Povesti de Pasti - PE CÂND UMBLA DUMNEZEU PE PĂMÂNT - povesti pentru copii

Povesti de Pasti - PE CÂND UMBLA DUMNEZEU PE PĂMÂNT - povesti pentru copii

Umblând odată Dumnezeu cu sfântul Petru pe pământ, au ajuns seara târziu într-un sat, în care multă vreme nimeni n-a voit să le dea adăpost. După umblet găsiră un ţăran care-i primi. Acesta le aşternu nişte paie în şură şi înainte de culcare se îngriji să le dea o mâncare bună. Sfântului Petru, care se necăjise că nu voia nimeni să-i primească, i-a plăcut purtarea ţăranului şi nu înceta cu laudele.

- Când lauzi pe cineva, Petre, nu lăuda prea tare, zise Domnul.

Cum se crăpă de ziuă veniră treierători în şură. Pe atunci nu erau maşini de treierat. Sfântul Petru se trezi din somnul dulce şi se necăji că ţăranul îi supără aşa de dimineaţă.

- Sculaţi-vă! le zise ţăranul şi haideţi să ne aju­taţi! Cine vrea să mănânce trebuie să muncească.

Sfântul Petru nu se mişcă însă din loc, mai ales că i se părea că bunul Dumnezeu doarme încă dus. Treierătorii începură munca.

După ce au treierat de trei ori împrejur, ţăranul zise:

- Nu trebuie să îi lăsăm pe leneşii aceştia să doarmă! Dac-au mâncat, de s-au săturat, să ne ajute şi la muncă. Atingeţi pe unul cu băţul. Sfântul Petru dormea la margine şi deodată se pomeni cu o lovitură în spate. Dar nu se mişcă, cu atât mai mult cu cât i se părea că Dumnezeu doarme dus.

- Dar bine mai dorm ăştia! - zise ţăranul. Atunci Dumnezeu îi şopti lui Petru:

- Petre, vino încetişor în locul meu, căci altfel de la ăştia o să mai capeţi una. Petru se mişcă bucuros din loc.

- Oho! ăştia-s ca nişte beţe! strigă ţăranul, chiar să trăsnească lângă ei, nici atunci n-ar auzi nimic. Să-i dăm deci una şi celui de lângă perete. Şi deoarece Sfântul Petru se mutase din loc, mai căpătă o lovitură zdravănă.

Nu zise nici de data asta nimic.

După un timp Dumnezeu se sculă şi binecu­vânta pe ţăran, încât acesta treiera acum de două ori mai mult decât înainte.

Pe drum, Sfântul Petru îl întrebă pe Dumnezeu de ce l-a binecuvântat pe ţăran, după câte avusese el de îndurat.

Atunci Domnul a spus:

- Petre, tu ai meritat cele două lovituri, una pentru că n-ai vrut să o ajuţi pe gazdă, a doua, pentru mine, fiindcă ai fost egoist şi te-ai mutat în locul meu.

Altă dată, când ajunseră în alt sat, li se făcuse foame.

Zise Dumnezeu:

- Petre, du-te şi cumpără lapte.

- Nu lapte Doamne, mai bine "căşcior", se rugă Sfântul Petru, căruia îi plăcea tare mult brânza.

- Fă cum ştii, uite banii, cumpără trei căşuleţi.

Sfântul Petru se duse şi cumpără trei căşuleţi. Unul îl mancă imediat şi se întoarse la Dumnezeu numai cu doi căşuleţi.

- Unde este al treilea? întrebă Dumnezeu.

Petru se făcu că nu aude şi-şi văzu de drum.

Ajungând într-o pădure se odihniră. Zise Domnul atunci către Sfântul Petru:

Petre, nu mai am bani şi vom avea nevoie. Aici sub pom, unde stăm noi, este o comoară, ia un par, scoate pomul din pământ şi ia comoara.

Sfântul Petru se puse pe treabă, scoase pomul din pământ şi găsi într-adevăr o comoară. Luă banii de aur şi făcu din ei o grămadă înaintea lui Dumnezeu.

Domnul îi numără şi făcu din ei trei grămezi egale. Una o dete Sfântului Petru, una o ţinu pen­tru sine iar a treia o lăsă acolo.

- A cui este a treia grămăjoară, Doamne? întrebă Sfântul Petru,

- Este a aceluia care a mâncat al treilea căşuleţ.

Sf. Petru şi-a mărturisit îndată fapta:

- Doamne, eu am mâncat căşuleţul. Dumnezeu îl privi serios şi spuse:

- Petre, tu n-ai mărturisit pentru căşuleţ, ci pen­tru bani. în bani stă Satana, ia toţi banii şi împarte-i la săraci!

Sfântul Petru roşi, luă banii şi făcu aşa cum i s-a poruncit.

Mergea odată Sfântul Petru pe lângă Dumnezeu adâncit în gânduri. Deodată se opri şi spuse:

- Minunat lucru e să fii Dumnezeu. Dacă aş putea fi Dumnezeu numai pentru o jumătate de zi, apoi iar să fiu Petru.

Domnul, auzindu-l, zâmbi şi spuse:

- Să fie după gândul tău. Din clipa aceasta eşti Dumnezeu până diseară.

Tocmai se apropiau de un sat, din care o fată de ţăran scotea un cârd de gâşte.

După ce le-a mânat pe câmp, le-a lăsat acolo şi s-a întors în sat.

- Vrei să laşi, îi spuse Sfântul Petru, gâştele singure?

- Nu pot să îngrijesc astăzi gâştele. Astăzi se face sfinţirea bisericii, spuse fetiţa.

- Dar cine va îngriji gâştele? întrebă Sf. Petru.

- Ei! astăzi trebuie să le păzească bunul Dumnezeu, spuse copila şi alergă spre sat.

- Petre, zise Dumnezeu, ai înţeles? Bucuros m-aş fi dus cu tine în sat la sfinţirea bisericii... dar gâştele se pot rătăci şi tu eşti Dumnezeu până diseară, deci trebuie să le păzeşti.

Ce era să facă Sf. Petru. A trebuit să păzească gâştele.

S-a jurat, însă, că niciodată nu va mai dori să fie Dumnezeu.

* * *

Odată ajunseră târziu seara într-un sat. Dumnezeu voia să caute adăpost într-o casă mai săracă, Sf. Petru, însă, îl rugă să poposească într-o casă mai bogată.

Domnul nu se împotrivi, îl lăsă să meargă, dar el se opri în faţa unei colibe.

Sfântul Petru merse în casa care era cea mai frumoasă dintre toate.

- Aici este îmbelşugare, aici vom căpăta masă bună şi un pat bun, se gândea Sf. Petru, dar s-a înşelat.

Ţăranca îl primi rău şi îi spuse că ea nu are mâncare şi adăpost pentru pierde-vară.

Sfântul Petru se necăji, dar nu-şi pierdu cura­jul. Se duse la altă casă dar şi de acolo a fost gonit. La fel şi la a treia. Amărât, se întoarse la Dumnezeu.

- Vino să încercăm în coliba aceasta, spuse Domnul şi intrară înăuntru. Găsiră o femeie cu copii tocmai la masă. Sărăcia se vedea peste tot.

- Aici am nimerit-o foarte bine, căci femeia nu are nimic, gândea Sf. Petru, dar se înşela.

După ce Dumnezeu ceru de mâncare şi se rugă să le dea un adăpost, femeia, o văduvă, le răspunse:. Dacă sunteţi mulţumiţi cu ceea ce am, bucuros vă ospătez.

Dumnezeu era mulţumit. Văduva le aduse o farfurie cu ciorbă şi se rugă s-o ierte că supa nu e mai grasă, căci nu are ulei.

- Petre, numără steluţele care înoată în ciorbă! spuse Dumnezeu.

Petru numără steluţele. Erau şaizeci. După ce mâncară, Domnul numără pe masă atâtea monede de aur câte steluţe înotaseră deasupra ciorbei şi le dădu văduvei, după care se duseră la culcare.

A doua zi dimineaţă, femeia se duse la casa cea frumoasă după lapte, ca să pregătească drumeţilor ceva bun de mâncare şi povesti vecinei ce bine au răsplătit-o drumeţii pentru ciorba cea slabă. Vecina ei, o femeie foarte lacomă, spuse văduvei să nu pregătească nimic căci vrea să-i poftească ea pe drumeţi la o ciorbă mai bună.

Văduva le spuse aceasta drumeţilor care ple­cară în vecini, la casa cea mare, întovărăşiţi de mulţumirile văduvei.

Ţăranca cea bogată le pregăti o ciorbă foarte grasă.

- Dacă au plătit o ciorbă rea aşa bine, cum au să plătească ciorba cea bună?, gândi ea.

- Petre, numără steluţele care înoată în ciorbă, spuse Domnul.

- O Doamne, spuse Sf. Petru, căruia îi plăcea ciorba, este atât de bună ciorba aceasta încât tot uleiul de pe ea este adunat într-o singură stea.

Când au plecat, Dumnezeu dărui ţărăncii numai un ban de aur.

Ţăranca nu era mulţumită însă Domnul nu i-a dat mai mult. Câte steluţe atâţia bani!

Pe drum Sf. Petru îl întrebă pe Dumnezeu de ce i-a dat atât de puţin femeii bogate. Acesta spuse:

- Petre, darul nu se preţuieşte după mărimea lui, ci după gândul celui care-l face. Ciorba slabă a văduvei a fost mult mai preţioasă decât cea a ţărăncii bogate.

Povesti de Pasti - PE CÂND UMBLA DUMNEZEU PE PĂMÂNT - povesti pentru copii