul teolog sas Stephan Ludwig Roth. De cealaltă parte a baricadei, dar tot în numele unui ideal romantic, îşi găseşte un prea timpuriu sfârşit poetul ungur Petofi Sândor. întru dreaptă judecată, să reţinem numărul victimelor revoluţiei de la 1848-1849 în Transilvania, aşja cum este el publicat de periodicul „Kronstădter Zeitung": 5411 români, 304 maghiari, 310 saşi, 93 de alte naţionalităţi.
Din toamna anului 1848 până în primăvara anului 1851, trupele otomane şi ţariste nu părăsesc teritoriile de la est şi sud de Carpaţi. în interiorul arcului carpatic, armatele habsburgice impun regimul politic neoabsolutist. Ostile Rusiei revin în 1853-1854, când ocupă, ca „zălog", Moldova şi Ţara Românească. Din august 1854 şi până în martie 1857, întreg spaţiul românesc este ocupat de armatele Austriei. Exponenţii naţiunii române - poeţii Vasile Alecsandri şi Dimitrie Bolintineanu, scriitorii Ion Ghica şi Costache Negri, sprijiniţi de istoricul Eudoxiu Hurmuzaki ori de marele industriaş şi bancher Gheorghe Simeon Şina - reuşesc ca, printr-o amplă activitate diplomatică (Viena - 1855, Constantinopol şi Paris 1856), să facă din propria cauză o problemă de însemnătate europeană.
Unirea Moldovei cu Ţara Românească, la 24 ianuarie 1859, amplă operă reformatoare din timpul domniei lui Alexandru loan Cuza şi al guvernării lui Mihail Kogălniceanu, contribuie, în mod hotărâtor, la edificarea României moderne. Forme de viaţă socială şi de cultură, moştenite de secole, sunt transformate din temelii. Apar noi instituţii administrative, artistice, bisericeşti, juridice, militare, politice, de învăţământ, sănătate ş.a.m.d.
Schimburi de atitudine şi de mentalitate, explicabile în contextul continental complex şi contradictoriu, duc la întronarea dinastiei străine. Urmare proximă a înscăunării principelui Carol I, la 10 Mai 1886, Constituţia din acelaşi an încheie practic „deceniul restructurării naţionale" şi îl deschide pe cel care pregăteşte „epopeea Independenţei". Ţara este înzestrată cu cel mai înalt for ştiinţific, Societatea Academică Română (1867) cuprinzând membri din toate teritoriile locuite de români. Zece ani mai târziu, guvernul condus de I.C. Brătianu îşi asumă răspunderea confirmării, pe câmpul de luptă, a votului Camerei de la 9 Mai 1877. George Şonţu, Nicolae Valter Mărăcineanu, Dimitrie Giurescu, Constantin Ene şi alţi zece mii de eroi (peste 4 000 de morţi şi aproape 6 000 de răniţi) plătesc „tributul de sânge" la Griviţa, Rahova, Smârdan. Prin tratatele internaţionale (San Stefano şi Berlin, 1878), României moderne îi sunt recunoscute deplina neatârnare ca stat şi suveranitatea sa asupra Dobrogei, asupra teritoriului fostului sangeac al Tulcei, asupra Deltei Dunării şi Insulei Şerpilor.
Ulterior este proclamat Regatul (1881). Legea fundamentală a ţării, modificată în 1879 şi 1884, confirmă pluralismul politic. Afirmate deja prin cele două partide (Naţional-Liberal şi, respectiv, Conservator) care asigură alternativa guvernamentală după instaurarea regimului monarhiei constituţional-parla-mentare, liberalismul şi conservatorismul/junimismul se consolidează ca doctrine politice. Triumfă concepţiile privind protecţionismul economic şi încurajarea industriei naţionale. Pe acest fundal,opera lui Mihai Eminescudobândeşte durată infinită. Din ea se naşte curentul naţionalist-democrat. Concomitent, din alte izvoare, fireşte, se conturează ţărănismul, iar social-democraţia se pronunţă pentru reformarea societăţii româneşti din interiorul acesteia, pe temeiul justiţiei sociale şi al solidarităţii naţionale.
Totodată, românii din afara graniţelor statului naţional modern continuă lupta pentru emancipare politică şi spirituală. La cunoscutele tactici - „activismul" şi „pasivismul de protestare"- - ei adaugă noi forme de acţiune. Acestea se desfăşoară sub egida partidelor naţionale ale românilor din Basarabia, Bucovina, Transilvania şi din celelalte teritorii aflate, încă, sub dominaţie străină. Are loc mişcarea memorandistă (1892-1894). în 1898, cu prilejul aniversării unei jumătăţi de veac de la Revoluţia de la 1848, sunt readuse în prim-plan faptele şi ideile tribunilor de pe „Câmpul Libertăţii" (Blaj-Filaret).

a Privit chiar strict cronologic, secolul al XIX-lea rămâne aşa cum îl caracterizează i. Ghica: „cel mai mare şi mai luminos dintre toate" veacurile istoriei milenare a românilor.
Prin evenimentele cruciale de la 1821-1822 şi 1848-1849, din 1859, 1866 sau 1877-1878, acest veac întruneşte, şi la români, trăsăturile afirmate de istoricul german Leopold von Ranke sub sintagma „secolul naţiunilor". Din acest punct de vedere însă, în istoria noastră naţională, secolul amintit depăşeşte cunoscuta limită cronologică finală (1900); el continuă până în 1918.
Desigur, pe plan universal, există şi alte definiri ale veacului al XIX-lea: pentru spiritul său dominant, este denumit „secolul romantic"; din punct de vedere psiho-social, frecvente sunt sintagmele „secolul raselor" şi „secolul individualismului"; rar se vorbeşte despre „secolul economiei politice"; cât priveşte infrastructura, este folosită adesea expresia „secolul roţii".
SecolulXX. Aidoma veacului care îl precede, ultimul secol din mileniul doi al erei noastre cunoaşte, în lume, mai multe denumiri. între altele, este considerat „secolul artei noi". în această privinţă, poporul român îl are ca ilustru reprezentant pe Constantin Brâncuşi, stabilit la Paris chiar la începutul veacului. Tot în capitala Franţei, în 1906, Traian Vuia realizează primul zbor cu mijloace proprii de bord, înscriindu-se definitiv în ceea ce avea să fie numit „secolul aviaţiei", mai ales după ce, lângă Paris, Henri Coandă va realiza cel dintâi zbor experimental al unui avion cu reacţie inventat de el.
între timp, în ţară se înregistrează primul „semn de sânge" al veacului. Ţărani răsculaţi la 1907 sunt ucişi sau răniţi de armată, din ordinul autorităţilor presate şi de un factor extrem de periculos (armatele Austro-Ungariei ocupă poziţii de atac pe linia Carpaţilor, iar cele ale Rusiei, la Prut). „Dumnezeu să-i ierte", scrie N. lorga în ziarul „Neamul Românesc", îndemnând la o reconciliere din care rezultă prezenţa eroică a fiilor satelor în Războiul pentru Reîntregirea Naţională (1916-1919). Mobilizaţi de un guvern condus de Ion I.C. Brătianu şi comandaţi, între alţi generali, de Alexandru Averescu, peste 800 000 de ostaşi participă la cele trei campanii de pe frontul românesc, 300 000 dintre ei jertfindu-şi viaţa pentru supremul ideal naţional.
Marea Unire din 1918, sub sceptrul regelui Ferdinand, este rodul unei generaţii de excepţie. Din ea fac parte medicul Daniel Ciugureanu, profesorul de matematică Ion Inculeţ, „misteriosul şi plinul de omenie" Pantelimon Halippa, toţi ceilalţi deputaţi din Sfatul Ţării de la Chişinău, care la 27 Martie (st.v.) voteaz Unirea Basarabiei cu România; Mitropolitul Vladimir Repta, Dionisie Bejan, Cavaler lancu Flondor, istoricul Ion Nistorşi alţi participanţi la Congresul Generai de la Cernăuţi, prin votul cărora Bucovina se uneşte cu România la 15/18 noiembrie; militantul octogenar Gheorghe Pop de Băseşti, profesorul de istorie şi publicistul Vasile Goldiş, /uliu Maniu, dr. losif Jumanca, precum şi toţi cei care, Prin opţiunea plebiscitară de la Alba-lulia, la 1 decembrie (st.n.) „decretează Unirea tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească" cu Patria-Mamă, România.
1 Decembrie 1918 marchează, astfel, în istoria românilor, trecerea de la ePoca modernă la contemporaneitate (epoca de actualitate, epoca zilelor noastre).

c Desăvârşirea' unităţii de'- stat, recunoscută (în cele din. urmă) şi de comunitatea internaţională, la capătul unei energice acţiuni diplomatice, oferea naţiunii române, pentru prima oară reunită în întregimea ei în margini teritoriale fireşti, cel mai propice cadru af propăşirii sale.
Peste dificultăţile inerente începutului, reforma politică (acordarea votului universal şi Constituţia din 1923) şi reforma socială (cu deosebire legea definitivă de înfăptuire a reformei agrare din 1921) statuau o monarhie constituţională cu deplina separare a puterilor în stat, al cărei izvor era sufragiul universal egal, direct şi secret. Conştientizarea sa era strâns legată de dreptul la proprietate acordat celui mai numeros electorat - ţărănimea.
O creştere economică, întreruptă doar de catastrofala criză din anii 1929-1933, a oferit României cei mai înalţi indici de dezvoltare. în anul 1938 ţara noastră era cu totul independentă din punct de vedere energetic, se număra printre marile producătoare de cereale şi petrol din Europa şi din lume şi dezvolta o industrie prelucrătoare şi de maşini (aviaţie şi locomotive Diesel) în plin avânt.
Realizărilor deosebite în plan politic, social şi economic li se adaugă cele culturale, nu mai puţin prestigioase. Marile generaţii spirituale ale înfăptuirii Unirii se aflau într-o emulaţie fericită cu mai tinerii lor confraţi născuţi la începutul secolului XX, din această competiţie ivindu-se valori perene ale culturii universale, precum istoricul Nicolae /orga, filosoful şi literatul Lucian Blaga, muzicianul George Enescu, sculptorul Constantin Brâncuşi. Acum se formează în România mari personalităţi ale ştiinţei şi culturii postbelice, biologul Gheorghe Palade - încă singurul român deţinător al Premiului Nobel, reputatul istoric al religiilor Mircea E/iade, filosoful şi eseistul Emil Cioran sau dramaturgul de anvergură mondială Eugen lonesco.
Din păcate, sub o puternică presiune internaţională care va acţiona vreme de aproape 50 de ani, constant, împotriva intereselor româneşti, dar şi drept consecinţă a unei nefaste politici care a căutat, mereu, compromisul avantajos, realizând mai mereu contrariul, România va aluneca pe panta unor regimuri autoritare şi dictatoriale.
Primul dintre ele, cel instalat în februarie 1938, s-a încheiat cu amputările teritoriale din vara 1940, expresie a politicii de forţă şi dictat promovate de Germania şi Uniunea Sovietică în Europa centrală şi sud-estică.
Cedarea Basarabiei, apoi a Transilvaniei nord-estice şi, în cele din urmă, a celor două judeţe din sudul Dobrogei a antrenat prăbuşirea lui Carol al II şi a deschis perspectiva dictaturii antonesciene. Animat de cele mai bune intenţii (între care refacerea unităţii de stat era cea mai importantă), regimul politic al mareşalului Antonescu a fost confruntat cu consecinţele raporturilor de forţă dintre Marile Puteri în timpul războiului mondial, precum şi cu complicaţiile intervenite între Uniunea Sovietică şi Germania. Actul de la 23 August 1944, născut din dorinţa de a asigura ţării o situaţie cât mai bună în perspectiva unei victorii aliate, a condus însă, la lichidarea grabnică a democraţiei abia înfiripate, la abolirea monarhiei şi instaurarea unei noi dictaturi, - de stânga, prin sovietizarea societăţii româneşti.
încălcarea brutală a celor mai elementare drepturi şi libertăţi cetăţeneşti s-a însoţit cu marginalizarea valorilor naţionale şi preluarea unui model străin. în

virtutea sa trebuiau create noi instituţii şi construită o economie întemeiată pe Un centralism excesiv, în care rolul priontar revenea unei industrii mare, consumatoare de .materii prime, dar necompetitivă, ceea ce a adâncit, în timp, contradicţii şi a determinat conflicte practic imposibil de soluţionat.
Când, la jumătatea deceniului şapte al acestui secol, a devenit vizibilă nevoia unei deschideri şi când România a adoptat o politică externă mai puţin obedientă faţă de fosta U.R.S.S., din care n-au lipsit chiar manifestări independente, de noua situaţie a beneficiat exclusiv un clan care,-sub ochii uimiţi ai unui popor întreg, reitera practicile absolutismului monarhic, alăturându-le celui mai rigid neostalinism în construcţia „noii societăţi".
Uriaşa putere de cumpătare şi de toleranţă a românilor a atins limita în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Un regim politic impus prin forţa unor înţelegeri, din care fusesem cu ostentaţie excluşi, s-a prăbuşit ca un castel de cărti de joc, o dată cu ieşirea din scenă a marionetelor, care se străduiau să-i dea consistenţă.
Nu fără convulsii şi tragice sfâşieri, evenimentele de acum aproape trei ani au deschis perspectiva unor transformări structurale, în speranţa unei fireşti continuităţi şi reveniri româneşti pe marile itinerarU ale istoriei, în direcţia democraţiei şi progresului.

stiati ca ...by wta.ro .

2009-01-30T13:46:00.002+02:00

Romanizarea in dacia substanta care neutralizeaza acizii si bazele modele epice in romanul interbelic studiu de caz polemica a lui george calinescu fata de proza subi primulm succesor a lui stefan cel mare in sec vii- viii in imper epoca de cultur a lui vasile lupu epoca lui stefan cel mare adunarea staril povestea luptei de la baia cu stefan cel mare fortificatii bizant instaurarea suveranitatii otomane in tarile romane romanitatea si barbarii de la nord de dunare cetatea hallstattian timpurie sinteze.

Raporturi politice tarile romane si poarta epoca de cultura a lui matei basarab si vasile lup copac personalitatea teste de personalitate intemeierea tarii moldova monarhia feudala regimul dominatiei otomane tara romaneasca dominatie ungara 1330 vasile voiculescu ultimele sonete desenul reflecta personalitatea repopularea satelor sasesti cetati colonii geto dacice oasele bazinului imagini aparitia tarii moldova numarul de cuvinte slave in limba romana consecintele retragerii aureliene matei basarab.

Si vasile lupu copacul personalitatii artemis al carui divinitate romana corespunde rascoale din transilvania reconstruirea templului din ieru studiu de caz rebreanu epocsa bronzului pe teritoriul rominiei mormintele regale ale scitilor eminescu proza romanizarea proces politic.

Ce poti cumpara de 1 milion de euro / What you can buy 1 million euros

2009-01-21T17:18:00.005+02:00

Ce poti cumpara de 1 milion de euro in Romania / What you can buy 1 million euros in Romania

1 milion euro = 4.302.500 lei

De 1 milion de euro (un milion de euro)poti cumpara / 1 million euros (one million euros) to buy:

1078320.802005012531328320802005 sticle de suc Coca-Cola 2 L .

1078320.802005012531328320802005 bottles of Coca-Cola juice 2 L.

Warren Bennis-Optimist în conducere

2009-01-09T18:03:00.003+02:00

Warren Bennis-Optimist in conducere Warren Bennis-Optimist în conducere
--------------------------------------------------------------------------------------------------

O minte de afaceri pasionată de leadership

În 1996,revistă "Forbes" îl numea pe Warren Bennis(născut în 1925)"decan al mentorilor de leadership".Într-adevăr,în timp ce există mulţi autori şi lectori cu cărţi şi prezentări interesante care vorbesc despre cum ajungi un lider,Bennis a scris şi a vorbit mai mult despre leadership,a fost consilierul mai multor lideri de corporaţii şi guverne(inclusiv patru preşedinţi americani)şi a fost pus el însuşi în roluri de leadership mai mult decât oricare dintre ei.
Cu o carieră academică eminenta,fiind preşedinte al Universităţii din Cincinatti,preşedinte al studiilor organizaţionale la Şcoală MIT Sloan şi profesor la Harvard,Universitatea din Boston şi Universitatea din California Americană de Comerţ, Centrul Universitar Claremont şi Institutul Salk.
Bennis este autorul a 26 de cărţi publicate în mai mult de 20 de limbii.Cartea să,clasică în domeniul "Leaders"(1985,Harper&Row),a fost numit de "Financial Times" drept una dintre cele mai bune cărţi de afaceri din toate timpurile.Cea mai recentă carte a să,scrisă împreună cu David Heenan,este "Co-Leaders:The Power of Great Partnerships",care se concentrează asupra acelor persoane numite şi "numărul doi"care lucrează în tăcere din culise,sprijinindu-i pe mulţi lideri binecunoscuţi.
Şcoală e Afaceri de pe lângă Universitatea Californiei de Sud,pe care Bennis o consideră propria casă,a găzduit în mai 2001 un "Schriftfest"-celebrearea a 40 de ani de carieră cu o conferinţa dedicată muncii sale academice,care a inclus personalităţi a Peţer Drucker,Charles Handy,Tom Peters,precum şi afaceri de top,jurnalişti şi profesori.
În acest interviu,Bennis îşi demonstrează talentele de lider proiectând tipologia unui lider în societatea de mâine.

partea 1

Multumesc Domnule Rotaru !

2008-12-24T14:49:00.001+02:00

Sfintele urme ale dacilor - de Grigore Rotaru
Acolo unde au vietuit dacii – le gasim urmele . Ofer o lista cu informatii sigure ( nu legende ! ) despre astfel de posibile urme:
- in zona Carpatilor de curbura – locuintele rupestre au fost locuite de sfintii calugari misionari – insa acele grote ( chilii ) au fost cioplite in piatra cu mult inainte ( una dintre ele a fost datata stiintific : sec VI inante de Hristos ) ;
- la Alunis – Colti , langa biserica dintr-o piatra , langa cele trei chilii descoperite se afla un platou – sanctuar (este greu de scris la ce a folosit …);
- la nordul satului Muscelul Caramanesc se afla un depozit in aer liber cu material rezultat in urma reducerii fierului – l-a vazut un inginer metalurg si s-a exprimat – aproximativ astfel ; localnicii numesc produsul pamancior – in trecutul nu foarte indepartat era dislocat , uscat , cernut si dizolvat in apa de var sau in apa de mortar pentu a da culoare varului sau pamantului folosit la tencuit sau lipit … omologul oxidului galben de zinc de azi ;
- fantana din preajma depozitului are apa feruginoasa – greu de consumat ;
- pe fata de est a dealului Vatraiu , la poale , in spatele catunului Camboru – fantana are apa cam cu acelasi gust – consuma si oamenii …
- isvorul Ruginoasa , ce inconjura dealul Vatraiul prin partea de nord are apa feruginoasa ( gust specific , oricum rau – nici animalele chiar la neagra nevoie nu consuma) ; in Anini , la Bordei , la Coada Storistei , langa Lacul Verde – ochiuri de apa cu aceeasi compozitie ( in strafunduri este fier ) .
- in acest catun Camboru a fost descoperit un brazdar de fier al plugului de lemn ( dacic ? roman ? feudalism timpuriu ? ) – are cutitul lipit de corp prin sleire , nu prin nituri si nu are cormana ( pentru a intoarce brazda ), are jgheab fier – masiv pentru a fi intodusa pana de lemn ca sa se faca bloc – comun cu scheltul de lemn al pluglui; as fi bucuros daca l-ar vedea un specialist !
- numele dat unui deal – Vatraiu – te duce cu gandul ca undeva prin zona a duduit cuptorul cel pantecos pentru topit minereu ( cu memoria colectiva nu-i de glumit : ce sa insemne denumirea asta pentru o forma de relief ?! ).
- dealuri cu varful retezat ( Varful Gotilor ( Getilor !?) la nord de satul Scaieni ,
si In Muchie la Arie – dealul Ivoiu , langa Varful Gosa ; in locul varfurilor gasim cate un platou inconjurat fie de prapastii – Stancile lui Leonardo , fie pe toate partile de pante foarte abrupte – greu de escaladat ; nu a facut nimeni vreo incizie in acele locuri ( poate ca … mai bine ! ) ;
- la locul numit Pe Balta ( in Seciu – un fost sat ) au fost descoperite tuburi – conducte pentru apa – tip olane si au fost – ridicate – oficial ; ce o fi cu ele ?
- nu ma pricep , dar intreb despre originile cuvintelor: storiste, camboru , majiceanca , marne , bosovei , spoiedera , curmatura , carciegi .
- zona este a comunelor Colti si Bozioru – judetul Buzau : nu zic nimic despre de mult celebrul rumanit de Colti , nu am gasit nicaieri vreo stire ca dacii exploatau , foloseau (comercializau) chihlimbarul ! ar fi o dovada forte ca locuitorii din zona au in sange – cu majoritate – genele dacilor .
Am scris despre acestea pentru ca le cunosc bine si nu sunt fantasme cu naluci si nici produse ale imaginatiei poeticesti . Cele mai puternice urme ale dacilor sunt in zonele descrise de articol , insa niste vestigii precum rupestrele – daca se stabileste ca au vechimea ametitoare despre care se spune , atunci valoreaza cat greutatea lor in aur – sunt ambasadorii unui trecut fara memorie catre oricare fel de viitor ( daca Nelutu si Alina trecand pe acolo vor fi opriti – si prin lege – sa mai scrijeleasca piatra – love !).
- alte subiecte ce ar putea avea legatura cu subiectul : Pestera Tatarului din Magadani , Pietrele Pelsagilor – contin inscriptii vazute de mari specialisti – nedescifrate , ca altele de la Nucu sau de la Alunis , pestera fara sfarsit de la Martire , ascunzatoarea – singura casa din Europa ce mai are asa ceva !
- am citit articol in care se spunea ca pietre cioplite de mesterii daci sunt folosite ca temelie pentru … domnule , acei faptuitori vor avea o moarte naprasnica , cum sa se intample asemenea salbaticii !?
- urmele ramase de la daci trebuie urgent cercetate , monitorizate si declarate sfinte si intangibile ( sub blestem - daca nu se poate altfel !)
- cautam aur , dar comorile sunt langa noi – la verdere ; trebuie sa nu ne mai facem ca nu le vedem.
- crestinarea dacilor prin apostolul Andrei a fost posibila pe un fond spiritual bun pe care dacii il aveau ; translatia s-a facut din mers . Cele scrise aici nu vor sa minimalizeze importanta crestinismului in a inalta cu multe trepte spiritul nostru ca popor , ci pentru bunul echilibru al balantei trebuie sa recunostem ca dacii au lasat atatea urme prin care sa arate ca nu erau niste salbatici.
Grigore Rotaru

Exorcismul by descopera.ro

2008-12-13T14:00:00.002+02:00

Posedarile demonice sunt descrise ca fiind controlul asupra unei fiinte de catre Diavol sau de catre acolitii sai, fiinta folosita ulterior in scopuri distructive pentru sine si pentru ceilalti. Printre manifestarile acestei “stari” se numara stergerea memoriei sau a personalitatii, iesirile violente si convulsiile. Diferita de posedarea voluntara, in care persoana se lasa dominata de entitati pentru a facilita comunicarea cu spiritele din alte lumi, in posedarea demonica subiectul nu are nici un control asupra duhurilor care-l stapanesc. Neluandu-se nici o masura pentru indepartarea ei, entitatea nu va inceta din a chinui persoana posedata, pana cand aceasta din urma trece in nefiinta.

Din vremuri stravechi

In numeroase culturi si religii sunt mentionate manifestari demonice asupra fiintelor umane, indiferent de rangul social al acestora. Cele mai vechi referinte cu privire la posedare provin de la sumerieni, care credeau ca toate bolile trupului si ale mintii sunt cauzate de niste „gid-dim”. Gid-dim erau spiritele mortilor care salasuiau in Infern, reprezentand, dupa credinta sumeriana, doar o jumatate a unei persoane decedate, cealalta fiind „adda” (corpul). „Adda” era deseori ingropat sub podeaua casei familiei, timp in care spiritul se despartea de corp si cobora in lumea de dincolo.

Puterea unui astfel de gid-dim statea in realizarile din timpul vietii si in numarul de fii pe care raposatul ii avea. Spiritele se puteau intoarce in lumea celor vii pentru a-i bantui si pedepsi pe nesabuitii care lasau persoanele decedate neingropate sau daca nu li se cinstea memoria.

Romanii credeau ca nu doar fiintele umane puteau fi posedate, ci si animalele, plantele, chiar si obiectele neinsufletite. In secolul V, Papa Gregoriu I scria despre o calugarita posedata de un demon care intrase in corpul sau prin intermediul unei frunze de salata pe care aceasta o mancase.

Conceptul de „influenta demonica” in crestinism se aseamana cu cel evreiesc. In Noul Testament sunt descrise episoade in care Iisus intalneste persoane demonizate, pe care le vindeca prin alungarea entitatilor malefice din corpurile posedatilor.

Diagnosticul religios

Mai tarziu, in Evul Mediu, teologii considerau posedarea ca fiind o erezie si oricine avea manifestari ciudate era suspectat de a fi influentat de spirite malefice. Diavolul sau servitorii sai erau denumiti „energumenus”, in timp ce posedatilor li se spunea „energumen”. Se intocmise chiar si o lista a simptomelor prin care se putea recunoaste o persoana posedata de spirite malefice, printre care:

* abilitatea de a blasfema in alte limbi decat acelea cunoscute de persoana in cauza;
* abilitatea de a citi gandurile altora si de a dezvalui intamplari ce urmau sa aiba loc;
* forta fizica supraomeneasca;
* abilitatea de a voma orice obiect / mancare inghitit de posedat;
* teama / repulsia fata de obiectele sfinte;
* inabilitatea persoanei de a pronunta numele lui Cristos.

In practica, era de ajuns ca o persoana sa manifeste doar unul dintre aceste simptome pentru a fi etichetat drept posedat. Era cunoscut faptul ca persoanele banuite de aceasta „maladie” aveau un aspect respingator, priviri incruntate, buze vinete, corpul le tremura in permanenta, iar atunci cand vorbeau limba le iesea din gura neobisnuit de mult si vorbele contineau insulte si blasfemii la adresa divinitatii. De asemenea, erau capabili sa imite sunetele emise de animale si sa aiba o tonalitate a vocii neobisnuita timbrului lor vocal. Posedarea se manifesta in doua etape distincte: una de calm si una de criza. Stadiul crizei se manifesta prin contorsiuni, izbucniri de furie, cuvinte vulgare si blasfemii. In timpul perioadei de calm, totul este, in mare, uitat, iar comportamentul revine la normal, chiar pana la piosenie.

In aceasta perioada, crestinii au cunoscut o apropiere fara precedent de religie, fiind tematori fata de Diavol. Credinta populara era ca intre Dumnezeu si Satana se poarta un razboi continuu pentru sufletele muritorilor. Credinciosii erau convinsi ca posedarea se putea infaptui pe doua cai. Fie spiritele intrau direct in corpul victimei, fie entitatea era trimisa de o alta persoana cu ajutorul fortelor intunericului.

Oamenii credeau ca Dumnezeu permitea Satanei sa-i testeze cu ispite si greutati, bazandu-se pe pilda lui Iov. De fiecare data cand se intampla o nenorocire (recolte distruse, turme moarte, boli grave) oamenii cautau o vrajitoare pe care sa dea vina. Urmarea era ca aceasta, vinovata sau nu, era arsa pe rug. Multe vaduve lipsite de ajutor au fost deposedate de proprietatile lor si arse, fiind declarate vrajitoare.

Contraofensiva: Exorcizarea

Exorcismul este un ritual religios care are ca scop final expulzarea unei entitati malefice dintr-o fiinta vie. Aceasta practica este probabil universala: in momentul in care oamenii au imbratisat credinta si s-au inchinat unui dumnezeu, au recunoscut prin acest act si existenta raului, reprezentat de diavoli si demoni. Prin urmare, practica exorcismului a aparut in sanul societatilor primitive, ca o metoda de indepartare a posesiei diavolice. Sub aceasta forma este regasita si in samanismul caucazian, ritualurile africane si in practiciile vodoo. Exorcismul va fi institutionalizat in crestinismul catolic, in mod special in Evul mediu, fiind practicat pana in mai putin credulele timpuri moderne, atat la nivel simbolic, cat si la un nivel practic.

Intr-o forma mult mai simpla, exorcizarea este practicata in cadrul ritualului botezului, insa functia sa este mai degraba simbolica. In ceea ce priveste exorcizarea canonica, aceasta nu poate fi efectuata decat de catre un preot exorcist si numai cu permisiunea unui episcop. Lasand la o parte semnificatia sa teologica sau culturala, ca si alte fenomene parapsihologice care ii pot fi asociate, criza posedarii poate fi usor confundata cu una de isterie, spasmofilie sau cu starea de transa. Pentru teologii catolici, diagnosticul diferentiat intre boala mentala si posedarea diabolica a fost pus pentru o lunga perioada de timp pe seama fenomenelor paranormale.

Un caz concret

Cazul tinerei Annelise Michel (21.sep.1952 – 01.jul. 1976) a produs multa valva la vremea respectiva si a inspirat ulterior realizarea filmelor „Exorcizarea lui Emily Rose” (2005) si „Requiem” (2006). Annelise a trait in Germania la jumatatea secolului trecut, fiind nascuta intr-o familie extrem de religioasa. La varsta de 16 ani a fost diagnosticata cu epilepsie la clinica de psihiatrie din Wurzburg, suferind de tulburari mentale severe datorate unui ritual de exorcizare.

Dupa o perioada petrecuta in spitalul de psihiatrie, starea Annelisei nu s-a imbunatatit, ci dimpotriva, au aparut si starile de depresie. Concentrandu-si viata in jurul spiritului bisericesc, a inceput sa creada ca starea ei era datorata posedarii demonice. Tratamentul medical indelungat pe care-l urmase nu daduse nici un rezultat, starea inrautatindu-se cu fiecare zi, ba mai mult, devenise intoleranta la obiectele sfinte. Vazand ca medicina conventionala nu daduse deloc rezultate, Annelise a devenit tot mai ferma in convingerile sale ca maladia de care suferea era de natura spirituala, dar totusi a inceput tratamentul cu medicamente psihotropice. In acest timp, parintii au apelat la mai multi preoti locali in vederea efectuarii unui ritual de exorcizare. Dupa multe refuzuri, ritualul a fost acceptat de catre episcopul Josef Stangl in septembrie 1975.

Episcopul i-a desemnat pe preotii Arnold Renz si Ernst Alt sa infaptuiasca exorcizarea. Procedeul a durat 11 luni si s-a tinut in secret in camera Annelisei, iar de-a lungul sau tratamentul medicamentos a fost intrerupt. Vocile din interiorul posedatei sustineau ca demonii care o chinuiau erau Iuda Iscariotul, Cain, Nero, Adolf Hitler, Valentin Fleischmann (un calugar din sec XVI cazut in dizgratie) si Lucifer insusi. Pe 1 iulie 1976, Annelise Michel a murit in somn, lucru pe care, de altfel, ea il prezisese cu exactitate. Potrivit autopsiei, decesul a fost cauzat de malnutritia si deshidratarea din timpul celor 11 luni de exorcizare, iar vinovatii (preotii si parintii Annelisei) au fost judecati si condamnati. Astazi, mormantul Annelisei Michel din Klingenberg am Main reprezinta un loc de pelerinaj pentru multi catolici, convinsi ca aceasta a suferit extrem de mult pentru a ajuta sufletele din Purgatoriu.

Demonii contemporani

Credinta in posibilitatea posedarii demonice a inceput sa paleasca in momentul in care si-a facut aparitia medicina moderna. Ceea ce inainte se credea a fi controlul individului de catre un spirit, de obicei malefic, este acum interpretat ca fiind una din numeroasele forme ale tulburarilor mentale, lesne de explicat prin prisma activitatii sistemului nervos. Dar, cu toate ca orice tip de comportament este coordonat de creier, neurologia si neurochimia nu au descoperit toate raspunsurile la asa-zisele cazuri de posedare.

O persoana posedata era descrisa ca suferind de diferite boli sau malformatii, izbucniri violente (fizice si verbale), vulgaritate, cu porniri de auto-mutilare si spasme, abilitatea de a vorbi limbi necunoscute ei in mod normal si repulsia fata de obiectele si simbolurile religioase.

In ciuda acestei descrieri, dezvoltarea medicinei si a psihologiei a dus catre alte diagnostice decat cel al posedarii, explicatia aflandu-se in functionarea anormala a creierului si a sistemului nervos. Exista multe tulburari care se confunda cu prezenta unei entitati malefice printre care schizofrenia (si alte forme de psihoza) , tulburarea disociativa de identitate si sindromul Tourette.

Schizofrenia este caracterizata prin prezenta iluziilor si halucinatiilor, vorbire dezorganizata, comportament catatonic, raspunsuri afective si emotionale aplatizate. Episoadele psihotice pot simula foarte fidel starea de posedare demonica prin intermediul iluziilor si halucinatiilor, sentimente de vina si de grandomanie (persoana se crede Dumnezeu, Satana, sau ca unul din ei ii vorbeste si ii da instructiuni pentru o misiune speciala).

Reprezentativa pentru acest caz este si asa numita „folie a deux”, un sindrom destul de rar, prin care psihoza este transmisa de la un individ la altul, de obicei de la bolnav la persoanele apropiate, care sunt convinse pana la urma de existenta unei entitati malefice si care iau parte la asa-zisa misiune. Dupa caz, aceasta se poate transmite mai multor indivizi, fiind denumita „folie a trois”, „folie a quatre”, „folie a la famille”, „folie a plusieurs”.

Indivizii care sufera de schizofrenie exprimata prin comportament catatonic, au tendinta de a-si pozitiona corpurile in pozitii si posturi bizare pentru perioade de timp indelungate, avand expresii faciale si manierisme exagerate, precum si imitarea starii de transa.

O alta tulburare care a fost gresit diagnosticata ca posedare demonica este tulburarea disociativa de identitate, cunoscuta sub numele de personalitate multipla. Principiul acestei tulburari este prezenta a doua sau a mai multor identitati, fiecare cu modul propriu de a percepe sinele si mediul inconjurator si imposibilitatea de a-si aminti lucruri esentiale despre sinele propriu, in mod normal imposibil de uitat. Un demon aflat intr-o persoana isi are propriul scop, atitudine, manierisme, stil de a vorbi si chiar voce. Persoanei posedate ii e imposibil sa-si aminteasca perioada de timp in care demonul s-a manifestat prin intermediul ei, faptele si rezultatele actiunilor sale. Acest tip de comportament se regaseste in totalitate in principiul tulburarii disociative de identitate.

Sindromul Tourette a fost de-a lungul timpului cel mai adesea interpretat ca un semn al posedarii, din cauza manifestarilor sale: ticurile motorii si vocale (tuse, racnete, maraieli,fornait, repetarea obsesiva a cuvintelor sau a frazelor, incretirea nasului, ridicarea umerilor, salturi, rotiri, atingerea unor persoane sau obiecte), coprolalia si strigatele vulgare se credeau a fi o parte din manifestarile malefice si chiar un indiciu pentru acestea. Sindromul poarta numele neurologului francez care l-a descris pentru prima data in 1855, Gilles de la Tourette. Tulburarea obsesiv-compulsiva si hiperactivitatea cu deficit de atentie sunt foarte frecvente la pacientii cu sindromul Tourette si pot provoca tulburari mai grave decat boala in sine.

Top 10 - atrocitati savarsite in numele religiei by descopera.ro

2008-12-13T13:52:00.003+02:00

Oameni diferiti, care au trait in perioade indepartate atat din punct de vedere istoric, cat si geografic, oameni care s-au inchinat la Dumnezei diferiti, si-au ucis cu violenta si sadism semenii, ascunzandu-se in umbra protectoare a religiei pe care au imbratisat-o. O intrebare se impune: sunt religiile mapamondului doctrine care instiga la violenta sau sunt simple instrumente prin intermediul carora oamenii isi satisfac placerea de a ucide, cu scuza ca servesc unui scop nobil?

0. Budistii din Burma
In anul 1850, calugarii budistii din Burma inca mai practicau ritualurile in care se performau sacrificii umane. Odata cu mutarea capitalei la Mandalay, 56 de oameni considerati a fi “fara pata” au fost sacrificati si ingropati sub zidurile orasului pentru a deveni protectorii noii asezari. La putin timp, doua dintre morminte au fost gasite goale, ceea ce i-a facut pe astrologii regali sa dea un verdict radical: 500 de oameni trebuie ucisi si ingropati sub ziduri, altfel capitala va fi evacuata. Pana la interventia guvernatorilor britanici care a pus capat sacrificiilor, 100 de persoane fusesera ucise deja.

9. Masacrul de la muntele Meadows
Odata cu declansarea razboiului din Utah, mormonii de pe intreg teritoriul s-au adunat in scurt timp, pentru a lupta impotriva armatei Statelor Unite, despre care banuiau ca urmareste eradicarea populatiei mormone. Pe fondul acestor tensiuni, au aparut zvonurile conform carora in trenul Fancher-Baker, care transporta emigranti din Arkansas catre California, se aflau inamici care participasera la persecutarea mai multor mormoni. Episodul, ramas in istorie drept “masacrul de la muntele Meadows”, s-a finalizat cu executarea unui numar mare de emigranti, pe 11 septembrie 1857. Mormonii au atacat trenul cu ajutorul indienilor din tribul Paiute. Doi dintre cei care aveau roluri importante in organizarea militara locala, Isaac C. Haight si John D. Lee au orchestrat acest atac, deghizandu-si oamenii astfel incat sa para un atac al nativilor americani. Dupa asediu, mormonii au reusit sa convinga emigrantii sa se predea. Nedorind sa lase martori ai implicarii lor in acest atac, 120 de oameni, barbati, femei si copii au fost executati. Dintre cei din urma, doar 17 au fost crutati. Abia 20 de ani mai tarziu, pe 23 martie 1877, unul dintre cei doi conducatori, John D.Lee, avea sa fie condamnat si executat chiar la locul masacrului.

8. Vanatoarea de vrajitoare
Odata cu sosirea lor in Massachusetts, in jurul anului 1600, puritanii au creat o politie religioasa care urmarea si pedepsea orice devianta doctrinala. “Pacatosii” erau biciuiti, pusi la stalpul infamiei, spanzurati, li se taiau urechile sau li se gaureau limbile cu un fier incins. De cealalta parte se aflau adeptii formatiunii religioase Quaker, unii dintre cei mai mari inamici ai puritanilor, a caror religie era considerata o blasfemie. Practicantii Quaker prinsi erau spanzurati. In 1690, teama fata de magie si de efectele acesteia i-a facut pe puritani sa condamne la moarte 20 de vrajitoare si sa arunce in inchisoare alte 150 de persoane banuite de vrajitorie. In intreaga perioada a persecutiilor, care a durat din 1484 pana in 1750, mii de oameni au fost arsi pe rug sau spanzurati. Conform statisticilor oficiale, 80% dintre victime erau femei.

7. Crimele sectei Thugee
Pentru a potoli setea de sange a nemiloasei zeite Kali, practicantii sectei Thugee din India au dezvoltat inca din anul 1500 o practica religioasa prin care oamenii erau jertifi pe altarul acesteia. Cele mai multe victime erau ucise prin strangulare in timpul ritualurilor. Se aproximeaza ca 2 milioane de oameni i-au cazut victime de-a lungul timpului. Numai in anul 1800 au fost curmate circa 20 000 de vieti, pana cand interventia autoritatilor britanice a pus capat acestor practici. Numarul victimelor s-a diminuat, desi in 1840 un membru Thugee era judecat pentru uciderea a 931 de oameni. In prezent, anumiti preoti hindusi inca mai practica acest ritual, insa locul oamenilor pe altarul jertfei a fost luat de capre.

6. Persecutiile romane
Una dintre primele persecutii impotriva crestinilor s-a petrecut in anul 64 d. Cr., din ordinul imparatului Nero. Este acelasi an in care Roma era cuprinsa de unul dintre cele mai mari incendii din istorie. Pentru ca foarte multe zvonuri il inculpau pe insusi Nero de producerea catastrofei, acesta a ordonat ca toti crestinii sa fie arestati si ucisi sub invinuirea de a fi starnit devastatorul incendiu. Multi dintre acestia au fost sfasiati de salbaticiuni in timpul sangeroaselor spectacole romane sau au fost arsi de vii. In urmatorii ani, actiunile indreptate impotriva crestinilor au continuat, ajungand la apogeu in timpul a ceea ce s-a numit “Marea persecutie”. Aceasta a inceput cu o serie de patru edicte care interzicea practicile religioase crestine si mergeau pana la executia in masa a practicantilor. Persecutiile au incetat odata cu urcarea pe tron a imparatului Constantin I in anul 306, cel care avea sa legalizeze crestinismul sapte ani mai tarziu, in 313.

5. Cruciadele
Definite drept conflicte militare cu un caracter religios, cruciadele medievale au fost purtate atat impotriva dusmanilor externi cat si a celor interni. Nu numai musulmanii sau slavii pagani au fost vizati, dar si crestinii greci ortodocsi, catarii, husitii sau oricine dobandea “statutul” de inamic al papilor. Scopul initial al cruciadelor era recuperarea Pamantului Sfant de la musulmani si impiedicarea expansiunii turcesti. Cruciadele erau purtate impotriva paganilor, ereticilor sau a celor care erau excomunicati din motive religioase, economice sau politice. In scurt timp insa, acestea au inceput sa serveasca si altor scopuri, cu precadere politice. Organizarea unei cruciade insemna mobilizarea unor forte militare imense, iar luptele presupuneau o violenta iesita din comun, avand ca rezultat un numar impresionant de victime. Ideea unui razboi religios care serveste unei cauze nobile a infierbantat mintile laicilor, asa se face ca spre sfarsitul secolului XI, oamenii din popor se angajau in aceste batalii, devenind dupa depunerea unui juramant “soldatii bisericii”. Se pare ca pana in 1291, numarul victimelor ajunsese la 20 milioane, dar aceasta este numai o cifra aproximativa, in lipsa unor evidente exacte. Este foarte probabil ca cifra sa fi fost mult mai mare, augmentata de numeroasele cruciade petrecute de-a lungul unei perioade lungi de timp.

4. Jihadul islamic
Semnificatiile “razboiului sfant” au nascut de-a lungul timpului o multime de controverse. Unii musulmani inteleg prin jihad utilizarea tuturor resurselor pentru a urma doctrina islamica si pentru a-l multumi pe Alah. Este un proces continuu, prin care acestia invata sa-si controleze propriile dorinte si sa lupte impotriva gandurilor rele. Pentru acestia, jihadul se afla inauntrul fiintei si se materializeaza prin aducerea dreptatii si inlaturarea raului din societate. Aceste precepte au cunoscut in scurt timp o extensie, care s-a materializat impotriva necredinciosilor.
Insa un anumit pasaj din Coran, Sura 25, versetul 52 a nascut foarte multe dezbateri in lumea islamica. Multi l-au folosit in trecut si il folosesc si in prezent drept scuza pentru a comite crime ascunse in spatele unei doctrine religioase: “ Nu cedati in fata necredinciosilor, ci luptati cu indarjire impotriva lor”.
Razboiul sfant, mentionat in Coran, a facut numeroase victime timp de 12 secole. Se pare ca in decursul istoriei, numarul victimelor ucise in numele Islamului numara aproximativ 200 milioane. In primii ani, armatele musulmane se raspandeau rapid: din estul Indiei pana in vestul Marocului. La scurt timp, diverse formatiuni religioase si-au adus acuze reciproce, declarand jihadul una impotriva celeilalte: Kharijis s-au luptat cu Sunni, Azariqis au declarat moarte tuturor pacatosilor si familiilor lor. In 1850 un mistic sudanez, Umar al-Hajj, a initiat un jihad in scopul de a converti triburile africane pagane.

3. Jertfele aztece
Aztecii au inceput elaborarea teocratiei in jurul anului 1300, marcand era de aur a sacrificului uman. Aproximativ 20 000 de oameni au fost jertfiti zeilor, in mod special zeului soare, caruia trebuia sa i se asigure ratia zilnica de sange. In cadrul ritualurilor, inima victimelor era scoasa, iar corpurile erau mancate. Alte victime erau inecate, decapitate, arse sau aruncate de la inaltime. Intr-un ritual dedicat zeului ploii, copii care obisnuiau sa planga des erau omorati incet pentru ca lacrimile lor sa aduca ploaia. Pentru a o multumi pe zeita porumbului, o fecioara trebuia sa danseze timp de 24 de ore, dupa care era ucisa, iar pielea ii era jupuita. O insemnare mentioneaza ca la incoronarea regelui Ahuitzotl, 80 000 de prizonieri au fost macelariti intru satisfacerea zeilor.

2. Inchizitia
Primele miscari ale inchizitiei au fost provocate de atitudinea maselor fata de crestinism, in mod particular de cea a catarilor si a valdensienilor. Tortura a inceput sa fie folosita dupa anul 1252. Cel care a autorizat uzul torturii a fost papa Inocent al IV-lea, printr-un edict papal cunoscut sub numele de Ad exstirpanda. Insa decretul interzicea varsarea de sange, mutilarea sau moartea. Una dintre metodele des folosite era “strappado”, care presupunea legarea mainilor acuzatului la spate si suspendarea acestuia in aer, pana la fracturarea bratelor. Metoda a cunoscut si “imbunatatiri”: in unele cazuri, se adaugau greutati la picioare, ceea ce ducea implicit, la dislocarea lor. Insa lucrurile nu s-au oprit aici. In 1568, Tribunalul Inchizitiei Spaniole a ordonat exterminarea a 3 milioane de oameni de pe actualul teritoriu al Olandei, atunci domeniu spaniol, sub acuza de rebeliune. Un alt exemplu de fervoare religioasa este celebrul inchizitor spaniol Torquemada, care avea pe constiinta cel putin 10 220 de suflete.

1. Masacrul hindusilor
Cucerirea Indiei de catre mahomedani a fost descrisa de catre istoricul W.Durant, drept cel mai sangeros episod din istorie. In anumite parti ale Europei si ale Asiei, natiunile cucerite optau pentru convertirea la Islam in locul mortii sigure care ii astepta. In India lucrurile nu au stat asa cum si-ar fi dorit cuceritorii musulmani, datorita religiei hindu, care isi ocupase locul in viata si in cultura oamenilor cu mai bine de 4000 de ani in urma. Pusi in fata unei rezistente iesite din comun, cuceritorii musulmani nu au ezitat sa incendieze orase intregi si sa masacreze intreaga populatie a acestora. Fiecare astfel de campanie sporea numarul victimelor cu cateva mii de suflete si tot pe atatea erau aruncate in ghearele sclaviei. Fiecare invadator isi putea construi la propriu un deal din craniile adeptilor hindusi. Cucerirea Afganistanului in anul 1000 a avut ca rezultat anihiliarea intregii populatii hinduse de pe acest teritoriu. Sultanii Bahmani din centrul Indiei isi facusera o regula din a omori 100 000 de hindusi pe an. In anul 1399, Teimur a ucis 100 000 de oameni intr-o singura zi si mult mai multi cu alte ocazii. Conform calculelor profesorului Koenraad Elst, numarul populatiei hinduse a scazut din anul 1000 pana in anul 1525 cu 80 milioane.

Ziua Naţională a României

2008-12-01T09:16:00.001+02:00

1 decembrie este Ziua Naţională a României, potrivit Constituţiei din (1991) 2003, articolul 12, alineatul 2. Această zi a fost adoptată anterior, prin Legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de preşedintele Ion Iliescu şi publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, fiind o sărbătoare publică a României.

Semnificaţii istorice

La 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi, şi sprijinită de peste 100.000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţiune care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.

Ziua de 1 decembrie 1918 marchează bilanţul luptei românilor pentru întregire statală, care vine să încununeze precedentele acţiuni ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918). Poporul român a valorificat conjunctura internaţională creată în urma Primului Război Mondial şi a ştiut să se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei principiului naţionalităţilor în Europa.

Rezoluţia votată de Marea Adunare Naţională, proclama:

1. Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.
3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.
4. Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti.
5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii.
6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.

Legea Unirii a fost ratificată prin Decretul-Lege No. 3631 din 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand I şi votată de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 29 decembrie 1919, în unanimitate.

CARPATII ORIENTALI

2008-10-06T18:49:00.002+03:00

CARPATII ORIENTALI

Ca pozitie fata de depresiunea colinara a Transilvaniei Carpatii Orientali au o pozitie estica (“orientala”), de unde si acesta denumire. Limita de nord o reprezinta granita (cu Ucraina), limita de vest contactul cu Depresiunea Transilvaniei, limita de est Podisul Sucevei (intre raurile Suceava si Moldova), Subcarpatii Moldovei si Curburii, iar limita de sud, Valea Prahovei.
Exista in multe lucrari geografice ideea ca in cadrul Carpatilor Curburii (grupa sudica a Carpatilor Orientali) este inclusa si grupa Bucegi din Carpatii Meridionali, in acest caz limita fiind dusa la Valea Dambovitei. Criteriile geologice si geomorfologice (in parte) duc acesta limita la Dambovita.
CaOrientali.GIF (57332 bytes)
Alte elemente (clima, vegetatie, altitudini, unele tipuri genetice de relief) traseaza o limita mai clara pe Valea Prahovei, lucru vizibil in oeisaj si prinb cunoscuta denivelare a reliefului indusa de abruptul prahovean al Bucegilor. De aceea, limitam Carpatii Orientali (si grupa lor sudica) la Valea Prahovei.

Prezentare
Informatii Selective

Prezentare

Caorient.GIF (30960 bytes)Caractere generale
Relief si subdiviziuni
Clima
Hidrografia
Vegetatie, fauna, soluri, monumente naturale
Populatia si asezarile omenesti
Cai de comunicatii

Caractere generale

Carpatii Orientali se diferentiaza printr-o serie de caracteristici generale de celelalte ramuri carpatice. Le enumeram foarte sumar:

- Carpatii Orientali sunt cei mai intinsi in suprafata ocupand jumatate din intinderea ariei montane;
- au altitudsini mijlocii;
- sunt fragmentati de vai, trecatori si mai ales depresiuni intinse;
- au un paralelism al culmilor (trei fasii, se reflecta structurile geologice;
- au resurse bogate (mai ales in nord) si dispun de cea mai importanta arie forestiera;
- sunt populati intens (indeosebi pe vai si deprsiuni) si au activitati economice foarte importante (exploatarea minereurilor neforoase, exploatarea si prelucrarea lemnului, cresterea animalelor, activitatilor turitice).

Relief si subdiviziuni.

Relieful
Carpatii Maramuresului si ai Bucovinei (grupa Nordica)
Carpatii Moldo-Transilvaniei (grupa Centrala)
Carpatii Curburii (grupa Sudica)

Relieful

Relieful Carpatilor Orientali este puternic infuentat de existenta unui substrat geologic format din trei fasii paralele:

- in vest exista un aliniament de roci vulcanice (intins din Oas pana in masivul Ciomatu);
- in partea centrala se dezvolta zona cristalo-mezozoica (formata din sisturi cristaline si roci mezozoice);
- in est se dezvolta o zona de sedimente cutate, indeosebi gresii, lipsite de fosile care poarta denumirea de flis (separat dupa varsta in flis cretacici si flis paleogen).

Corespunzator celor doua fasii paralele se dezvolta un relief vulcanic, diferentiat in partea de nord a lantului muntos (Oas, Gutai, Tibles), in care predomina formele structurale, reziduale si platourile fata de partea de sud (Caliman, Gurghiu, Harghita, Ciomatu), unde apar bine in relief conurile vulcanice, craterele si platourile vulcanice formate din curgeri de lava.
In zona cristalino-mezozoica exista conservate vechi suprafete de eroziune (in Rodna, indeosebi), relieful este mai masiv, cu vai adanci si suprafete relativ netede, iar pe calcare se dezvolta fenomene carstice si forme structurale.
In zona flisului predomina relieful structural si petrografic, cutarea stransa a sedimentelor imprimind un paralelism al culmilor si vailor; existenta unor mase de conglomerate cretacice (in Ceahlau si Ciucas) dau un relief structural deosebit.
Genetic, cea mai veche parte a Carpatilor Orientali este zona cristalino-mezozoica, care, impreuna cu celelalte regiuni cristaline din Carpati, au origini in Paleozoic, dar care s-au induvidualizat ca edificii continentale incepand in orogeneza hercinica (erodate apoi pana la nivelul unor peneplene) si in orogeneza hercinica (erodate apoi pana la nivelul unor peneplene) si in orogeneza alpina (din Cretacic pana in prezent).
S-au adaugat apoi axului cristalino-mezozoic (format din sisturi cristaline, roci triasice si jurasice) flisul cretacic (in imediata sa apropiere), iar apoi flisul flisul paleogen. In vetsul zonei cristalino-mezozoice s-a adaugat lantul vilcanic, prin eruptii succesive care s-au propagat din nord spre sud (cea mai noua fiind eruptia care a construit craterul lacului Sfanta Ana).
Aceasta dispunere pe trei fasii paralele este o caracteristica deosebita a Carpatilor Orientali.
Ca subdivizizare longitudinala, cele trei fasii cuprind urmatorii munti:

a) zona vulcanica: Oas, Gutai, Tibles, Calimani, Gurgjiu, Harghita, Ciomatu;

b) zona cristalino-mezozoica: Muntii Rodnei, Maramuresului, Suhard, Obcina Mestecanis, Muntii Bistritei, Giurgeului si oparte din Muntii Ciucului;

c) zona flisului: Obcina Feredeului, Obcina Mare, Muntii Stanisoara, Ceahlau, Tarcau, Gosmanu, Nemira, Berzunt, o parte din Muntii Ciucului, Baraolt, Bodoc, Persani si intreaga intindere a Carpatilor Curburii.

O caracteristica importanta a reliefului Carpatilor Orientali o constituie existenta unor depresiuni intinse (Maramures, Dornelor, Gurgeu, Ciuc, Brasov) sau mai reduse ca suprafata (Oas, Comanesti, Casin, Comadau, Intorsura Buzaului), care au o evidenta functie de discontinuitate relativa in peisaj.
Altitudinile Carpatilor Orientali sunt mai mari in nord (Rodna - 2303, Caliman - 2100), mai scunde in partea centrala si in sud.
Subdiviziunile transversale sunt induse de existenta unor culoare depresionare, cum ar fi Bargau - Dorna si Brasov - Oituz. Fata de aceste culoare, Carpatii Orientali se subdivid in trei grupe, astfel:

- grupa nordica (denumita si Carpatii Maramuresului si ai Bucovinei),;
- grupa centrala (Carpatii Moldo-Transivaneni);
- grupa sudica (denumita si Carpatii Curburii).

1.Carpatii Maramuresului si ai Bucovinei

cuprind:

- muntii vulcanici (Oas, Gutai, Tibles);
- depresiunea Maramuresului;
- Muntii Bargauilui;
- Muntii Rodnei;
- Muntii Maramuresului;
- Muntii Suhard;
- Obcinele;
- Depresiunea Dornelor;
- masivele Giumalau-Rarau;
- depresiunea Campulung Moldovenesc.

Muntii vulcanici cresc altitudinal din nord-vest (Oas - 827 m) spre sud est (Tibles - 1833 m), limita spre Muntii Rodnei fiind destul de bine evidentiata (Vlaea Salauta).
Un relief de eroziune diferentiata (numita neck) datorat duritatii lavei este Creasta Cocosului din Gutai. Muntii Maramuresului au altitudini care se apropie de 2000 m si sunt bine impaduriti. Muntii Rodnei sunt cei mai inalti (Vf. Pietrosul - 2302 m si Vf. Inau - 2279 m) si mai masivi; spre nord se termina printr-un abrupt, iar spre sud sunt intersectati de vai adanci, grau accesibile.
Muntii Rodnei conserva platforme de eroziune si forme de relief glaciar; se continua spre sud-est cu muntii Suhard. (1932 m - in Varful Omu).
Intre muntii vulcanici, Muntii Rodnei, Maramuresului si Tisa se extinde Depresiunea Maramuresului axata pe vaile paralele Viseu si Iza, are un relief deluros sculptat in roci asemanatoare stratelor sedimentare din depresiunea Transivaniei, pe alocuri chiar cu iviri de cute diapire (Costiui si Ocna Sugatag).
La sud de Somesul Mare, Muntii Bargaului se remarca printr-o alcatuire geologica complexa (roci vulcanice, sisturi cristaline, flis) cu un relief vulcanic foarte original (inclusiv varful Heniu - 1612 m, cel mai inalt). In est, Obcinele Bucovinei, coboara spre Podisul Sucevei, in trei trepte: Obcina Mestecanisului (alcatuita din sisturi cristaline, mai inalta), Obcina feredeului si Obcina Mare (alcatuite din flis); insudul lor Depresiunea Campulung Moldovenesc are aspectul unui culoar intins pana la iesirea raului Moldova din munte.
Masivele Giumalau si Rarau, situate intre depresiunile Dornelor si Campulung Moldovenesc, au obiective de atractie turisctica (Pietrele Doamnei, Codrii Slatioarei).

2.Carptii Moldo-Transivaniei

cuprind muntii Vulcanici Caliman-Gurghiu-Harghita-Ciomatu, culoarul depresionar Giurgeu-Ciuc, Muntii Moldovei (formati din Muntii Bistritei, ceahlau, Giurgeu, Hasmasu Mare, Ciucului, Tarcaului, Muntii Stanisoarei, Gosmanu, Nemira si Depresiunea Comanesti) si muntii scunzi din sud (Persani, Baraolt, Bodoc).
Lantul vulcanic Caliman (2132 m) - Gurghiu (1776 m) - Harghita (1800 m), Ciomatu (1301 m) are artere bine pastrate (chiar daca au fost transformate de eroziune) si platouri vulcanice.
Lantul vulcanic este intersectat de Mures (Defileul Toplita-Defda) si Olt (defileul de la Tusnad). In partea estica s-a dezvoltat culoarul depresionar Giurgeu-Ciuc, format din cele doua depresiuni despartite de mica inseuare de la Izvoru Muresului.
Muntii Moldovei cuprind tot spatiul predominat de rocile cristaline-mezozoice si flis.
In Hasmasul Mare exista impotante areale carstice, iar in Ceahlau, forme structurale deosebite (Toaca, Panaghia). Intre Gosmanu, Berzunt, Nemira se intinde o depresiune , Comanesti, situata pe Trotus.
Muntii scunzi din sud, formati predominant din flis, sunt considerati uneori in grupa sudica; ei patrund digitat spre Depresiunea Brasovului; Muntii Bodoc inchid o mica depresiune (Casin sau Plaiesti) si sunt sudati cu masivul vulcanic Ciomatu; Muntii Baraolt, scunzi (1000 m), au o mica depresiune marginala (Depresiunea Baraolt), iar Muntii Persani, cu o alcatuire mai complexa (flis, dar si roci vulcanice, sisturi cristaline, calcare), sunt intersectati de Olt prin defileul Racos.

3.Carpatii Curburii ( si Depresiunea Brasovului)

au caracteristici care ii deosebesc sensibil de celelalte grupe ale Carpatilor Orientali.
In primul rand zona flisului se generalizeaza (celelalte disparand succesiv, la Trotus si Olt), iar structura ei se “curbeaza” de la directia nord-sud (ca intre raurile Suceava si Oituz in directia nord-est - sud-vest si apoi est-vest (de la Oituz spre Prahova).
Relieful structural devine predominant, cu forme mai deosebite la aparitia conglomeratelor din Ciucas, unde altitudinile devin si sensibil mai mari (1956 m).
In al doile rand, complementarea acestui spatiu montan “curbat” apare in interiorul sau o mare arie depresionara - Depresiunea Brasovului - rezultata din “glisarea” masei montane a Carpatilor Curburii spre sud-est, in spatele careia s-a format o zona mai joasa, umpluta cu sedimente pana la aspectul unei campii.

Carpatii Curburii cuprind:

- Muntii Vrancei (cu varfurile Goru, 1784 m si Lacaut, 1776 m);
- Muntii Buzaului (cu Penteleu, 1772 m, Podu Calului - intre Buzau si Basca Mare - si Siriu, 1663 m);
-Muntii Intorsurii si Depresiunea Intorsura Buzaului;
- Muntii Ciucas;
- Muntii Baiului (1923 m);
- Muntii Barsei, reunind Piatra Mare si Postavaru (1799 m).

Depresiunea Brasovului marginita de munti josi (Muntii Vrancei, Intorsurii, Piatra mare, Postavaru, Persani, Baraolt, Bodoc, Nemira) este larg deschisa spre toate directiile; spre nord-est, prin pasul Oitus spre Moldova, spre est se face legatura cu vara Buzaului (sosea si tunel feroviar Teliu); spre sud-est, prin pasul Bratocea prin Valea Teleajenului; spre sud, prin pasul Predeal si Valea Prahovei, cu sudul tarii; spre sud-vest, prin culoarul Bran-Rucar cu Depresiunea Campulung; spre nord prin Pasul Tusnad se face legatura cu zona depresionara Ciuc-Giurgeu.
Depresiunea Brasovului are aspectul unei campii, fiind foarte neteda si supusa unor inundatii pana in vremuri istorice recente.

Clima

Carpatii Orientali au o clima influentata de desfasurarea lor in larga in latitudine, de etajarea altitudinala, expunerea si fragmentarea reliefului.
Temperaturile medii anuale sunt sensibil diferentiate scazand de la sud la nord, pentru acelesi altitudini. Ele scad altitudinal de la 7 gr.-6 gr. C (la 1000 m) la 0 gr.C (la peste 1800 m).
Corespunzator cresc precipitatiile medii anuale, dar mai accentuat pe fatada vestica (peste 1200 mm in Ceahlau), crestere cauzata de influenta maselor de aer oceanice transportate de Vanturile de Vest .
Datorita efectului combinat al pozitiei, altitudinii si circulatiei vestice in extremitatea nordica, mai inalta a Carpatilor Orientali (Muntii Rodnei si Maramuresului) se inregistreaza cele mai mari precipitatii medii anuale (peste 1300 mm).
In depresiuni (Maramures, Giurgeu, Ciuc, Brasov si depresiunea Dornelor) apar fenomene de inversiuni temice.
Intr-o asfel de situatie (25 ianuarie 1942) la Bod s-a inregistrat ce mai mica temperatura.. Ansamblul Carpatilor Orientali are un climat montan, cu areale de climat alpin in zonele foarte inalte (Rodna, Maramures, Suhard, Caliman, Ciucas, la peste 1800 m) si influente scandinavo-baltice in nord (Obcine).

Hidrografia

Raurile principale care isi au originea in Carptii Orientali sunt: Viseu, Iza (colectate de Tisa), Somesul Mare, Muresul (cu Niraj, Gurghiu), Oltul (cu Raul Negru, Barsa), Prahova, Teleajen (colectate de Ialomita), Buzau, Trotus (cu Uz, Oituz), Bistrita(cu Neagra, Bistricioara, Bicaz), Moldova si Suceava (colectate de Siret).
Carpatii Orientali au deasemeni:

- lacuri glaciare (in Rodna:Lala, Buhascu si alte peste 20 de lacuri mai mici);
- lacuri hidroenergetice (Izvorul Muntelui si alte trei in aval, pe Bistrita, Lacul Siriu pe Buzau, Lacul Paltinu pe Doftana);
- lacuri in masivele de sare (Costiui, Ocna Sugatag, in Depresiunea Maramuresului).

Apar frecvent izvoare minerale.

Vegetatia, fauna, solurile, monumentele naturii

Invelisul biogeografic si pedogeografic este deosebit de variat datorita conditiilor geomorfologice, climatice si substratului geologic.
Vegetatia este etajata, dar etajarea este influentata de pozitia in latitudine. Astfel, etajele de vegetatie coboara altitudinal spre nord, fenomen foarte vizibil in limita inferioara a conierelor mult mai joasa in nord (sub 1000 m), decat in sud.
In Carpatii Curburii predomina padurile de fag si la partea superioara in amestec cu molid, in Muntii Moldovei si Obcine predomina padurile de amestec dintre fag si rasinoase, iar in partea de vest (muntii vulcanic) si nord, predomina padurile comçpacte de rasinoase.
Vegetatia subalpina si alpina se intalneste in Ciucas, Caliman si Muntii Rodnei.
Fauna a cuprins pana in vremuri istorice (sec. XVII) exemplare de zimbru. In prezent Carpatii Orientali sunt un domeniu al faunei de padure (cu urs brun, cerb, ras) si fauna alpina, reprezentata de capra neagra, repopulata in Rodna si Ceahlau.
Invelisul de soluri cuprinde: andosoluri, soluri brune acide si andosoluri (pe rocile vulcanice), soluri brune acide (in zona flisului),, spodosoluri (in zona cristalino-mezozoica), soluri brune (in depresiuni si munti scunzi).
Rezervatiile mai reprezentative sunt:

- Creasta Cocosului din Gutai;
- Piatra Mare din Muntii Rodnei;
- Pestera Izvorul Tausoarelor (Rodna);
- tinoave (mlastini de turba) la Poiana Stampei, Gaina, Borsec,etc.;
- Codrii de la Slatioara si Pietrele Doamnei (in Rarau), Ceahlau, Lacul Rosu,etc.

Populatia si asezarile omenesti

Populatia este mult concentrata in depresiuni si pe vai, iar la altitudini mai mari este mai rara (25 loc/kmp.) In Depresiunea Brasov se ajunge pana la 200 loc/kmp.
Sporul natural este ridicat, fiind de 7-8 0/00, peste media tarii (3 0/00). In depresiunile Giurgeu, Ciuc, Brasov si in orasele din partea de vest exista o populatie semnificativa de origine maghiara, la Brasov si imprejurimi populatie germana, in nord populatii slave, pe fondul unei populatii preponderent romaneasca.
Exista deplasari permanente (zilnice) spre orasele mari, deplasari temporare si deplasari definitive spre alte regiuni cu spor natural mai redus.
Asezarile naturale pe un spatiu atat de intins, imbraca forme si functiuni foarte diferite. In depresiuni predomina asezarile foarte adunate (pe alocuri chiar compacte sau liniare), iar in zonele mai inalte, asezarile rasfirate (in Obcine, Muntii Maramuresului, Muntii Bargaului).
In ceea ce priveste activitatile economice predominante exista asezari cu functiuni agricole (cresterea animalelor), de exploatare si prelucrare a lemnului (Galautas, Vama, Falcau etc.) cu activitati miniere (Rodna, Nistru, Ilba), industriale (Ghimbav, Hohiz, Remetea), balneoclimaterice (Zizin, Malnas, Bilbor, Ocna Sugatag), de transport (Ciceu, Deda).
Orasele din Carpatii Orientali sunt situate in interiorul acestora (Sighetu Marmatiei, Viseul de Sus, Baia Borsa, Sangiorz Bai, Campulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Gheorghieni, Toplita, Balan, Bicaz, Miercurea-Ciuc, Vlahita, Borsec, Comanesti, Darmanesti, Slanic Moldova, tusnad, Tusnad Bai, Sfantu Gheorghe, Covasna, Intorsura Buzaului, Targu Secuiesc, Sacele, Rasnov, Predeal, Zarnesti, Codlea) sau la marginea lor (Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic, Gura Humorului, Piatra Neamt, Moinesti, Targu Ocna, Azuga, Sinaia Busteni), fiind legate de resursele caracteristice spatiului montan.
Si aceste orase situate pe margini le putem considera ca orase ale Carpatilor Orientali.
Cel mai important oras este Brasov, al doilea centru industrial al tarii, concentrand multiple activitati economice si funtii urbane.
Baia Mare (152.000 loc.) este strans legat economic de zona miniera din apropiere, avand o functie industriala specifica (prelucrarea minereurilor neferoase, productia de utilaje, ramuri ale industriei materialelor de constructii, lemnului, textila si alimentara).
Spre Baia Mare graviteaza Cavnic(oras nou, centrat pe metalurgia neferoasa) si Baia Sprie (oras cu traditii urbane, in prezent cu metalugie neferoasa).
In Depresiunea Maramuresului fiecare oras are un profil propriu: Sighetu Marmatiei (45.000 loc.), oras cu traditii administrative si urbane; in prezent are industrii variate (prelucrarea lemnului, utilaje industriale, industrie textila alimentara), Baia Borsa, cu activitati turistice si miniere si Viseul de Sus cu industria lemnului, Vatra Dornei si Campulung Moldovenesc au functii asemanatoare: industria lemnului, activitati turistice, industria produselor lactate. Gheorghieni, Miercurea-Ciuc, Targu Seciuesc, Toplita si Covasna, localitati cu o imçportanta populatie secuiasca, sunt centre urbane cu funbctii si profiluri economice proprii: Gheorghieni, cu industria de lactate si a lemnului; Miercurea-Ciuc cu industria de masini agricole, a lemnului si functii administrative; Targu Secuiesc, Toplita si Covasna cu industrii centrate pe prelucrarea lemnului si produse textile.
Vlahita, oras cu profil initial siderurgic, este incurs de asi cauta un profil economicsi urban nou, Balan, situat la izvoarele Oltului are o funtie industriala axata pe exploatarea si prelucrarea cuprului. Orasele din Depresiunea Comanesti - Comanesti, Moinesti, Darmanesti - au structuri urbane si functionale legate de exploatarea resurselor energetice din apropiere.
Sfantu Gheorghe (73.000 loc.) are ramuri ale industriei textile, constructii de masini, functii administrative si culturale.
Spre Brasov (324.000 loc.) graviteaza orasele Sacele (34.000 loc.) cu industrie electrotehnica, Zanesti (28.000 loc.) cu industria lemnului si constructii de masini (Tohanu Nou), Rasniov (17.000 loc) cu o fabrica de scule si o intreprindere chimica si Codlea (24.000 loc.) cu o industrie complexa (coloranti, masini, mobila) si sere.

Caile de comunicatie, transporturile si turismul.

Carpatii Orientali sunt strabatuti de mai multe cai ferate transcarpatice, cum ar fi: Ploiesti-Brasov, Brasov-Ciceu-Toplita-Deda, Adjud-Comanesti-Ciceu (toate electrificate), Salva-Viseu, Suceava-Campulung Moldovenesc-Vatra Dornei-Ilva Mica; exista si cai ferate de penetratie (Gura Putnei-Nisipitu, Bacau-Bicaz, Buzau-Nehoiu, Brasov-Intorsura Buzaului, Sfantu Gheorghe-Bretcu, Brasov-Zarnesti; intree Teliu si Intorsura Buzaului se afla cel mai lung tunel feroviar din tara. Brasovul este un mare nod feroviar, de unde se despart magistralele 3, 4, 5 si alte cai ferate locale. Soselele transcarpatice completeaza reteaua feroviara urcand pasuri inalte (Prislop, Oituz, Bratocea). Pe lacul Izvorul Muntelui exista un mic trafic naval pentru pasageri.
Carpatii Orientali au obiective turistice deosebite, cum arfi manastirile bucovinene (Putna, Voronet, Humor), Zonele alpine (Rodna, Ciucas, Ceahlau), fenomene naturale deosebite (Lacul Rosu, Lacul Sfanta Ana, Pietrele Doamnei, Piatra Sinsuratica, Cheile Bicazului), precum si numeroase statiuni, cum ar fi: Borsa, Vatra Dornei, Borsec, Tusnad Bai, Slanic Moldova, Poiana Brasov, Azuga, Predeal Busteni, Poiana Tapului, Cheia, Durau, Sangoerz-Bai, s.a.

Informatii selective (pastile) despre Carpatii Orientali

Limitele Grupei Nordice a Carpatilor Orientali
Culmi muntoase in Carpatii Orientali Grupa Nordica
Depresiunile din Carpatii Orientali-Grupa nordica
Pasurile din Carpatii Orientali - Grupa nordica
Cursurile de apa din Carpatii Orientali - grupa nordica
Asezarile urbane din Carpatii Orientali - grupa nordica
Rezervatiile naturale din Carpatii Orientali - Grupa nordica si elementele ocrotite de lege
Caile ferate care se inscriu in Carpatii Orientali-Grupa nordica
Soselele care se inscriu in Carpatii Orientali - Grupa Nordica
Depresiuni, culuare tectonice din Carpatii Orientali Grupa Nordica:
Pasuri, trecatori, defilee din Carpatii Orientali Grupa Nordica:
Ape curgatoare din Carpatii Orientali Grupa Nordica:
Lacuri glaciare din Carpatii Orientali Grupa Nordica:
Lacuri formate in masive de sare din Carpatii Orientali Grupa Nordica:
Rezervatii floristice din Carpatii Orientali Grupa Nordica:
Rezervatia faunistica din Carpatii Orientali Grupa Nordica:
Rezervatii floristice si faunistice din Carpatii Orientali Grupa Nordica:
Rezervatii forestiere din Carpatii Orientali Grupa Nordica:
Rezervatii speologice din Carpatii Orientali Grupa Nordica:
Rezervatii speologice si geologice din Carpatii Orientali Grupa Nordica:
Orase din Carpatii Orientali Grupa Nordica:

Limitele Grupei Centrale a Carpatilor Orientali
Culmi muntoase in Carpatii Orientali Grupa Centrala
Depresiuni si culuare tectonice ale grupei centrale a Carpatilor Orientali
Pasuri, trecatori, defilee ale grupei centrale a Carpatilor Orientali
Ape curgatoare ale grupei centrale a Carpatilor Orientali
Lac de crater vulcanic din grupa centrala a Carpatilor Orientali
Lac de baraj natural din grupa centrala a Carpatilor Orientali
Rezervatii floristice din grupa centrala a Carpatilor Orientali
Rezervatii floristice si faunistice din grupa centrala a Carpatilor Orientali
Rezervatii forestiere din grupa centrala a Carpatilor Orientali
Rezervatii paleontologice si geologice din grupa centrala a Carpatilor Orientali
Muntii vulcanici ai grupei centrale a Carpatilor Orientali

Limitele ale grupei sudice a Carpatilor Orientali
Culmi muntoase din grupa sudica a Carpatilor Orientali
Depresiuni, culoare tectonice din grupa sudica a Carpatilor Orientali
Pasuri, trecatori, defilee din grupa sudica a Carpatilor Orientali
Ape curgatoare din grupa sudica a Carpatilor Orientali
Rezervatii paleontologice si geologice din grupa sudica a Carpatilor Orientali
Orase din grupa sudica a Carpatilor Orientali
Orasele situate in grupa curburii a Carpatilor Orientali cu o populatie de peste 25.000 de locuitori

Culmile care inconjoara depresiunile intramontane
Pasurile ce permit circulatia prin zona montana
Culmile care alcatuiesc cele trei siruri de munti ai Moldovei

Limitele Grupei Nordice a Carpatilor Orientali

N: granita Ucraina
S: culoarul depresionar Dorna-Campulung
E: Podisul Sucevei
V: Podisul Transilvaniei, jugul intracarpatic, depr.Baia Mare

Culmi muntoase din Carpatii Orientali Grupa Nordica:

- Oas
- Gutai -1443 m
- Tibles -1835 m
- Maramures - 1957 m in Vf.Farcau si 1930 m in Vf.Toroiaga.
- Rodna - 2303 m in Vf. Ineu.
- Suhard
- Bargau
- Obcinele Bucovinei (Mestecanis, Feredeu-1479 m, Obcina Mare-1208 m)

Depresiunile din Carpatii Orientali-Grupa nordica sunt urmatoare:

- Depresiunea Maramures;
- Depresiunea Oas;
- Depresiunea Baia;
- Depresiunea Dornelor;
- Depresiunea Cimpulung Moldovenesc

Pasurile din Carpatii Orientali - Grupa nordica sunt:

- Prislop;
- Mestecanis;
- Tihuta;
- Setref;
- Huta.

Cursurile de apa din Carpatii Orientali - grupa nordica sunt urmatoare:

- Somesul Mare;
- Salauta;
- Viseul;
- Iza;
- Tisa;
- Bistrita;
- Tur;
- Suceava;
- Moldova;
- Moldovita;
- Lapusul.

Asezarile urbane din Carpatii Orientali - grupa nordica sunt:

- Sighetul Marmatiei;
- Borsa;
- Vatra Dornei;
- Cimpulung Moldovenesc;
- Baia Sprie;
- Negresti-Oas;
- Sinmgeorz-Bai;
- Cavnic;
- Viseul- de-Sus;
- Gura Humeorului;
- Baia Mare.

Rezervatiile naturale din Carpatii Orientali - Grupa nordica si elementele ocrotite de lege sunt:

- floristice: Tinovu-Gaina, Poiana Stampei;
- flora si fauna: Pietrosu Mare;
- forestiera: Codrii seculari de la Slatioara;
- piscicola: Bistrita Aurie;
- geologice: Pietrele Doamnei, Creasta Cocosului;
- speologice (pestera ocrotita): Izvorul Tausoarelor.

Caile ferata care se inscriu in Carpatii Orientali-Grupa nordica sunt:

- Gura Humorului-Cimpulung Modovenesc-Vatra Dornei;
- Salva-Viseul de jos- Sighetul Marmatiei (peValea Salautei, prin Setref);
- Viseul de Jos-Borsa.

Soselele care se inscriu in Carpatii Orientali - Grupa nordica sunt:

- Cimpulung Modovenesc-Borsa (prin Pasul Prislop-Sighetul Marmatiei;
- Cimpulung Moldovenesc-Vatra Dornei (prin Pasul Mestecanis);
- Borsa (prin pasul Setref) - spre Transilvania;
- Sighetul Marmatiei - Baia-Sprie - Baia Mare.

Culmile care inconjoara depresiunile intramontane sunt urmatoarele:

- Muntii Gurghiu, Muntii Giurgeu, Muntii Hasmasul Mare marginesc Depresiunea Giurgeu;
- Muntii Harghita, Muntii Ciucului marginesc Depresiunea Ciuc;
- Muntii Ciuc, Muntii Nemira, Muntii Berzunti, Muntii Gosmanu marginesc Depresiunea Comanesti.

Pasurile ce permit circulatia prin zona montana sunt urmatoarele:

- Pasul Bucin, Pasul Sicas, Pasul Tusnad, Pasul Racos, Pasul Oituz.

Muntii vulcanici ai grupei centrale a Carpatilor Orientali sunt urmatorii:

- Muntii Calimani;
- Muntii Gurghiu;
- Muntii Harghita;
- Masivul Ciomatu.

Culmile care alcatuiesc cele trei siruri de munti ai Moldovei sunt urmatoarele (enumerate de la nord la sud):

- sirul estic: Muntii Stanisoarei, Muntii Gosmanu, Muntii Berzunt;
- sirul vestic: Muntii Giurgeu, Muntii Hasmasul Mare, Muntii Ciucului, Muntii Nemira;
- sirul central: Muntii Bistritei, Muntii Ceahlau, Muntii Tarcau.

Culmile muntoase din Carpatii Orientali - grupa curburii sunt urmatoarele:

- Muntii Vrancei, Muntii Buzaului ( care includ Penteleul si Siriul), Muntii Ciucas, Muntii Baiu, Muntii Intorsurii, Muntii Birsei (Piatra Mare si Postavarul).

Cursurile de apa care traverseaza grupa curburii a Carpatilor Orientali sunt urmatoarele:

- Olt;
- Raul Negru;
- Timis;
- Barsa;
- Oituz;
- Putna;
- Zabala;
- Ramnicul Sarat;
- Buzau;
- Basca Mare;
- Basca Mica;
- Teleajen;
- Dofteana;
- Prahova.

Orasele situate in Grupa curburii a Carpatilor Orientali sunt urmatoarele:

- Brasov;
- Sfantu Gheorghe;
- Sacele;
- Targu Secuiesc;
- Codlea;
- Covasna;
- Intorsura Buzaului;
- Rasnov;
- Zarnesti;
- Sinaia;
- Azuga;
- Predeal;
- Busteni;
- Nehoiu.

Orasele situate in grupa curburii a Carpatilor Orientali cu o populatie de peste 25.000 de locuitori sunt urmatoarele:

- Brasov - 323.000 locuitori;
- Sf.Gheorghe - 50.000 - 100.000 locuitori;
- Sacele, Codlea, Zarnesti - 25.000 - 50.000 locuitori.

Depresiuni, culoare tectonice din Carpatii Orientali Grupa Nordica:

- Maramures
- Oas
- Dornelor
- Campulung
- Baia Mare

Pasuri, trecatori, defilee din Carpatii Orientali Grupa Nordica:

- Huta
- Setref - 818 m
- Prislop - 1416 m
- Tihuta - 1201 m
- Mestecanis - 1099 m

Ape curgatoare din Carpatii Orientali Grupa Nordica:

- Tur
- Lapus
- Somesul Mare
- Salauta
- Bistrita Aurie
- Tisa
- Viseu
- Iza
- Moldova
- Moldovita
- Suceava
- Sucevita
- Dorna

Lacuri glaciare din Carpatii Orientali Grupa Nordica:

In Muntii Rodnei

Lacuri formate in masive de sare din Carpatii Orientali Grupa Nordica:

- Costiui
- Ocna Sugatag

Rezervatii floristice din Carpatii Orientali Grupa Nordica:

Tinovu
Gaina
Poiana Stampei

Rezervatia faunistica din Carpatii Orientali Grupa Nordica:
Pe Bistrita Aurie

Rezervatii floristice si faunistice din Carpatii Orientali Grupa Nordica:

Pietrosul Mare

Rezervatii forestiere din Carpatii Orientali Grupa Nordica:

Slatioara in Muntii Ceahlau

Rezervatii speologice din Carpatii Orientali Grupa Nordica:

Izvoru Tausoarelor

Rezervatii speologice si geologice din Carpatii Orientali Grupa Nordica:

Pietrele Doamnei (in Muntii Rarau)
Creasta Cocosului in Muntii Gatai

Orase din Carpatii Orientali Grupa Nordica:

- Sighetul Marmatiei
Asezat in Depresiunea Maramures
Populatie intre 25.000 loc. si 50.000 loc.
BorsaViseu de sus
Vatra Dornei
Campulung Moldovenesc
Gura Humorului
Negresti Oas
Sangeorz Bai
Cavnic
Baia Sprie
Baia Mare

Grupa Centrala

Limitele grupei centrale a Carpatilor Orientali

N-culoarul depresionar Dorna-Campulung
S-Deprs.Brasovului si Valea Oltului
E-Subcarpatii Moldovei
V-Podisul Transilvaniei

Culmi muntoase ale grupei centrale a Carpatilor Orientali

-Caliman 2100 m in Vf.Pietrosu
-Gurghiu -1776 m
-Harghita -1800 m
-Comatu - 1301 m
- Giumalau
- Rarau
- Bistritei -1859 m
- Ceahlau - 1907 m
- Tarcau - 1664 m
- Giurgeu
- Hasmasu Mare
- Ciucului
- Nemira
- Stanisoarei
- Gosmanu
- Berzunt
- Persani
- Baraolt
- Bodoc

Depresiuni si culoare tectonice ale grupei centrale a Carpatilor Orientali

- Bilbor
- Borsec
- Giurgeu
- Ciuc
- Varsag
- Baraolt
- Casin
- Ghimes
- Comanesti

Pasuri, trecatori, defilee ale grupei centrale a Carpatilor Orientali

- Tihuta 1201 m
- Bucin 1273 m
- Sicas 1000m
- Tusnad
- Oituz 886 m
- Tulghes
- Bicaz
- Racos
- Vladeni
- Ghimes- Faget
- Izvorul Muresului
- Defileul Toplita-Deda (Mures)
- Defileul Tusnad (Olt)

Ape curgatoare din grupei centrale a Carpatilor Orientali

- Bistrita
- Dorna
- Neagra
- Bistricioara
- Bicaz
- Tarcau
- Cracau
- Mures
- Gurghiu
- Niraj
- Tarnava Mare
- Tarnava Mica
- Olt
- Homorodul Mare
- Homorodul Mic
- Trotus
- Uz
- Slanic
- Oituz
- Tazlau
- Neamt (Ozana)
- Bistrita
- Sieu

Lac de crater vulcanic din grupa centrala a Carpatilor Orientali

Sfanta Ana

Lac de baraj natural din grupa centrala a Carpatilor Orientali

Lacul Rosu

Rezervatii floristice din grupa centrala a Carpatilor Orientali

Bilbor
Tulghes
Sancraieni
Baile Tusnad

Rezervatii floristice si faunistice din grupa centrala a Carpatilor Orientali
Slanic Moldova

Rezervatii forestiere din grupa centrala a Carpatilor Orientali
Ceahlau

Rezervatii paleontologice si geologice din grupa centrala a Carpatilor Orientali
Racos
Carhaga
Cozla

Grupa Sudica

Limite ale grupei sudice a Carpatilor Orientali

N: Depresiunea Brasovului si Valea Oituzului
S: Subcarpatii Curburii
E: Subcarpatii Curburii
V Valea Prahovei

Culmi muntoase din grupa sudica a Carpatilor Orientali

Vrancei - 1785 m
Buzau
Penteleu 1772 m
Siriu 1657 m
Baiu 1895 m
Piatra Mare
Postavaru 1799 m
Intorsurii

Depresiuni, culoare tectonice din grupa sudica a Carpatilor Orientali

Brasovului
Intorsurii Buzaului
Comandau
Culoarul Prahovei

Pasuri, trecatori, defilee din grupa sudica a Carpatilor Orientali

Predeal 1000 m
Bratocea
Tabla Butii
Buzau
Tusnad
Racos
Vladeni
Oituz 866 m
Bran
Defileul Racos(Olt)

Ape curgatoare din grupa sudica a Carpatilor Orientali

Oituz
Casin
Susita
Naruja
Zabala
Rm.Sarat
Buzau
Basca Mare
Basca Mica
Teleajen
Prahova
Doftana
Olt
Raul Negru
Barsa

Rezervatii paleontologice si geologice din grupa sudica a Carpatilor Orientali

Purcareni

Orase din grupa sudica a Carpatilor Orientali

Brasov
Sacele
Zarnesti
Codlea
Rasnov
Targu Secuiesc
Sfantu Gheorghe
Covasna
Intorsura Buzaului
Nehoiu
Predeal
Azuga
Busteni
Sinaia

1

Din Levantul de Mircea Cartarescu

2008-07-08T15:15:00.003+03:00

Nimic, nimic nu există. M-am născut şi voi muri. Lumea s-a născut şi va muri. Nimic nu e concret şi etern. Suferim, luptăm, ridem, gîndim în mijlocul unor vîrteje de aburi coloraţi, noi înşine un vîrtej. Ce rămîne din dragoste, din tinereţe, din tortură, din imaginea sclipitoare a unui scoruş de munte, plin de boabe roşii, din labirintele primei copilării? Rouă colorată pe pereţii minţii. Nici măcar moartea nu există. Confundăm visele şi realitatea, ne mişcăm printre oameni care nu înseamnă nimic, citim poeme care nu spun nimic. Nici iad, nici rai. Nici limpede, nici tulbure. Spre sfîrşitul oricărei cărţi, ca şi spre sfîrşitul vieţii, nu-ţi rămîne decît să spui:

Nimic, nimic nu există. Poţi spera în mîntuire, te poţi agăţa de religii sau poţi crede că viaţa asta este reală, concretă şi e de ajuns pentru un om. Poţi munci şi poţi lenevi. Poţi acţiona şi poţi contempla. Poţi să îţi imaginezi că dragostea e soluţia, panaceul universal. Dar dragostea nu durează, asta înveţi din dragoste. Dacă nu eşti tot universul şi dacă universul nu este etern şi nesfîrşit, tu nu exişti şi nimic nu există.

Cine să înregistreze imaginea ta, tocmai a ta? Cine să spună: „el a trăit"? Cui îi pasă? Tu în tine, nici „tu" şi nici „tine" neînsemnînd nimic. Lumi aruncate, gunoi de lumi putrezite şi aruncate, nisip de lumi. Vise visate în vise visate în vise visate în vise... Am fost un om, am avut ochii negri, faţa subţire, am fost întîi copil, apoi adolescent, am scris cărţi, m-am căsătorit şi am o fetiţă. îmi amintesc milioane de lucruri. M-am agitat, am plîns, am iubit, am gîndit, am avut toate viciile şi toate virtuţile. Am încercat să înţeleg totul. Dar viaţa mi se va stinge şi va urma o noapte nesfîrşită. Nu voi mai fi. De-aceea spun acum tot ce am înţeles trăind:

Nimic, nimic nu există.

Interviu cu Dumnezeu de autor necunoscut

2008-06-17T15:10:00.002+03:00

Aceasta poezie nu-i apartine lui Octavian Paler
Interviu cu Dumnezeu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de autor necunoscut

-Ai vrea sa-mi iei un interviu? deci…..zise Dumnezeu.
-Daca ai timp.… am raspuns eu.

Dumnezeu a zâmbit, spunând:
-Timpul meu este eternitatea. Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?

-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu a raspuns:

-Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, apoi iarasi tânjesc sa fie copii; că îsi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi îsi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea; faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:

-Ca un parinte, care sunt câteva din lectiile de viata, pe care ai dori sa le învete copiii Tai?

-Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc si ca dureaza mai multi ani ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oamnei se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit;
sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca de asemenea trebuie sa se ierte pe ei insisi.

-Multumesc pentru timpul acordat..am zis umil. Ar mai fi ceva : ce ai dori ca oamenii sa stie ?

Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a zis:
-Doar faptul ca sunt aici, intotdeuna…

Papusa de Johnny Welch

2008-06-17T12:23:00.002+03:00

Autorul acestei "scrisori "este Johnny Welch nu , Gabriel Garcia Marquez.

“Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.

As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor…

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata… N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.”

Daca as fi citit-o de atunci poate as fi reusit sa-mi imbratisez bunica la timp, si acum nu m-as mai fi invinuit pentru atitea lucruri nespuse sau nefacute. Mai sper doar ca ea de acolo de sus ma vede, si a aflat intr-un final cat de mult am iubit-o. Pentru ca nici eu nu am stiu asta pana sa o pierd definitv.

Perioada interbelica(literatura romana) - studiu de caz clasa a XI -a .

2008-06-06T14:15:00.003+03:00

Perioada interbelica (literatura romana) - studiu de caz clasa a XI -a .

Studiu de caz - Perioada interbelica

Perioada interbelica a avut un rol important pentru literatura deoarece a contribuit la dezvoltarea, si in acelasi timp la modernizarea ei. In aceasta perioada au aparut numeroase reviste si tendinte in evolutia literaturii :

Perioada dintre cele doua razboaie mondiale cuprinde anii 1918-1944. Aceasta se caracterizeaza pe plan european prin infrangerea Germaniei, prabusirea imperiului Austro-Ungar si revolutia din Rusia. Pe plan national se realizeaza unitatea nationala si integrarea in ritmul european de modernizare.

In literatura tendintelor umaniste democratice care domina in epoca li se opun forme de ideologie rasista: Fasciste, reactionare. De aceea viata literara cunoaste conflicte si polemici violente. In acest contest se impun personalitati ca Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mateiu Caragiale, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, ion Barbu, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu.

Reviste si curente:

Dupa primul razboi mondial ziarele si revistele literare sporesc la numar. Asa avem “Viata romaneasca”. Apare la 6 martie 1906 la Iasi sub conducerea lui Constantin Stere, si Paul Bujor. Director stiintific devine profesorul dr. Ion Cantacuzino, iar proprietarii revistei sunt Constantin Stere, Ion Botez, Garabet Ibraileanu. Insa, din 1915 directorul unic ramane Garabet Ibraileanu. In timpul primului razboi mondial revista isi inceteaza aparitia pana in 1920, cand reapare sub conducerea lui Ibraileanu. Din 1930 se muta la Bucuresti, conducerea fiind preluata de Mihail Relea si George Calinescu. Din 1948 va aparea seria care continua pana astazi.

In “Viata romaneasca” accentul se pune pe autenticitate si specificul national inteles ca dimensiune sociala, important fiind poporul si rasa,europenizarea ca asimilare a spiritului national, repudierea decadentismului si simpatia pentru taranime.

In jurul acestei reviste se dezvolta curentul literal cunoscut sub numele de poporanism. Dintre scriitori de la “Viata romaneasca” amintim pe Spiridan Popescu, Calistrat Hogas, Jean Bart, Patascanu, Mironescu, Sadoveanu, Topirceanu, Ionel Teodoreanu si altii.

In perioada interbelica disputele literare se duc in jurul modernismului si al traditionalismului.

Modernismul denumeste tendinta inovatoare intr-o anumita etapa a unei literaturi. Acest curent apare in literatura secolului al XX-lea, opunandu-se traditionalismului si proclamand noi principii creatiei. Tendinta modernista sustine:

- europenizarea (sincronizarea) literaturii nationale cu literatura Europei

- promovarea scriitorilor tineri

- teoria imitatiei

- eliminarea decalajului in cultura

- trecerea de la o literatura cu tematica rurala la una de inspiratie urbana

- cultivarea prozei obiective

- evolutia poeziei de la epic la liric si a prozei de la liric la epic.

In literatura romana Eugen Lovinescu teoretizeaza asupra modernismului in revista “Sburatorul” si in cenaclul cu acelasi titlu. Aceasta publicatie apare la Bucuresti intre anii 1919-1922 si apoi intre 1926-1927, avandu-l ca si conducator pe Eugen Lovinescu. Cenaclul “Sburatorul” are o existenta mai indelungata : intre 1919 si 1947. Obiectivele gruparii erau:

- promovarea tinerilor scriitori

- imprimarea unei tendinte moderniste in evolutia literaturii romane.

Primul obiectiv s-a realizat prin lansarea unor nume ca Ion Barbu, Camil Petrescu, Ilarie Voronca, George Calinescu, Pompiliu Constantinescu.

Al doilea obiectiv a cunoscut un proces mai indelungat de constituire. Eugen Lovinescu isi dezvolta conceptiile sale moderniste in lucrarile « Istoria civilizatiei romane moderne » si « Istoria literaturii romane contemporane ». In aceste lucrari modernismul lovinescian porneste de la ideea ca exista:

- un spirit al veacului explicat prin factori materiali si morali, care imprima un proces de modernizare a civilizatiilor de integrare intr-un ritm de dezvoltare sincronica

- teoria imitatiei care explica viata sociala prin interactiunea reactiilor sufletesti

- principiul sincronismului care in literatura inseamna acceptarea schimbului de valori a elementelor care confera noutate si modernitate fenomenului literar.

Dintre colaboratorii la revista “Sburatorul” amintim pe Ion Barbu, Ilarie Vorunca, Tristan Tara si altii.

Prin traditionalism se intelege continuarea vechilor curente traditionale preluandu-se ideea ca istoria si folclorul sunt domeniile relevante ale specificului unui popor. La aceste conceptii se adauga de catre Nechifor Crainic factorul spiritual, credinta religioasa ortodoxa care ar fi elementul esential de structura a sufletului taranesc. Consecinta acestei teze era ca opera de cultura cu adevarat romaneasca trebuia sa includa in substanta ei ideea de religiozitate.

O revista traditionalista este “Gandirea” , ce apare la Cluj in 1921 sub conducerea lui Cezar Petrescu si Cucu. In 1922 revista se muta la Bucuresti si trece sub conducerea lui Nechifor Crainic. Va continua sa apara pana in 1944. Scriitorii traditionalisti au cautat sa surprinda in operele lor particularitatile sufletului national prin valorificarea miturilor autohtone a situatiilor si credintelor stravechi.

Dintre scriitorii traditionalisti amintim Lucian Blaga, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, iar dintre prozatori Cezar Petrescu, Mateiu Caragiale si dintre dramaturgi Adrian Maniu si Lucian Blaga.

Apoi intra “Revista fundatiilor regale” care apare lunar la Bucuresti in doua serii. Prima intre 1934-1945 si a doua intre 1945-1947. Revista isi propune sa fie o publicatie cu radacini in toate terenurile activitatii nationale. Primul redactor sef al revistei este Paul Zaripol, care orienteaza revista pe directia maioresciana. Dupa 1934 conducerea revistei o ia Camil Petrescu si apoi Dumitru Caracostea. Seria noua apare sub conducerea lui Al. Rosetti.

Pintre colaboratori ai revistei amintim pe Tudor Arghezi, Gala Galaction, Ion Barbu, Hontensia Papadat Bengescu.

In aceasta perioada apar publicatii de avangarda. Avangardismul european are ca punct de plecare curentul non-conformist numit dadaism. Acesta a fost initiat la Zürich de Tristan Tara. Dadaistii isi exprimau dispretul fata de o lume incapabila sa opreasca barbaria si crima. Ei cultivau antiliteratura, antimuzica, antipictura, ajungand in domeniul absurdului. Din acest curent decurg curentele de avangarda: constructivismul si suprarealismul.

Constructivismul romanesc s-a grupat in jurul revistei “Contemporanul” condusa de Ion Vinea. Constructivistii subliniau necesitatea unei corespondente intre arta si spiritul contemporan al tehnicii moderne care inventeaza forme noi, conturand natura. Ion Vinea a solicitat ca si colaboratori ai revistei pe scriitorii Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu, dar si pictori si sculptori, printre care si Constantin Brancusi. Sunt si alte reviste constructiviste ca “Integral” si “Punct”.

Suprarealismul a fost teoretizat si practicat de revistele “Alge” si “Urmuz”. Suprarealismul urmarea, prin programul sau, patrunderea artei in planul inconstientului, al visului, al delirului in care spatiile umane scapa controlul constientei. Dintre reprezentatii suprarealismului amintim, pe plan European, pe: Louis Aragon, dintre pictori Picasso, iar dintre scriitorii romanii Aurel Baranga, Sasa Pana si chiar Tudor Arghezi.

PROZA

Anii interbelici se caracterizeaza in literatura romana printr-o remarcabila dezvoltare a romanului care in scurt timp atinge nivelul valoric european.

Romanul romanesc isi largeste tematica, el cuprinzand medii sociale diferite si problematici mai bogate si mai complexe.

Aparitia in 1920 a romanului « Ion », de Liviu Rebreanu, marcheaza deplina izbanda a acestei specii (“Ciocoii vechi si noi” a lui Nicolae Filimon, “Romanul comanestilor” a lui Duliu Zamfirescu, “Mara“ de Ion Slavici si “Neamul soimarestilor” de Mihail Sadoveanu). « Ion » este insa primul roman romanesc comparabil cu capodoperele universale prin impresia coplesitoare de viata pe care o degaja.
In romanul interbelic se continua inspiratia rurala prin operele lui Sadoveanu, si Rebreanu, dar pe trepte valorice superioare si cu modalitati specifice. Acum apar romanele citadine in care cadrul de desfasurare al actiunii este orasul modern. Asa avem creatiile lui Camil Petrescu, Calinescu, Hontensia Papadat Bengescu. Legat de mediul citadin se dezvolta si problema intelectualului stralucit ilustrata de romanele lui Camil Petrescu.

In perioada interbelica se intensifica dezbaterile cu caracter teoretic in legatura cu romanul.In studiul "Creatie si analiza" G.Ibraileanu constata existenta a doua tipuri de aceste specii literare :
1) Unul care prezinta personaje prin comportamentul lor : roman de creatie.
2) Unul interesat de viata interioara : roman de analiza.

Romancierii in perioada interbelica experimenteaza tehnici multiple ale romantismului.

Romanul interbelic cunoaste si alte orientari:
- Lirica (I.Teodoreanu)
- Estetizata si simbolica (M.Caragiale)
- Memorialistica (C.Stere)
- Fantastica (Mircea Eliade)

Astfel avem tendinta de revenire la modelele traditionale precum cel balzacian pe care George Calinescu il foloseste in “Enigma Otiliei”. El considera absolut necesar dezvoltarea romanului romanesc pe linia studiului caracterului.

Ca reprezentant de seama a prozei interbelice, Liviu Rebreanu este considerat intemeietor al romanului romanesc obiectiv prin publicarea romanului „Ion” ,data publicarii fiind considerata o data istorica „in procesul de obiectivare a literaturii noastre epice”(Eugen Lovinecsu).
Prin „Ion”, Rebreanu deschide calea romanului romanesc modern dand o capodopera in maniera realismului dur afirmat in literatura universala prin romanele lui Balzac, Stendhal sau Zolac.

Liviu Rebreanu creeaza romanul romanesc modern pe cand Mihail Sadoveanu desavarseste povestirea romaneasca.Sadoveanu, “Stefan cel Mare al literaturii romane” cum i-a spus G.Calinescu, are o opera monumentala a carei maretie consta in densitatea epica si grandoarea compozitionala.

Cele trei secole ilustrate de proza istorica sadoveniana marcheaza zbuciumata istorie a Moldovei, capodopera acestui gen creator constituindu-l romanul “Fratii Jderi”,care evoca epoca de glorie a Moldovei in secolul al XV-lea.
Primul autor remarcabil de proza subiectiva, promotor in dramaturgie al conflictelor de idei, eseist percutant, ganditor modern este Camil Petrescu. Autenticitatea este esenta noului in creatia literara a autorului,a carui inspiratie catre autenticitate confera ”momente autentice de simtire” in roman.Inscriindu-se in modernismul lovinescian al epocii, ale carui noi directii isi propuneau sincronizarea literaturii romane cu literatura europeana C. Petrescu se va inspira din mediul citadin si va crea eroul intelectual lucid, analitc si intorspectiv.

„Enigma Otiliei” (1938) constituie o revenire la formula obiectiva de roman, la metoda balzaciana. Romanul lui Calinescu devine astfel unul polemic, replica literara la cultivarea asidua in epoca a formulei procustiene, dar si o ilustrare a conceptiei sale despre curente literare.
Perioada interbelica pentru romanului romanesc e o perioada de efervescenta spirituala nemaiantalnita in cultura noastra.Viata culturala cunoaste infaptuiri stralucite, multe din ele cu ecou mondial (nume ca Iorga, Enescu, Brancusi trec de hotarele tarii) dar si de degradari dezolante in anii fascismului. Niciodata literatura romana n-a avut intr-o singura perioada atatia reprezentanti ilustri (Sadoveanu, Arghezi, Rebreanu, Balga, H. Papadat-Bengescu, G.Calinescu, Camil Petrescu…), niciodata n-a trait si o mai aprinsa dispozitie la contestarea valorilor.Tabloul activitatii scriitoricesti prezinta, prin urmare, o mare varietate si complexitate, inregistrandu-se dintr-o tesatura deasa de lumini si umbre puternice.

ROMANUL OBIECTIV – ROMANUL SUBIECTIV

Romanul – specie a genului epic in proza cu actiune mai complicata si de mai mare intindere decat a celorlalte specii epice in proza,desfasurata de regula pe mai multe planuri,cu personaje numeroasa.

· Romanul obiectiv

Iilustreaza tipul de roman care isi propune sa descrie lumea in mod impartial,in toata realitatea ei sociala,morala si psihologica. De obicei,romanul obiectiv apartine esteticii realismului. Prin opozitie cu romanul modern,romanul obiectiv este numit si roman traditional sau vechiul roman.Exemplu tipic de roman obiectiv este Ion de Liviu Rebreanu, in care naratorul este o instanta invizibila,demiurgica,omniscienta. Un roman obiectiv este si Padurea spanjuratilor, in care apartine dimensiunea psihologica a vietii personajului principal,dar prezentata prin intermediul persoanei a III-a.Tot romane obiective sunt si Baltagul de Mihail Sadoveanu,Concert din muzica de Bach de Hortensia Paoadat-Bengescu sau Enigma Otiliei de G. Calinescu.In Arca lui Noe,Nicolae Manolescu a numit romanul obiectiv roman doric.

· Romanul subiectiv

Este definit astfel prin opozitie cu romanul obiectiv sau cu romanul traditional.cele mai pregnante caracteristici ale sale au in vedere instantele narative(povestirea la persoana I),o problema noua care consta in sondarea lumilor interioare,a constiintei naratorului,dar si modul de organizare a textului,foarte apropiat de jurnalul interior.Naratiunea clasica din romanul obiectiv este frencvent inlocuita cu monologul.Un exemplu de astfel de roman il constituie Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi.Romanul subiectiv mai poarta numele de roman modern,noul roman sau romanul ironic(Nicolae Manolescu).

Citeste si : studiu de caz - perioada interbelica 1

perioada interbelica 2

Eminescu si Eliade - trepte ale initierii erotice

2008-05-31T13:37:00.001+03:00

TREPTE ALE INIŢIERII EROTICE

MIHAI EMINESCU ŞI MIRCEA ELIADE

(fragment)

"Mă apropiam de Eminescu ca indianist. Nu discutam «influenţele » şi «resursele» sale. Încercam să stabilesc o paralelă între două «sisteme paradoxale» : pesimismul filosofic al lui Eminescu şi extraordinara lui «prezenţă» în concretul istoric românesc".(1)

Mircea Eliade vedea în M. Eminescu "cel mai cultivat poet al secolului, singurul care poate fi alăturat lui Goethe". Pe cei doi îi apropie şi disponibilităţile intelectuale, " o minte enciclopedică înclinată spre sinteze personale"(2). Studiile de istorie antică, de istoria filosofiei, de filosofie generală, de drept şi economie politică, de filologie şi câte altele, i-au fost de o reală utilitate- şi nu numai pentru cultura generală, necesară împlinirii unui profil complet de intelectual. În filosofie l-a descoperit pe Platon, dar mai ales pe Kant şi Schopenhauer, cu ajutorul cărora se eliberează genialitatea lui născândă. În literatură s-a orientat în primul rând spre Shakespeare, pe care romanticii germani ca Tieck şi A.W. Schlegel îl traduseseră şi-l exaltaseră. Adânceşte marile valori universale, pe indieni, pe greci, pe germani, cărţile fundamentale ale lumii:"O personalitate care traduce pe Kant şi citeşte «Upanişadele » …creatorul naţionalismului poetic românesc"(3).

Natura şi dragostea sunt două mari teme poetice existând din cele mai vechi timpuri, cultivate îndeosebi în epoca romantismului.

În spirit romantic, Eminescu abordează tema iubirii dintr-o dublă ipostază. Prima este aceea a iubirii imposibile, a incompatibilitaţii dintre fiinţa comună şi geniul creator. A doua ipostază o reprezintă iubirea pur spiritualizată, evocată sau invocată prin amintire ori vis. Absenţa femeii (căutată, moartă, pierdută, interzisă, aşteptată) este o condiţie de i-realizare a imaginii ei , de transformare a imaginii în "icoană".

În continuarea direcţiei prozei româneşti, inaugurată de M. Eminescu (prin Sărmanul Dionis), M.Eliade, conform filosofiei buddhiste, abordează tema iubirii - o iubire spiritualizată prin care se reface armonia cosmică : cuvintele lui Hildegard (La Ţigănci)"Toţi visăm, aşa începe ca într-un vis", exprimă, plecând de la concepţia romantică a realităţii ca vis şi a morţii ca realitate, ideea dragostei ca pe singura cale de trăire a Absolutului, în sensul că, dacă Gavrilescu nu a putut reuşi acest lucru prin artă, Hildegard este aceea care-i salvează spiritul în imaginea simbolică a iubirii.

Miturile arhaice ale cosmogoniei şi creaţiei, visul magic al ieşirii fabuloase din timp sunt dezvoltate într-o ţesătură narativă abil construită, în care întâmplările obişnuite se amestecă firesc cu situaţiile fantastice. În creatiile Domnişoara Cristina, Şarpele, Secretul doctorului Honigberger, Nopţi la Serampore sunt dezvoltate mituri autohtone.

În Şarpele, un grup de vilegiaturişti participă la o practică magică. Prin exorcizarea şarpelui de către enigmaticul Andronic, eroii trăiesc sub efectul unei vrăji malefice, "o infinită voluptate, amestecată cu teroarea morţii". Aici recunoaştem unul din motivele mitului cosmogonic românesc reprezentat de apele primordiale generatoare, frecvent ilustrat în literatura indiană, cufundarea în ape având un sens mitic profund- cunoaşterea naturii lui Dumnezeu.

Acest motiv, împreună cu cel al insulei erotice apare şi în Cezara eminesciană.

Insula lui Euthanasius este apropiată insulelor transcedentale indiene Svetadvipa ("dvipa" însemnând în limba sancrită "insulă") şi Sukhavai din legenda hindusă şi lacului Anovatapa în cea buddhistă (Amita Bhose). În această insulă întâlnim elemente paradisiace: cele patru izvoare care sunt o reminescenţă a celor patru fluvii ale Raiului (Facerea,2,10), vegetaţia luxuriantă din insula mică este o replică a "grădinii" din mijlocului Paradisului.(4) Insula lui Euthanasius, cu structura ei de cercuri concentrice (peştera din insulă aflată în mijlocul lacului de pe insula din mijlocul mării) este un evident centru al lumii, reeditând, prin topografia sa (râurile care se varsă în lac) şi prin întreaga-i înfăţişare, Paradisul. Un Paradis interzis privirilor, căci, din afară, insula lui Euthanasius nu este decât un grup de stânci sterpe, prin care poate trece numai cel chemat- purificat prin somn (ca Ieronim), purificat prin scufundarea în apele mării (ca Cezara), dar oricum desprins şi dezbrăcat de straiele convenţionale ale existenţei sale sociale(5). Insula nu are un rol întâmplător în istoria pasiunii lui Ieronim şi a Cezarei, ea reprezentând adevăratul centru al povestirii datorită faptului că, nu numai că face posibilă întâlnirea finală între îndrăgostiţi, dar mai ales pentru că magia insulei, ea singură, rezolvă drama personajelor. Ieronim nu izbuteşte să se îndrăgostescă de Cezara decât după ce o contemplă, pe malul lacului din insulă. Nuditatea acesteia nu are nimic licenţios; ea păstrează, în proza lui Eminescu, sensul originar, metafizic de "dezbrăcare de orice formă" reântoarcerea la primordial, la preformal. De "această" Cezara se îndrăgosteşte Ieronim. Repetatele lor întâlniri în "cetate", cu toată pasiunea dezlănţuită a fecioarei, nu izbutiseră să topească rezerva, placiditatea, melancolica şovăire a lui Ieronim. "Insula", însă, participă la o geografie mitică, nu reală. Aici, Ieronim regăseşte starea edenică. "Adesea, în nopţile calde se culca gol pe malurile lacului, acoperit numai cu o pânză, de in, şi atunci natura întreagă, murmurul izvoarelor albe, vuirea mării, măreţia nopţii, îl aducea într-un somn atât de tare şi fericit, în care trăia doar ca o plantă, fără durere, fără vis, fără dorinţă". Beatitudinea adamică a lui Ieronim se repudiază voinţa schopenhaueriană de a trăi prin confuzie cu natura în ipostază de apă, se completează cu ivirea Evei-Cezarei, o Venus, emanaţie a apelor feminine. Un alt ciclu al erosului simbolic transformă însă înotul ei într-o cuplare cu Oceanul (masculin) Eminescu închipuind o apă bivalentă, înzestrată cu magnetismul dorinţei: "Când piciorul ei etingea marea, când simţea apele mângâindu-i corpul, surâsul său devenea iar nervos şi sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân, ea se simţea reântinerind (…)şi se lăsa îmbrăţişării zgomotoate a oceanului (…) tologindu-se voluptos de patul de valuri".(6) Apa vie, apa vieţii se prezintă ca un simbol cosmogonic. Ea este o poartă a veşniciei tocmai pentru că purifică, vindecă şi întinereşte. Pe lângă virtutea purificatoare, apa mai are şi o putere soteriologică. Inversiunea este regeneratoare, este un fel de renaştere, în sensul că plasează fiinţa într-o stare nouă (…).(7)

Insula lui Euthanasius este un tărâm paradisiac în care beatitudinea vieţii adamice nu o exclude pe cea a "morţii frumoase"; şi una şi alta, sunt stări în care condiţia umană – drama, durerea, devenirea – a fost suspendată. Euthanasius îşi închipuie cea mai lină dintre morţi, aceea acvatică (apa, la Eminescu, este materia extincţiei integrând fiinţa în circuitul universal al elementelor) şi mioritică, în scrisoarea către Ieronim lăsată în peşteră: "Mă voi aşeza sub cascada unui pârâu, liane şi flori de apă să înconjoare cu vegetaţia lor trupul meu şi să-mi streţesc părul şi barba cu firele lor şi în palmele-mi întoarse spre izvorul extrem al vieţii… Râul curgând în veci proaspăt să mă dizolve şi să mă unească cu îngerul naturii: dar să mă ferească de putreziciune." (8) Insula lui Euthanasius este transcedentală, participă la realitatea absolută, diferită de restul creaţiei stâpânite de legile devenirii şi ale morţii: cadavrul lui Euthanasius nu se descompune, iar dragostea lui Ieronim şi a Cezarei nu este o "experienţă", ci o "stare", adică, reduşi la arhetipuri ei se pot cunoaşte fără să "devină". Este vorba de o reintegrare în arhetip, de abolire a experienţei umane; reîntoarcerea la starea adamică de dinaintea căderii, care nu vor cunoşte "experienţa", nu vor avea "istorie […]".

Întocmai cum în mijlocul apelor amorfe insula simbolizează Creaţia, forma, tot aşa, în mijlocul lumii în eternă devenire, în oceanul de forme trecătoare ale Cosmosului, insula transcendentă simbolizează realitatea absolută, paradisiacă.(9)

Nuditatea descoprită de Cezara şi Ieronim în insulă este o stare ambiguă, de viaţă plenară şi de moarte simbolică. Cei doi tineri au depăşit condiţia umană pătrunzând într-o zonă sacră, adică "reală", spre deosebire de spaţiul înconjurător, "profan", măcinat de veşnica devenire şi surpat de iluzii, durere şi zădărnicii.

Aceeaşi însulă apare şi în Şarpele. Ea este un tărâm transcendent, simbol al realităţii absolute, de fapt echivalentă Paradisului. Şarpele constituie un simbol mitologic central, foarte răspândit, reprezentând, pe de o parte, inteligenţa ispititoare, viclenia (episodul fructului oprit din Biblie), dar, pe de altă parte înţelepciunea, puterea creatoare, timpul şi forţele naturale sau supranaturale. Influenţa poate fi ostilă sau binevoitoare,legată uneori şi de venin. "Şarpele poate fi socotit un arhetip al ambivalenţei specifice tuturor simbolurilor fundamentale şi o ilustrare vie a anulării sau contopirii contrariilor în gândire arhaică" arată Ivan Evseev(10).

Insulele magice indiene sunt simboluri ale nemuririi, iar o condiţie de acces la ele este magia (pe care Andronic o împlineşte). Magia constituie elementul care determină inversarea tuturor valorilor umane, oficiantul participând, în timpul şi după îmdeplinirea actului sacrificial, la o altă realitate, transcendentă faţă de condiţia umană, inaccesibilă profanilor. Prin părăsirea relativului se accede în Absolut.

Mircea Eliade creează universuri paralele, însă acestea nu sunt simultane în timp, ci succesive. Apariţia lor face posibilă translaţia imaginară de la concret la fantastic, adică de la profan la sacru, penrtu a se da impresia de întoarcerea la origini. În romanul Şarpele pot fi urmărite aceste universuri paralele. Acţiunea operei debutează în realitatea cea mai banală şi profană. Se instaurează, mai întâi, un univers mundan, care se va dovedi inconsistent datorită "izbucnirii" sacrului, adică a celuilalt univers, fantastic şi paralel. Primul semn al manifestării sacrului îl constituie apariţia lui Andronic. Andronic ester un "străin". Prin urmare, un personaj misterios, deşi se comportă deocamdată normal faţă de ceilalţi fără a trezi suspiciuni. Din acest punct, sacrul începe să avanseze din ce în ce mai mult pe primul plan: jocuri de iniţiere, confuzii şi echivocuri, naraţiuni fabuloase, apariţia imaginară a şarpelui fantastic, până când participanţii la acest scenariu mitic ajung să fie dominaţi, în idei şi comportare, de atmosfera stranie, mitică a mitului literar nou creat. Ei sunt cufundaţi în fantastic şi în sacru. Asistăm la un proces treptat de depersonalizare: eroii nu mai sunt capabili de iniţiative individuale, gesturile lor fiind comandate, inspirate. Ceea ce interesează nu este imediatul întâmplător, chipul personajelor, exprimarea frumoasă, ci simbolica naraţiunii, adică actul în sine. Andronic şi Ana, în roman sunt singurii care reuşesc să treacă printr-o serie întreagă de probe de iniţiere, ajungând pe o insulă tainică (insula fericiţilor, a lui Euthanasius), fără nici o îmbrăcăminte, cu alte cuvinte fără nici un semn despre existemţa lor concretă din primul plan, profan, rămas în urmă. Insula peprezintă un "fragment cosmic", un spaţiu originar înzestrat cu toate forţele creaoare. Andronic şi Ana refac, prin itinerariul lor iniţiatic, modelul exemplar al cuplului primordial. Romanul Şarpele ar fi, după Mircea Eliade, comparabil cântecelor sacre la înscăunarea şefilor de trib. Căci, aşa cum cântecele respective au rostul să întemeieze pein verb un timp nou (sacru, abolindu-l pe cel profan), şi cuplul Andronic-Ana se arată pregătit, prin joc ritualic să înceapă o nouă existenţă(11).

Dacă în Şarpele şi Cezara se dezvoltă o iubire împlinită, în prozele Maitreyi, de M. Eliade şi Sărmanul Dionis, de M. Eminescu, iubirea este spiritualizată, văzută ca pe o cale de acces spre Absolut. "Spiritualitatea indiană a fost obsedată de «Absolut». Or, oricare ar fi modalitatea de a concepe Absolutul, el nu poate fi văzut altfel decât ca o depăşire a contrariilor şi a polarităţilor".

Pentru ambele personaje – Allan, respectiv Dionis – experienţele trăite reprezintă trepte ale iniţierii erotice. Dacă pentru Dionis această iniţiere se săvârşeşte prin practici ezoterice, cu ajutorul cărţii lui Zoroastru, pentru Allan iniţierea se face din perspectiva folosofiei buddhiste (a profanului în sacru).

În prima etapă Dionis îşi asumă universul cărţilor ca formă a spiritualizării absolute. Convins că timpul şi spaţiul (kantienele forme pure apriorice ale intiuţiei sensibile) sunt strict subiective, iar cauzalitatea (singura categorie păstrată de Dionis – în spirit schopenhauerian – din lunga serie a categoriilor kantiene) acţionează simultan la nivel noumenal şi pare doar a acţiona consecutiv pentru percepţia noastră modelată temporal, Dions ştie că "în faptă lumea-i visul sufletului nostru". Şi dacă am găsi un procedeu de a re-programa, conştient şi voit, "visul sufletului nostru", am putea modifica, după dorinţă, cadrul spaţio-temporal al acestui vis şi am putea schimba "acestă ordine a realităţii" cu o alta, pe care n-o simţim străină şi ostilă. Şi Dionis, ultimul avatar al magului Zoroastru, găseşte (ca o moştenire legitimă a prototipului), acest procedeu, care este magia.(12)

Această etapă este asemănătoare din punct de vedere structural cu prima treaptă de iniţiere a lui Allan, unde Maitreyi îi dezvăluie tânărului occidental limita relativă a convingerilor europeanului despre ce ar implica manifestarea dragostei. Iubirea este cunoscută mistic, ca o beatitudine (ananda), conform spiritualităţii indiene. Nepotrivirea de rasă, mentalitate, tradiţii dintre un european şi o asiatică face ca dragostea lor să rămână neîmplinită. Cu toate acestea, iubirea, ca un simbol al unităţii, învinge dincolo de prejudecăţi.

A doua treaptă a lui Dionis este cea onirică. Visul este condiţia transcenderii în universul fanteziei. După ce deschide cartea astrologică, face un semn magic şi se trezeşte în alt veac, în vreamea lui Alexandru cel Bun, sub chipul călugărului Dan. Ambiguizarea temporală şi spaţială va fi preluată de Eliade şi prefaţată în nuvela La ţigănci. Episodul este o adevărată "poveste" fantastică sub semnul oniricului şi chemată a ilustra teza posibilei atemporalizări şi a dez – mărginirii (tema comună cu Eliade ilustrată în nuvelele: Pe strada Mântuleasa, La ţigănci, Nopţi la Serampore etc.). "El – ce îmbrăcăminte ciudată! O rasă de şiac, un comanac greu… în mâna lui cartea astrologică. Şi ce cunoscute-i păreau toate! El nu mai era el. I se părea atât de firesc că s-a trezit în acestă lume. Ştia sigur că venise în câmp ca să citească, că citind adormise."

În aceste momente cheie, visul dă contur unei realităţi fantastice. Raportul dintre cele două "lumii" se răstoarnă, "semnele" se schimbă, realitatea fantastică se subtituie celei realist – originare atrăgând după ea inversarea cronologiei timpului. Trecutul (adică realitatea fantastică) revendică drepturile prezentului (adică ale realităţii-realitate), tratându-l pe acesta ca pe o realitate viitoare prefigurată de vis. "Călugărul Dan se visase mirean cu numele Dionis… pare că se făcuse în alte vremi, între alţi oameni". Dionis (Dan) însuşi, cu uimită încântare confirmă justeţea indubitabilă a celor spuse de Riven (Ruben), în legătură cu ştiinţa egipteană a "metempsicozei": "… Bine zici cum că sufletul nostru este timpul şi spaţiul cel nemărginit şi nu se lipseşte decât varga magică de a ne transpune în orice punct al lor am voi. Trăiesc sub domnia lui Alexandru Vodă ş-am fost tras de o mână în vremi ascunse în viitorul sufletului meu".

Pentru Allan, etapa următoare este cea a iubirii ca armonie cosmică. Panteismul indian potrivit căruia pomii, ca toate fiinţele, au suflet, pleacă de la principiul analogiei dintre plante, animale şi oameni, transformat în omologic. Chabu, sora mai mică a Maitreyiei îi povesteşte lui Allan cum în fiecare zi dă pomilor turtă şi prăjituri. Gesturile copilei trebuie interpretate simbolic: pomul este, de fapt, o hierofanie. Tânăra vede în imaginea lui semnul sacru. Astfel se explică gesturile şi dragostea sa.

Urmărind traiectoria capricioasă a evoluţiei sentimentul erotic, de la manifestarea echivocă până la dezlănţuirea pătimaşă de care sunt stăpâniţi protagoniştii, putem observa comportamentul lor în care alternează luciditatea şi tulburarea, gesturi tandre, izbucniri neaşteptate, indiscreţii abil camuflate. O dată declanşată dragostea, povestea capătă o fluenţă delirantă. Povestea iubirii celor doi continuă, într-o nouă etapă, cea a logodnei secrete săvârşită în natura exotică a Bengalului, cu solemnitatea şi incantaţia vechilor poeme indice.Ceremonia logodnei este descrisă în imagini artistice condensate mitic şi metaforic, după un ritual specific indian. Evocarea pământului se face pentru că zeiţa mamă reprezintă protecţie şi fertilitate, necesare căsătoriei ce rostuieşte fiinţa, reintegrând-o circuitului chtonian al elementelor primordiale: apa, focul, pământul şi lemnul, într-un complementaritate simbolică a cosmicului, pentru că dacă Maitreyi aparţine pământului, imperativ Allan este dar al cerului (ying şi yang, animus şi anima, unitate a contrariilor, armonie universală). Inelul, reprezentând cei doi şerpi înţelepţi ai casei, închide în el destinul celor doi tineri şi are o funcţie ritualică suplimentară – anularea Karmei negative: "Mă leg pe tine, pământule că eu voi fi a lui Allan, şi a nimănui altuia.Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venire, şi cum îţi sunt ţie razele, aşa va fi trupul lui pentru mine. Mă leg în faţa ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, şi tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupra-mi, căci eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă pâmânt, tu nu mă minţi, maica mea. Dacă mă simţi aproape, cum te simt eu acum, cu mâna şi cu inelul, întăreşte-mă să-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscută lui să-i aduc, viaţă de rod şi de joc să-i dau. Să fie viaţa noastră ca bucuria ierburilor ce cresc din tine. Să fie îmbrăţişarea noastră ca cea dintâi zi a monsoon-ului. Ploaia să fie sărutul nostru Şi cum tu niciodată nu oboseşti, maica mea, tot astfel să nu obosească inima mea în dragostea pentru Allan, pe care Cerul l-a născut departe, şi tu, maică, mi l-ai adus aproape."

Ultima treaptă a iniţierii erotice presupune o dublă convertire – a lui Allan în mistica buddhistă, a Maitreyiei în spiritulitatea europenă. Metafizica iubirii se cristalizează într-o formă de senzualitare purificatoare.

Dionis însă, favorizat în egală măsura de predispoziţia accentuată spre visare halucinatorie şi de "cadrul fizic" al momentului (noaptea, cu peisajul ei selenar, de o stranie, înfricoşătoare fantasticitate) îşi continuă experienţa. "Individualizat" într-un asemenea chip, "archaeus"-ul lui Dionis din perspectivă exitenţială, dezvoltă tema complexului identităţii originare, iar din unghi fantastic se sublimează în tema umbrei, expresie a "dublului" eului uman, adică a eului metafizic.

Spre deosebire de ceea ce se petrece în momentul când Dionis alunecă în transa onirică pentru a-şi asuma epoca lui Alexandru cel Bun, de data aceasta actul iniţierii stă sub semnul unui riguros demers conştientizant. Elementul halucinator este înlocuit de efortul instruirii lucide, efort a cărui finalitate constă în cunoaşterea şi împlinirea "formulei". Prin repetarea formulelor magice, formule bazate pe pitagoreica cifră 7 (simbol al genezei universale), gândirea îşi însuşeşte ritmurile şi puterea gândirii demiurgice, întrând în posesiunea cifrului sacru al lumilor. Formula magică e cea care a prezidat creaţiunea şi care susţine şi acum, dincolo de aparentele schimbări temporale şi spaţiale, structura stabilă a universului.(13)

Iubirea ca resort al aspiraţiei spre transcendentalismul paradisiac este preţul pactului încheiat de Dionis cu diavolul. Faptul se încadrează perfect în idealitatea romantică sub semnul căreia se structurează, pe una din direcţiile ei dominante, filosofia erosului la Eminescu.

Regăsindu-şi esenţa eternă în propria sa umbră, Dionis îi restituie acesteia conştiinţa limitării sale în corp, deci şi în timp, primind în schimb nu eternitatea, ci conştiinţa eternităţii. Instruit de Ruben (ipostază luciferică), Dan continuă aventura lui Dionis, smulgându-se oricărui timp istoric. Schimbându-şi natura trecătoare, de avatar, cu umbra sa (care e prototipul, "omul veşnic"), luând cu el umbra veşnică a iubitei sale, Maria, pleacă pe lună, abandonând timpul istoric şi recuperând timpul cosmic ("Greierii răguşit cântau ca orologii aruncate în iarbă"). Sătul de peregrinările prin timp, Dan-Dionis se reintegrează astfel (în cuplul sacru, alături de Maria) patriei sale cosmice selenare şi, ajuns în centrul de vis al universului, el populează vidul cosmic cu o arhitectură gigantică, proiecţie a gândirii sale libere. E o gândire straniu înfăptuită de îngeri, în chiar clipa articulării ei, existenţa pe lună vădind, ca lege cosmică, armonia prestabilită. Şi totuşi, gândirea nu pare să fi atins limta ultimă a libertăţii sale. în vis, Dan e obsedat de imaginea templului lui Dumnezeu, spaţiu interzis şi inaccesibil, marcat de ogiul roşu triunghiular şi de semnele roşii ale unui ininteligibil "proverb arab". Înfăţişarea lui Dumnezeu rămâne însă ascunsă, ca o absenţă în inima lumilor; ea poate fi trăită în credinţă (aşa cum face Maria), dar nu poate fi realizată de gândire, aşa cum încearcă zadarnic Dan. Şi, încercând să înfrângă această ultimă limită a gândului, Dan e tentat să se substituie zeului invizibil, repetând în gând, rebeliunea lui Satan (14).

Parţiala identitate cu Divinitatea presupune refacerea armoniei cosmice ca stare ontologică. Pentru că este doar un vis romantic se manifestă doar "realitatea ficţiunii" astfel încăt personajul transgresează spaţii paralele identificabile ulterior în tehnica narativă a prozei lui Eliade.

Dubla ipostază a epilogului indică, pe de o parte, atitudinea romantică a scriitorului care-şi proiectează cuplul erotic într-un Eden chtonian, iar pe de altă parte, anticipă proza modernă interbelică în care finalul deschis implică o varietate de interpretări ca şi în romanul Maitreyi, unde se relativizează planurile narative din perspectiva unui "eu" ce vine permanent cu altă semnificaţie a gestului, a vestimentaţiei, a unui eveniment, asigurând astfel autenticitatea textului.

__________________

1. Mircea Eliade, Cuvănt înainte la vol. Despre Eminescu şi Hasdeu, Editura Junimea, Iaşi, 1987, p.IX

2. Ibidem, p. X

3. Ibidem, p.VIII

4. Mircea Eliade, Insula lui Euthanasius, Editura Fundaţiilor Regale, Bucureşti, 1943, p. 138

5. Conf. Ioana M. Petrescu, Eminescu. Modele cosmologice şi viziune poetică, Editura Minerva, Bucureşti, 1978, cap. Iubirea, p. 161

6. Elena Tacciu, Eminescu. Poezia elementelor, Editura Cartea românească, Bucureşti, 1978, cap. Apa, p.158-161

7. Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, vol.I., Editura Artemis, 1994, p.107

8. Elena Tacciu, op cit., p.136

9. Mircea Eliade, op. cit, p. 14

10. Ivan Evseev, Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale, apud Mircea Itu, Indianismul lui Elide, Editura "Orientul Latin", Braşov, 1991, p.24

11. Petru Ursache, Camera Sambo. Introducere în opera lui Mircea Eliade, Editura Coresi S.R.L., Bucureşti, 1993, cap. Hermeutica literară, p.125-126

12. Ioana M. Petrescu, op.cit., cap. Magia, p. 133 -134

13. Ibidem, p.134

14. Ibidem, p.135

Bibliografie:

1. Elena Tacciu, Eminescu. Poezia elementelor, Editura Cartea românească, Bucureşti,1978

2. Petru Ursache, Camera Sambo. Introducere în opera lui Mircea Eliade, Editura Coresi S.R.L., Bucureşti, 1993

3. Ioana M. Petrescu, Eminescu. Modele cosmogonice şi viziune poetică, Editura Minerva, Bucureşti,1978

4. Mircea Itu, Indianismul lui Eliade, Editura Orientul Latin, Braşov,1997

5. Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, Editura Artemis, 1994

6. Mihai Eminescu, Proză literară, Editura Facla, Timişoara, 1987

7. Mircea Eliade, Maitreyi, Editura Minerva, Bucureşti, 1991

semnificati

2008-05-24T19:25:00.001+03:00

Clisee internationale

Arca lui Noe

Semnificatiile expresiei Arca lui Noe: locul de salvare prin credinta; aglomerare de mare diversitate; refugiul vietii in timpul unui cataclism; loc al sperantei, al regasirii sufletesti; loc in care oamenii, semenii manifesta bunatate, generozitate, blandete, intelepciune; animale din toate speciile etc.

Dupa Biblie: Noe, datorita credintei sale, este vestit de catre Dumnezeu de potop si invatat cum sa-si construiasca arca din lemn de gofer (chiparos). Dupa sfatul lui Dumnezeu vor intra in arca: familia lui Noe, cate doua fapturi (un mascul si o femela) din toate speciile care traiesc pe pamant (pasari, vite, taratoare de pe pamant) ca sa le pastreze in viata.
Potopul a izbucnit in anul sase sute al vietii lui Noe si a durat patruzeci de zile. Pe pamant n-a mai ramas nimic. Arca s-a oprit pe muntele Ararat, unde porumbelul trimis de Noe ca sa vada daca apele scazusera de pe fata pamantului, s-a intors cu o ramura de maslin in cioc, semn ca pot iesi din arca pentru a popula din nou pamantul.

Biblioteca din Alexandria

Sugereaza motivul unei mandrii umane; se foloseste pentru aprecierea unei dotari exceptionale; capacitate de informare larga, exhaustiva. Se spune: „Parca ar fi Biblioteca din Alexandria”.
Orasul-minune Alexandria – construit de Alexandru cel Mare, dupa cucerirea Egiptului, pe litoralul Marii Mediterane.
Cuprindea: colectia de documente ale lui Aristotel; 400 000 de volume in anii domniei lui Ptolemeu II Philadelphul (283-246 i. Hr.) si 900 000 in anul 47 i. Hr. Cand Caesar vine in Egipt.
Marcus Antonius va alatura colectia Attalizilor din Pergam – peste 200 000 volume.
In anul 273 d. Hr.; la cucerirea orasului in razboiul purtat de imparatul Aurelian impotriva Zenobiei, regina Palmyrei, edificiul a cazut prada unui mare incendiu.
In anul 640 d. Hr. Orasul este ocupat de arabi si, dupa un alt incendiu devastator, Biblioteca este distrusa.

3. Calul troian

A fi „cal troian” inseamna a folosi o stratagema de infiltrare intr-un loc inaccesibil pentru a strica armonia, autoritatea, chiar linistea, creand susceptibilitati, lipsa de siguranta, dizarmonie.

De la calul urias de lemn, in care intrau 50 de luptatori, construit de vestitul mester Epeus la sfatul lui Ulysse (inspirat de zeita Atena). Agamemnon simuleaza plecarea flotei, dar lasa pe mal calul.
Cu toate ca preotul Laokoon ii avertizeaza de primejdia darului facut de greci, troienii sparg portile si aduc calul in cetate, considerandu-l un semn de renuntare al aheilor la cucerirea Troiei.
Noaptea, ostasii greci ascunsi in cal asediaza orasul, cetatea devenind ruina si amintiri. Scapa viteazul Eneas care va ajunge in Italia – stramosul romanilor.

4. Calcaiul lui Ahile

Loc vulnerabil, moment dificil intr-o situatie, loc ce pare accesibil unei forte adverse.
Zeita Tetis, mama lui Ahile, inzestrata cu darul premonitiei, a stiut ca fiul sau va fi un viteaz vestit ce-ti va lega numele de cucerirea cetatii Troia, dar nu stia ca acolo isi va pierde si viata. Vrand sa-l faca nemuritor, il unge cu ambrozie, il caleste in flacari, il scalda in raul din Infern, tinandu-l de calcaiul stang – loc devenit vulnerabil pentru a fi ucis. A fost omorat cu sageata din Paris.

5. Colosul din Rodos

Ideea de monumentalitate, de gigantism, in masura sa probeze capacitatea extraordinara a geniului uman. Expresia arata admiratie pentru ceva iesit din comun.
Statuia din Rodos, sculptata intre 292-280 i. Hr., este una dintre cele sapte minuni ale lumii antice.
Colosul reprezinta pe zeul Helios (Soarele).

In anul 227 i. Hr. Un puternic cutremur de pamant a distrus orasul si a prabusit Colosul. Cantarind aproximativ 300 tone, acesta nu a mai fost inaltat pe soclul sau.

Prin secolul X (sau VII) un calif a vandut unui negustor Colosul, care a fost transportat cu 900 camile spre un destin necunoscut.

6. Columna lui Traian

Semnifica trecerea in memoria pietrei, prin viziune artistica unica, al evenimentului fundamental al formarii poporului roman.
Folosirea in expresii a sintagmei Columna lui Traian presupune sensuri si rostiri academice, comparatii valorice.
A fost construita ca simbol al cuceririi Daciei de catre imparatul Traian.
Realizata ca un semn glorificator, Columna a fost ridicata de arhitectul roman de origine siriana Apolodor din Damasc, cel care a construit si podul de piatra de peste Dunare, la Drobeta, langa Turnu Severin (vestigiile se pot vedea si astazi).
Inalta de 29,78 m, asezata pe un fundament de 5,50 x 5,50 m, din marmura de Paros, avea in varf statuia imparatului Traian.
Coloana elicoidala in forma de melc (cochilis), cu scene in relief ce evoca conflictul intre daci si romani, se constituie, datorita dispunerii cronologice a acestor scene, intr-o adevarata cronica a evenimentelor.
Recunoscandu-i deosebita valoare, Traian a consimtit ca urna sa cu cenusa si a imparatesei Plotina sa fie asezata in acest loc.
Pe coloana sunt sculptate 124 episoade din razboaiele cu dacii, cu peste 2500 de figuri, dand impresia de epopee. Viziunea este cinematografica.

7. Juramantul lui Hippocrate

Semnifica ideea de respectare exemplara a unui juramant profesional sustinut de corectitudine, de spirit moral superior in favoarea omului.
Se foloseste indeosebi in lumea medicala.
Hippocrate din Cos a trait intre anii 460-370 i. Hr., facand ca medicina sa intre pe drumul exigentelor stiintifice.
Multe lucrari din monumentala Corpus Hippocraticum – aproape 70 de tratate, apartin discipolilor sai si chiar unor adversari.
Intre lucrari se afla si „Juramantul medicului”, juramant ce realizeaza a legatura stransa intre discipol si magistru, intre confrati, implicand o atitudine deosebita fata de bolnavi si boli.
Medicul este considerat „fauritor de viata”.
Zeul medicinei in mitologia greaca: Asclepios; Hygeia – zeita sanatatii; Panaceu (de la Panakeia), zeita insanatosirii – medicament despre care se credea odinioara ca vindeca orice boala.

8. Oul lui Columb

Semnifica raspunsul printr-o solutie simpla, care implica ingeniozitate dar care pare foarte la indemana tuturor.
Se foloseste in expresii: simplu ca oul lui Columb; ca si Columb cu oul; asemenea lui Columb cu oul sau etc.
Columb invita la o intrunire pe marii demnitari si nobili sa incerce sa fixeze un ou, asa incat acesta sa stea drept pe unul din varfuri. Numai Columb reuseste, prin ciocnirea usoara a oului la un capat.

9. Cutia Pandorei

Cutia Pandorei reprezinta darul perfid, primit cu naivitate, generator de mari suferinte, dar si prototipul seductiei feminine ce poate ascunde inefabilul sau primejdii neasteptate.
Expresia se foloseste in contexte in care se ofera exemple de antiteza intre tentatie si realitate, un fel de avertisment sau de meditatie umana: Ai grija, sa nu fie Cutia Pandorei!
In versiunea mitologiei grecesti, Pandora (cea daruita) este simbolul femeii primordiale a lumii.
Dupa zamislirea Pandorei de catre zei, Zeus i-a daruit o cutia de arama, cerandu-i s-o deschida dupa casatorie. Sfatuiti de Prometeu, care a intuit razbunarea lui Zeus, fiindca i se furase focul, barbatii se feresc de Pandora. O primeste Epimeteu, fratele lui Prometeu. Deschizand cutia – din ea zboara nenorocirile oamenilor: ura, minciuna, necazul, grija, cearta, durerea, suferinta, foamea, setea, invidia, bolile, moartea. In cutie a ramas numai speranta cu care omul trebuie sa infrunte, pana azi, toate nenorocirile.

10. De la Ana la Caiafa

Semnifica o amanare, o tergiversare premedita a unei rezolvari de mari importanta, amanare ce presupune de fapt un refuz.
Se foloseste in contexte ca: Sunt trimis de la Ana la Caiafa! sau: M-am saturat sa ma duc de la Ana la Caiafa – adica nu se rezolva nimic, niciodata.
Intamplarea relatata de biblie: Iisus, dupa ce este tradat s-a dus la Ana, socrul arhiereului Caiafa si fruntas al Sinedriului. Purtat apoi de la unul la altul i se pun intrebari, la care Iisus raspunde simplu si demn. Pentru a nu fi implicati in pedeapsa lui Iisus, acestia il predau procurorului Pilat din Pont.

Citat celebru !

2008-05-24T17:49:00.001+03:00

Eminescu : "Eu este Dumnezeu , natiunea este lume . "

Stiati ca ?

2008-05-13T14:39:00.001+03:00

Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?
* Cea mai veche încercare dramaturgică cunoscută până astăzi scrisă în limba română este Occisio Gregorii in Moldavia Vodae tragice expressa (Uciderea lui Grigore Vodă în Moldova exprimată sub formă de tragedie). Piesa are ca personaj central pe Grigore al III-lea Ghica, domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti.
* Arborele de cauciuc numit ca-hu-chu (copacul plângător), era folosit, după spusele portughezilor din secolul al XV-lea, de către băştinaşi pentru confecţionarea de îmbrăcăminte impermeabilă.
Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?
* Soluţia Schwarzschild este o soluţie statică, sferic simetrică a ecuaţiilor Einstein, ce prezintă câmpul gravitaţional al unei găuri negre sau al unui corp (asteroid, planetă, stea, galaxie) fără rotaţie.
* Numele speciei camelopardalis derivă din cuvântul grecesc kamēlopardalis care descrie girafa ca având un gât lung ca o cămilă şi pete ca un leopard.
Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?
* „Noua Barcelona” este denumirea unui oraş spaniol care ar fi trebuit să fie construit în Banat pentru coloniştii spanioli, lângă Becicherecu Mare (azi Zrenjanin, Serbia). Construcţia oraşului a fost întreruptă din cauza războiul cu turcii şi a bolilor care au decimat primii colonişti spanioli ce fuseseră colonizaţi aici între 1735-1738.
* Nikola Tesla a descoperit curentul alternativ şi transmiterea energiei electrice fără fir.
* Braga este varianta românească a unei băuturi orientale care s-a răspândit în ţările cu influenţă otomană.
* Ziarul Zimbrulu şi Vulturulu a fost un ziar apărut în Moldova în secolul XIX. O copie a acestuia a ajuns să fie cel mai scump ziar din lume.
Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?Stiati ca ?

2008-05-05T15:11:00.001+03:00

Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie Stefan cel mare decebal istorie
Istoria romaniei romana istorieIstoria romaniei romana istorieIstoria romaniei romana istorieIstoria romaniei romana istorieIstoria romaniei romana istorieIstoria romaniei romana istorieIstoria romaniei romana istorieIstoria romaniei romana istorieIstoria romaniei romana istorieIstoria romaniei romana istorieIstoria romaniei romana istorieIstoria romaniei romana istorieIstoria romaniei romana istorieIstoria romaniei romana istorieIstoria romaniei romana istorieIstoria romaniei romana istorieIstoria romaniei romana istorie

Monarhia feudală la mijlocul secolului în Transilvania - Proiect Istoria Romaniei

2008-05-04T16:17:00.003+03:00

Monarhia feudală la mijlocul secolului în Transilvania. în Principatul Transilvaniei, politica de consolidare a autorităţii puterii centrale cunoaşte o puternică dezvoltare sub principii Gheorghe Râkoczi I (1630-1648) şi Gheorghe Râkoczi II (1648-1657). Cel dintâi a înfruntat cu succes atât încercarea nobililor din Principat de a anula rezultatele domniei anterioare cât şi tendinţele nobilimii catolice din Ungaria Superioară care năzuia să încorporeze Transilvania. Consolidarea domeniului princiar, sporit prin masive confiscări de pământ de la nobilii infideli, a oferit un reazem economic însemnat puterii centrale, permiţându-i să readucă la supunere stările. Domnia lui Gheorghe Râkoczi I s-a stabilizat după biruinţa câştigată la Salonta asupra turcilor (1636) care, neîncrezători în politica lui, au încercat să-1 înlocuiască de la conducerea ţării.

Urmărind direcţia antihabsburgică şi anticatolică a predecesorului său, Gheorghe Râkoczi I a reactivat intervenţia Transilvaniei în războiul de treizeci de ani. în urma alianţei încheiate la Alba Iulia cu Suedia şi Franţa (16 noiembrie 1643) el cucereşte, cu asentimentul Porţii, o mare parte a Ungariei Superioare. După operaţii militare cu succese alternative, Râkoczi încheie la Linz pacea cu Habsburgii (29 august 1645) care confirma apartenenţa la principat a celor şapte comitate din nord-vestul Transilvaniei.

Un indiciu însemnat al consolidării puterii princiare a fost preluarea fără dificultăţi a succesiunii de către fiul său. Aureolat de prestigiul câştigat în războiul de treizeci de ani şi de participarea Transilvaniei la pacea din Westfalia (1648) ca stat independent, Gheorghe Râkoczi II a făcut proiecte grandioase care aveau să se dovedească nerealiste. El s-a străduit să-şi subordoneze Ţara Românească şi Moldova, iar apoi a încercat să obţină, cu forţa armelor, coroana polonă. Eşecul expediţiei lui Râkoczi în Polonia (1657) şi intervenţiile otomanilor pentru a pune capăt acţiunilor sale care îi ameninţau interesele a declanşat criza domniei sale în Transilvania. Intervenţia militară otomană a readus ţara într-o mai strânsă dependenţă de Poartă şi a deschis calea reafirmării puterii nobiliare. încercarea lui Ioan Kemeny (1661) de a continua în colaborare cu Habsburgii politica anti-otomană a expus ţara unei intervenţii militare a puterii suzerane, care s-a încheiat cu desemnarea unui nou principe în persoana lui Mihai Apafi(1661-1690) prin reprezentanţii sultanului şi simulacrul unei alegeri die-tale în 14 septembrie 1661.

Principele impus de otomani a fost confirmat de partizanii monarhiei habsburgice care controlau o parte a principatului. în aceste circumstanţe Apafi se orientează spre consolidarea legăturilor cu Ţara Românească şi Moldova năzuind la închegarea unei confederaţii cu scopul de protejare a autonomiei ţării.

înclinat mai mult spre îndeletniciri intelectuale decât spre cele de guvernământ, Mihai Apafi lasă în seama reprezentanţilor facţiunilor nobiliare treburile publice. Autoritatea principelui se deteriorează, în condiţiile în care nobilimea se manifestă puternic în viaţa politică şi socială. Domeniile principatului decad sau sunt înstrăinate în avantajul nobilimii, puterea centrală pierzând astfel un important suport material al independenţei. Scena politică a ţării rămâne dominată de nobilime, de lupta facţiunilor nobiliare, aflate în permanente dispute pe tema autorităţii în stat. Aşa se explică, de altminteri, că la intrarea oştilor austriece în Transilvania, Habs-burgii negociază cu reprezentanţii nobilimii.

în viaţa politică internă dieta câştigă un rol precumpănitor, stările privilegiate reuşind să răstoarne raportul de forţe în favoarea lor în materie de iniţative politice. în condiţiile declinului a continuat să funcţioneze, cu precumpănirea calvinismului, sistemul constituţional al „naţiunilor" poli-tice şi religiilor „recepte". în acest cadru politic şi religios românii rămân în afara vieţii constituţionale, toleraţi şi nerecepţi sub aspect confesional.

Problema românească în secolul al XVII-lea se impune factorilor politici, intervine tot mai des în preocupările puterii, în dietă şi în politica religioasă a principatului. Ea se oglindeşte în legislaţia dietală, dovadă că nu a putut să fie ocolită de conducerea principatului atâta vreme cât românii reprezentau etnic şi confesional masa locuitorilor ţării. Principatul, înclinat spre prozelitism în spiritul unei politicii de anvergură cen-tral-sud-est-europeană, nu a putut s-o ignore. Dimpotrivă, prin seria de diplome privilegiate acordate bisericii ortodoxe o ţine mereu la suprafaţa deciziilor sale.

în cadrul acestor intenţii prozelite datorită însemnătăţii crescânde a românilor din Transilvania, în contextul raporturilor cu Ţara Românească şi Moldova, principii calvini în secolul XVII conferă Mitropoliei Ardealului, cu aceleaşi intenţii de a-i atrage la calvinism, o serie de diplome privilegiale. Solicitate de mitropoliţii români, diplomele continuă linia politică inaugurată de Mihai Viteazul, stipulând emanciparea din iobăgie a preoţimii. Principii, interesaţi în consolidarea calvinismului, prelungesc cu insistenţă prozelitismul în condiţiile în care Contrareforma se dovedea activă în spaţiul ortodoxiei. încercând calvinizarea comunităţilor româneşti prin introducerea de inovaţii sub aspect dogmatic şi prin subordonarea Mitropoliei Ardealului superintendentului calvin ei urmăresc fortificarea Reformei.

Condiţiile impuse ierarhilor români atestă o decisă orientare spre calvinizare prin inovaţii care alterau credinţa ortodoxă. Principii îşi asumă la mijlocul secolului politica de calvinizare prin diplomele de numire a ierarhilor. Ei sunt cei care decid în ultimă instanţă asupra persoanelor mitropoliţilor şi episcopilor, se pronunţă în legătură cu jurisdicţia teritorială a mitropoliei, ceea ce dovedeşte că acţiunea de calvinizare devenise o politică de stat.

Prin cărţile editate în limba română se difuzează în mediile româneşti calvinismul, astfel că Reforma cunoaşte un ascendent fără precedent. Condiţiile formulate de superintendenţi şi însuşite de principi — Conâitiones episcopi ecclesiarumque valachorum — au fost răspândite în comunităţile ortodoxe. Aceste condiţii metamorfozau ceremonialul ortodox şi în bună parte structura dogmatică a credinţei. Românii erau obligaţi să adopte Catehismul din 1640, să recunoască numai două taine şi să accepte dogma calvină — sola fides justificat —, predestinarea, să elimine cultul sfinţilor, icoanele etc. în esenţă ierarhul român devenea un vicar al superintendentului maghiar, limitat în deciziile sale, nemaiputând să numească şi să destituie protopopii.

în replică, ortodoxia extracarpatică, prin cărţile imprimate şi difuzate în Ardeal, de largă circulaţie, a contrabalansat acţiunea de calvinizare. Cartea mitropolitului Varlaam, Răspuns la Catehismul calvinesc se adresa „iubiţilor creştini şi cu noi de un neam români, pretutindeni tuturor ce se află în părţile Ardealului şi în alte părţi pretutindeni ce sunteţi cu noi într-o credinţă". îndreptat împotriva „eresiei cea rătăcită", Răspunsul afirma o dublă solidaritate ortodoxă şi etnică ce indica o evidentă evoluţie de la conştiinţa de sine confesională la conştiinţa etnică ce se îngemănează cu prima. Astfel, la mijlocul secolului, într-o vreme de maximă ofensivă calvină, se cristalizează un adevărat curent cultural-religios de sprijin al religiei ortodoxe din Ardeal.

Rezistenţa anticalvină a determinat însă o resurecţie teologică care a contribuit la definitivarea Măturisirii Ortodoxe a lui Petru Movilă care devine cartea normativă a ortodoxiei. în sprijinul apărării ortodoxiei de influenţa calvină s-a apelat la clerici formaţi în ambianţa Contrareformei, cazul lui Paisie Ligaridis, devenit predicatorul Curţii la Târgovişte.

Raporturile politice cu celelalte două ţări şi în mod special cu Ţara Românească determină, în unele momente, o atitudine conciliantă faţă de ortodoxia ardeleană şi, în ultimă analiză, perpetuarea legăturilor ierarhice dintre biserica ortodoxă şi Mitropolia Ţării Româneşti.

La mijlocul secolului, în timpul mitropolitului Simion Ştefan, după ce principele a impus condiţiile calvinizante, Mitropolia recâştigă jurisdicţia

asupra unor zone întinse, exceptând Bihorul, Maramureşul şi o serie de protopopiate din comitatele Hunedoarei şi Făgăraş, asupra cărora îşi va exercita o autoritate limitată după bunul plac al superintendentului calvin. Principele a intervenit şi în numirea unor protopopi pe care îi supune jurisdicţiei superintendentului maghiar.

Numirea lui Sava Brancovici în 1656 de către Gheorghe Rakoczi II a coincis cu lărgirea jurisdicţiei Mitropoliei asupra altor teritorii din Transilvania. Noului ierarh nu i se mai impun condiţii calvinizante, posibil din cauza împrejurărilor create de pregătirea campaniei în Polonia.

Activitatea lui Sava Brancovici s-a orientat spre obţinerea reconfirmării diplomelor care interesau statutul social al preoţilor români; această acţiune a fost dublată de măsurile adoptate de sinoadele convocate care au stabilit îndatoririle protopopilor, condiţiile de numire a preoţilor, potrivit pregătirii lor, alfabetizarea în incintele bisericilor şi oficierea slujbei în limba română.

în anii de sfârşit ai secolului, influenţa calvină continuă prin intervenţia directă a principelui care îi scuteşte pe preoţi de obligaţii faţă de fisc în speranţa convertirii. Apafi îl demite pe Sava Brancovici prin hotărârea sinodului, impunând urmaşilor condiţiile formulate la înscăunarea lui Si-mion Ştefan, asociind altele la numirea lui Varlaam. Metodele de calvi-nizare sunt aceleaşi cu cele concepute de Rakoczi al H-lea, care şi-a asumat autoritatea supremă în numirea mitropoliţilor şi totodată a protopopilor, acţiune care crează adevărate enclave calvine în eparhia ortodoxă.

Politica principatului faţă de biserica ortodoxă a fost însă determinată şi de afirmarea autorităţii Mitropoliei Ardealului, de acţiunile mitropoliţilor care solicită confirmări sau reconfirmări ale diplomelor privilegiale. Iniţiativele din vremea mitropolitului Sava Brancovici atestă o creştere a conştiinţei propriilor nevoi în societatea românească, un curs nou în raporturile cu puterea centrală, care face să funcţioneze sistemul privilegiilor. Prezenţa, ca invitat, a mitropolitului român la unele diete şi lărgirea autorităţii mitropoliei asupra unor întinse teritorii din Transilvania sunt dovezile concludente ale ascendentului instituţiei.

Raporturile puterii centrale cu mitropolia şi în general ridicarea prestigiului instituţiei ecleziastice româneşti, datorită consolidării ei interne, prin măsuri de organizare, se explică şi prin noua optică a Stărilor privilegiate. Ele abandonează ideea secolului precedent, de organizare a unei biserici româno-calvine, desfiinţată sub acţiunea Contrareformei la sfârşitul secolului al XVI-lea, în favoarea acceptării formulei unei mitropolii ortodoxe subordonată autorităţii principatului calvin sau în forma unor comunităţi calvine române sub jurisdicţia superintendentului. Principii au intuit pericolul pe care îl putea reprezenta, sub raport constituţional, o instituţie româno-calvină, susceptibilă de integrare în sistemul religiilor recepte. Ca atare,ei renunta la ideea episcopatului calvin,comunităţile româno-cal-vine intrând sub autoritatea superintendentului bisericii oficiale. In schimb s-a admis funcţionarea Mitropoliei Ardealului, fără să se abandoneze inovaţiile instituţionale şi dogmatice calvinizante, cu avantajul care decurgea din menţinerea Mitropoliei ortodoxe în limitele statutului de inferioritate al unei religii nerecepte, tolerate.în acest cadru funcţionarea diplomelor privilegiate şi a raporturilor ierarhice cu Ţara Românească, opera de organizare internă practicată de mitropoliţi şi conturarea unei elite ecleziastice, stimulează afirmarea iniţiativelor politice spre sfârşitul veacului al XVII-lea. Sava Brancovici se apropie de politica antiotomană a lui Şerban Cantacuzino, îndeplineşte misiuni politice în legătură cu organizarea unei alianţe antiotomane alături de Monarhia habsburgică şi Rusia. întrevăzând avantajele ce puteau decurge pentru români, sub aspectul vieţii constituţionale, din schimbarea suzeranităţii otomane cu cea austriacă, Sava Brancovici se distanţează de direcţiile politice promovate de principat.După asediul Vienei, Reconquista victorioasă şi Contrareforma vor întâlni în mediul ortodox o elită ecleziastică în măsură să negocieze un nou statut politic pentru români în cadrul catolicismului.

Epoca lui Matei Basarab şi Vasile Lupu - Proiect Istoria Romaniei

2008-05-04T16:14:00.002+03:00

Epoca lui Matei Basarab şi Vasile Lupu. în aceeaşi perioadă în care Transilvania se remarca în politica europeană, Ţara Românească îşi consolidează autonomia internă în timpul lui Matei Basarab (1632-1654). Accentuarea procesului de pătrundere a elementelor levantine din deceniul al treilea determină, în Ţara Românească, o amplă mişcare împotriva domnilor favorabili penetraţiei elementelor străine în structura feudală a ţării. Ea se îndreaptă implicit împotriva încercărilor Imperiului Otoman de a crea o bază socială pentru restaurarea propriei dominaţii.

Din mijlocul acestor frământări sociale care agită scena politică a vremii se afirmă personalitatea lui aga Matei din Brâncoveni, fiul unuia din boierii lui Mihai Viteazul. Conducător al boierimii protestatare, refugiată în Transilvania, el a încercat cu sprijinul lui Gheorghe Râkoczi I să înlăture o domnie care ameninţa să prejudicieze principiul monopolului puterii în stat a boierimii autohtone şi statutul autonom al ţării.

încălcările săvârşite de Leon Tomşa (1629-1632) erau primejdioase şi pentru Transilvania, în măsura în care ingerinţele Porţii, schimbând raportul de forţe în favoarea boierimii levantine, crea un dezechilibru în sistemul de alianţe devenit o necesitate încă din vremea lui Bethlen. Aşa se explică faptul că prin acordul lui Abaza Paşa din Silistra şi intervenţia lui Râkoczi la Poartă, dar mai cu seamă datorită aportului factorilor interni, care reafirmă programul politic stabilit în 1631, Matei Basarab ajunge să fie ales de Adunarea Stărilor domn împotriva încercărilor turcilor de a impune o nouă formulă domnească favorabilă grecilor. înlesnită de manifestările crizei otomane, domnia obţine confirmarea Porţii, având la Istanbul sprijinul ferm al boierimii autohtone.

Domnia lui Matei Basarab inaugurează o epocă de consolidare şi afirmare a monarhiei feudale, cu consensul Stărilor, interesate în aplicarea şi garantarea programului antilevantin. Politica internă a lui Matei Basarab a fost consecventă cu principiile exprimate de Stări, le consolidează rolul preponderent în stat, asociindu-le, prin desele convocări ale Marii Adunări, la hotărârile puterii centrale. Matei Basarab, cu acordul Stărilor, hotărăşte reluarea mănăstirilor închinate celor greceşti din exterior, dovadă evidentă a aplicării programului statornicit în 1631.

Monarhia feudală tinde şi reuşeşte să stingă conflictele din interiorul clasei feudale, practicând o politică de conciliere, în cadrele căreia şi-au găsit loc boierii autohtoni alături de cei străini împământeniţi. Domnia, interesată în concordia internă, din raţiuni dictate de politica externă realizează în linii mari o colaborare cu boierimea, urmărind cu consecvenţă liniile directoare ale programului acesteia. în acest sens, monarhia feudală a lui Matei Basarab a pus în aplicare şi prevederile care vizau raporturile boierime-ţărănime, astfel că a sprijinit tendinţele'boierimii de aservire a ţăranilor. Epoca lui Matei Basarab a fost marcată de agravarea servajului, de presiunea asupra ţărănimii libere şi de fiscalitatea excesivă. Prin aplicarea unui nou sistem de impunere, domnia a stabilit un domiciliu fiscal contribuabilului, ceea ce îngăduia o estimare mai precisă a posibilităţilor financiare.

Domnia a intervenit pentru a stimula industria extractivă şi pentru a readuce sub controlul statului salinele şi vămile aflate în mâna arendaşilor levantini. Domnul Ţării Româneşti exprimă idealul unei monarhii puternice, întemeiată pe colaborarea cu Stările privilegiate şi pe ideea sporirii resurselor materiale ale statului. Asociindu-şi numele dinastiei Basarabilor, Matei Basarab cristalizează, prin reînvierea trecutului istoric, un program al restaurării tradiţiilor medievale ale vechii boierimi, a cărui finalitate politică şi socială nu a scăpat autorilor scrisului istoric contemporan, deoarece domnia le întruchipa idealurile.

Politica internă a lui Matei Basarab a provocat în cele din urmă prin fiscalitatea apăsătoare şi prin extinderea masivă a servajului, mişcarea categoriilor militare împotriva tendinţelor de a le asimila cu ţărănimea dependentă. Sfârşitul domniei lui Matei Basarab coincide cu criza regimului de Stări, cu spargerea solidarităţii categoriilor privilegiate, care a dus la conflictul dintre boierimea mare şi slujitori. Pe fondul unor nemulţumiri sociale acumulate, unele categorii militare se răscoală

împreună cu treptele inferioare ale privilegiaţilor, slujitorii de ţară, împotriva domnului şi boierimii. în acest împrejurări, răscoala seimenilor, o categorie militară, care a cuprins şi Moldova, se transformă în 1655 într-o mişcare populară, înfrântă de ostile feudale din cele trei ţări. în acest context al mişcărilor sociale se evidenţiază şi semnele crizei monarhiei feudale.

în contextul dezacordului boierimii locale faţă de infiltraţia levantină în structura socială şi politică moldoveana se afirmă şi personalitatea lui Vasile Lupu (1634-1653), originar şi el din acel Levant în mişcare spre ţările române în secolul al XVII-lea. Om de aleasă cultură, în legătură cu ortodoxia răsăriteană, pătrunde în rândul boierimii de ţară, dovedind o remarcabilă abilitate politică. Se opune deopotrivă soluţiei aventuriste antiotomane încercată de unul din predecesorii săi, Gaşpar Graţiani (1619-1620) şi curentului levantin; el îşi încadrează acţiunea în coordonatele politice ale programului boieresc, aşezându-se în fruntea opoziţiei.

Numit de Poartă, având însă asentimentul boierilor, le exprimă la început, punctul de vedere, făcând loc în sfatul domnesc băştinaşilor, căutând să potolească spiritele agitate de nemulţumirea generală împotriva grecilor, lovind însă şi în boieri care nu erau agreaţi de păturile sociale de jos. Treptat, visurile sale imperiale de patronaj asupra Orientului ortodox şi planurile sale politice de dominaţie în spaţiul ţărilor române îl apropie tot mai mult de lumea greacă şi de interesele politice ale Porţii. Ascensiunea boierimii greceşti începe să fie evidentă, astfel că spre sfârşitul domniei în sfat erau 7 boieri greci şi numai 3 moldoveni.

Epoca lui Vasile Lupu se remarcă prin prosperitate economică datorită comerţului pe care boierimea îl face cu Polonia vecină valorificând producţia animalieră. într-o vreme în care Europa Centrală şi Occidentală erau răvăşite de războiul de treizeci de ani, boierimea moldoveana era atrasă de activităţi lucrative care au asigurat luxul Curţii domneşti potrivit aspiraţiilor imperiale ale domnului. în această ambianţă „Vasile Vodă domnia cu mare linişte şi pace fără grijă ţara de toate părţile, stau cu toţi de neguţătorii şi agonisite" scrie Miron Costin. Domnul instaurează un regim autoritar, în care funcţiile regimului de stări erau dacă nu anihilate, cel puţin estompate prin consultarea doar a sfatului dregătorilor. Ceea ce însă rămâne prevalent în domnia lui Vasile Lupu a fost caracterul ei cvasi-absolut care contrastează cu modelul polonez spre care evoluează simpatia boierimii. Domnul a reuşit să menţină echilibrul între boierimea partizană a politicii Porţii şi boierimea favorabilă apropierii de Polonia cu gândul la modelul regimului de stări din Republica nobiliară. Domnia lui Vasile Lupu învederează şi o tendinţă de legitimare a stăpânirii prin apelul la un „istorism" orientat spre simbolurile trecutului, cultivat în sprijinul potenţării autorităţii domneşti.

în politica internă, epoca lui Vasile Lupu s-a făcut remarcată printr-o fiscalitate excesivă, prin măsuri de consolidare a servajului, prin suprimarea anilor de prescriere. Domnul sprijină boierimea greacă ce se consolidează economic prin cumpărări de sate şi de prăvălii sau arendarea strângerii impozitelor. El împarte populaţia în unităţi fiscale, ceea ce a reprezentat o inovaţie la nivelul aparatului de stat interesat în garantarea perceperii impozitelor. în sprijinul aceleiaşi politici de consolidare a rolului statului se încadrează şi înlocuirea prin norme juridice scrise, cu suportul dreptului bizantin, a patriarhalismului boieresc. Vasile Lupu subordonează Biserica scopurilor statului, de întărire a structurii feudale, încercând să apere ortodoxia în general de asalturile calvinismului şi, în mod special, pe românii transilvăneni. El patronează o întâlnire dintre ierahii din Ţara Românească şi Moldova în care s-a pregătit Răspunsul la Catehismul calvinesc publicat în 1645. Anterior e numit un moldovean în scaunul mitropoliei Ardealului (1640). Sprijinirea ortodoxiei transilvănene s-a încadrat într-o politică de anvergură, desfăşurată de Vasile Lupu în Orientul ortodox, de patronaj asupra Patriarhiei constantinopolitane.

Politica externă preconizată de domnul Moldovei a fost dominată, sub impulsurile Porţii, de ostilitatea faţă de sistemul de alianţă dintre Ţara Românească şi Transilvania; el a urmărit să obţină domnia munteană pentru fiul său sau pentru el însuşi. Ostilitatea faţă de Ţara Românească exprimă şi interesele levantine în dezacord cu politica lui Matei Basarab. în esenţă, orientarea lui Vasile Lupu reflectă tendinţa sa de supremaţie asupra ţărilor române urmărită prin apelul la ajutorul Porţii, la alianţa cu Polonia sau la legătura fortuită cu cazacii zaporojeni. în ansamblu, politica externă a lui Vasile Lupu a fost neinspirată şi adeseori contradictorie. Moldova obţine totuşi un succes temporar în 1638 când încheie o alianţă cu Gheorghe Râkoczi I, încercând să izoleze Ţara Românească pentru a prejudicia funcţionarea alianţei acesteia cu Transilvania. Aceste tendinţe politice oglindeau interesele Porţii şi se sprijineau pe elementul grec, ceea ce le-a făcut neviabile. Nici alianţa cu Polonia nu s-a arătat mai sigură, iar apropierea de cazaci a avut darul să trezească suspiciuni. Domnul este înlocuit în 1653 cu Gheorghe Ştefan (1653-1658) prin colaborarea forţelor interne cu cele externe, transilvano-muntene. încercările sale de a reveni la domnie se năruie în urma campaniei neizbutite din Ţara Românească, astfel că, învins, este obligat să părăsească ţara.

Domnia lui Vasile Lupu a reprezentat însă un moment în evoluţia monarhiei feudale, prin ţelurile politice urmărite în spaţiul ţărilor române,unde a vizat propria lui supremaţie, întemeiată pe elementul grec. Succesele şi insuccesele sale au fost în raport cu concordanţele şi neconcordan-ţele pe care le-a stabilit cu factorii politici favorabili programului boierimii autohtone şi autonomiei ţărilor române. Cauzele prăbuşirii trebuie căutate în neaderenţa lui Vasile Lupu la sistemul de alianţe transilvano-muntean cu caracter defensiv, care a năzuit şi a reuşit să solidarizeze forţele interne în jurul unei politici de consolidare a libertăţii de mişcare a ţărilor române.