Imperiul persan
Timp de aproape 200 de ani Imperiul Persan s-a intins intre Egipt si India, asigurand un mediu relativ stabil pentru dezvoltarea civilizafiei.Ulterior, dupii un declin rapid, el s-a prabusit in fata puterii lui Alexandru cel Mare.
Civilizatia Egiptului si cea din vestul Asiei aveau deja o vechime considerabila
cand triburile nomade ale mezilor si persilor au parasit stepele pentru a veni in
Podisul lranului. Mezii s-au asezat in sudul Marii Caspice; persii s-au asezat in partea de sud-est, deasupra coastei de est, astazi cunoscuta sub numele de Golful Persic. Desi in genaral erau mai putin dezvoltati decat popoarele invecinate de exemplu asirienii ei au adus sistemul religios si etic Zoroastrian,
care a supravietuit pana in ziua de azi.La inceput mezii erau mult mai putemici si
s-au constituit intr-o uniune de triburi, cu capitala la Ecbatana, pretinzand uneori persilor sa le plateasca tribut. Dar mezii, la randul lor , au fost vasali putemicilor asirieni, pana cand regele Cyrxartes al Mezilor s-a aliat cu caldeenii si au cucerit Ninive (612 i.Hr.) si in cele din urma i-au distrus pe asirieni.
Cyrus cel Mare
Suprematia mezilor a fost de scurta durata. Persii s-au unit sub dinastia Ahemenizilor, care mai tarziu a dat nastere unui conducutor de geniu, Cyrus cel Mare (Cyrus II, 559-529 i.Hr). Aproximativ in anul 559 i.Hr., Cyrus a inceput lupta pentru infrangerea mezilor si in cele din urma a cucerit un imperiu care cuprindea lranul, Armenia si estul Asiei Mici (astazi Turcia). Dar acesta era doar inceputul.
In 546 i.Hr., Cyrus patrunde in Asia Mica:, cucerind Lydia si orasele grecesti tributare de pe coasta. Patrivit legendei, regele Lidiei, Cresus, era pe punctul de a fi ars pe rug, dar a fast crutat in ultima clipa: de Cyrus. Pavestea poate fi adevarata deoarece se stie ca: Cyrus era un am generos. Cyrus a extins apoi
stapanirea persilor in nord pana la Marea Caspica: si a purtat a serie de campanii in partea de est, dincolo de muntil Hindu Kus.
Extinderea granitelor
Fiul lui Cyrus, Cambyses II (529-522 i.Hr.), a dus la capat proiectul tata lui sau de a invada ,Egiptul, reusind sa-l cucereasca in intregime, fapt unic in lunga sa istorie. incercarile persilor de a se extinde mai departe in Libia si Etiopia nu au fost incununate de succes; spre sfarsitul domniei sale, Cambyses 11 a fost preacupat indeasebi de aparitia unui pretendent la tron si de razvratirile din imperiu ale mezilor, babilonienilar si altor supusi. Situatia se afla inca intrun punct
critic in momentul in care a survenit moartea lui Cambyses. El nu a lasat nici un descendent direct, dar Darius, camandantul celar Zece Mil de Nemuritari (garda regala:), a pretins descendenta din dinastia Ahemenizilor si a fost acceptat de armata ca fiind noul rege. Doar dupa doi ani de campanii intense el a reusit sa suprime toate revoltele si sa readuca pacea In imperiu.In prirnii ani ai domniei sale, Darius 1 (522-486 lHr.) a reusit sa extinda frontierele imperiului pana la raul Indus. Apoi a decis ca e necesar un proces de reorganizare si consolidare. Continuand opera Marilor Regi care l-au precedat, el a dat Imperiului Persan
forma si institutiile caracteristice.
Un imperiu cosmopolit
La fel ca asirienii, persii aveau supusi foarte diferiti din punctul de vedere al limbii pe care o vorbeau, al obiceiurilor si religiei. Dar In timp ce asirienii si-au impus suprematia prin teroare, persii au incercat sa impace diferitele grupuri de supusi. Personalitatile locale incercau sa guvemeze cat mai bine cele 20 de satrapii (regiuni administrative) in care Darius impartise imperiul. Obiceiurile, legile si institutiile publice erau respectate si toate religiile erau tolerate; un exemplu faimos il constituie reconstruirea unui templu din Ierusalim, care fusese distrus de babilonieni.Toti supusii imperiului serveau In armata persana, care a devenit o forta cosmopolita.Un sistem bine dezvoltat de drumuri sustinea comertul si comunicarea ,statiile de posta uniform amplasate permiteau curierilor sa schimbe
caii si sa ajunga pana In cele mai isolate colturi ale imperiului in cateva saptamani.
Prosperitatea a fost promovata prin folosirea banilor (o inventie provenind din Lydia), sub forma unor monede standardizate de aur. A fost remarcabil faptul ca un imperiu atat de fragil (cel mai mare de pana atunci) a reusit sa supravietuiasca aproape 200 de ani. Imperiul a ajuns cel mai intins in timpul lui
Darius. in 512 i.Hr. el a traversat Bosforul incercand fara succes sa invinga triburile nomade scite aflate dincolo de Dunare. 20 de ani mai tarziu el reface itinerariul, reusind sa ocupe Tracia, pana la granitele Macedoniei.
Puternica Grecie
Dupa ce inalbusise o revolta a oraselor grecesti din Asia Mica, Darius era hotarat sa actioneze impotriva grecilor de pe continent; dar 1n 490 i.Hr. armata trimisa cu scopul de ai pedepsi pe atenieni pentru ajutorul dat grecilor din Asia, a fost invins in batalia de la Maraton. Aceasta era o infrangere de mica importanta si Xerxes (486-465 i.Hr.); fiul lui Darius, a pregatit o invazie la scara mult mai
mare, al carei rezultat a fost dezastruos; bataliile au fost purtate la Salamina (480i.Hr.).Plataea si Mycale (479 i.Hr). Pana la urma, Persia a hotarat sa faca pace (446 i.Hr.). Persii erau calalreti buni, dar infanteria lor era mult mai slaba decat cea a hoplitilor (soldati pedestri) greci. Mercenarii greci au jucat un rol important in revoltele si razboaiele civile dintre gruparile rivale pentru putere si
care tulburau imperiul. in ciuda unei revigorari in timpul lui Artaxerxes III (358-338
i.Hr.), imperiul era intr-un vizibil declin si era evident ca doar luptele dintre statele grecesti il fereau de atacul unor dusmani putemici.Darius III (336-330 i.Hr.) a avut nesansa sa ajunga rege tocmai cand amenintarea greaca devenea realitate si Alexandru Macedon (Alexandru cel Mare) isi incepea spectaculoasa
cariera.
In imaginea de mai jos avem prezentata harta Omperiului Persan in perioada lui de glorie atunci cand administra 20 de regiuni:
Harta Imperiului Persan in perioada lui de glorie |