Scandalul finaciar Parmalat
- Auditul financiar – definirea conceptului
Prin audit, în general, se
înțelege examinarea profesională a unei informații în vederea exprimării unei
opinii responsabile și independente prin raportarea la un criteriu (standard,
normă) de calitate. Obiectivul oricărui tip de audit îl constituie
îmbunatățirea utilizării informației.[1]
Auditul situației financiare
are ca obiectiv exprimarea de către auditor a unei opinii potrivit căreia
situațiile financiare au fost stabilite în toate aspectele lor semnificative
conform unei referințe contabile identificate.[2]
În fapt auditul financiar –
contabil reprezintă exprimarea efectuată de un profesionist competent și
independent (auditor financiar) în vederea exprimării unei opinii motivate
asupra:
·
Validității și corectei aplicări a
procedurilor interne stabilite de conducerea entității auditate (auditul
intern);
·
Imagini fidele, clare și complete
a patrimoniului, a situațiilor financiare și a rezultatelor obținute de
entitatea auditată.
În legislația română, auditul financiar este considerat ca
fiind activitatea de examinare, în vederea exprimării de către auditorii
financiari a unei opinii asupra situațiilor financiare în conformitate cu
Standardele de Audit Financiar, amornizate cu Standardele Internaționale de
Audit Financiar adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România.[3]
Obiectivele fundamentale urmărite în cadrul unei misiuni de
audit financiar, sunt:
·
autorizarea, care urmăreşte
asigurarea tuturor decidenţilor că în unitate au avut loc doar evenimentele şi
tranzacţiile autorizate;
·
justificarea şi evaluarea, ce este
necesară pentru asigurarea existenţei şi valorii activelor înregistrate şi a
faptului că societatea operează în conformitate cu politicile, procedurile şi
metodele definite de conducere;
·
conformitate a, prin care se asigură
înregistrarea corectă a informaţiilor contabile şi de altă natură în
concordanţă cu practica şi principiile universal acceptate, precum şi cu
legislaţia în vigoare; arhivarea şi păstrarea informaţiilor, precum şi
securitatea acestora în timpul impus de lege;
·
supervizarea, persoanelor oficial
responsabile de tranzacţiile zilnice şi înregistrarea acestora, cu alte cuvinte
un control exigent asupra calităţii înregistrărilor şi operaţiunilor zilnice.[4]
Denaturările din situațiile financiare pot fi provocate de
erori sau fraude.
Eroarea este o denaturare neintenționată
apărută în situațiile financiare, inclusiv omiterea unei sume sau prezentării:
·
estimare
contabilă incorectă apărută din neatenție sau din
interpretarea greșită a informațiilor;
·
o eroare în colectarea sau
procesarea datelor pe baza cărora s-au întocmit situațiile financiare;
·
aplicarea incorectă a politicilor
contabile cu privire la recunoașterea, evualarea, clasificarea, prezentarea sau
descrierea informațiilor contabile.
Frauda este
un act de reacredință săvârșit de o persoană, deobicei pentru a realiza un
profit material de pe urma atingerii drepturilor alteia, adică o acțiune comisă
cu intenția de a înșela.[5]
Normele internaționale de audit menționează că
termenul de “fraudă se referă la o acțiune cu caracter
intenționat interprinsă de una sau mai multe persoane din rândul conducerii,
salariaților sau terților, acțiune ce are ca efect o interpretare eronată a
situaților financiare”.
Conform SIAS – 3 “Frauda poate fi
făcută în beneficiul sau în detrimentul entității pentru persoane din
interiorul sau din afara acesteia” .[6]
Raportarea
financiară frauduloasă implică denaturări intenționate inclusiv omiterea de
sume sau de prezentări în situațiile financiare care să îi inducă în eroare pe
utilizatorii situațiilor financiare. Aceasta poate fi provocată de eforturiile
conducerii de a gestiona câștigurile astfel încât să îi înșele pe utilizatorii
situației financiare influențând percepțiile acestora în legătură cu
performanța si profitabilitatea entității.
Raportarea
finaciară frauduloasă este făcută la presiunea atingerii obiectivelor fixate de
investitori, pentru a contracta credite bancare cu o mai mare ușurință.
Raportarea
financiară frauduloasă poate fi realizată prin:
·
manipuloarea, falsificarea (inclusiv
contrafacerea), modificarea informațiilor contabile sau a documentației de
susținere din care sunt întocmite situațiile financiare;
·
reprezentarea eronată sau omiterea
intenționată din situațiile financiare a evenimentelor, tranzacțiilor sau a altor
evenimente semnificative.[7]
Principalele posibilități în detectarea
fraudei de către auditor sunt:[8]
·
să reevalueze riscul de fraudă,
orientând procesul detectării fraudei către cele mai frecvente forme de fraudă;
·
să monitorizeze managementul și să
evalueze calitatea procesului managerial;
·
să evalueze echilibrul dintre
încredere și controalele asociate angajaților, inclusive a conducătorilor
entității;
·
să reevalueze periodic sistemul de
control intern, inclusive controalele privind integritatea și securitatea
datelor în sistemul informatic;
·
să se folosească elementul
surpriză legat atât de momentul derulării unor activități, dar și de conținutul
verificărilor efectuate.
2. Scandalul Parmalat
2.1 Scurt istoric[9]
În 1961, în urma decesului tatălui său, Calisto Tanzi a
renunțat la universitate pentru a se dedica lumii afacerii. Tanzi avea 22 de
ani atunci când a moștenit afacerea familiei care a fost începută de bunicul său.
Afacerea moștenită, „Tanzi Calisto e Figli—Salumi e Conserve” se ocupă cu
producerea și vânzarea produselor din carne, a salamurilor și a conservelor de
roșii.
Deoarece nu era mulțumit de cum funcționa
firma a decis să îi diversifice activitatea. Astfel în urma unei vizite în Elveția
a decis că industria lactatelor îi va aduce succesul. La vârsta de 23 de ani a
construit o fabrica de procesare a laptelui in orașul
Colleccchio, Parma. Laptele era vândut in Parma și in orasele din apropiere în
special prin metoda door-to-door.
Tanzi a aplicat noi
tehnologii și strategii de marketing pentru a-și crește afacerea. Calisto Tanzi
a fost prima persoană din Italia care a „brănduit” laptele. Numele Parmalat înseamna
laptele produs în Parma și a fost realizat prin alăturarea numelui orașului în
care iși desfășura activitatea Parma și
produsul de bază lapte (latte)
realizat de aceștia.
Parmalat-ul a fost
printre primele companii care au adoptat tehnologia UHT și a ambalajui din
carton Tetra Pak.
Laptele Parmalat a devenit rapid foarte popular şi curând
a cucerit și alte
regiuni din Italia.
În anii 70’ firma
Parmalat și-a diversificat activitatea producând smântâna, iaurt, unt, suc de
fructe și sos tomate. Firma și-a extins în Europa, în America Latină (Brazilia,
Argentina, Venezuela, Columbia, China, Canada și Australia).
În perioada 1975-1986 Parmalat-ul a devenit
foarte cunoscut în Italia și în lume datorită sponsorizărilor făcute în sport.
Veniturile firmei au înregistrat o creștere spectaculoasă de la 23 milioane de
euro în 1975 la 460 milioane în 1986.
În anii 80’ firma și-a diversificat din nou
activitatea producând sosuri, biscuiți și produse de panificație. Ca urma a
dezvoltării firmei pe plan internațional, aceasta a devenit lider pe piața
lactatelor și a produselor de panificație.
În anii 90’ Parmalat opera în 31 de tari
din 6 continente, având peste 36.000 de angajați în lume. Firma deținea 5200 de
ferme de lapte din care aproximativ 5000 erau pe teritoriul Italiei.
2.2 Scandalul Parmalat
Familia Tanzi și-a păstrat
controlul asupra firmei Parmalat deținând 52%
din firma prin intermediul Coloniale SpA. Firma a fost controlata în
stilul afacerilor italiene, doar 3 executivi din 13 erau independeți restul
fiind apropiați familiei.
O dată cu creșterea puterii economice a grupului, Calisto
Tanzi a început să se implice în politică și să concureze cu Silvio Berlusconi,
cheltuind bani firmei pe activități care nu aveau de-a face cu firma Parmalat.
Între 1998 şi
2000, Parmalat-ul a cumpărat 25 de companii din toata lumea. Majoritatea
firmelor au fost cumparate cu ajutorul creditelor. În 1999, Parmalat a cumpărat Eurolat, firma italiană care iși
desfășura activitatea în toata lumea, în special în Argentina și în Statele
Unite ale Americii. Firma a fost achiziționată cu suma de 400 milioane de euro.[10] Prin achiziționare, Parmalatul a patruns pe piața americană, unde iși dorea de mult să
ajungă.
Până la sfârșitul lui 2001, 67% din veniturile Parmalat erau din afara Europei, în comparație cu ultimii 10 ani când depindeau de piața din Italia, unde vindeau 83% din produse.
Până la sfârșitul lui 2001, 67% din veniturile Parmalat erau din afara Europei, în comparație cu ultimii 10 ani când depindeau de piața din Italia, unde vindeau 83% din produse.
În anul 2002 firma a atins apogeul, 50% din laptele vândut in New York era Parmalat, înregistrând
venituri de 7.6 miliarde de euro, pe hârtie.
Dar la fel de repede cum intrau bani în firma, la fel de
repede aceștia ieșeau. În perioada 1990-2002 18 miliarde de euro au fost
cheltuite pe activități neproductive: echipa de fotbal, agentie de turism,
sponsorizări ale partidelor politice sau pentru reconstrucția unor monumente
istorice. Trei miliarde de euro au fost cheltuite pe achiziții dovedite
neeficiente.
Tanzi, in urma auditului realizat după izbucnirea
scandalului , s-a dovedit că a utilizat aproximativ 2.3 miliarde de euro făra a
avea documente justificative. El a folosit banii companiei pentru a-și
satisface propriile caprici.
La jumătatea lunii decembrie 2003 lumea a fost zguduită de știrea
potrivit căreia colosul italian Parmalat a fost declarată falimentară. Bank of
America a anunțat că Parmalatul nu poate demonstra 5 miliarde de dolari trecute
in bilantul prezentat băncii în septembrie 2003. Firma Parmalat prin Parmalat’s
Bonlat Financing Corp a adus un document cu care demonstra că o firma dintr-un
paradis fiscal avea sa le dea 4 miliarde de euro, aceea firmă s-a dovedit că nu
există.
Parmalat-ul s-a dezvoltat tot la fel ca și firma Enron, având
multe firme deținute in paradise fiscale care declarau sume inexistente.
Fig. 1 Grupul Parmalat – o versiune
simplificata[11]
Un exemplu de cum funcționa încrengătura Parmalat – prin
firma Satalux și cu sprijinul firmei de contabilitate Themis Audit (înregistrata
într-un alt paradis fiscal - Insulele Virgine Britanice) a fost deturnată suma
de 500 milioane de dolari deținute de misteriosul Fond Mutual Epicurum
(înregistrat în Insulele Cayman), ale cărui active au dispărut fără urme.
Firma Satalux era înregistrată în Luxemburg și aparținea de
două companii ale familiei Tanzi, ambele având sediul în cutii poștale.
Interesantă este structura Consiliului de Administrație al acestei firme,
format din trei membri:
-
Eric Fort, avocat al „Mercuria” (o
filială a celui mai mare cabinet de avocatură din Luxemburg - A+M) care s-a
ocupat de înregistrarea în Luxemburg a firmei off-shore;
-
NYTE Investement, o companie cu
sediul în Delaware, un paradis fiscal situat pe Coasta de Est a SUA;
-
o persoană fizică cu nume fictiv,
cu domiciliul în New York.
Procurorii și celalalte autorități de apilcare a legii care
au investigat cazul au adus următoarele dovezi[12]:
- existența unei lipse în gestiune de aproximativ 4 miliarde de euro, confirmată de Bank of America care a dezvăluit faptul ca Bonlat Financing Corporation, o sucursală a Parmalat din insulele Cayman, nu figurează cu niciun cent în evidențele băncii, deși aceasta a prezentat un document fals întocmit la 6 martie 2003, care atestă existența unui depozit format din lichidități și titluri de valoare de aproape 4 miliarde de euro deschis pe 31 decembrie 2002 în numele Bonlat;
- inexistența sumei de 500 milioane de euro care figura în conturile Fondului de Investiții Epicurum, înregistrat tot în Insulele Cayman. Autoritatea Monetară a Insulelor Cayman, regulatorul financiar al paradisului fiscal, care supraveghează aproximativ 4.000 de fonduri mutuale, a declarat că Epicurum nu este înregistrat și implicit nesupus controlului său, datorită faptului că este reprezentat de mai puțin de 15 investitori;
- sustragerea directă a unor uriașe sume de bani (peste 2 miliarde de euro) și utilizarea lor în interes personal, recunoscută de liderul Parmalat, Calisto Tanzi (arestat) care spunea că acești bani au fost canalizați spre Parmatour, agenție de turism condusă de fiica sa Francesca;
- existența unor documente false sau falsificate care au contribuit la inducerea în eroare a societăților de audit și control, la „umflarea” activelor și implicit a forței Parmalat.
Din primele cercetări rezultă că firma Tetra Pak, compania
multinațională suedeză, unul dintre cei mai mari furnizori de ambalaje pentru
lapte și băuturi răcoritoare, a transferat fonduri în conturile familieiTanzi.
Banii reprezentau o „recompensă” pentru contractele oferite
companiei suedeze. Parmalat
cumpără
ambalaje de la Tetra Pak pentru o anumită suma, dupa care suedezii anunțau
grupul italian că beneficiază de o reducere. Discountul ajungea de fapt în
conturile familiei Tanzi. Astfel, numai în perioada 1996 - 2003, familia Tanzi
a primit 70 milioane de euro de la Tetra Pak.
Tanzi a recunoscut ca Parmalat, a început să-și falsifice
conturile încă din anii '80, dar că fragila afacere nu a dat faliment decât în
anul 2003, s-a datorat legăturilor pe care le avea fondatorul cu oamenii politici
din Italia și din lume.
Majoritatea băncilor erau deținute de stat, astfel că echipele
de management și strategiile de creditare ale băncilor erau stabilite de
politicieni. Acestia primeau donatii în schimbul aplicarii unor masuri favorabile
în agricultura și industrie, sau acordării unor contracte pentru lucrări
publice. În acest context, Tanzi a cumpărat numeroase societăți de stat de
prelucrare a laptelui, reușind astfel să îi creeze o firmă puternică, cu
acoperire mare a pieței italiene.
Banii necesari pentru aceste achiziții au provenit din
credite obținute de la bănci, precum și din împrumuturi de la grupurile
mafiote, interesate de plasamente foarte rentabile.[13]
Numai în anul 1993, Parmalat a cumpărat 17 companii cu
sprijinul Bank of
America,
căreia îi prezenta situații financiare false. În contabilitatea corporatiei
erau acoperite pagube cifrate anual la 400 - 500 milioane de dolari. Amprentele
contabile, respectiv documentele fictive întocmite de catre Departamentul
financiar-contabil al Parmalat, puteau fi usor identificate de catre orice
verificator intern, ca sa nu mai vorbim de auditul extern.
Cercetarile
întreprinse dupa prabusirea acestei importante corporatii au evidentiat acte de
coruptie, constând în plata de catre Parmalat a unor mari sume de bani catre
firmele de audit extern, care certificau ca fiind legale operatiuni financiare
si contabile false.
Bula Parmalat s-a spart deoarece
Tanzi nu a mai putut sa gaseasca un alt investitor, desi i-a promis acest lucru
directorului finaciar al grupului Luciano Del Soldato. Deoarece nu a putut sa
gaseasca Tanzi a incercat sa il convinga pe rivalul sau Berlusconi sa il ajute
sa primeasca un credit din partea unor banci italiene. Berlusconi a refuzat
propunerea deoarece stia ca afacerea Parmalat este falimentara si nu mai are
nicio sansa sa se redreseze.
În ziua de 15 decembrie 2003, în sedinta Consiliului de
Administratie, Tanzi si-a anuntat demisia. Atunci s-a anuntat public faptul ca
Parmalat nu detinea niciun cent din contul de 4,7 miliarde de dolari declarat a
se afla la Bank of America, și că extrasul de cont (amprenta contabila) care
atestă existența acestuia era un fals grosolan, nedepistat de
zecile
de verificari și audituri efectuate.
O data cu declararea falimentului, guvernul Italian a
promulgat de urgentă o lege permițând proceduri rapide de faliment în cazul
Parmalat, pentru a-i proteja industria.
După declararea falimentului a urmat
un proces îndelungat și foarte anevoios deoarece multe din actele contabile au
fost distruse, multe din sucursalele Parmalat erau in paradise fiscale unde
controlul acestora uneori este imposibil.
Prăbușirea
ei a costat economia Italiei peste 11 miliarde de euro, adică aproape 1% din
produsul ei intern brut. Parmalat era a șasea companie privată din Italia,
bucurându-se de o bună reputație pe pietele financiare internaționale.
Prabusirea Parmalat a reprezentat o lovitură și pentru
sectorul american al asigurărilor, care abia începuse să-și revină după
pierderile de peste 24 miliarde de dolari înregistrate în anii 2001 și 2002, în
urma fraudelor descoperite la companiile World Corn, Tyco, Kmart sau Dynergy.[14]
Astfel, pâna în prezent s-a stabilit că patru mari companii de asigurări americane
(AFALC, Manulife Financial, American International Group si Prudential
Financial) au investit direct aproximativ 1,6 miliarde de dolari în titluri
financiare emise de Parmalat și diviziile acesteia.
S-a constatat că de-a lungul anilor,
Parmalat a devenit o unealată a băncilor, a politicienilor, care au inventat,
construit și condus această schemă speculativă. Dintre aceste bănci putem cita
atât nunele internaionale cum ar fi Bank of America, Citi Bank, J.P.Morgan, Banco
Santander, ABN cât si banci din Italia - Capitalia (Roma), S. Paolo-IMI
(Torino), Intesa-BCI (Milano), Unicredit (Geneva-Milano), Monte dei Paschi
(Siena).
Băncile
italiene au atras banii clientiilor către investiii cu grad mare de risc
(muncitori, pensionari) care în majoritatea cazurilor nu știau că banii lor
sunt investiți sau în cel mai bun caz știau că sunt în investiții sigure.
Într-un comentariu realizat în luna
august 2005, prestigiosul cotidian International Herald Tribune consemna: ”băncile
creditoare au cunoscut situația de la Parmalat și au susținut frauda, asigurând
fondurile necesare companiei pentru a se menține pe linia de plutire. UBS a
vândut cu șase luni înainte de prabușire 420 de milioane de acțiuni Parmalat,
iar Deutsche Bank 350 de milioane de acțiuni”
Procurorii care investighează cazul Parmalat și Enrico
Bondi, lichidatorul firmei au dat în
judecata mai multe bănci cu care firma Parmalat colabora, considerând că au
jucat un rol importând în falimentarea grupului Parmalat.
Enrico Bondi a descoperit nereguli făcute de bănciile
Deutsche Bank și UBS care au privat Parmalatul de 2,2 miliarde de euro. Bondi a
mai cerut 8,07 miliarde de euro, sub forma de daune, în procese desfășurate în
Statele Unite ale Americii, împotriva auditorilor și băncilor Citigroup Inc. și
Bank of America Corp.
Parmalat a reușit
totusi să evite prăbușirea totală, grație sprijinului primit din partea guvernului italian. În anul 2005 acesta a fost relistat la
Bursa de Valor din Milano.
2.3 Cum se putea evita scandalul finaciar?
Fiind o afacere de familie, specifica Italiei, în
consililul de administrație majoritatea executivilor erau prieteni sau rude ale
lui Tanzi, astfel aceștia nu au urmărit interesul investitorilor ci doar a
familiei.
Deși
recomandările din legislația italiană, spuneau că auditul intern să fie făcut
de persoane independente cu CEO-ul sau cu executivi, acest lucru nu s-a întamplat.
Din 3 auditori interni, doi dintre ei aveau legături de prietenie sau erau
subordonați familiei Tanzi sau a CFO-ului. Din aceasta cauza, auditul intern ieșea
întotdeauna așa cum vroiau membrii consililui de administrație.
Nici auditul extern nu se bucură de
o mai mare independență. Cei de la Parmalat mituind în repetate rânduri firmele
care realizau aceste audite.[15]
Firmele de audit nici măcar nu aveau acces la toate informațiile necesare întocmiri
unui audit corect.
Fig.
2 Procentele auditari[16]
Deși au existat transferuri complexe de fonduri, acestea au
fost susținute prin tehnici foarte simple.
Timp de mai mulți ani documentele erau falsificate prin scanare, iar apoi erau trimise prin fax de mai multe ori,
pentru a părea autentice. Semnăturile erau preluate de pe documente oficiale și
copiate pe documentele noi, dar false.
De patru ori pe an, când Parmalat publică rezultatele
trimestriale (importante pentru investitori) situațiile financiare și tranzactiile
erau modificate astfel că auditorii să nu observe lipsa banilor. În ultimii
patru ani, toate operațiunile ilegale erau realizate prin divizia Bonlat.
În ultimii ani, înainte de declanșarea scandalului, o dată cu demisia
directorului finaciar Fausto Tonna, nici măcar directorii financiari care l-au
succedat nu au mai avut acces la toate informațiile finaciare ale grupului.
Prima și cea mai mare problemă a
firmei Parmalat a fost faptul că era condusă doar de o singură persoană, toate
celelalte erau subordonate acesteia. Scandalul Parmalat se putea evita dacă Tanzi iși
pierde controlul asupra firmei.
3. Concluzii
Parmalat a fost o corporație multinațională de tip mafiot
cu o construcție originală, cu o filozofie și o strategie mixtă sunt:
amestecate elemente, care țin de cultura familiilor mafiote italiene cu tradiționalismul
organizatoric, cu elemente de modernism american, ce presupune implicarea în
viata politică, manifestarea și afișarea luxului și prezența în viața publică.
Calisto Tanzi a fost condamnat la 10
ani de inchisoare.[17]
Firma și-a reluat activitatea fiind una dintre cele mai puternice firme din
Italia și din lume înregistrând în 2011 venituri de 4.5 miliarde de euro[18].
Aceasta nu mai este condusă de familia lui Tanzi fiind deținută de grupul
francez Lactalis.
Datorită fraudelor tot mai dese, IASB
a implementat un nou standard finaciar care să garanteze o imagine clară și
transparentă a companiilor. Acesta a fost lansat în 2005.[19]
[1] http://www.econ.ubbcluj.ro/vmuller/Download/Audit/AFC1.pdf
[2] G. Dumitru, AUDITUL FINANCIAR - CONTABIL, Editura Pământul 2007, pag.
17
[3] LEGE nr.133 din 19 martie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=34458
[4] http://rasvanremus.wordpress.com/2011/05/24/rasvan-remus-implementarea-sistemului-comunitar-de-management-al-mediului-si-audit/
[5] http://m.dexonline.ro/definitie/frauda
[6] http://auditeam.ro/wp-content/uploads/240-Responsabilitatea-auditorului.pdf
[7] http://auditeam.ro/wp-content/uploads/240-Responsabilitatea-auditorului.pdf
[8] http://www.cafr.ro/uploads/AF%205%202011%20-%20site-8728.pdf
[9] B. Soltani, The Inside Story of the Parmalat Scandal: F amily
Leadership Gone Wrong in a Multinational Group articol aparut in cartea Handbook of FRAUDS, SCAMS, and SWINDLES, editura CRC
Press, 2009, pag 221-236
[10] http://en.wikipedia.org/wiki/Parmalat_bankruptcy_timeline
[11] http://miha.ef.uni-lj.si/_dokumenti3plus2/194080/SN02.pdf
[12] Revista de investigare a criminalităţii, Nr. 7/2011, accesat
la
http://www.cij.ro/revista/7RO/1CAZUL-PARMALAT.pdf
[13] http://www.bica.bs/pdf/casestudy/Parmalat.pdf
[14] http://www.cij.ro/revista/7RO/1CAZUL-PARMALAT.pdf
[15] http://miha.ef.uni-lj.si/_dokumenti3plus2/194080/SN02.pdf
[16] http://miha.ef.uni-lj.si/_dokumenti3plus2/194080/SN02.pdf
[17] http://en.wikipedia.org/wiki/Parmalat_bankruptcy_timeline
[18] http://www.parmalat.com/en/about_us/parmalat_in_brief/
[19] http://www3.wz.uw.edu.pl/sknf/publikacje/papers/Parmalat.pdf