Scheletul osos
Zgiirie-norii se sprijintl pe stiilpi de beton si cadre de otel, aripile avioanelor sunt intarite cu traverse, tot asa, finuta corpului uman este oferita de un cadru intern.
Scheletul uman este format din 206 oase separate, unite intre ele prin diferite
articulatii. Marimea, respectiv forma diferitelor oase este determinata de functia anatomica. Cel mai mare os este femurul,avand 50 de centimetri, iar cel mai mic este scilrita (2,6 mm), una din oscioarele auditive.
Oasele pot fi impartite in 4 mari grupe.Oasele lungi sau cilindrice dupil cum le arata si denumirea, sunt alungite, usor curbate, au rolul de a amortiza socurile. Din aceasta categorie fac parte oasele gambei, bratului, degetelor.
Oasele scurte, (sau cubice) sunt colturoase,groase. Aja sunt de exemplu oasele
carpiene si tarsiene. Oasele neregulate, conform denumirii, au forme si dimensiuni variate. Formeaza unele parti ale fetei si spatelui.In final, oasele late -coastele, craniul, spata reprezinta scuturi ale organelor vitale.
Muschi si oase
Peste 500 de muschi asa numitii muschi scheletici se ataseaza de oasele noastre.Muschii se insera pe oase prin intermediul prelungirilor numite ligamente. jn timpul miscarii, muschii corespunzatori se contraca,deplasand osul care apartine de acestia.Muschii si oasele formeaza impreuna cele mai mari sisteme organice ale organismului nostru: sistemul osos si muscular.
Scheletul este fexibil datorita articulatiilor care unesc oasele. Unele articulatii sunt insa fixe, oasele fiind sudate intre ele la nivelul marginilor, astfel incat par a fi un singur os.Asa de exemplu, osul pereche al bazinului (osul coxal) este format de fapt din trei oase: portiunea superioara este iliumul,partea inferioara, anterioara este pubisul, iar cea posterioara este ischiumul. La noii noscuti si la copii, aceste oase se pot deplasa putin unul fata de celalalt, dar para la maturitate se osifica complet.
O ala categorie importana a legaturilor interosoase este articulatia mobila, dar masura miscarii este variabila. Cea mai mare articutie a organismului nostru, articulatia genunchiului de exemplu functioneaza ca o balama: permite rniscarea inspre inapoi a gambei, dar nu permite miscari laterale si orientate inainte. La fel functioneaza si articulatiile degetelor.
Articulatia coxo-femurala, dintre osul bazinului si femur, este insa o articulatie numita sferica, sau libera : suprafata sferica a capului articular al femurului se potriveste in cavitatea articulara a bazinului. Aceasta structura confera o mobilitate deosebita a articulatiei, permitand miscari ample inainte, inapoi si lateral. La fel este si articulatia umarului (intre humerus si spata).
Articulatiile coloanei vertebrale
Coloana vertebrala urnana este formata din 26 de oase separate: vertebre; acestea sunt unite prin articulatii. Vertebrele se deplaseaza putin fata de vertebrele invecinate, dar aceste deplasari mici, adunate la un loc determina o flexibilitate deosebita a coloanei vertebrale.Daca nu ar fi asa, nu ne-am putea apleca in fata, In spate sau lateral.
La intalnirea capului si a coloanei vertebrale gasim un alt tip de articulatie. Datorita celor doua proerninente (condili) ale osului occipital care se potrivesc in cavitatile articulare ale primei vertebre, ne putem apleca capul inainte si inapoi. Prima vertebra cervicala se numeste atlas (dupa titanul din mitologia greaca, care tine pe umeri intreaga lume). Atlasul, de forma unui inel, se potriveste cu a doua vertebra cervicala, axis.Articulatia dintre cele doua vertebre se numeste articulatie pivotanta, care permite rotirea capului la stanga si la dreapta. La fel functioneaza si articulatia cotului, care permite rotirea antebratului.
Cele mai simple articulatii ale scheletului sunt probabil cele in care o suprafata articulara aluneca peste cealalta. O asemenea articulatie este intre rotula si extremitatea distala a femurului, sau intre oasele carpiene.
Oasele care se articuleaza in sa, se pot deplasa in directii diferite, dar nici unul nu se poate deplasa fata de celalalt os. O asemenea articulatie este intre osul metacarpian al degetului mare si oasele carpiene. Datorita acestei caracteristici ale articulatiei in sa, ne putem intoarce degetul mare spre palma. Fara aceasa capacitate, ne-ar fi foarte greu sa apucam obiectele.
Lubrifierea articulatiilor
In articulatii, capetele osoase care se intalnesc, se deplaseaza unul fata de celalalt,iar uneori chiar se ating si se freaca intre ele.Pentru a nu se uza, capetele osoase sunt acoperite de un strat neted, lucios, numit cartilaj.
Pe langa acesta, articulatia este inconjurata de un sac, care produce lichidul articular (lichid sinovial) vascos. Acest lichid sinovial siropos,are rolul de a lubrifia articulatia, la fel ca vaselina, sau uleiul in masinarii. Cartilajul si lichidul articular previn tocirea si uzura capetelor osoase in urma frecarii intre ele. In articulatiile dintre vertebre, care (cu exceptia articulatiei dintre atlas si axis) permit doar miscari limitate, se gasesc niste discuri intervertebrale cartilaginoase.Daca unul dintre discuri este dislocat si apasa un nerv, se produce un dintre afectiunile dureroase ,numite hernia de disc.
Fiecare articulatie mobila este tinuta de ligamente elastice, care se prind pe capetele osoase care formeaza articulatia. Aceste ligamente protejeaza articulatia de deplasarile oaselor care depasesc limita obisnuita si care ar forta prea mult articulatia, respectiv de luxatii.
Numaratoarea oaselor
Capul uman este format in totalitate din 29 de oase. Neurocraniul este compus din 8 oase acestea sunt bine sudate, pentru a proteja creierul sensibil la actiunile din exterior. Alte 14 oase intra: in formarea fetei (craniul visceral), in cele doua urechi rnai exisa cate 3 oscioare auditive, iar urmatorul si totodata ultimul os este mandibula. Cavitatile unor oase craniale reduc greutatea craniului.
In forrnarea coloanei vertebrale intra: 26 de oase. Cele 7 vertebre cervicale sunt urmate de 12 vertebre dorsale, iar acestea de 5 vertebre lombare late, puternice. Osul sacrum, situate intre oasele care formeaza bazinul, este alcatuit din sudarea as vertebre sacrale. Ultima vertebra: a coloanei este coccisul. Acesta era forrnat initial din 4 oase care s-au unit.
Oasele care formeaza toracele sunt 25 la numar. Pe cele doua parti sunt aliniate una,sub alta 12 perechi de coaste lungi Si curbate, in centru fiind situat stemul. La extrernitatea posterioara:, coastele sunt in legatura directa cu vertebrele dorsale, iar in fata cele 10 perechi superioare de coaste se ataseaza de sterm prin intermediul unui cartilaj.
Oasele centurii scapulare, ale bratului,antebratului si mainii sunt in numar de 64,reprezentand aproximativ o treime din numarul total al oaselor corpului urnan. in centura scapulara de o parte si alta sunt situate cate o clavicula si o spata. Bratul este format dintr-un os, iar antebratul din doua oase lungi: humerusul, respectiv radiusul si ulna(prin aceasta anatorni~tii intelegand regiunea carpometacarpiana si regiunea falangelor) este alcatuit din mai multe oase: cele 8 oase carpiene, care asigura jocul incheieturii, cele 5 oase metacarpiene, cele doua falange ale degetului rnare, respectiv cele 3 falange la restul degetelor in total 27 pe ambele parti. Centura pelvina si piciorul sunt formate din 62 de oase: si acestea reprezinta aproximativ o treime din numarul total de oase.Osul pereche al centurii pelvine, impreuna cu osul sacrum al coloanei vertebrale formeaza bazinul. De aici in jos urmeaza femurul, rotula, tibia si fibula. in regiunea gleznei de o parte si de alta se gasesc cate 7 oase tarsiene, cite 5 oase metatarsiene, si se termina cu cele 2 falange ale degetelor rnari, respectiv cele cate 3 falange ale celorlalte degete de la picior.
Structura interna a oaselor
Oasele organismului viu nu sunt deloc atat de uscate albe si rigide, precum am putea crede vazand scheletele expuse in muzee. Osul viu este de culoare cenusie,fiind acoperit de o membrana rezistenta-periost, prin care patrund vasele sangvine si nervii destinati oaselor.Desi oasele par a fi compacte, in realitate sunt pline de mici cavitati. Sub periost urmeaza compacta osului, sau tesutul osos de tip Havers. Daca facem o sectiune transversala la nivelul unui os, in tesutul compact putem observa o multitudine de mici cercuri.Aceste asa- numitele canale Havers strabat longitudinal osul, avand rolul de a adaposti vasele si nervii care patrund din periost in os.In jurul acestor canale, in mici lacune osoase,sunt situate niste celule de dimensiuni microscopice: celulele osoase sau osteocitele, care formeaza partea solida a osului.
Stratul paros, buretos, ce se intinde sub tesutul compact, se numeste tesut osos spongios,cu toate ca si acesta este solid. In sfarsit,in interiorul osului, intalnim maduva osoasa.Aici este produsa marea parte a celulelor sangvine.
Regenerarea oaselor
Asemeni celorlalte organe, si oasele sunt in perrnanenta schimbare, se uzeaza si se regenereaza.Sub efectul fortelor care actioneaza asupra oaselor, de la nastere, pana la moarte, se produce dizolvarea tesutului osos vechi si formarea tesutului osos nou. Aceasta inseamna, ca in prirnul rand se transforma oasele regiunilor corporale puternic solicitate. Calaritul, de exemplu, determina regenerarea oaselor coapsei si fesei.
Acele oase care nu sunt solicitate atat de intens, slabesc. Daca cineva se misca putin pe o perioada rnai lunga, de exemplu din cauza unei boli, oasele lui vor fi mai slabe.
Oasele pot fi comprirnate, si nu sunt atat de fragile: se pot indoi putin si pot amortiza energia unor lovituri mai rnici sau zguduituri.
Cand sarirn, asupra oaselor noastre actioneaza forte extrem rnari. Femurul rezista la o presiune atat de rnare, ca si cand pe fiecare centimetru patrat s-ar distribui greutatea unui hipopotam. Insa in anumite situatii, osul se poate crapa sau rupe cu usurina.
Vindecarea oaselor
Medicul repune farn intarziere osul fracturat,deoarece imediat dupa accident incep procesele de vindecare. La inceput se formeaza un hematom mare intre capetele osoase fracturate,apoi substantele minerale.sunt indepartate de la nivelul fracturii prin intermediul sangelui. Intre timp, cheagul de sange este impanzit de o retea fibroasa, care va prinde capetele fracturate. Osteocitele care migreaza in reteaua fibroasa, vor forma un os nou, putemic.
Aproximativ in trei saptamani ia nastere acea formatiune osoasa bogata in calciu, care va uni din nou capetele osoase fracturate.Aceasta formatiune, numita calus, se transforma treptat in tesut osos adevarat. In urmatoarele luni si ani se netezesc proeminentele sau muchiile eventual ramase la nivelul fracturii, osul fiind ca inainte de fractura.
Imagini :
Imagine cu scheletul osos in care sunt prezentate principalele oase.
Imagine in care sunt prezentate principalele oase ale fetei
Zgiirie-norii se sprijintl pe stiilpi de beton si cadre de otel, aripile avioanelor sunt intarite cu traverse, tot asa, finuta corpului uman este oferita de un cadru intern.
Scheletul uman este format din 206 oase separate, unite intre ele prin diferite
articulatii. Marimea, respectiv forma diferitelor oase este determinata de functia anatomica. Cel mai mare os este femurul,avand 50 de centimetri, iar cel mai mic este scilrita (2,6 mm), una din oscioarele auditive.
Oasele pot fi impartite in 4 mari grupe.Oasele lungi sau cilindrice dupil cum le arata si denumirea, sunt alungite, usor curbate, au rolul de a amortiza socurile. Din aceasta categorie fac parte oasele gambei, bratului, degetelor.
Oasele scurte, (sau cubice) sunt colturoase,groase. Aja sunt de exemplu oasele
carpiene si tarsiene. Oasele neregulate, conform denumirii, au forme si dimensiuni variate. Formeaza unele parti ale fetei si spatelui.In final, oasele late -coastele, craniul, spata reprezinta scuturi ale organelor vitale.
Muschi si oase
Peste 500 de muschi asa numitii muschi scheletici se ataseaza de oasele noastre.Muschii se insera pe oase prin intermediul prelungirilor numite ligamente. jn timpul miscarii, muschii corespunzatori se contraca,deplasand osul care apartine de acestia.Muschii si oasele formeaza impreuna cele mai mari sisteme organice ale organismului nostru: sistemul osos si muscular.
Scheletul este fexibil datorita articulatiilor care unesc oasele. Unele articulatii sunt insa fixe, oasele fiind sudate intre ele la nivelul marginilor, astfel incat par a fi un singur os.Asa de exemplu, osul pereche al bazinului (osul coxal) este format de fapt din trei oase: portiunea superioara este iliumul,partea inferioara, anterioara este pubisul, iar cea posterioara este ischiumul. La noii noscuti si la copii, aceste oase se pot deplasa putin unul fata de celalalt, dar para la maturitate se osifica complet.
O ala categorie importana a legaturilor interosoase este articulatia mobila, dar masura miscarii este variabila. Cea mai mare articutie a organismului nostru, articulatia genunchiului de exemplu functioneaza ca o balama: permite rniscarea inspre inapoi a gambei, dar nu permite miscari laterale si orientate inainte. La fel functioneaza si articulatiile degetelor.
Articulatia coxo-femurala, dintre osul bazinului si femur, este insa o articulatie numita sferica, sau libera : suprafata sferica a capului articular al femurului se potriveste in cavitatea articulara a bazinului. Aceasta structura confera o mobilitate deosebita a articulatiei, permitand miscari ample inainte, inapoi si lateral. La fel este si articulatia umarului (intre humerus si spata).
Articulatiile coloanei vertebrale
Coloana vertebrala urnana este formata din 26 de oase separate: vertebre; acestea sunt unite prin articulatii. Vertebrele se deplaseaza putin fata de vertebrele invecinate, dar aceste deplasari mici, adunate la un loc determina o flexibilitate deosebita a coloanei vertebrale.Daca nu ar fi asa, nu ne-am putea apleca in fata, In spate sau lateral.
La intalnirea capului si a coloanei vertebrale gasim un alt tip de articulatie. Datorita celor doua proerninente (condili) ale osului occipital care se potrivesc in cavitatile articulare ale primei vertebre, ne putem apleca capul inainte si inapoi. Prima vertebra cervicala se numeste atlas (dupa titanul din mitologia greaca, care tine pe umeri intreaga lume). Atlasul, de forma unui inel, se potriveste cu a doua vertebra cervicala, axis.Articulatia dintre cele doua vertebre se numeste articulatie pivotanta, care permite rotirea capului la stanga si la dreapta. La fel functioneaza si articulatia cotului, care permite rotirea antebratului.
Cele mai simple articulatii ale scheletului sunt probabil cele in care o suprafata articulara aluneca peste cealalta. O asemenea articulatie este intre rotula si extremitatea distala a femurului, sau intre oasele carpiene.
Oasele care se articuleaza in sa, se pot deplasa in directii diferite, dar nici unul nu se poate deplasa fata de celalalt os. O asemenea articulatie este intre osul metacarpian al degetului mare si oasele carpiene. Datorita acestei caracteristici ale articulatiei in sa, ne putem intoarce degetul mare spre palma. Fara aceasa capacitate, ne-ar fi foarte greu sa apucam obiectele.
Lubrifierea articulatiilor
In articulatii, capetele osoase care se intalnesc, se deplaseaza unul fata de celalalt,iar uneori chiar se ating si se freaca intre ele.Pentru a nu se uza, capetele osoase sunt acoperite de un strat neted, lucios, numit cartilaj.
Pe langa acesta, articulatia este inconjurata de un sac, care produce lichidul articular (lichid sinovial) vascos. Acest lichid sinovial siropos,are rolul de a lubrifia articulatia, la fel ca vaselina, sau uleiul in masinarii. Cartilajul si lichidul articular previn tocirea si uzura capetelor osoase in urma frecarii intre ele. In articulatiile dintre vertebre, care (cu exceptia articulatiei dintre atlas si axis) permit doar miscari limitate, se gasesc niste discuri intervertebrale cartilaginoase.Daca unul dintre discuri este dislocat si apasa un nerv, se produce un dintre afectiunile dureroase ,numite hernia de disc.
Fiecare articulatie mobila este tinuta de ligamente elastice, care se prind pe capetele osoase care formeaza articulatia. Aceste ligamente protejeaza articulatia de deplasarile oaselor care depasesc limita obisnuita si care ar forta prea mult articulatia, respectiv de luxatii.
Numaratoarea oaselor
Capul uman este format in totalitate din 29 de oase. Neurocraniul este compus din 8 oase acestea sunt bine sudate, pentru a proteja creierul sensibil la actiunile din exterior. Alte 14 oase intra: in formarea fetei (craniul visceral), in cele doua urechi rnai exisa cate 3 oscioare auditive, iar urmatorul si totodata ultimul os este mandibula. Cavitatile unor oase craniale reduc greutatea craniului.
In forrnarea coloanei vertebrale intra: 26 de oase. Cele 7 vertebre cervicale sunt urmate de 12 vertebre dorsale, iar acestea de 5 vertebre lombare late, puternice. Osul sacrum, situate intre oasele care formeaza bazinul, este alcatuit din sudarea as vertebre sacrale. Ultima vertebra: a coloanei este coccisul. Acesta era forrnat initial din 4 oase care s-au unit.
Oasele care formeaza toracele sunt 25 la numar. Pe cele doua parti sunt aliniate una,sub alta 12 perechi de coaste lungi Si curbate, in centru fiind situat stemul. La extrernitatea posterioara:, coastele sunt in legatura directa cu vertebrele dorsale, iar in fata cele 10 perechi superioare de coaste se ataseaza de sterm prin intermediul unui cartilaj.
Oasele centurii scapulare, ale bratului,antebratului si mainii sunt in numar de 64,reprezentand aproximativ o treime din numarul total al oaselor corpului urnan. in centura scapulara de o parte si alta sunt situate cate o clavicula si o spata. Bratul este format dintr-un os, iar antebratul din doua oase lungi: humerusul, respectiv radiusul si ulna(prin aceasta anatorni~tii intelegand regiunea carpometacarpiana si regiunea falangelor) este alcatuit din mai multe oase: cele 8 oase carpiene, care asigura jocul incheieturii, cele 5 oase metacarpiene, cele doua falange ale degetului rnare, respectiv cele 3 falange la restul degetelor in total 27 pe ambele parti. Centura pelvina si piciorul sunt formate din 62 de oase: si acestea reprezinta aproximativ o treime din numarul total de oase.Osul pereche al centurii pelvine, impreuna cu osul sacrum al coloanei vertebrale formeaza bazinul. De aici in jos urmeaza femurul, rotula, tibia si fibula. in regiunea gleznei de o parte si de alta se gasesc cate 7 oase tarsiene, cite 5 oase metatarsiene, si se termina cu cele 2 falange ale degetelor rnari, respectiv cele cate 3 falange ale celorlalte degete de la picior.
Structura interna a oaselor
Oasele organismului viu nu sunt deloc atat de uscate albe si rigide, precum am putea crede vazand scheletele expuse in muzee. Osul viu este de culoare cenusie,fiind acoperit de o membrana rezistenta-periost, prin care patrund vasele sangvine si nervii destinati oaselor.Desi oasele par a fi compacte, in realitate sunt pline de mici cavitati. Sub periost urmeaza compacta osului, sau tesutul osos de tip Havers. Daca facem o sectiune transversala la nivelul unui os, in tesutul compact putem observa o multitudine de mici cercuri.Aceste asa- numitele canale Havers strabat longitudinal osul, avand rolul de a adaposti vasele si nervii care patrund din periost in os.In jurul acestor canale, in mici lacune osoase,sunt situate niste celule de dimensiuni microscopice: celulele osoase sau osteocitele, care formeaza partea solida a osului.
Stratul paros, buretos, ce se intinde sub tesutul compact, se numeste tesut osos spongios,cu toate ca si acesta este solid. In sfarsit,in interiorul osului, intalnim maduva osoasa.Aici este produsa marea parte a celulelor sangvine.
Regenerarea oaselor
Asemeni celorlalte organe, si oasele sunt in perrnanenta schimbare, se uzeaza si se regenereaza.Sub efectul fortelor care actioneaza asupra oaselor, de la nastere, pana la moarte, se produce dizolvarea tesutului osos vechi si formarea tesutului osos nou. Aceasta inseamna, ca in prirnul rand se transforma oasele regiunilor corporale puternic solicitate. Calaritul, de exemplu, determina regenerarea oaselor coapsei si fesei.
Acele oase care nu sunt solicitate atat de intens, slabesc. Daca cineva se misca putin pe o perioada rnai lunga, de exemplu din cauza unei boli, oasele lui vor fi mai slabe.
Oasele pot fi comprirnate, si nu sunt atat de fragile: se pot indoi putin si pot amortiza energia unor lovituri mai rnici sau zguduituri.
Cand sarirn, asupra oaselor noastre actioneaza forte extrem rnari. Femurul rezista la o presiune atat de rnare, ca si cand pe fiecare centimetru patrat s-ar distribui greutatea unui hipopotam. Insa in anumite situatii, osul se poate crapa sau rupe cu usurina.
Vindecarea oaselor
Medicul repune farn intarziere osul fracturat,deoarece imediat dupa accident incep procesele de vindecare. La inceput se formeaza un hematom mare intre capetele osoase fracturate,apoi substantele minerale.sunt indepartate de la nivelul fracturii prin intermediul sangelui. Intre timp, cheagul de sange este impanzit de o retea fibroasa, care va prinde capetele fracturate. Osteocitele care migreaza in reteaua fibroasa, vor forma un os nou, putemic.
Aproximativ in trei saptamani ia nastere acea formatiune osoasa bogata in calciu, care va uni din nou capetele osoase fracturate.Aceasta formatiune, numita calus, se transforma treptat in tesut osos adevarat. In urmatoarele luni si ani se netezesc proeminentele sau muchiile eventual ramase la nivelul fracturii, osul fiind ca inainte de fractura.
Imagini :
Imagine cu scheletul osos in care sunt prezentate principalele oase.
Imagine in care sunt prezentate principalele oase ale fetei
Principalele diferente intre conformatia bazinului la barbati - femei
Sectiunea osului
