Epoca hallstattiană. Autohtoni şi alogeni la sfârşitul preistoriei. Cele şapte secole (cea. 1150-450 î.d.Hr.) ale primei epoci a fierului (Hallstatt) reprezintă etapa de cristalizare a identităţii triburilor nord-da-nubiene.
In momentul în care metalurgia bronzului atingea apogeul, îşi fac apariţia primele piese din fier, care dau numele epocii, fără ca datarea lor să întrunească unanimitatea părerilor specialiştilor. într-un tumul de la Lăpuş (jud. Maramureş) s-a descoperit un celt din fier datat în sec. XIII î.d.Hr. (ceea ce ar însemna că este una din cele mai vechi piese din fier din Europa), datare prea timpurie după unii cercetători. Oricum, începutul Hall-stattului (Ha A), adică sec. XII-XI Î.d.Hr. trebuie considerat, mai curând, ca o fază de tranziţie spre epoca fierului.
în peste 40 de puncte de pe teritoriul României s-au descoperit obiecte de fier care datează din Hallstattul timpuriu (Ha A-B, cea 1150-800/750 î.d.Hr.). Prin urmare, aceste prime obiecte din fier sunt contemporane cu unele piese din fier din regiunile mediteraneene şi din Italia. O transmitere a tehnologiei fierului spre ţinuturile carpato-danu-biene dinspre Grecia sau coastele Asiei Mici poate fi luată în considerare pentru veacul al XH-lea, proces urmat curând de o „autohtonizare" a metalurgiei fierului.
în secolele XII-XI Î.d.Hr., pe lângă cultura Noua, care continuă din epoca bronzului, în aria intracarpatică e prezentă cultura Găva, pătrunsă dinspre nord-vest, reprezentativă pentru ceramica ornamentată cu caneluri. Ceva mai târziu, în sud-estul Transilvaniei s-a format aspectul regional Reci, care ajunge până la Cernăuţi. Sub numele de grupul Mediaş e cunoscut un alt aspect regional răspândit în Transilvania, Moldova şi Basarabia.
Complexului tracic „meridional" caracterizat prin ceramica imprimată îi aparţin culturile Insula Banului (de-a lungul Dunării), Babadag (în Dobrogea), Brad-Cozia (în Moldova) şi Saharna-Solonceni (în Basarabia).
Aceste culturi, în vigoare pe parcursul Hallstattului timpuriu, se subsumează toate unor trăsături unitare în liniile lor generale, de viaţă materială şi spirituală. Economia triburilor are caracter mixt (agricultură şi păstorit). Metalurgia bronzului atinge perfecţiunea tehnică şi un nivel cantitativ remarcabil. După 1200 produselor din bronz li se adaugă grupul vaselor: situle, cazane etc. Metalurgia aurului nu e mai puţin reprezentativă. Tezaurul de obiecte de podoabă din aur de la Hinova (jud. Mehedinţi), cântărind aproape 5 kg, era alcătuit dintr-o diademă, 14 brăţări, sute de mărgele şi piese de colier etc. Analizele au indicat provenienţa aurului din perimetrul minier Brad (jud. Hunedoara).
Apar aşezări întărite, cu valuri de pământ şi bârne, de dimensiuni apreciabile: cetatea de la Sântana (jud. Arad) are diametrul de aproape 1 km. Asemenea aşezări se cunosc şi în epoca ulterioară, unele atingând importanţa maximă în etapa mijlocie (Ha C, sec. VIII-VII î.d.Hr.). Sistemele de fortificaţie se amplifică, denotând o creştere demografică substanţială şi puterea centrelor tribale de la Teleac (jud. Alba) — cu începuturile în sec. X —, Babadag şi Beidaud (jud. Tulcea), Mediaş, Ciceu-Corabia (jud. Bistriţa-Năsăud), Şeica-Mică (jud. Sibiu); unele din ele ocupă o suprafaţă de până la 35 ha.
Etapei mijlocii a Hallstattului îi este caracteristică cultura Basarabi, răspândită în Banat, Câmpia Română, sudul Moldovei, centrul şi nordul Basarabiei şi în bazinul Mureşului. La nord de Mureş, mai ales în zonele unde existau mari aşezări anterioare (de pildă la Teleac), cultura Basarabi a pătruns mai puţin.
Depozitele de bronzuri, mai reduse cantitativ în această etapă, ajung să cuprindă şi piese de fier (Alba-Iulia-Partoş, Vinţu de Jos — jud. Alba, Bâlvăneşti — jud. Mehedinţi).
La începutul Hallstattului târziu (Ha D) evoluţia unor aşezări fortificate a fost întreruptă relativ brusc, datorită pătrunderii în Transilvania a grupului scito-iranic. în alte zone apar abia acum fortificaţii impunătoare, precum cetatea de la Stânceşti (jud. Botoşani), de 22 ha.
în ansamblu, cultura hallstattiană târzie dezvoltă formele tradiţionale, adoptând unele elemente noi, mai cu seamă sub influenţa sciţilor.
Mari necropole tumulare de incineraţie s-au descoperit la Bârseşti (jud. Vrancea) şi Ferigile (jud. Vâlcea), conturându-se un complex cultural cu o accentuată orientare, începând cu sec. V î.d.Hr. spre zona Dunării de Jos, unde pătrundeau influenţe meridionale dinspre regatele Macedoniei, Traciei etc.
Spiritualitatea hallstattiană continuă, pe de o parte, trăsăturile esenţiale dobândite pe parcursul epocii bronzului; pe de altă parte, aspecte noi, mai uşor sesizabile în domeniul artelor decât în acela al credinţelor, îşi fac apariţia treptat. Nu avem nici un motiv să ne îndoim de perpetuarea cultului solar, cel puţin în Hallstattul timpuriu şi mijlociu, câtă vreme arheologia furnizează cele mai interesante mărturii materiale ale credinţelor uraniene. în zona Orăştiei (jud. Hunedoara) s-a descoperit un car votiv de bronz, purtând un cazan semisferic ornamentat cu câte şase protome de lebede pe fiecare parte. Mai recent s-a găsit şi într-un tumul de la Bujoru (jud. Teleorman) un car miniatural votiv de bronz, care poartă un vas ovoidal ornamentat cu capete de păsări acvatice (datare: Hallstattul mijlociu). Carele „solare" din lut, din epoca bronzului îşi găsesc în asemenea descoperiri nişte excepţionale „sfârşituri" de serie. Dispariţia, după sec. VIII î.d.Hr. a depozitelor de bronzuri a fost explicată de unii cercetători prin schimbări în domeniul spiritual, în urma cărora se renunţă la depunerea ofrandelor de această natură. De asemenea, noutăţile din domeniul spiritual ar putea explica rărirea necropolelor, începând cu sec. XII î.d.Hr. (ele se păstrează mai ales în zonele cu influenţe alogene), adică o schimbare de comportament faţă de ritul funerar.
Prima epocă a fierului nu se evidenţiază — în comparaţie cu neoliticul ori cu epoca bronzului — prin lucrări de mare valoare estetică. Ceramica fazei hallstattiene timpurii va fi decorată cu spirale, elemente geometrice, ghirlande imprimate şi caneluri. Plastica măruntă în lut nu e prea abundentă. La Lechinţa (jud. Mureş), o „turmă", constând din diferite animale, e modelată într-un stil naturalist. Cel mai important „eveniment" artistic este pătrunderea, o dată cu sciţii, a stilului zoomorf („arta animalieră"), cu bune analogii nord-pontice. Mai multe piese din metal sunt decorate cu un repertoriu specific: cerb, căprioară, iepure, cai şi protome de cai, feline, vultur. Adesea animalele sunt surprinse în mişcare sau în poziţii contorsionate. Această artă dispare în Transilvania în cursul secolului V î.d.Hr., o dată cu contopirea sciţilor cu masa autohtonilor. în schimb, stilul animalier în teritoriile din afara arcului carpatic va fi mai bine reprezentat la sfârşitul sec. V şi, mai ales, în sec. IV î.d.Hr., contribuind la apariţia artei traco-getice extracarpatice şi pontice.
Dacă autohtonii carpato-danubieni sunt tracii nordici, aflaţi în plin proces de individualizare şi constituire a triburilor daco-getice cu identitate proprie, prezenţa unor grupuri intrusive aparţinând altor populaţii conferă primei vârste a epocii fierului câteva aspecte particulare. Pentru prima dată în istoria acestui spaţiu se pot face atribuiri etnice mai limpezi.
Probabil că o pătrundere cimmeriană efectivă dinspre aria nord-pon-tică ocupată de cimmerieni înaintea sciţilor, nu s-a petrecut. Obiectele de provenienţă cimmeriană sunt puţine; nici un mormânt nu poate fi atribuit cu certitudine cimmerienilor.
O expansiune a grupului indoeuropean al illirilor s-a produs în sud-vestul României, ilustrativă fiind în primul rând necropola tumulară (cu morminte de înhumaţie) din Hallstattul mijlociu şi târziu de la Balta Verde (jud. Mehedinţi). Revenirea, în această zonă, prin sec. VI-V Î.d.Hr., la ritul incineraţiei, pare a dovedi tracizarea enclavei illirice.
Mai importantă este prezenţa în Transilvania, în bazinul mijlociu al Mureşului, a sciţilor agatârşi. Ei erau localizaţi de Herodot (IV, 48) pe râul Maris (Mureş), ceea ce se confirmă arheologic în vreo sută de puncte. Grupul infiltrat în Transilvania pe la începutul sec. VI se înfăţişa ca o entitate omogenă, cultura sa materială şi spirituală (rit şi ritual funerar, arta animalieră) găsindu-şi analogiile în lumea scitică arhaică nord-pontică. Penetraţia acestei populaţii războinice s-a făcut violent, fapt ilustrat de încetarea funcţionării aşezărilor întărite, pe la sfârşitul Hallstattului mijlociu şi începutul Hallstattului târziu, Ia Teleac, Şona (jud. Alba), Şeica Mică etc. Ritul înhumaţiei diferenţiază net grupul scitic de autohtonii care practicau incineraţia.
Deşi apariţia sciţilor a constituit, mai ales la început, un şoc, dislocări prea mari de populaţii nu s-au produs, nici distrugerea culturii autohtone. Aşa se explică asimilarea, după mijlocul secolului al V-lea Ld.Hr., a grupului scitic din Transilvania, care dispare ca entitate etno-culturală. Vestigii scitice ulterioare mijlocului sec. V î.d.Hr. nu se cunosc decât în exteriorul arcului carpatic. în câmpia Munteniei, ca şi în Dobrogea, ele aparţin unei enclave târzii pătrunse în mediul geto-dac autohton, evenimente care ilustrează deja istoria epocii Latene.
In momentul în care metalurgia bronzului atingea apogeul, îşi fac apariţia primele piese din fier, care dau numele epocii, fără ca datarea lor să întrunească unanimitatea părerilor specialiştilor. într-un tumul de la Lăpuş (jud. Maramureş) s-a descoperit un celt din fier datat în sec. XIII î.d.Hr. (ceea ce ar însemna că este una din cele mai vechi piese din fier din Europa), datare prea timpurie după unii cercetători. Oricum, începutul Hall-stattului (Ha A), adică sec. XII-XI Î.d.Hr. trebuie considerat, mai curând, ca o fază de tranziţie spre epoca fierului.
în peste 40 de puncte de pe teritoriul României s-au descoperit obiecte de fier care datează din Hallstattul timpuriu (Ha A-B, cea 1150-800/750 î.d.Hr.). Prin urmare, aceste prime obiecte din fier sunt contemporane cu unele piese din fier din regiunile mediteraneene şi din Italia. O transmitere a tehnologiei fierului spre ţinuturile carpato-danu-biene dinspre Grecia sau coastele Asiei Mici poate fi luată în considerare pentru veacul al XH-lea, proces urmat curând de o „autohtonizare" a metalurgiei fierului.
în secolele XII-XI Î.d.Hr., pe lângă cultura Noua, care continuă din epoca bronzului, în aria intracarpatică e prezentă cultura Găva, pătrunsă dinspre nord-vest, reprezentativă pentru ceramica ornamentată cu caneluri. Ceva mai târziu, în sud-estul Transilvaniei s-a format aspectul regional Reci, care ajunge până la Cernăuţi. Sub numele de grupul Mediaş e cunoscut un alt aspect regional răspândit în Transilvania, Moldova şi Basarabia.
Complexului tracic „meridional" caracterizat prin ceramica imprimată îi aparţin culturile Insula Banului (de-a lungul Dunării), Babadag (în Dobrogea), Brad-Cozia (în Moldova) şi Saharna-Solonceni (în Basarabia).
Aceste culturi, în vigoare pe parcursul Hallstattului timpuriu, se subsumează toate unor trăsături unitare în liniile lor generale, de viaţă materială şi spirituală. Economia triburilor are caracter mixt (agricultură şi păstorit). Metalurgia bronzului atinge perfecţiunea tehnică şi un nivel cantitativ remarcabil. După 1200 produselor din bronz li se adaugă grupul vaselor: situle, cazane etc. Metalurgia aurului nu e mai puţin reprezentativă. Tezaurul de obiecte de podoabă din aur de la Hinova (jud. Mehedinţi), cântărind aproape 5 kg, era alcătuit dintr-o diademă, 14 brăţări, sute de mărgele şi piese de colier etc. Analizele au indicat provenienţa aurului din perimetrul minier Brad (jud. Hunedoara).
Apar aşezări întărite, cu valuri de pământ şi bârne, de dimensiuni apreciabile: cetatea de la Sântana (jud. Arad) are diametrul de aproape 1 km. Asemenea aşezări se cunosc şi în epoca ulterioară, unele atingând importanţa maximă în etapa mijlocie (Ha C, sec. VIII-VII î.d.Hr.). Sistemele de fortificaţie se amplifică, denotând o creştere demografică substanţială şi puterea centrelor tribale de la Teleac (jud. Alba) — cu începuturile în sec. X —, Babadag şi Beidaud (jud. Tulcea), Mediaş, Ciceu-Corabia (jud. Bistriţa-Năsăud), Şeica-Mică (jud. Sibiu); unele din ele ocupă o suprafaţă de până la 35 ha.
Etapei mijlocii a Hallstattului îi este caracteristică cultura Basarabi, răspândită în Banat, Câmpia Română, sudul Moldovei, centrul şi nordul Basarabiei şi în bazinul Mureşului. La nord de Mureş, mai ales în zonele unde existau mari aşezări anterioare (de pildă la Teleac), cultura Basarabi a pătruns mai puţin.
Depozitele de bronzuri, mai reduse cantitativ în această etapă, ajung să cuprindă şi piese de fier (Alba-Iulia-Partoş, Vinţu de Jos — jud. Alba, Bâlvăneşti — jud. Mehedinţi).
La începutul Hallstattului târziu (Ha D) evoluţia unor aşezări fortificate a fost întreruptă relativ brusc, datorită pătrunderii în Transilvania a grupului scito-iranic. în alte zone apar abia acum fortificaţii impunătoare, precum cetatea de la Stânceşti (jud. Botoşani), de 22 ha.
în ansamblu, cultura hallstattiană târzie dezvoltă formele tradiţionale, adoptând unele elemente noi, mai cu seamă sub influenţa sciţilor.
Mari necropole tumulare de incineraţie s-au descoperit la Bârseşti (jud. Vrancea) şi Ferigile (jud. Vâlcea), conturându-se un complex cultural cu o accentuată orientare, începând cu sec. V î.d.Hr. spre zona Dunării de Jos, unde pătrundeau influenţe meridionale dinspre regatele Macedoniei, Traciei etc.
Spiritualitatea hallstattiană continuă, pe de o parte, trăsăturile esenţiale dobândite pe parcursul epocii bronzului; pe de altă parte, aspecte noi, mai uşor sesizabile în domeniul artelor decât în acela al credinţelor, îşi fac apariţia treptat. Nu avem nici un motiv să ne îndoim de perpetuarea cultului solar, cel puţin în Hallstattul timpuriu şi mijlociu, câtă vreme arheologia furnizează cele mai interesante mărturii materiale ale credinţelor uraniene. în zona Orăştiei (jud. Hunedoara) s-a descoperit un car votiv de bronz, purtând un cazan semisferic ornamentat cu câte şase protome de lebede pe fiecare parte. Mai recent s-a găsit şi într-un tumul de la Bujoru (jud. Teleorman) un car miniatural votiv de bronz, care poartă un vas ovoidal ornamentat cu capete de păsări acvatice (datare: Hallstattul mijlociu). Carele „solare" din lut, din epoca bronzului îşi găsesc în asemenea descoperiri nişte excepţionale „sfârşituri" de serie. Dispariţia, după sec. VIII î.d.Hr. a depozitelor de bronzuri a fost explicată de unii cercetători prin schimbări în domeniul spiritual, în urma cărora se renunţă la depunerea ofrandelor de această natură. De asemenea, noutăţile din domeniul spiritual ar putea explica rărirea necropolelor, începând cu sec. XII î.d.Hr. (ele se păstrează mai ales în zonele cu influenţe alogene), adică o schimbare de comportament faţă de ritul funerar.
Prima epocă a fierului nu se evidenţiază — în comparaţie cu neoliticul ori cu epoca bronzului — prin lucrări de mare valoare estetică. Ceramica fazei hallstattiene timpurii va fi decorată cu spirale, elemente geometrice, ghirlande imprimate şi caneluri. Plastica măruntă în lut nu e prea abundentă. La Lechinţa (jud. Mureş), o „turmă", constând din diferite animale, e modelată într-un stil naturalist. Cel mai important „eveniment" artistic este pătrunderea, o dată cu sciţii, a stilului zoomorf („arta animalieră"), cu bune analogii nord-pontice. Mai multe piese din metal sunt decorate cu un repertoriu specific: cerb, căprioară, iepure, cai şi protome de cai, feline, vultur. Adesea animalele sunt surprinse în mişcare sau în poziţii contorsionate. Această artă dispare în Transilvania în cursul secolului V î.d.Hr., o dată cu contopirea sciţilor cu masa autohtonilor. în schimb, stilul animalier în teritoriile din afara arcului carpatic va fi mai bine reprezentat la sfârşitul sec. V şi, mai ales, în sec. IV î.d.Hr., contribuind la apariţia artei traco-getice extracarpatice şi pontice.
Dacă autohtonii carpato-danubieni sunt tracii nordici, aflaţi în plin proces de individualizare şi constituire a triburilor daco-getice cu identitate proprie, prezenţa unor grupuri intrusive aparţinând altor populaţii conferă primei vârste a epocii fierului câteva aspecte particulare. Pentru prima dată în istoria acestui spaţiu se pot face atribuiri etnice mai limpezi.
Probabil că o pătrundere cimmeriană efectivă dinspre aria nord-pon-tică ocupată de cimmerieni înaintea sciţilor, nu s-a petrecut. Obiectele de provenienţă cimmeriană sunt puţine; nici un mormânt nu poate fi atribuit cu certitudine cimmerienilor.
O expansiune a grupului indoeuropean al illirilor s-a produs în sud-vestul României, ilustrativă fiind în primul rând necropola tumulară (cu morminte de înhumaţie) din Hallstattul mijlociu şi târziu de la Balta Verde (jud. Mehedinţi). Revenirea, în această zonă, prin sec. VI-V Î.d.Hr., la ritul incineraţiei, pare a dovedi tracizarea enclavei illirice.
Mai importantă este prezenţa în Transilvania, în bazinul mijlociu al Mureşului, a sciţilor agatârşi. Ei erau localizaţi de Herodot (IV, 48) pe râul Maris (Mureş), ceea ce se confirmă arheologic în vreo sută de puncte. Grupul infiltrat în Transilvania pe la începutul sec. VI se înfăţişa ca o entitate omogenă, cultura sa materială şi spirituală (rit şi ritual funerar, arta animalieră) găsindu-şi analogiile în lumea scitică arhaică nord-pontică. Penetraţia acestei populaţii războinice s-a făcut violent, fapt ilustrat de încetarea funcţionării aşezărilor întărite, pe la sfârşitul Hallstattului mijlociu şi începutul Hallstattului târziu, Ia Teleac, Şona (jud. Alba), Şeica Mică etc. Ritul înhumaţiei diferenţiază net grupul scitic de autohtonii care practicau incineraţia.
Deşi apariţia sciţilor a constituit, mai ales la început, un şoc, dislocări prea mari de populaţii nu s-au produs, nici distrugerea culturii autohtone. Aşa se explică asimilarea, după mijlocul secolului al V-lea Ld.Hr., a grupului scitic din Transilvania, care dispare ca entitate etno-culturală. Vestigii scitice ulterioare mijlocului sec. V î.d.Hr. nu se cunosc decât în exteriorul arcului carpatic. în câmpia Munteniei, ca şi în Dobrogea, ele aparţin unei enclave târzii pătrunse în mediul geto-dac autohton, evenimente care ilustrează deja istoria epocii Latene.
Comentarii