Literatura romană în secolul al XIX-lea
Perioada paşoptistă 1830-1860 are ca nucleu revoluţa anului 1848.Modernizarea societaţii romaneşti,independenţa politică,libertatea naţională,unirea provinciilor române sunt obiectivele social-politice ale mişcarii paşoptiste.
Epoca paşoptista marchează începutul literaturii noastre moderne.Scriitori paşoptişti sunt nevoiţi „să ardă etapele”care se desfăşoară succesiv în literaturile occidentale,în descursul a mai bine de un secol şi jumătate.Curentele literare(iluminism,preromantism,romantism,clasicism,realism incipient) sunt asimilate simultan.Principala trăsătură a literaturii paşoptiste constă în coexistenţa curentelor literare, nu numai în opera aceluiaşi scriitor,ci chiar şi în aceeaşi creaţie.
Paşoptismul este o ideologie literă niciodată sintetizaţa intr-un program particular şi supusă unor exterioare : mesianism cultural si revoluţionar,spirit critic ,deschidere spre Occident si lupta pentru impunerea unui specific naţional, conştiinta civică şi patriotică,conştiinta pionieratului în mai toate domeniile vieţii, o retorică a entuziasmului şi a trezirii la acţiune.
Indrumători ai fenomenului cultural-literar
Două personalităţi au rol de îndrumători al fenomenului cultural-literar.
Intr-o primă etapă,corespunzătoare primei generaţii paşoptiste,acest rol îi revine lui Heliade-Rădulescu prin articolele din ziar Curierul românesc,apărut la Bucureşti , începănd cu 1829, căruia îi adaugă din 1837 suplimentul literar Curierul in ambe sexe.
Filosofia lui Heliade-Rădulescu : „scrieţi, băieţi numai scrieţi”.
Constituirea deplină a romantismului paşoptist a fost marcată de programul teoretic Introducţie ,redactat de Mihai Kogălniceanu.Publicat în primul număr al revistei, articolul-program reprezintă manifestul literar al romantismului romanesc.
n primul număr al revistei, sub titlul Introducţie, M. Kogălniceanu, întemeietorul revistei, publică un articol – program care sintetizează în patru puncte idealurile literare ale scriitorilor paşoptişti:
1. Combaterea imitaţiei scriitorilor străini şi a traducerilor mediocre: îngrijorat de sărăcia literaturii române, ale cărei opere se puteau număra pe degete, Ion Heliade – Rădulescu lansase un apel încurajator către tinerii scriitori: „Scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi!” Interpretînd îndemnul din punct de vedere cantitativ, multe publicaţii ale epocii au încurajat o literatură mediocră, adesea imitată după creaţii siropoase occidentale, pervertind gustul public. M. Kogălniceanu avertizează asupra pericolului unei astfel de literaturi, care elimină criteriul estetic;
2. Crearea unei literaturi de specific naţional: în loc să imite pe scriitorii străini, românii ar putea făuri o literatură autohtonă, inspirată din istorie, natură şi folclor. Preluată din estetica romantică europeană, această triplă recomandare se va regăsi în operele paşoptiştilor:
o Folclorul va face obiectul preocupărilor teoretice, dar va deveni şi sursă importantă de inspiraţie.
o Natura va face obiectul unor ample relatări de călătorie,
o Istoria este privită ca model pentru contemporani, fie pentru a exprima idealul de eliberare şi unitate naţională, fie pentru a ilustra satiric realităţile sociale.
3. Lupta pentru unitatea limbii: „Ţălul nostru este realizaţia dorinţei ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”. Eforturile Şcolii Ardelene de unificare a limbii sunt continuate de paşoptişti, care încearcă să formuleze normele limbii literare, respingînd exagerările latiniste şi pledînd pentru introducerea alfabetului latin.
4. Gramatica românească, în care combate scrierea etimologică şi are păreri juste despre îmbogăţirea limbii cu neologisme;
5. Dezvoltarea spiritului critic: sperînd ca prin impunerea acestor reguli să creeze un sistem de valori pentru publicul român, M. Kogălniceanu introduce şi conceptul de critică obiectivă, subliniind că analiza critică se va face numai asupra operei: „Critica noastră va fi nepărtinitoare. Vom critica cartea, iar nu persoana.”
Perioada paşoptistă 1830-1860 are ca nucleu revoluţa anului 1848.Modernizarea societaţii romaneşti,independenţa politică,libertatea naţională,unirea provinciilor române sunt obiectivele social-politice ale mişcarii paşoptiste.
Epoca paşoptista marchează începutul literaturii noastre moderne.Scriitori paşoptişti sunt nevoiţi „să ardă etapele”care se desfăşoară succesiv în literaturile occidentale,în descursul a mai bine de un secol şi jumătate.Curentele literare(iluminism,preromantism,romantism,clasicism,realism incipient) sunt asimilate simultan.Principala trăsătură a literaturii paşoptiste constă în coexistenţa curentelor literare, nu numai în opera aceluiaşi scriitor,ci chiar şi în aceeaşi creaţie.
Paşoptismul este o ideologie literă niciodată sintetizaţa intr-un program particular şi supusă unor exterioare : mesianism cultural si revoluţionar,spirit critic ,deschidere spre Occident si lupta pentru impunerea unui specific naţional, conştiinta civică şi patriotică,conştiinta pionieratului în mai toate domeniile vieţii, o retorică a entuziasmului şi a trezirii la acţiune.
Indrumători ai fenomenului cultural-literar
Două personalităţi au rol de îndrumători al fenomenului cultural-literar.
Intr-o primă etapă,corespunzătoare primei generaţii paşoptiste,acest rol îi revine lui Heliade-Rădulescu prin articolele din ziar Curierul românesc,apărut la Bucureşti , începănd cu 1829, căruia îi adaugă din 1837 suplimentul literar Curierul in ambe sexe.
Filosofia lui Heliade-Rădulescu : „scrieţi, băieţi numai scrieţi”.
Constituirea deplină a romantismului paşoptist a fost marcată de programul teoretic Introducţie ,redactat de Mihai Kogălniceanu.Publicat în primul număr al revistei, articolul-program reprezintă manifestul literar al romantismului romanesc.
n primul număr al revistei, sub titlul Introducţie, M. Kogălniceanu, întemeietorul revistei, publică un articol – program care sintetizează în patru puncte idealurile literare ale scriitorilor paşoptişti:
1. Combaterea imitaţiei scriitorilor străini şi a traducerilor mediocre: îngrijorat de sărăcia literaturii române, ale cărei opere se puteau număra pe degete, Ion Heliade – Rădulescu lansase un apel încurajator către tinerii scriitori: „Scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi!” Interpretînd îndemnul din punct de vedere cantitativ, multe publicaţii ale epocii au încurajat o literatură mediocră, adesea imitată după creaţii siropoase occidentale, pervertind gustul public. M. Kogălniceanu avertizează asupra pericolului unei astfel de literaturi, care elimină criteriul estetic;
2. Crearea unei literaturi de specific naţional: în loc să imite pe scriitorii străini, românii ar putea făuri o literatură autohtonă, inspirată din istorie, natură şi folclor. Preluată din estetica romantică europeană, această triplă recomandare se va regăsi în operele paşoptiştilor:
o Folclorul va face obiectul preocupărilor teoretice, dar va deveni şi sursă importantă de inspiraţie.
o Natura va face obiectul unor ample relatări de călătorie,
o Istoria este privită ca model pentru contemporani, fie pentru a exprima idealul de eliberare şi unitate naţională, fie pentru a ilustra satiric realităţile sociale.
3. Lupta pentru unitatea limbii: „Ţălul nostru este realizaţia dorinţei ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”. Eforturile Şcolii Ardelene de unificare a limbii sunt continuate de paşoptişti, care încearcă să formuleze normele limbii literare, respingînd exagerările latiniste şi pledînd pentru introducerea alfabetului latin.
4. Gramatica românească, în care combate scrierea etimologică şi are păreri juste despre îmbogăţirea limbii cu neologisme;
5. Dezvoltarea spiritului critic: sperînd ca prin impunerea acestor reguli să creeze un sistem de valori pentru publicul român, M. Kogălniceanu introduce şi conceptul de critică obiectivă, subliniind că analiza critică se va face numai asupra operei: „Critica noastră va fi nepărtinitoare. Vom critica cartea, iar nu persoana.”
Comentarii