Răscoalele ţărăneşti din Transilvania XV-lea -Proiect Istoria Romaniei

By anonim - martie 26, 2008

Răscoalele ţărăneşti din Transilvania. Tendinţa de fond dominantă în societatea transilvană a secolului XV a fost însă consolidarea puterii nobi­limii asupra ţărănimii dependente, pe temeiul puterilor discreţionare acor­date în secolul precedent de regii angevini stăpânilor de domenii. în­zestrată cu cele mai largi privilegii, nobilimea transilvană supune unei exploatări sporite pe ţăranii de pe domeniile ei, străduindu-se să fructifice mai remunerator drepturile ei tradiţionale. încercarea ţărănimii de a păstra „libertăţile" vechi, de a se descătuşa din lanţurile exploatării senioriale care începeau să se strângă a provocat în 1437 prima din şirul marilor răscoale ţărăneşti din Transilvania. Convenţiile încheiate de ţăranii răsculaţi cu nobilii pe parcursul răscoalei aduc la iveală motivele mişcării: sporirea cen­sului în bani şi a dijmelor, introducerea nonei, dare suplimentară din produse, modalităţile agravate de prelevare a dijmei bisericeşti, îngrădirea dreptului iobagilor de a-şi lăsa moştenire bunurile ca şi a dreptului lor tradiţional de a se strămuta liber de pe un domeniu pe altul.

Ţăranii români şi unguri din regiunea Someşului, principala zonă a răscoalei, au atacat castelele, distrugând arhivele nobiliare, şi şi-au instalat tabăra pe dealul Bobâlna, care avea să dea numele răscoalei.Victoria ob­ţinută aici de ţărani împotriva oastei nobiliare (iunie 1437) a dus la înche­ierea primei convenţii între cele două tabere, în textul căreia au fost în­scrise revendicările răsculaţilor. Consolidându-şi poziţia, în urma înţelegerii cu pătura privilegiată din rândurile secuimii şi ale saşilor (septembrie 1437), nobilimea a redeschis lupta; a doua înfruntare între răsculaţi şi nobili la Apatiu (octombrie 1437) se încheie nedecis. Noua convenţie în­cheiată între nobili şi ţărani după luptă nu a fost decât o pauză înainte de răfuiala finală. Cu ajutor primit de la secui şi de la rege, nobilimea contra­atacă şi înăbuşe răscoala. La începutul anului 1438, ultima poziţie a răscu­laţilor, oraşul Cluj, a cărui sărăcime aderase la mişcare, e ocupată de nobili.

în cursul răscoalei şi după înăbuşirea ei sângeroasă s-a consolidat co­operarea între nobilime şi cercurile privilegiate ale secuilor şi saşilor. Reuniţi din proprie iniţiativă, reprezentanţii celor trei „naţiuni" constituie acum o „uniune" al cărei ţel principal era apărarea împotriva ţăranilor şi în subsidiar organizarea rezistenţei împotriva primejdiei otomane. Confirmând o evoluţie îndelungată, „uniunea" celor trei „naţiuni" a consacrat sistemul constituţional al Transilvaniei, care avea să dăinuiască timp de câteva secole.

După răscoala de la Bobâlna, exploatarea seniorială a sporit conside­rabil, fapt care avea să provoace la începutul secolului XVI a doua mare răscoală a ţărănimii.

Prilejul răscoalei 1-a oferit proclamarea cruciadei antiotomane în pri­măvara anului 1514. Atraşi de făgăduiala că vor fi eliberaţi din serbie dacă se vor înrola, iobagii s-au înscris în număr mare la oaste, trecând peste îm­potrivirea marii nobilimi, care era ameninţată să-şi piardă forţa de muncă. Actele de violenţă ale nobilimii pentru a opri plecarea ţăranilor la oaste sau pentru a-i sili pe cei plecaţi să se înapoieze au schimbat curând sensul cruciadei, care s-a transformat într-o răscoală ţărănească. Sub conducerea unui mic nobil, Gheorghe Doja, căruia îi fusese încredinţată comanda cruciadei, ţăranii pornesc din tabăra de la Răkos, de lângă Buda, unde se aflau în număr mare, şi înaintează spre Transilvania.

Ţelul răsculaţilor era lichidarea robotei (obligaţia de muncă), a dij­melor, a dărilor în bani; în variantele ei cele mai radicale, răscoala şi-a propus suprimarea nobilimii. Dar, după câteva succese iniţiale, îndeosebi în luptele de la Nădlac şi Cenad, răsculaţii sunt înfrânţi la Timişoara de oastea regală, condusă de voievodul Transilvaniei, Ioan Zâpolya (15 iulie 1514). Pentru a deveni exemplară, represiunea a luat formele cele mai sălbatice. Conducătorul răscoalei, Gheorghe Doja, a fost executat prin ardere pe un tron de fier încins, purtând pe cap o coroană de fier de asemenea încinsă. Treptat, rezistenţa ţărănimii a fost înfrântă în toate zonele în care se întinsese răscoala.
După represiune a urmat codificarea obligaţiilor ţărănimii iobage, la un nivel mult mai ridicat decât înainte de răscoală. Noile obligaţii au fost înscrise în codul de legi — Tripartitum — elaborat de juristul Ştefan Werboczi, care fixează cuantumul dijmei, al nonei, al contribuţiei în bani şi al robotei (o zi pe săptămână) potrivit legislaţiei dietale. Mai semnificativ decât aceste măsuri, noul cod legalizează legarea „perpetuă" a ţăranilor de glie.
Măsurile adoptate după înăbuşirea răscoalelor din 1437 şi din 1514 au consacrat două tendinţe fundamentale în evoluţia vieţii social-politice a Transilvaniei: constituirea regimului celor trei naţiuni privilegiate şi legarea de glie a ţărănimii dependente.

  • Share:

You Might Also Like

0 comentarii