Metode didactice utlizate în procesul de evaluare. Studiu de caz – Utilizarea metodei portofoliului

By anonim - iulie 12, 2014

Metode didactice utlizate în procesul de evaluare. Studiu de caz – Utilizarea metodei portofoliului

Rezumat
Evaluarea alături de predare şi învăţare reprezintă o componenta esenţială a procesului de învăţământ deoarece furnizează informaţii despre calitatea şi funcţionalitatea acestuia.
Conceptul de evaluare a evoluat de-a lungul timpului. La început se punea semnul egal între evaluare şi măsurare, apoi pedagogia prin obiective considera că evaluarea presupune stabilirea congruenţelor dintre rezultatele scolare ale elevilor şi obiectivele operationale prestabilite. În prezent, evaluarea presupune formularea de judecăţi de valoare despre procesul şi produsul învăţării de către elev.

Metodele de evaluare indică calea prin care profesorul evaluează performanţele elevilor, identifică punctele tari şi slabe ale procesului didactic.
Din punct de vedere istoric, metodele pot fi clasificate în metode tradiţionale (evaluarea orală, evaluarea scrisă şi evaluarea practică) şi metode moderne sau alternative. Printre cele mai utilizate metodele alternative se numără: portofoliul, proiectul, observarea sistematică a elevului, referatul, studiu de caz, eseul, tehnica 3-2-1, investigaţia, metoda RAI, interviul şi autoevaluarea
Proiectul este o metodă de evaluare modernă care permite elevilor să îşi dezvolte abilităţile de a lucra în echipă, de a se organiza, de a-şi gestiona eficient timpul de lucru, abilităţi solicitate din ce în ce mai mult pe piaţa muncii. Un mare dezavantaj al acestei metode îl reprezintă faptu că evaluatorul nu poate ştii exact care este contribuţia fiecărui elev la proiect.
Deoarece nu există metodă perfectă de evaluare propun combinarea acestora astfel încât evaluarea să ofere o imagine cât mai reală a cunoştintelor şi competenţelor pe care le deţin elevii.

      Cuvinte cheie: evaluarea didactică, metode tradiţionale de evaluare, metode alternative de evaluare, proiectul

      Introducere

Evaluarea are un rol foarte important atât în viaţa noastra de zi cu zi, cât şi în procesul  educaţional, deoarece ne permite să ne identificam punctele slabe şi apoi să le corectăm. Din acest motiv am ales să tratez această temă şi să identific care sunt metodele de evaluare care pot fi utilizate în procesul didactic.
Lucrarea este structurata pe trei capitole. În primul capitol am prezentat aspecte generale ale evaluării didactice: de când a început să fie folosită, cum a evoluat conceptul în timp, care este rolul evaluarii. În al doilea capitol am prezentat care sunt metodele traditionale şi alternative care pot fi folosite în procesul de evaluare. Iar în al treilea capitol am prezentat un model de proiect ce poate fi folosit la disciplina Mediul concurenţial al afacerilor (filiera tehnologică, profilul Servicii, clasa a XII-a).


Capitolul 1. Evaluarea – o verigă importantă în procesul de învăţământ

1                1.  Aspecte generale ale evaluării educaţionale

Principalul rol al evaluării este acela de a îmbunătăţii calitatea unei activităţii.. Conform metodei de creştere a calităţii „Ciclul Deming” realizată de Edwards Deming, evaluarea reprezintă una dintre cele mai importante componente în procesul de îmbunătăţire a unei activităţi.
      Figura nr. 1 Ciclul Deming[1]
           
În procesul de învăţământ, evaluarea a apărut târziu, tocmai pe la începutul secolului al-XII-lea. Prima evaluare datată a fost în anul 1215, la Universitatea din Paris, care a introdus pentru prima dată un examen oral pentru absolvire şi anume susţinerea unei lucrării. Primul examen scris a fost utilizat la Trinity College of Cambridge în anul 1702, pentru verificarea pregtirii studenţilor la matematică. Datorită constituirii şi dezvoltării sistemelor de învăţământ, a organizării lor în ansambluri de instituţii şcolare ordonate ierarhic si pe profiluri de formare, corelate structural şi functional, tehniciile de evaluare orală şi în scris s-au răspândit şi perfecţionat relativ repede.[1]
Alături de predare şi învăţare, evaluarea este o componenta esenţială a procesului de învăţământ deoarece furnizează informaţii despre calitatea şi funcţionalitatea acestuia.[2] Informaţiile obţinute în urma evaluării ajută la îmbunătăţirea activităţii de predare-învăţare.
            Pshiologul francez Henri Pieron a fost primul care a efectuat cercetări ştiinţifice asupra evaluării didactice şi care a propus termenul „docimologie”[3]. Termenul de docimologie provine din cuvântul grecesc „dokime” care înseamna probă, încercare. Henrii Pieron considera că docimologia este ştiinţa care se ocupa cu „studiul sistematic al examenelor (moduri de notare, variabilităţi inter şi intra individuale ale examinatorilor, factori subiectivi)”[4]
            Paradigma docimologică fost marcată în timp de următoarele patru concepţii[5]:
1.      evaluarea „comparativă” a cărei funcţie principală era de a compara elevii şi de   a-i clasifica, raportându-i pe unii la alţii, acordându-le diplomă sau alte distincţii după nivelul lor de reuşită;
2.   evaluarea „prin obiective” care are ca rol să furnizeze informaţii funcţionale, permiţând elevilor să se situeze în raport  cu atingerea obiectivelor comune pentru toţi elevii – (standarde unitare) şi oferind soluţii de ameliorare;
3.      evaluarea „corectivă”, care are ca scop să ofere elevului informaţii suplimentare în funcţie de dificultăţile constatate pentru a-i facilita învăţarea;
4.      evaluarea „conştientizată” sau „formatoare” care  favorizează participarea activă şi autonomia elevului, furnizându-i repere explicite, în scopul de a lua în mâini propria transformare, fiind conştient de propriile dificultăţi  şi lacune.
            Conceptul de evaluare a evoluat şi el de-a lungul timpului. La început se punea semnul egal între evaluare şi măsurare, apoi pedagogia prin obiective considera că evaluarea presupune stabilirea congruenţelor dintre rezultatele scolare ale elevilor şi obiectivele operationale prestabilite. În prezent, evaluarea presupune formularea de judecăţi de valoare despre procesul şi produsul învăţării de către elev.[5]
            Proforii univeristari Potolea Dan şi Marian Manolescu au surprins în cursul „Teoria şi practica evaluării educaţionale ” avantajele şi dezavantajele modului de a gândi evaluarea din perspectiva celor trei etape.(tabelul nr. 1)

            Tabel nr. 1 Avantajele şi dezavantajele celor trei perspective ale evaluării
Evaluare = Măsuratoare
Avantaje:
-          asigură obiectivitate şi fidelitate pentru măsurare;
-           a determinat efectuarea de măsuratori stiinţifice;
-          informaţiile au fost „matematizate”.
Dezavantaje:
-          datele care nu pot fi măsurabile nu pot fi evaluate;
-          pot rămâne în afara evaluării aspecte importante care nu pot fi măsurate
-          costuri ridicate deoarece predomină testele standardizate care sunt costisitoare şi greu de realizat.
Evaluare = Măsurare prin obiective
Avantaje:
-          presupune existenţa unor obiective  şi criterii cu care să se determine rezultatele elevilor/studenţilor;
-          cu ajutorul obiectivelor stabilite se pot emite informaţii despre procesul de instruire şi despre performanţele elevilor;
-          furnizează date asupra elevului dar şi asupra programului de instruire în care acesta este implicat;
-          asigură retroacţiune imediată.
Dezavantaje:
-          evaluarea se centrează restrictiv pe obiective, adesea vizând doar comportamente observabile  şi măsurabile din domeniul cognitiv şi motor;
-          utilizarea desă a evaluării prin obiective, poate duce la o tehnicitate excesivă din partea evaluatorului;
-          se insistă mai mult pe rezultatul final al evaluării decât pe procesul evaluativ;
Evaluare = Apreciere
Avantaje:
-          pot fi evaluate o gamă mai mare de variabile;
-          poate fi folosită experienţa evaluatorului;
-          nu necesită timp pentru analiza datelor.
Dezavantaje:
-          criteriile de evaluare sunt abigui;
-          poate fi contestate;
-          obiectivitate evaluării este influenţată de evaluator;
-          se sprijină mai mult pe experienţa evaluatorului, pe rutină.

Evaluarea în învățământul tradițional măsura şi aprecia cunoştinţele elevilor şi punea accentual pe aspectul cantitativ şi anume cât de multă informaţie ştie elevul, pe când evaluarea modernă măsoară şi apreciează capacităţile elevilor (ce ştie şi ce poate să facă elevul) şi pune accentual pe elementele de ordin calitativ.

1                2.  Tipuri de evaluări

Pe parcursul procesului didactic pot fi utilizate urmatoarele tipuri de evaluări [5]: evaluarea iniţială, evaluarea formativă si formatoare şi evaluarea sumativă.
Evaluarea iniţială este realizată la începutul procesului de învăţare fiind necesară pentru pregătirea optimă a unui program de instruire. Aceasta nu nu are rolul de control, ci este utilizată pentru a cunoaşte comportamentul cognitiv al elevului, dacă acesta dispune de pregătirea necesară procesului educaţional (cunoştinte, capacităţi, abilităţi, etc). Acest tip de evaluare are două funcţii: de diagnostic şi predictivă arătând condiţiile în care cursanţii vor putea să asimileze conţinutul noului program de instruire. Astfel, dacă în urma acestei evaluări se constată că cursanţii au anumite carenţe, profesorul trebuie să  organizeze înaintea începerii noului curs, un modul de recuperare pentru întreaga clasă sau doar cu anumiţi elevi.
Evaluarea  formativă şi formatoare indică faptul ca aceasta trebuie să fie făcută pe tot parcursul procesului de predare-învăţare. Aceasta are rolul de a remedierea lacunelor sau erorilor săvârşite de elevi, Acest tip de evaluare nu are scopul de a realiza un clasament al elevilor, ci de a compara performanţele elevilor cu anumite criterii stabilite dinainte. Funcţia principală a  evaluării formative şi formatoare este aceea de a lămuri/ conştientiza elevul asupra a ceea ce trebuie să înveţe şi a face funcţională reglarea şi autoreglarea didactică.
Evaluarea sumativă are rolul de a realiza un bilanţ la sfârşitul parcurgerii unui ansamblu de sarcini de învăţare ce constituie un tot unitar. La sfărşitul acestei evaluări se acorda o notă, un calificativ sau un ceritificat sau diplomă. Din acest motiv mai este cunoscută ca fiind evaluarea certificativă.[6] Deoarece este realizată la sfărşitul unui proces de educaţie aceasta nu mai poate influenţa cu ceva ameliorarea rezultatelor şi refacerea procesului deja parcurs, dar oferă învăţăminte pentru desfăşurarea unei viitoare activităţi didactice.
Este greu să se facă o delimitare clară între evaluarea sumativă şi cea formativă-formatoare, deoarece înseşi evaluările care sunt apreciate de cadrul didactic ca fiind formative îl îndreptăţesc pe acesta să acorde note sau calificative, ori într-un asemenea context, aşa-zisa evaluare formativă nu este, nici mai mult nici mai puţin, decât o evaluare sumativă deghizată.
Pentru ca procesul de învătământ să fie eficient este necesar ca pedagogul să utilizeze toate formele de evaluare.
În urma acestor tipuri de evaluări putem stabili funcţiile evaluării şi anume[7]:
·         funcţia descriptivă – „Tu te situiezi la acest nivel....”
·         funcţia diagnostic – „pentru că ai aceste lacune”
·         funcţia prognostică şi motivaţională – „ar trebui sa faci ...ca să ajungi...”
Evaluarea nu trebuie concepută numai ca un mijloc de control sau de măsurare obiectivă, ci presupune şi un proces de formare a elevului. Astfel, evaluarea elevului are mai multe roluri care sunt prezentate în imaginea de mai jos.
Structura acţiunii de evaluare didactică include trei operaţii:
·         măsurarea;
·          aprecierea;
·         decizia.
Măsurarea este operaţia de evaluare bazată pe înregistrarea cantitativă a informaţiilor cu ajutorul unor instrumente de evaluare.
Aprecierea este operaţia de evaluare care se referă la emiterea unei judecăţi de valoare în funcţie de anumite criterii calitative, specific pedagogice, independente în raport cu instrumentele de măsură folosite în cadrul procesului de învăţământ şi în care profesorul joacăun rol foarte important întrucât, el pe baza propriei experienţe asigură o diagnoză care să identifice dificultăţile de învăţare şi să le remedieze. Aprecierea  se  finalizează fie cu un rezultat cantitativ-nota, fie cu unul calitativ-calificativul. În apreciere intervin cel mai mult obiectivele stabilite la
începutul procesului instructiv-educativ, dar apar şi nivelul clasei, nivelul unui grup din clasă, progresul/regresul fiecărui elev în parte.[8]
Decizia exprimă scopul  evaluării şi implică evaluatorul în rolul de factor decizional: stabilirea obiectului evaluării (ce se doreşte a fi evaluat) în concordanţă cu obiectivele deciziilor  care  urmează să fie adoptate,  adoptarea  de  măsuri  amelioratorii  pentru etapele următoare ale procesului de învăţământ. Putem spune că decizia prelungeşte  actul  aprecierii într-o  notă,  caracterizare, hotărâre, recomandare şi vizează măsuri de îmbunătăţire a activităţii  în  etapele următoare.[9]
În vederea eficentizării procesului de evaluare, evaluatorul trebuie să răspundă la urmatoarele întrebări:
Ø  Ce evaluǎm?
Ø  De ce evaluăm?
Ø  Cui serveşte evaluarea?
Ø  Pe cine evaluǎm?
Ø  Când evaluǎm?
Ø  Cum evaluăm?
Pentru a fi contribui la îmbunătăţirea procesului educaţional, evaluarea trebuie să fie:
· validă şi credibilă - aceste două caracteristici ale evaluării de calitate sunt interdependente. Evaluarea trebuie să evalueze ce şi-a propus să evalueze;  
·   practică  –  evaluarea nu trebuie să fie excesiv de dificilă sau costisitor de implementat;
·  utilă – să evalueze munca elevului şi să se facă în conformitate cu nişte criterii de performanţă clari;
·    obiectivă.
Evaluatorul trebuie să aleagă o metoda de evaluare adecvată care să genereze informaţii valide şi credibile. Totodată, metoda aleasă să îndeplinească caracteristicile de  mai sus.

Capitolul 2. Metode tradiţionale şi alternative utilizate în procesul didactic

Conceptul de metodă provine din limba greacă (“methodos”)  şi semnifică “drumul spre” sau “calea de urmat”.[10] Metodele de evaluare indică calea prin care profesorul evaluează performanţele elevilor, identifică punctele tari şi slabe ale procesului didactic.
Din punct de vedere istoric, metodele pot fi clasificate în metode tradiţionale şi metode moderne sau alternative. Sunt numite metode tradiţionale deoarece au fost consecrate în timp şi sunt utilizate cel mai frecvent deoarece aceastea asigură cadrului didactic un control mare asupra nivelului de pregătire a clasei, o apreciere amănunţită, o ierarhizare, dar şi o sancţionare.
Metodele de evaluare alternative sau moderne indică faptul ca acestea s-au impus în practica şcolară în ultimii ani şi că se utilizează ori în locul, fie simultan ori în completarea celor tradiţionale.


Figura nr. 4 Metodele de evaluare tradiţionale şi alternative

2.1 Metode de evaluare tradiţionale
           
Evaluarea orală este cea mai veche şi frecventă metodă de evaluare utilizată în activitatea instructiv-educatică. Aceasta constă într-un dialog purtat între profesor şi elev, prin care primul urmăreşte să obţină informaţii cu privire la cantitatea şi calitatea cunoştinţelor pe care le posedă elevul precum şi capacitatea acestuia de a opera cu ele.[11] Cu prilejul examinării orale, profesorul îi poate cere elevului să-şi motiveze răspunsul la o anumită întrebare şi să-l argumenteze, după cum tot el îl poate ajuta cu întrebări suplimentare atunci când se află în impas.
Această metodă este utilizată în special la disciplinele socio-umane care au ca obiectiv formarea unor capacităţi şi abilităţi dificil de surprins prin intermediul altor metode de evaluare.[12]
Acestă metodă prezintă următoarele avantaje[13]:
· oferă un feed-back rapid elevului, acesta putând să îşi corecteze imediat eventualele neînţelegeri;
·   dezvoltă capacitatea de comunicare a elevului;
· permite cunoaşterea capacităţii de exprimare a elevului şi siguranţa cu care acesta operează cu noţiunile asimilate;
·  intensifică interacţiunea dintre profesor şi elev;
·  oferă posibilitatea profesorului de a alterna tipul întrebărilor şi gradul lor de dificultate în funcţie de calitatea răspunsurilor date de elev.
Metoda are însă şi unele dezavantaje: necesită mult timp pentru evaluarea întregului colectiv de elevi, are un grad scăzut de obiectivitate putând fi influenţată de starea examniatorului, de gradul diferit de dificultate ale întrebărilor de la un elev la altul.
Evaluarea scrisă este o metodă de evaluare ce le oferă posibilitatea elevilor de a se  exprima în scris, fără intervenţia profesorului, cunoştiinţele dobândite. Această metodă se concretizează prin:  lucrări de control curent, a lucrărilor de control date la încheierea unei unităţi de învăţare, a unui semestru (teze).
Această metodă permite evaluarea unui număr mare de elevi într-un timp relativ mic, iar comparativ cu evaluarea orală prezintă un grad mai mare de obiectivitate, deoarece  rezultatele sunt  raportate  la  criterii  unice de evaluare. Prin această metodă se asigură uniformitatea evaluării. Din păcate feed-back-ul activităţii nu este atât de rapid ca cel de la evaluare, nu  este  posibilă  orientarea elevilor  prin  întrebări ajutătoare  către  un  răspuns corect în cazul neînţelegerii cerinţei, corectarea probelor scrise solicită resurse mari de timp.[14]  Totodată, în cazul unor răspunsuri formulate ambiguu, profesorul nu poate cere lămuriri suplimentare elevului, pentru a aprecia corect răspunsul.
Evaluarea prin probe practice vizează să identifice capacitatea elevului de a aplica practic cunoştinţele teoretice dobândite. Această metodă reprezintă liantul între „a ştii” şi „a face” şi se aplică atunci când se evaluează conţinutul practic şi experimental al instruirii, oferind informaţii de asemenea  cu privire la însuşirea conţinutului conceptual, fiind utilizată în special la disciplinele: educaţie tehnologică, educaţie plastică, educaţie muzicală, educaţie fizică, matematică, fizică, chimie, biologie, informatică.[15]. Evaluarea prin intermediul probelor practice oferă un grad ridicat de obiectivitate deoarece produsele realizate pot fi analizate prin raportare la criterii obiective precise.

2.2 Metode de evaluarea moderne/alternative

Metodele alternative de evaluare cel mai frecvent folosite la ora actual în învăţământul românesc sunt:
Ø  Observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevilor în timpul activităţilor didactice;
Ø  Referatul;
Ø  Portofoliul;
Ø  Proiectul;
Ø  Autoevaluarea.
Observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevilor în timpul activităţilor didactice furnizează o serie de informaţii utile, greu de obţinut pe alte căi constând în consemnarea metodică, fidelă şi intenţionată a diferitelor manifestări de comportament individual aşa cum se prezintă ele în fluxul lor natural de manifestare şi are la bază motivaţia de  a cunoaşte personalitatea elevului, a intereselor şi preocupărilor lui vis-a vi de activitatea şcolară, atitudinile sociale şi comportamentul lui în public.[16] Datele observate pot fi colectate în jurnalul sau caietul profesorului  şi  pot  fi  utilizate  prin  asociere  cu  alte metode de evaluare.
Avantajul  acestei  metode  e  de  natură psihopedagogică,  determinând comportamentele reale din clasă, evidenţiindu-se ca foarte utilăîn situaţia elevilor cu cerinţe speciale, însăare şi
dezavantajul căeste mult subiectivă, cere mult timp  şi necesită folosirea şi a altor metode de evaluare.
Referatul reprezintă o modalitate de evaluare a gradului în care elevii sau studenţii şi-au însuşit un anumit segment al programei, cum ar fi o temă sau o problemă mai complexă dintr-o temă. Acesta  permite  abordarea  unor  domenii  noi  şi  realizarea  unor  conexiuni  intercurriculare şi transcurriculare,  având un  caracter  integrator.[17]  El este întocmit fie pe baza unei bibliografii minimale, recomandate de profesor, fie pe baza unei investigaţii prealabile efectuată de elev. Referatul trebuie să cuprindă atât opiniile autorilor studiaţi cât si opinia elevului cu privire la probema analizată.
Portofoliul este metoda de evaluare ce urmăreşte progresiv, pe durate mari de timp, nivelul performanţelor şcolare ale elevilor obţinute în urma unor activităţi la care se folosesc metodele  şi tehnicile uzuale de evaluare: probele scrise, observaţia sistematică, proiectul, autoevaluarea, etc.[18] Deoarece aceasta conţine rezultatele obţinute prin alte metode de evaluare, putem spune ca portofoliul reprezintă cartea de vizită a elevului.
Este o modalitate eficientă de comunicare a rezultatelor şcolare şi a progreselor înregistrate de elev, uşurând astfel urmarirea evoluţiei elevului de la un semestru la altu, de la un an la altu sau chiar de la un ciclu de învăţământ la altu.
Proiectul reprezintă o metodă complexă de evaluarea, deoarece implică abordarea completă a unei teme şi cuprinde de obicei şi o parte practică experimentală.[19] Proiectul poate fi realizat atât individual cât şi în grup şi necesită o perioadă mare de tip pentru realizare.
 Această formă de evaluare este preferată în ultimii anii de elevi deoarece aceştia au posibilitatea să conceapă un proiect pe un subiect care îi interesează, astfel aceştia sunt foarte motivaţi să realizeze un proiect bun şi nu percep această metodă ca fiind una de evaluare. Proiectul permite astfel evaluarea unor capacităţi superioare ale elevilor, atitudini, aptitudini, deprinderi[19]:
Ø  capacitatea de a selecta informaţiile utile în vederea realizării proiectului;
Ø  capacitatea de identifica şi utiliza metode de lucru adecvate îndeplinirii obiectivelor;
Ø  abilitatea de a utiliza corespunzător echipamentele şi instrumentele necesare conceperii proiectului;
Ø  abilitatea de a finaliza un produs;
Ø  lucru în echipă (în cazul proiectelor în echipă);
Ø  capacitatea de a susţine proiectul realizat, evidenţând aspectele relevante.
Printre avantajele utilizării proiectului ca modalitate de evaluare se numără faptul că stimulează creativitatea, creşte încrederea elevului în forţele proprii, dezvoltă abilităţi de gestionare a timpului, a emoţiilor (prin suţinerea repetă a proiectelor în faţa clasei), dezvolta capacitatea de a lucra în echipă. Faptul că necesită mult timp pentru organizare, desfăşurare şi evaluare, existând astfel riscul ca interesul elevului faţă de proiect să scadă, reprezintă cel mai mare dezavantaj al acestei metode.
Autoevaluarea reareprezintă o metodă de evaluare cu un grad formativ ridicat, prin implicarea elevilor în aprecierea propriilor rezultate, pe baza unor criterii de evaluare stabilite şi comunicate anterior de către profesor în colaborare sau nu cu ei.[20] Această metodă îi responsabilizează pe elevii faţă de activitatea şcolară şi le dezvoltă capacitatea de autocunoaştere. Autoevaluarea se poate realiza prin: autocorectare, autonotare controlată, notarea reciprocă între elevi, metoda de apreciere obiectivă a personalităţii.

Capitolul 3. Utilizarea proiectului ca metoda de evaluare la disciplina Mediul concurenţial al afacerilor (filiera tehnologică, profil Servicii, clasa a XII-a)

Proiectul este o metodă complexă de evaluare, individuală sau de grup care este foarte eficientă în special în cazul abordării temelor interdisciplinare, tocmai pentru că, prin natura sarcinilor pe care le propune, solicită transferul de cunoştinţe şi competenţe dobîndite în cadrul altor discipline şi valorifică foarte mult competenţele transverale precum: competenţele de comunicare, negociere, planificare, organizare. Această metodă permite aprecierea unor capacităţi şi cunoştinţe superioare şi indentificarea unor calităţi individuale ale elevilor.[21]
Din aceste motive am ales să utilizez metoda proiectului pentru evaluarea formativă la disciplina Mediul concurenţial al afacerilor (filiera tehnologică, profil Servicii, clasa a XII-a ).

Tema: Analiza mediului concurenţial al unei firme
Obiectivele evaluării:
O1. Să identifice concurenţii firmei.
O2. Să determine punctele tari şi slabe ale ofertei proprii prin compararea cu cea a concurenţilor.
O3. Să identifice modalităţile de creştere a eficienţei economice la nivel de firmă.
Planificarea activităţii:
·         Stabilirea obiectivelor proiectului şi a criteriilor de evaluare;
·         Formarea grupelor;
·         Stabilirea temei proiectului (pe ce firma vor efectua cercetarea) – profesorul poate face propuneri, dar elevii sunt cei care aleg tema proiectului;
·         Distribuirea responsabilităţilor în cadrul grupului şi efectuarea diagramei Gantt;
·         Identificarea surselor de informare (profesorul poate îndruma elevul în identificarea surselor bibliografice necesare);
3. Cercetarea propriu-zisă
4. Realizarea materialelor
5.  Prezentarea proiectului în faţa clasei
6. Evaluarea
            Procesul de evaluare a proiectelor prezentate se va face pe baza următoarelor criterii (tabelul nr. 2):


Tabelul nr. 2 Criterii de evaluarea a proiectului
Denumirea criteriilor
Numarul de puncte
I. Evaluarea conţinutului lucrării
60
1. Titlul lucrării este formulat clar şi concis
1
2. Structura şi stilul lucrării
10
          2.1. structura (introducere, cuprins, concluzii, bibliografie)
3
          2.2. stilul (redactare, logica derulării, expresivitatea ilustraţiilor grafice)
7
3. Conţinutul teoretic
13
          3.1. reflectarea conceptelor, teoriilor, noţiunilor; folosirea corectăa acestora
7
          3.2. utilizarea bibliografiei (este legată strict de subiect, grad de prelucrare, actualitatea surselor folosite etc.)
6
4. Cercetarea aplicativă
36
          4.1. complexitatea cercetării
7
          4.2. alegerea metodelor, tehnicilor şi instrumentelor folosite; corectitudinea şi oportunitatea acestora
9
          4.3. profunzimea analizei şi pertinenţa concluziilor
10
          4.4. originalitatea demersului de cercetare
5
          4.5. creativitatea; inovarea
5
II. Evaluarea susţinerii
40
5. Siguranţa şi persuasiunea expunerii
20
          5.1. stăpânirea temei
7
          5.2. concizia şi logica expunerii;
7
          5.3. folosirea materialelor expozitive şi expresivitatea acestora
6
6. Claritatea şi siguranţa răspunsurilor la întrebări
10
7. Participarea la dezbateri pe baza proiectelor prezentate de ceilalţi colegi
10
Total
100

Utilizarea acestei metode permite elevilor să îşi dezvolte abilităţile de a lucra în echipă, de a se organiza, de a-şi gestiona eficient timpul de lucru, abilităţi solicitate din ce în ce mai mult pe piaţa muncii. Totodată permite evaluarea competenţelor şi a cunoştintelor dobândite de elevi în urma procesului didactic.
Un mare dezavantaj al acestei metode îl reprezintă faptu că evaluatorul nu poate ştii exact care este contribuţia fiecărui elev la proiect.

Concluzii

Metodele pot fi clasificate din punct de vedere istoric în metode tradiţionale şi metode moderne sau alternative. Sunt numite metode tradiţionale deoarece au fost consecrate în timp şi sunt utilizate cel mai frecvent deoarece aceastea asigură cadrului didactic un control mare asupra nivelului de pregătire a clasei, o apreciere amănunţită, o ierarhizare, dar şi o sancţionare. Metodele de evaluare alternative sau moderne indică faptul ca acestea s-au impus în practica şcolară în ultimii ani şi că se utilizează ori în locul, fie simultan ori în completarea celor tradiţionale.
Utilizarea metodelor alternative de evaluare, încurajează crearea unui climat de învăţare plăcut, relaxat, elevii fiind evaluaţi în mediul obişnuit de învăţarea.
Proiectul este o metodă de evaluare modernă care permite elevilor să îşi dezvolte abilităţile de a lucra în echipă, de a se organiza, de a-şi gestiona eficient timpul de lucru, abilităţi solicitate din ce în ce mai mult pe piaţa muncii. Un mare dezavantaj al acestei metode îl reprezintă faptu că evaluatorul nu poate ştii exact care este contribuţia fiecărui elev la proiect.
Deoarece şi metodele de evaluare moderne au anumite lipsuri, dezavantaje, propun combinarea acestora astfel încât evaluarea să ofere o imagine cât mai reală a cunoştintelor şi competenţelor pe care le deţin elevii.

Bibliografie
1.      LICHIARDOPOL, Gabriela, Profesor–evaluator decompetenţe profesionale, 2012, p.5, http://netedu.ro/cndipt/pdf/A_MI_curs.pdf  (accesat la data 16.06.2014)
2.      NICU, Adriana, Teoria şi metodologia evaluării, 2014, p. 5, http://dppd.ulbsibiu.ro/ro/cadre_didactice/adriana_nicu/cursuri/Pedagogie%202_curs_7_%20Teoria%20evaluarii.pdf  (accesat la data 16.06.2014)
3.      POTOLEA, Dan, Teoria şi practica evaluării educaţionale, 2005, p.15, ISBN 973-0-04233-0, http://goo.gl/1zHJ8g (accesat la data 16.06.2014)
4.      STAN, Adrian, Metode şi tehnici în asigurarea calităţii evaluării la matematică în gimnaziu şi liceu, Editura Rafet, 2009, p. 25, http://goo.gl/R5O61U  (accesat la data 16.06.2014)
5.      MANOLESCU, M., Calitate, inovare, comunicare în sistemul de formare continuă a didacticienilor din învăţământul superior -  Evaluarea şcolară,  2013, p. 4, http://portal.didacticieni.ro/documents/41587/41631/Didacticienii+-+prezentare+Predeal-+7+sept.pdf  (accesat la data 16.06.2014)
7.      TRANDAFIR, Viorica, Teză de Doctorat - Metode tradiţionale şi alternative de evaluare în învăţământul primar, 2013, p. 21, http://goo.gl/z9QqgC (accesat la data 16.06.2014)
8.      STAN, Adrian, Metode şi tehnici în asigurarea calităţii evaluării la matematică în gimnaziu şi liceu, Editura Rafet, 2009, p. 34, http://goo.gl/R5O61U  (accesat la data 16.06.2014)
9.      NICU, Adriana, Teoria şi metodologia evaluării, 2014, p. 8, http://dppd.ulbsibiu.ro/ro/cadre_didactice/adriana_nicu/cursuri/Pedagogie%202_curs_7_%20Teoria%20evaluarii.pdf  (accesat la data 16.06.2014)
10.  TRANDAFIR, Viorica, Teză de Doctorat - Metode tradiţionale şi alternative de evaluare în învăţământul primar, 2013,p. 24 http://goo.gl/z9QqgC (accesat la data 16.06.2014)
11.  NAELA, Costică, Didactica biologiei, 2012, p. 217, http://www.scribd.com/doc/203859469/COSTICA-NAELA-Suport-Curs-Didactica-Specialitatii-Biologie (accesat la data 17.06.2014)
13.  STAN, Adrian, Metode şi tehnici în asigurarea calităţii evaluării la matematică în gimnaziu şi liceu, Editura Rafet, 2009, p. 73, http://goo.gl/R5O61U  (accesat la data 18.06.2014)
14.  NICU, Adriana, Teoria şi metodologia evaluării, 2014, p. 24, http://dppd.ulbsibiu.ro/ro/cadre_didactice/adriana_nicu/cursuri/Pedagogie%202_curs_7_%20Teoria%20evaluarii.pdf  (accesat la data 18.06.2014)
16.  STAN, Adrian, Metode şi tehnici în asigurarea calităţii evaluării la matematică în gimnaziu şi liceu, Editura Rafet, 2009, p. 74, http://goo.gl/R5O61U  (accesat la data 18.06.2014)
18.  IANOVICI, Nicoleta, Metode didactice în predarea, învăţarea şi evaluarea la biologie, 2009, p.107, http://www.researchgate.net/publication/235922087_Metode_didactice_in_predare_invatare_si_evaluare_la_Biologie (accesat la data 18.06.2014)
20.  STAN, Adrian, Metode şi tehnici în asigurarea calităţii evaluării la matematică în gimnaziu şi liceu, Editura Rafet, 2009, p. 84, http://goo.gl/R5O61U  (accesat la data 18.06.2014)
22.  DOGARU, Mariana, Inovaţie şi performanţă în dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din mediul urban, 2011, p. 8,  http://mentoraturban.pmu.ro/sites/default/files/ResurseEducationale/Modul%206%20Calitate%20in%20educatie.pdf  (accesat la data 16.06.2014)

Bibliografie imagini
1.      DOGARU, Mariana, Inovaţie şi performanţă în dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din mediul urban, 2011, p. 8,  http://mentoraturban.pmu.ro/sites/default/files/ResurseEducationale/Modul%206%20Calitate%20in%20educatie.pdf  (accesat la data 16.06.2014)
2.      LICHIARDOPOL, Gabriela, Profesor–evaluator decompetenţe profesionale, 2012, p.11, http://netedu.ro/cndipt/pdf/A_MI_curs.pdf  (accesat la data 16.06.2014)
3.      Realizat de autor pe baza informaţiilor de pe site-ul https://mts-sm.wikispaces.com/file/view/Evaluare.pp



  • Share:

You Might Also Like

0 comentarii