Treceți la conținutul principal

Preistoria - Istoria Romaniei (proiect) part.2

Epoca bronzului. îndoeuropenizarea.Tracii.
Spre mijlocul mileniului al IlI-lea î.d.Hr., după o eventuală „tranziţie" — greu de definit cultural şi de încadrat cronologic — se pot plasa începuturile epocii bronzului. De acum înainte dezvoltarea societăţii în spaţiul carpato-dunărean poate fi corelată mai bine cu evoluţia civilizaţiei din aria egeică şi cu evenimentele etno'istorice de maximă însemnătate (procesul de „indoeuropenizare" şi apariţia tracilor).
Dintre toate culturile născute în prima jumătate a mileniului al IlI-lea, cea mai vastă arie de difuzare aparţine culturii Coţofeni. Cronologic începuturile culturii Coţofeni sunt sincrone cu cultura Baden din vestul României. în ambele culturi apar morminte de incineraţie, iar într-o etapă recentă a culturii Coţofeni tumulii devin numeroşi. Acest „monument funerar" al noii epoci devine simbolul familiei patriarhale, al celor înmormântaţi în aceeaşi movilă.
Culturile Horodiştea (între Carpaţi şi Prut), Folteşti-Cernavodă II, Cernavodă III (în Dobrogea şi în Muntenia), cultura „amforelor sferice" (în jumătatea nordică a Moldovei), culturile Kostolac şi Vucedol (în vestul şi sud-vestul României) se înscriu în aceeaşi fază de tranziţie sau chiar de început a epocii bronzului (Vucedol). în general acestor culturi le este caracteristică înhumaţia, în necropole tumulare sau plane.
După 2500 î.d.Hr. apar semnele culturilor care vor reprezenta epoca propriu-zisă a bronzului, într-o evoluţie de aproape un mileniu şi jumătate.
în a doua jumătate a mileniului al IlI-lea se formează cultura Schneckenberg în zona sud-estică a Transilvaniei. Grupul cultural Jigodin, grupul tumular vest-transilvănean, recent definitul grup Copăceni şi grupul cultural Şoimuş completează complexul cultural al bronzului timpuriu intracarpatic. Mormintele de incineraţie devin mai numeroase, iar topoarele de tip Baniabic şi pandantivele spiralice în formă de ochelari sunt reprezentative pentru metalurgia cuprului.
în Basarabia, în a doua jumătate a mileniului al IlI-lea se constată o variantă („nistreană") a culturii înmormântărilor cu ocru. Ea este rezultatul amestecului de populaţii migratoare de stepă cu rămăşiţele populaţiilor purtătoare ale culturii Cucuteni-Tripolie. La începutul mileniului al II-lea pătrunde în interfluviul Nistru-Prut aşa-numita cultură a „catacombelor" (înhumaţie în poziţie chircită în „catacombă", de fapt o nişă laterală faţă de un puţ circular).
în schimb, Oltenia şi jumătatea vestică a Munteniei sunt dominate de cultura Glina, cu peste 130 de aşezări descoperite până în prezent.
în perioada timpurie a epocii bronzului se formează şi cultura Mon-teoru (aşezarea eponimă este Sărata-Monteoru, jud. Buzău), răspândită în regiunile subcarpatice de sud şi de est, ca şi în Moldova centrală. Stadiul de maturitate şi de maximă răspândire este atins în perioada mijlocie a epocii bronzului, iar în perioada finală a acestei epoci cultura Monteoru participă la formarea sintezei reprezentate de cultura Noua. Pe dealul „Ce-tăţuia" de la Monteoru s-a descoperit o interesantă instalaţie de cult (vase rituale cu ofrande, ramură de cerb, copite de cal etc.) Ritul dominant de înmormântare a fost înhumaţia cu schelete chircite sub ringuri de pietre.
O evoluţie îndelungată a cunoscut şi cultura Mureş (sau Periam—Pe-cica), răspândită pe cursul inferior al Mureşului, până la confluenţa cu Tisa. Staţiunile principale, de la Periam (jud. Timiş) şi Pecica (jud. Arad) au multe nivele de locuire, cu o grosime remarcabilă a depunerii (patru metri la Pecica).
Culturile „clasice" ale epocii bronzului în Transilvania sunt Otomani şi Wietenberg.
Prima este răspândită în nord-vestul României (aşezarea eponimă Otomani, jud. Bihor), cu prelungiri pe Someş şi Mureşul mijlociu. Aşezările sunt de tip teii; altele, în zone mlăştinoase, de tip „insulă". Ceramica este remarcabilă, mai ales vasele decorate cu caneluri, arcuri largi reliefate şi motive spiralice.
Cultura Wietenberg (aşezarea eponimă la „Dealul Turcului" — fost Wietenberg, lângă Sighişoara) are aria de răspândire mult mai largă ocupând, practic, toată Transilvania. Sunt cunoscute peste 500 de puncte cu descoperiri aparţinând acestei culturi (din toate fazele). Câteva aşezări erau fortificate cu val şi şanţ, mai rar cu zid din pietre. Ceramica are forme variate şi bogat ornamentate, caracteristice fiind motivele spiralice şi meandrice.
Epoca bronzului mijlociu e dominată în Basarabia de purtătorii culturii „ceramice cu brâie în relief. Venind de dincolo de Nipru, aceştia au asimilat populaţiile culturii „mormintelor cu ocru".
în Banat, perioada mijlocie a epocii bronzului e reprezentată de cultura Vatina. în Oltenia şi Muntenia, tipice pentru aceeaşi perioadă (cea 1700-1200 î.d.Hr.) şi „moştenitoare" ale arealului culturii Glina sunt culturile Verbicioara, respectiv Tei. Fazele târzii ale acestor culturi sunt marcate de mişcările continentale preliminare marilor migraţii egeice; triburile culturii Verbicioara au fost nevoite să suporte penetraţia triburilor culturii Gârla Mare. Aceasta din urmă este o cultură specifică luncii Dunării, uşor recognoscibilă prin ceramica bogat ornamentată şi în special prin binecunoscutele statuete feminine. Inventarele funerare ale mormintelor plane de incineraţie sunt adesea deosebit de bogate.
Unele culturi specifice etapei finale a epocii bronzului se manifestă pe arii limitate: Cruceni în vestul Banatului, Suciu de Sud în nord-vestul extrem al României.
In schimb, cultura Noua (după numele unei suburbii a Braşovului) are o mare extindere în Transilvania, Moldova, jumătatea nordică a Basarabiei şi nord-estul Munteniei. Acestei culturi îi sunt specifice aşezările cu locuinţe mari, cu vetre şi cuptoare. în cimitire predomină înhumaţia în gropi simple. Se consideră că fermentul culturii Noua a fost de origine orientală — pătrunderea unor populaţii nord-pontice, care fuzionează în Moldova cu elementele locale ale sfârşitului bronzului mijlociu. Se produce astfel restructurarea ariilor culturale: în locul fărâmiţării teritoriale din bronzul mijociu apare un mare complex cultural, Sabatinovka-Noua-Coşlogeni. Ariei sale îi aparţine şi jumătatea sudică a Basarabiei (unde sunt aşezări şi tumuli aparţinând culturii Sabatinovka), sud-estul Munteniei şi Dobrogea (cultura Coşlogeni). Treptat, ariile sudică şi vestică ale culturii Noua vor fi supuse procesului de hallstattizare.
La mijlocul veacului al Xll-lea se consideră că epoca bronzului pe teritoriul României se încheie, ceea ce corespunde, cronologic, cu sfârşitul civilizaţiei miceniene în urma migraţiei dorice.
în pofida unor transformări profunde, produse uneori prin migraţii şi cuceriri, epoca bronzului a însemnat o perioadă de stabilitate şi de echilibru economic între agricultură şi creşterea animalelor.
Comunităţile epocii bronzului de pe teritoriul României au suferit influenţe dinspre stepele nord-pontice şi dinspre Europa Centrală; consecinţe încă mai importante în dezvoltarea materială şi spirituală au avut relaţiile cu spaţiul egeo-anatolian. Din această lume sudică vin obiecte care vor fi imitate de meşteşugarii locali: săbiile lungi de bronz, de tip micenian sunt importuri meridionale sau piese confecţionate chiar în zona intracarpatică. Decorul spiralo-meandric atât de frecvent pe vasele de lut, pe obiecte diverse din metal şi din os, are aceeaşi sorginte sudică.
Se consideră că în a doua jumătate a mileniului III se produc mutaţii însemnate în domeniul metalurgiei. Mai întâi se constată o reducere a producţiei, cauzată poate de epuizarea unor surse de minerale, mişcări de populaţii etc. Totuşi, acum apar primele obiecte de bronz.
în mileniul al II-lea metalurgia bronzului progresează continuu. Transilvania, bogată în minerale, devine în cursul bronzului mijlociu şi târziu unul din marile centre europene ale metalurgiei bronzului. Puţine piese de bronz sau de aur au fost descoperite izolat, în aşezări ori în necropole. Marea majoritate constituie depozite; în consecinţă, atribuirea acestora diferitelor culturi ale epocii se face în funcţie de locul de descoperire.
Spre sfârşitul epocii bronzului şi la începutul mileniului I se constată o creştere spectaculoasă a depozitelor. Patru cincimi din totalul pieselor depozitelor de bronzuri datează din sec. XI-X. Depunerea obiectelor în pământ poate fi explicată ca ascundere în momente de nesiguranţă dar, după cum par să creadă tot mai mulţi cercetători, poate să aibă caracter de cult. Ar fi vorba, deci, de ofrande, mai ales în cazurile depunerii în eră' păturile unor stânci, lângă izvoare sau chiar în albia râurilor. Depozitele uriaşe, databile în veacul al Xll-lea î.d.Hr., cuprinzând sute sau mii de obiecte de bronz (unelte, arme, podoabe, piese de harnaşament) şi „turte" de bronz brut sunt considerate „depozite de turnătorie" sau, eventual, depozite de templu. Cele mai cunoscute din această categorie se află pe Mureşul mijlociu, într-o zonă bogată în sare: Uioara de Sus, Aiud, Şpălnaca (toate trei în jud. Alba). Exportul sării spre centrul Europei aducea în schimb materia primă care lipsea în Transilvania: cositorul, necesar obţinerii aliajului de bronz. Depozitul de la Uioara de Sus, cu 5 812 piese, cântărind 1 100 kg, este al doilea ca mărime din Europa.
Numeroasele arme din depozite sugerează caracterul războinic al epocii în general, şi al unor triburi, probabil, în special. Apar arme de paradă cu funcţie de distincţie socială: topoare de bronz bogat ornamentate, topoarele de aur de la Ţufalău (jud. Covasna), topoarele de argint, spada de aur şi 12 pumnale de aur la Perşinari (jud. Dâmboviţa). Acestea, ca şi sceptrele din piatră ori metal, sunt însemnele puterii şefilor militari din fruntea triburilor. In fortificaţiile de la Monteoru ori Otomani şefii triburilor rezidau — mutatis mutandis — ca nişte suverani micenieni cu care erau contemporani.
Schimbarea ritului funerar, respectiv apariţia ritului incineraţiei în faza timpurie a epocii bronzului, generalizat apoi în unele culturi, reflectă modificări în viaţa spirituală, o nouă escatologie în orice caz. Vechile concepte chtoniene ilustrate în neolitic de cultul fertilităţii şi fecundităţii, fac loc acum conceptelor uraniene. Cultul Soarelui pare să devină predominant: statuetele feminine, atât de frecvente în neolitic, ilustrative pentru ideea Zeiţei Mame, creatoare în Univers, sunt în epoca bronzului foarte rare; în schimb, abundă motivele decorative solare pe ceramică sau metal (cercuri, cercuri cu raze, roţi, cruci încârligate, spirale). Celebra vatră-altar din aşezarea de la Wietenberg, cu decor spiralic, este reprezentativă deopotrivă pentru piesele de cult, ca şi pentru arta epocii.
Sanctuarului pomenit, de la Sărata Monteoru, i se adaugă altul, încă mai interesant: la Sălacea (jud. Bihor), în aria culturii Otomani, s-a descoperit un sanctuar de tip megaron, de peste 40 m2, cu două încăperi; încăperea principală adăpostea trei altare. Pereţii exteriori erau acoperiţi cu frize din lut, decorate cu spirale în relief. Asemenea sanctuare tribale sunt edificatoare pentru nivelul de civilizaţie atins în epocă.
Simbolismul solar determină una din caracteristicile artei epocii bronzului: dispunerea radială a decorului pe obiecte cu simetrie centrală, fie acestea vase de lut ori obiecte de metal.
Miniaturile din lut reprezentând care cu patru roţi, decorate cu motive solare şi combinate uneori cu protome de păsări sunt probabil ofrande, imagini ale vehiculului Soarelui.
Plastica animalieră măruntă este puţin răspândită (cultura Gârla Mare). Plastica antropomorfă este bogată doar în aceeaşi arie a culturii Gârla Mare, prin celebrele figuri feminine de lut descoperite în morminte. îmbrăcate în rochii în formă de clopot, motivele incizate şi încrustate de pe aceste statuete reprezintă elemente de port şi podoabe. Forma statuetelor este de inspiraţie egeeană.
Plastica de mari dimensiuni înregistrează exemplare puţine dar deosebit de interesante, din categoria statuilor-menhir. La Hamangia (jud. Constanţa), Ciobruciu (raionul Slobozia, Basarabia) sau la Baia de Criş (jud. Hunedoara) aceste dale de piatră redau într-un relief foarte plat elemente anatomice sau de port. înfipte probabil în tumuli, semn de mormânt sau imagine a unui şef îngropat sub movilă, apartenenţa lor cronologică nu este pe deplin lămurită. Statuile-menhir de la Hamangia şi Ciobruciu par a indica prezenţa triburilor pătrunse dinspre stepele nord-pontice.
Se consideră că triburile creatoare ale culturilor epocii bronzului pe teritoriul României (cel puţin spre sfârşitul acesteia) aparţin grupului indoeuropean al tracilor. Tracii sud-dunăreni „intră în istorie" o dată cu epopeile homerice. în schimb, informaţiile despre tracii nord-dunăreni sunt mai târzii (sec. VI î.d.Hr.). în aceste condiţii, orice corelaţii mai detaliate între datele arheologice şi etnicitatea triburilor din epoca bronzului sunt riscante. Despărţirea tracilor („proto-tracilor") în daco-geţi nord-danubieni şi traci sud-dunăreni se va întâmpla abia în epoca fierului.
Pentru sfârşitul epocii bronzului şi începuturile Hallstattului aspectele arheologice nu aruncă suficientă lumină asupra acestui proces. După unii cercetători, în zona carpato-ponto-danubiană grupul tracic nord-danubian ar fi reprezentat acum de culturile cu ceramică decorată cu caneluri, în timp ce prezenţa grupului tracic meridional ar fi indicată de ceramica imprimată.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Stabilirea necesarului de personal + organigramă

Stabilirea necesarului de personal - Hotel Bell ***   1. Scurta descriere a Hotelului Bell  Hotelul Bell *** este situat pe marginea lacului din Poiana Brasov. In prezent hotelul dispune de treizeci de camere din care: • 7 camere single (60mp) • 20 camere duble (100mp) (12 camere cu pat matrimonial) • 3 apartamente (120 mp)  Toate camerele sunt dotate cu băi proprii, tv, internet wi-fi, aer condiţionat şi minibar. Hotelul mai dispune şi de o sală de conferinţe cu o capacitate de 70 de locuri. Restaurantul hotelului dispune de o capacitate de 100 de locuri şi oferă posibilităţi de amenajare pentru servirea mesei, pentru spectacole şi alte evenimente festive.  2. Stabilirea necesarului de personal  Hotelul Bell este condus de un manager general care are în subordinea sa 4 departamente:  • Departamentul economic – se ocupă de partea economico-finaciara a hotelului şi a restaurantului.  • Departamentul cazare- se ocupă cu administrarea hotelului (recepţie, c

Perioada interbelica(literatura romana) - studiu de caz clasa a XI -a .

Perioada interbelica (literatura romana) - studiu de caz clasa a XI -a . Studiu de caz - Perioada interbelica Perioada interbelica a avut un rol important pentru literatura deoarece a contribuit la dezvoltarea, si in acelasi timp la modernizarea ei. In aceasta perioada au aparut numeroase reviste si tendinte in evolutia literaturii : Perioada dintre cele doua razboaie mondiale cuprinde anii 1918-1944. Aceasta se caracterizeaza pe plan european prin infrangerea Germaniei, prabusirea imperiului Austro-Ungar si revolutia din Rusia. Pe plan national se realizeaza unitatea nationala si integrarea in ritmul european de modernizare. In literatura tendintelor umaniste democratice care domina in epoca li se opun forme de ideologie rasista: Fasciste, reactionare. De aceea viata literara cunoaste conflicte si polemici violente. In acest contest se impun personalitati ca Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mateiu Caragiale, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, ion

Metode didactice utlizate în procesul de evaluare. Studiu de caz – Utilizarea metodei portofoliului

Metode didactice utlizate în procesul de evaluare. Studiu de caz – Utilizarea metodei portofoliului Rezumat Evaluarea alături de predare şi învăţare reprezintă o componenta esenţială a procesului de învăţământ deoarece furnizează informaţii despre calitatea şi funcţionalitatea acestuia. Conceptul de evaluare a evoluat de-a lungul timpului. La început se punea semnul egal între evaluare şi măsurare, apoi pedagogia prin obiective considera că evaluarea presupune stabilirea congruenţelor dintre rezultatele scolare ale elevilor şi obiectivele operationale prestabilite. În prezent, evaluarea presupune formularea de judecăţi de valoare despre procesul şi produsul învăţării de către elev. Metodele de evaluare indică calea prin care profesorul evaluează performanţele elevilor, identifică punctele tari şi slabe ale procesului didactic. Din punct de vedere istoric, metodele pot fi clasificate în metode tradiţionale (evaluarea orală, evaluarea scrisă şi evaluarea practică) şi m