Studiu de caz - Perioada interbelica partea a 5-a

By anonim - februarie 19, 2010

Ion
de Liviu Rebreanu

Caracterizarea lui Ion din romanul Ion de Liviu Rebreanu

Caracterizarea lui Ion

În centrul romanului stă destinul personajului principal, Ion. În aprecierea acestui personaj trebuie evitat un punct de vedere exclusivist: absolvirea sau condamnarea totală. În realitate Ion este un personaj complex cu lumini şi umbre, a cărui suflet are părţi greu de înţeles şi de explicat. Complexitatea personajului rezultă din sfâşierea dramatică sub impulsul unor solicitări simultane şi contrare: glasul pământului şi glasul iubirii.
Departe de a fi un primitiv, un instinctual, Ion trăieşte o dramă deplin motivată social şi psihologic. Încă de mic el îşi dă seama că trăieşte într-o lume în care pământul reprezintă totul: el condiţionează păziţia socială şi relaţia dintre oameni. Ion nu este un posedat al posesiunii, ci un om, care doreşte să-şi schimbe viaţa într-o lume, care nu-i oferă prea multe şanse. Astfel la început el îşi lucrează cu hărnicie şi îndârjire pământul puţin şi neroditor. Munca sa este însă fără rezultat; Ion se simte umilit de ceilalţi.
Prin introspectie autorul dezvaluie gandurile si simtirile personajului, conturandu-i firea impulsiva si violenta: ”ii clocotea tot sangele, si parca astepta din adins sa-l atinga ca sa-l poata sfartica in bucatele”.Cearta cu Vasile Baciu, bătaia cu George, mustrările preotului, reproşurile mamei, că trage la sărăcie amplifică zbuciumul personajului.
Pentru Ion pământul înseamnă mai mult decât stăpânirea unui teren întins, înseamnă demnitate, înseamnă dorinţa de a intra în rând cu oamenii. Singura soluţie de a ajunge la pământ oferită de lumea în care trăieşte este căsătoria cu o fată bogată. Cum Vasile Baciu nu i-ar fi dat fata de bunăvoie, Ion se decide să o seducă pe Ana. Setea de pământ întâlneşte în sufletul lui Ion o rezistenţă puternică pentru că Ion nu se hotăreşte uşor să o ia pe Ana de nevastă. Neputinţa de a-şi schimba viaţa îl determină să aleagă această soluţie. Defapt în vremea respectivă mulţi tineri săraci se însurau pentru avere cu fete bogate.
Din momentul în care Ion se hotăreşte să o ia pe Ana, el dovedeşte o viclenie şi o tenacitate calculată. Asistăm la o adevărată înscenare erotică: joacă la horă, o cheamă la poartă, o ignoră câteva zile, o seduce şi o părăseşte. Dacă până la un punct el poate fi înţeles în zbaterea sa pentru pământ, tratamentul inuman faţă de Ana este aproape inexplicabil. Lăcomia nemăsurată a personajului reiese din certurile cu Vasile Baciu căruia îi ia tot pământul. După ce obţine pământurile, Ion se schimbă. El dobândeşte conştiinţa noii sale poziţii în lumea satului „în ochi avea o lumină mândră, de biruitor, era plin de sine însuşi, pe uliţă umbla cu paşi mari şi cu genunchii îndoiţi, vorbea mai apăsat cu oamenii şi veşnic numai de pământ şi avere.”
Ion nu poate vedea dincolo de orizontul sau, care este marginit la pamantul, dealurile si culmile cu pamant afanat si livezi imbelsugate. El nu isi poate obiectiviza conditia, ramanand un tip launtric, interiorizat, chinuit de dorinta devenita pacat, blestem. Tanarul nu vede decat pamanturile Anei, iar casatoria sa cu aceasta este si un act de oblojire a onoarei patate, o razbunare a saracului inzestrat cu o energie neobosita care il indarjeste in lupta. In fond, cu toata istetimea si harnicia ce ii sunt recunoscute, Ion apartine pariei satului, acele paturi rusinoase a saracilor.
Este caracterizat direct,de catre narator,de alte personaje,autocaracterizare)si indirect prin fapte,atitudini,comportament,relatii cu alte personaje,vestimentatie.Naratorul prezinta initial,in mod direct ,biografia personajului,iar pe parcursul romanului,elemente de portret moral.Caracterizarea directa realizata de alte personaje se subordoneaza tehnicii pluralitatii perspectivelor:”Ion e baiat cumsecade.E muncitor,e harnic,e saritor,e istet”.Autocaracterizarea evidentiaza framantarile sufletesti prin monologul interior”Ma olesesc ca o baba naroada.Parca n-as mai fi in stare sa ma scutur de calicie”.
Caracterizarea indirecta se realizeaza prin faptele care evidentiaza trasaturile sale.Limbajul apartine registrului popular,este diferit in functie de situatie si de interlocutor.Foloseste cu naturalete expresii populare.Este respectuos cu invatatorul si preotul,dar ironic cu Vasile Baciu.Gesturile si mimica ii tradeaza intentiile, autorul lasa intamplarile sa “vorbeasca”, iar psihologizarea gesturilor este mult folosita. Vestimentatia ii reflecta conditia sociala de taran,iar numele devine emblematic.
Comportamentul sau reflecta intentiile fata de celelalte personaje.La hora,este tandru,o strange pe Ana in brate,apoi este batjocoritor,o loveste cu sange rece.Fata de ea simte mai intai mila,apoi dezgust si indiferenta.In relatia cu Vasile Baciu sau cu George Bulbuc adopta diferite atitudini,dar scopul sau este razbunarea sau smulgerea unei proprietati:pamantul sau femeia.Este aspru,chiar brutal cu cei pe care-i considera vinovati pentru propria conditie,aceea de taran sarac.Pe tatal sau il acuza ca i-a baut averea,iar pe mama ca l-a „facut”sarac.
Dar relatia fundamentala se stabileste intre protagonist si un personaj simbolic mai puternic decat el:pamantul.Iubeste pamantul mai presus de orice,renunta la Florica,pe care o iubea.Toate actiunile lui se vor orienta spre a-l obtine,indiferent de mijloace.Cand glasul pamantului tace ,revine glasul iubirii.Pamantul-stihie striveste in final omul,care nu intamplator este ucis cu o sapa. După căsătorie trăsăturile îşi pierd treptat omenescul. În epoca respectivă şi alţi tineri s-au căsătorit cu fete bogate fără să iubească dar s-au resemnat şi şi-au cinstit familiile (Vasile Baciu). Abia după nuntă Ion îşi dă seama că odată cu pogoanele de pământ primeşte şi urăţica satului.
El manifestă faţă de Ana o cruzime şi o brutalitate greu de înţeles. Atitudinea sa inumană, certurile, bătăile, vorbele grele, determină siniciderea Anei. Moartea Anei îl surprinde, dar nu îl schimbă.
Groaza declanşată de moartea Anei ţine doar o clipă pentru că gândul lui Ion se îndreaptă îmediat la copil, ca singurul moştenitor al averii socrului său. Nici moartea Anei, nici a copilului nu-l impresoinează prea mult, decât în măsură în care pământurile lui Vasile Baciu depindeau de aceştia.
Treptat Ion îşi dă seama că fericirea nu stă în pogoanele de pământ şi în sufletul său se simte din nou glasul iubirii pentru Florica.
În finalul romanului Ion moare ucis de Geroge, deci printr-o moarte violentă care-i apare ca o pedeapsă pentru că a vrut prea mult, pentru că nu s-a ştiut opri la timp.
Eu cred ca Ion este un personaj tragic, complex cu lumini şi umbre, a cărui suflet are părţi greu de înţeles şi de explicat. Setea de pamant este trasatura dominanta a personalitatii sale,ceea ce il face sa fie un om fara scrupule,nemilos toate pentru a-si atinge scopul. Ion traia intr-o lume in care nu conta decat pararea satenilor si statutul social. Ceea ce conta pentru el era averea, pamantul.
Titlul romanului reprezinta numele personajului principal,Ion,care ii reflecta conditia sociala si devine emblematic
Conceptia autorului despre Ion e aceea ca el e o faptura vulnerabila, un punct insignifiant asupra caruia se exercita doua forte masive, strivitoare, carora nu li se poate sustrage: determinismul social si cel “divin”, neimanent. Personajul aude cu aceeasi intensitate doua glasuri: al iubirii si al pamantului, dar nu le poate urma decat sfidand cele doua forte: cea divina si cea sociala. Ion este “instrumentul” demonstratiei facute de narator.Nu planul sau psihologic este complex, ci planul imprejurarilor sale de viata ,dupa cum dovedeste parcursul destinului sau (ascensiune-decadere-ascensiune), rapiditatea cu care isi indeplineste scopurile si reintoarcerea in situatia initiala.

  • Share:

You Might Also Like

0 comentarii