#Romanitate şi barbari-Proiect Istoria Romaniei# part.1

By anonim - martie 01, 2008

#Romanitate şi barbari-Proiect Istoria Romaniei#


Retragerea aureliană a fost un eveniment major de natură politică, administrativă şi militară, cu importante consecinţe economico-sociale şi demografice, fără a însemna însă sfârşitul vieţii romane. Romanitatea nord-danubiană s-a resimţit prin actul retragerii, care a provocat în Dacia destrămarea structurilor organizatorice romane imperiale. O epocă romană târzie, o romanitate fără Imperiu se perpetuează chiar şi în Transilvania, pentru a nu mai vorbi de teritoriile care revin în posesia Imperiului Roman în sec. IV.
Faţă de etapa anterioară, cea a secolelor II—III, evoluţia istorică a diferitelor zone carpato-danubiene este acum mai fragmentară: Dobrogea este în continuare pământ roman, apoi bizantin, sudul fostei provincii Dacia va fi reînglobat Imperiului în vremea lui Constantin cel Mare, în timp ce Transilvania rămâne definitiv în afara Imperiului Roman. în vest şi nord, ca şi în Moldova şi Basarabia, diversele grupuri de daci liberi au o mai mare libertate de mişcare după dispariţia frontierelor provinciei Dacia. Prin veacul al IV-lea dacii liberi şi carpii îşi vor încheia existenţa, unii în fosta provincie Dacia, alţii în amestec cu goţii, hunii, vandalii sau alţi migratori.

Creştinismul înlocuieşte complet păgânismul în Scythia Minor şi se răspândeşte, în forme mai „populare" pe teritoriul fostei provincii Dacia — unde avea, aşijderea, temeiuri mai vechi. Prin misionari şi contact direct creştinismul va face progrese în Muntenia şi Moldova, în comunităţi da-co-romane şi la unele neamuri germanice.

Prezenţa migratorilor, cultura lor materială, cu artefacte strălucitoare, a influenţat în foarte mică măsură pe. autohtoni. Daco-romanii traversează perioada de fermentaţii deocamdată confuze, validându-se mai degrabă prin contrast cu diferitele grupuri de „barbari", având suportul spiritualităţii latine şi creştine. Astfel la mijlocul mileniului I romanicii nord-danubieni ne apar ca grupul etnic cel mai însemnat şi mai rezistent la nordul Dunării.
Influenţa romanităţii asupra dacilor liberi (sec.
II—IV). Denumirea „daci liberi" este modernă: ea defineşte grupurile de populaţii înrudite care locuiesc în afara provinciei romane Dacia spre deosebire de dacii (da-co-romanii) care populau provincia.
Cultura „dacilor liberi" se dezvoltă organic din Latene-ul geto-dacic şi
se înfăţişează — până la un punct — unitară în întreg arealul acestor populaţii. Prin urmare există similitudini între cultura Sântana-Arad (crea­tă de dacii liberi din vestul şi nord-vestul Daciei), cultura Lipita (staţiunea eponimă în Ucraina) — aparţinând costobocilor din nordul şi nord-estul Daciei, cultura carpilor de la est de Carpaţi şi cultura Chilia-Militari (cre­ată de geţii din Muntenia). Sunt comune tipurile de aşezări şi locuinţe, lipsa fortificaţiilor, ocupaţiile, unele forme ceramice reproducând tipuri de vase specifice lumii geto-dacice, practicarea cu predilecţie a incineraţiei (ritul vechiului trunchi geto-dacic), probabil credinţele. Diferenţierile pro­vin mai întâi din gradul diferit în care s-au exercitat influenţele romane. Acestea au fost mai importante la dacii sudici, în cultura Chilia-Militari, pentru faptul că teritoriul Munteniei aparţinuse un deceniu Imperiului Roman, iar apoi a fost continuu supravegheat, atât dinspre limesul alu-tan/transalutan cât şi dinspre cel dunărean, aflându-se între două provincii romane. Aspectele regionale diferite sunt, pe de altă parte, rezultatul con­tactelor cu alte populaţii. Dacii din vest au fost influenţaţi de iazigi, poate şi de buri; dacii din nord-vest şi costobocii au fost influenţaţi de cultura Przeworsk (aparţinând vandalilor), carpii şi dacii sudici au suferit unele influenţe sarmatice (mai sesizabile la carpi). Dacii dinspre vestul şi nord-vestul provinciei romane locuiau în Câm­pia Aradului, în Crişana, Sătmar, Maramureş, Oaş, pe cursul superior al Tisei, până în Ucraina ciscarpatică, în Ungaria de NE şi în Slovacia de est. Aşezările fortificate din acest areal încetează după dispariţia regatului lui Decebal. Se cunosc puternice centre de olari: la Medieşu Aurit s-au desco­perit 13 cuptoare de ars vasele, iar la Iazuri (ambele localităţi în jud. Satu Mare) — şapte cuptoare. Cea mai întinsă necropolă plană de incineraţie s-a descoperit la Medieşu Aurit. în teritoriul culturii Sântana-Arad s-au descoperit şapte tezaure de monede romane, ceramică de lux — terra sigilla.' ta (în nouă puncte), fibule (în şase aşezări), catarame etc. toate dovedind relaţiile economice cu romanii. Pentru relaţiile cu Dacia şi Pannonia In­ferior este edificatoare inscripţia din Brigetio (Pannonia Inferior) care menţionează un interprex Dacorum, aşadar, un tălmaci de limbă dacică, existent pe la începutul sec. III pe lângă comandamentul legionar de la Brigetio, necesar în raporturile cu dacii de la graniţele acestor provincii (AnnEp, 1947, 35). Presupuse lupte cu dacii liberi din vest ar fi dus Anto-ninus Pius; în timpul războaielor marcomanice este posibil să fi atacat şi dacii, dar mai apoi acţiunea guvernatorului Iulius Hospes de a „coloniza" daci în provincie pare să ateste pacificarea lor şi debutul unui alt gen de relaţii. Episoadele ulterioare, reţinute de izvoarele literare, ale unor even­tuale conflicte între provincia Dacia şi aceşti vecini, nu sunt foarte con­cludente. Pe de altă parte, rezultatele cercetărilor arheologice recente atestă tolerarea de către romani a unor aşezări de daci foarte aproape de limesul din zona Porolissum. Aceasta aduce o lumină nouă atât asupra li'mes-ului (văzut nu ca barieră, ci ca zonă de contact cu lumea barbară), cât şi asupra relaţiilor cu dacii din nord-vestul provinciei.

Costobocii, menţionaţi în izvoare literare (Plinius cel Bătrân, VI, 7, 19; Ptolemaeus, III, 5, 9; III, 8, 3; Dio Cassius, LXXI, 12, 1 etc.) şi epi-grafice, sunt purtătorii culturii Lipita, răspândită în bazinul superior şi mij­lociu al Nistrului şi în bazinul superior al Prutului. Caracterul predominant dacic al acestei culturi este indicat de ceramică, de ritul incineraţiei, de prezenţa unor sanctuare circulare cu coloane de lemn (la Dolinean, pe Nistrul mijlociu). Costobocii ating maximul puterii lor în secolul II, când sunt fie în relaţii clientelare cu Imperiul Roman, fie în conflict cu acesta. Ei întreprind pe la 170 un raid pustiitor la sudul Dunării, prin Moesia Infe­rior, Tracia, Macedonia şi Grecia. O inscripţie din Roma ne face cunoscut numele lui Pieporus, rex Coisstobocensis, căsătorit cu daca Zia, fiica unui Tiatus, probabil un tarabostes dac (CIL, VI, 1801).

Elemente de cultură romană pătrund pe alocuri până în nord-estul Ba­sarabiei. La Sobari (raionul Soroca) s-a descoperit o construcţie de tip roman, din piatră şi cărămidă, cu coloane de lemn pe baze de piatră şi diverse materiale databile în sec. III—IV d.Hr.

Carpii locuiau în zona subcarpatică, în Podişul Central Moldovenesc şi în Basarabia, unde au fost identificaţi în peste 250 de puncte, cu aşezări mai importante la Poiana Dulceşti (jud. Neamţ) şi Poieneşti (jud. Vaslui). Se cunosc peste 50 de necropole, majoritea celor 1 500 de morminte cerce­tate fiind de incineraţie. Cultura materială a carpilor este o formă evoluată a Latene-ului geto-dacic, cu unele influenţe sarmatice, mai ales la periferia arealului carpic propriu-zis, în zonele de câmpie. Strânsa relaţie de „rude­nie" a carpilor cu dacii e dovedită şi de descoperirea numelui Scorilo zgâriat pe un vas de la Borniş (corn. Dragomireşti, jud. Neamţ).

Numeroase obiecte romane s-au descoperit în aşezările carpice (am­fore, opaiţe, fibule, catarame), ca şi tezaure monetare şi monede izolate. In Moldova se cunosc, din secolele II—III, 95 de tezaure, însumând peste 10 000 de monede. Unele descoperiri, cum ar fi cele de la Muncelul de Sus (jud. Iaşi): tezaur de vase romane din argint şi trei tezaure monetare, ori piesele romane de harnaşament placate cu argint de la Săbăoani (jud. Neamţ) atestă existenţa unor fruntaşi carpi care primesc asemenea cadouri din partea romanilor (sau sunt pradă de război?). Pe de altă parte, podoabe de argint carpice, lucrate în tehnica filigranului, au pătruns şi în Dacia romană.
După pustiitoarele atacuri împotriva Daciei şi a Moesiei. Inferior, din
238, 242 şi, mai cu seamă, din 247, unii carpi vor fi colonizaţi în Dobrogea sub Aurelian, ca şi mai târziu, sub tetrarhie.
Pe teritoriul Munteniei se cunosc peste 120 de aşezări dacice apar­
ţinând culturii Chilia-Militari (după numele localităţilor Chilia, jud. Olt şi a cartierului Militari din Bucureşti). Produsele romane sunt mai numeroase şi mai variate decât în Moldova: importuri ceramice (amfore, opaiţe), fi-bule, monede izolate (în 121 de puncte) şi 21 de tezaure monetare, chiar statuete de bronz. Influenţa romană apare în tehnica locală a ceramicii. Mai mult, la Mătăsaru (jud. Dâmboviţa), Curcani (jud. Ilfov) şi Socetu (corn. Stejaru, jud. Teleorman) s-au descoperit fragmente ceramice cu in­scripţii, cea ce dovedeşte că unii localnici ştiau chiar să scrie şi să citească latineşte. Meşterul olar de la Socetu se lăuda că a făcut o „farfurie bună", zgâriind inscripţia în pasta vasului, înainte de ardere (IGLR, 440). La Mă­tăsaru s-au descoperit şi piese de echipament militar roman; însemnele de beneficiarius (subofiţer în armata romană) găsite la Mătăsaru şi la Medieşu Aurit permit ipoteza existenţei unor mici detaşamente de militari romani care făceau, poate, recrutări în mediile respective, pentru armata Im­periului.

Spre sfârşitul sec. II şi în prima jumătate a sec. III pătrund în Munte­nia grupuri sarmate. O parte a aşezărilor dacice din Muntenia dăinuie până în sec. IV, până la venirea goţilor.

Aşadar, istoria diferitelor grupuri de daci liberi între veacurile II şi IV, fără a fi foarte cunoscută, este semnificativă pentru evoluţia unor populaţii aflate la fruntariile Imperiului Roman, supuse unei duble influenţe: aceea a civilizaţiei romane şi aceea exercitată de alte neamuri, cu care au venit în contact (sarmaţii şi populaţii germanice). Semnificativ este şi modul ne­bulos în care dacii liberi dispar de pe arena istoriei (chiar dacă unele grupuri sfârşesc în interiorul fostei provincii romane Dacia, iar altele în Scythia Minor, contopindu-se cu băştinaşii regiunilor respective) şi care sugerează soarta tuturor geto-dacilor dacă n-ar fi avut loc cucerirea romană, în sfârşit, influenţele romanităţii asupra dacilor liberi sunt interesante sub două aspecte: ele se exercită în condiţii diverse, uneori chiar în pofida unor situaţii conflictuale între aceste grupuri de daci şi Imperiul Roman, ceea ce vorbeşte de la sine despre puterea de penetraţie a civilizaţiei roma­ne; totodată, influenţele romane în aceste teritorii constituie premisele procesului de extindere a romanizării.

  • Share:

You Might Also Like

0 comentarii